10,825 matches
-
Maniu a demisionat din cauza întoarcerii în țară a Magdei Lupescu. Profesorul Hugh Seton-Watson a dat o definiție clasică a greșelilor politice ale lui Maniu: "Moralitatea sexuală burgheză este probabil mai puțin apreciată în România decît în orice altă parte a continentului. Nu era soluția corectă pe care să se bazeze întregul conflict dintre democrație și dictatură"23. Maniu a lăsat astfel cale deschisă lui Carol. Noul prim-ministru, G. G. Mironescu, aparținea partidului lui Maniu și nu corespundea intereselor regelui. Regina
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
erau ocupate de muncitori, el deplîngea excesele: "Ajunge! Destul!"116 Dacă răzvrătirea a putut fi potolită în Franța, în Spania ea a dus la război civil. Iorga a manifestat întotdeauna neîncredere față de temperamentul și maturitatea celor din extremitatea sudică a continentului european. A fost de acord cu Salazar în Portugalia și a salutat venirea la putere a generalului Metaxas în Grecia. Atunci cînd a fost proclamată Republica Spaniolă, Iorga a lansat un avertisment: o republică are nevoie de o clasă de
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
o relație afectivă cu A. C. Cuza și s-a bucurat atunci cînd această veche relație (dacă nu la nivel politic, cel puțin la cel uman) a fost restabilită. Nutrea simpatie față de Cuza chiar și peste linia despărțitoare ca între două continente a diferențelor politice pe care Iorga nu le uita niciodată 146. Cuza era mai puțin sentimental decît Iorga. În vreme ce Iorga intervenea pe lîngă rege și pe lîngă toți cei care-i veneau în minte în favoarea savantului evreu german Tiktin, persecutat
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
care, după părerea lui Iorga, constituie una dintre emoțiile umane fundamentale. La un anumit nivel, cultura înlocuiește chiar și naționalismul. În această perioadă îndelungată, poporul român a trecut prin mari suferințe. În Balcani, această răscruce a istoriei aflată între două continente și două lumi, mulți alți oameni au avut de suferit. Nu există alt loc cu care să poată fi comparat în privința ororilor cu acesta. Proverbele românești sînt dovezi mai bune ale instinctului național al românilor decît multe cărți de istorie
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
fi "cîntărită" și "i se va găsi lipsă la cîntar". Marea Britanie va deveni o vreme purtătoarea de cuvînt a Europei. După prăbușirea nonistoricului Reich nazist și pînă la dezmembrarea URSS-ului, deciziile vor fi luate de supraputerile din afara Europei, cu continentul inevitabil împărțit între ele. Ar fi inutil să punem obișnuitele întrebări chinuitoare începînd cu "dacă" în legătură cu situația României Mari; "dacă" politica românească nu ar fi supraestimat forța Franței? Sau "dacă" cei care făceau politica țării nu ar fi subestimat puterea
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
era inginerul Ion Gigurtu, un prieten al Axei, iar ministru de Externe era Mihai Manoilescu. Toate acestea nu au dus la modificarea aranjamentelor pactului sovieto-nazist; era (cum îi spunea Manoilescu) "guvernul Disperării Regale". Odată cu căderea Franței și retragerea britanicilor de pe continent, spada care apăra România Mare a căzut. A urmat o săptămînă încordată. Toată lumea simțea apropierea tragediei 8. Doamna Liliana își amintea starea de spirit a tatălui ei: tensionată, sfidătoare și combativă. Iorga se pregătea pentru seara zilei de joi, 26
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
naționalism dintr-un avantajos punct de vedere american (sau occidental). Oliver Wendell Holmes spunea odată: "E țara mea, fie că este dreaptă sau nedreaptă". Magistratul Holmes nu se referea la o "purificare etnică". Dar protejat de două oceane, suveran pe continent și înzestrat cu bogății de nedescris și cu instituții democratice naționalismul Statelor Unite nu era nici pe departe primejduit în măsura în care erau naționalismul românesc sau naționalismele balcanice. Dacă se simțea în pericol, reacționa împotriva americanilor nativi la fel de fără absolut nici un fel de
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
va rămîne un grup destinat doar apărării intereselor locale. Dar un astfel de aranjament limitat nu va fi capabil nici să confere o nouă identitate noii Europe, nici să-i asigure securitatea. Dacă este să se realizeze unitatea pe un continent atît de încărcat de istorie ca Europa, atunci trebuie să se pășească pe o sîrmă subțire atunci cînd te apropii de o națiune. O asemenea sarcină nu este pe măsura ideologilor maniaci sau a birocraților insensibili, ci a unor oameni
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
la un naționalism compatibil cu umanitatea, dar răbdarea, buna credință și o politică economică adecvată pot duce la reușita lui în cadrul unei Europe Unite. Dacă la priveghiul ei, istoria Europei a lăsat o imagine etnică, care în unele părți ale continentului seamănă cu un costum de carnaval, răspunsul ar trebui să fie Maastricht, nu tragedia de la Sarajevo. În astfel de împrejurări, pentru România se poate găsi o soluție echitabilă în privința Transilvaniei sau a Basarabiei, dar mai există o soluție și în
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
Europei de după 1945 Pentru Jennifer Nu e trecutul unei povestiri cu atât mai profund, mai legendar cu cât ea se desfășoară mai aproape de prezent? Thomas Mann, Muntele vrăjit tc "" Prefață și mulțumiritc "Prefață și mulțumiri" Europa este cel mai mic continent. De fapt, nici măcar nu e un continent, ci o anexă subcontinentală a Asiei. Europa Întreagă (fără Rusia și Turcia) măsoară doar cinci milioane și jumătate de kilometri pătrați: mai puțin de două treimi din suprafața Braziliei; jumătate din cea a
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
trecutul unei povestiri cu atât mai profund, mai legendar cu cât ea se desfășoară mai aproape de prezent? Thomas Mann, Muntele vrăjit tc "" Prefață și mulțumiritc "Prefață și mulțumiri" Europa este cel mai mic continent. De fapt, nici măcar nu e un continent, ci o anexă subcontinentală a Asiei. Europa Întreagă (fără Rusia și Turcia) măsoară doar cinci milioane și jumătate de kilometri pătrați: mai puțin de două treimi din suprafața Braziliei; jumătate din cea a Chinei sau a Statelor Unite. E minusculă față de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Milward pentru studiile lui savante și iconoclastice despre economia postbelică. Dacă pot pretinde că sunt familiarizat cu istoria Europei Centrale și de Est - un subiect adesea neglijat de istoriile generale ale Europei, scrise de specialiști din jumătatea de vest a continentului -, acest lucru se datorează unui grup de tineri cercetători talentați, printre care Brad Abrams, Catherine Merridale, Marci Shore și Timothy Snyder, precum și prietenilor mei Jacques Rupnik și István Deák. De la Timothy Garton Ash am Învățat nu numai despre Europa Centrală
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În mod inerent mai bună sau pentru că reprezintă un model ideal, ci pentru că, În lumea În care trăim, e singura variantă viabilă. Pretutindeni În Europa, prietenii, colegii și publicul m-au Învățat mult mai multe despre trecutul recent și prezentul continentului decât aș fi putut afla vreodată din cărți și arhive. Le sunt extrem de recunoscător lui Krzysztof Czyzewski, Peter Kellner, Ivan Krastev, Denis Lacorne, Krzysztof Michalski, Mircea Mihăieș, Berti Musliu, Susan Neiman și David Travis pentru ospitalitatea și ajutorul acordat. Îi
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
unui conflict Încheiat În 1945. Indiferent ce formă avea să ia Europa În anii următori, povestea „călduță” și familiară a anilor anteriori se schimbase pentru totdeauna. Am avut certitudinea, În acel decembrie Înghețat din Europa Centrală, că istoria postbelică a continentului va trebui rescrisă. Nu doar momentul era propice, ci și locul. Viena anului 1989 era un palimpsest al trecuturilor complicate și Întrepătrunse ale Europei. În primii ani ai secolului XX, Viena era Europa: lăcașul fertil, excentric și autoamăgit al unei
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
din nou Viena, orașul făcea eforturi să adăpostească zeci de mii de refugiați din Croația și Bosnia. Trei ani mai târziu, Austria și-a abandonat neutralitatea postbelică atent cultivată și s-a alăturat Uniunii Europene, a cărei proeminență În afacerile continentului era la rândul ei o consecință directă a revoluțiilor din Est. Vizitând Viena În octombrie 1999, am găsit Westbahnhof tapetată cu afișe pentru Partidul Libertății al lui Jörg Haider: deși Își mărturisea deschis admirația pentru „oamenii cinstiți” din armatele naziste
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
cel de-al doilea război mondial și Începe, prin urmare, În 1945: Stunde nul, cum Îi spun germanii - „ora zero”. Dar istoria ei, ca și restul secolului XX, este influențată de Războiul de 30 de ani, pornit În 1914, când continentul european a Început să alunece spre dezastru. Primul război mondial a fost un măcel traumatizant pentru toți cei implicați - jumătate dintre bărbații sârbi Între 18 și 55 de ani au murit În luptă -, dar nu a rezolvat nimic. Germania (contrar
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
a pătruns În zona crepusculară dintre posteritatea unui război și umbra prevestitoare a altuia. Conflictele interne și antagonismele interstatale din anii interbelici au fost exacerbate - și, Într-o anumită măsură, provocate - de colapsul aferent al economiei europene. Viața economică de pe continent a primit În acei ani o triplă lovitură. Primul război mondial a afectat ocuparea forței de muncă, a distrus comerțul și a devastat regiuni Întregi, aducând unele state la faliment. Numeroase țări - mai ales din Europa Centrală - nu și-au
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Ce adâncă tânjire după o nouă ordine umană a existat În era interbelică și ce eșec mizerabil În a-i da viață!” (Arthur Koestler). Dezamăgiți de Europa, unii au fugit: mai Întâi spre celelalte democrații liberale de la extremitatea vestică a continentului, apoi - dacă au apucat să scape la timp - În Americi. Alții, ca Stefan Zweig sau Walter Benjamin, și-au luat viața. Pe punctul de a aluneca pentru totdeauna În abis, Europa părea fără speranță. Ceea ce se pierduse odată cu implozia civilizației
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
clasicul film omonim al lui Jean Renoir din 1937, Marea Iluzie a vremii era recursul la război și la miturile aferente despre castă, onoare și clasă. Dar În 1940, pentru europenii care deschideau bine ochii, cea mai mare dintre iluziile continentului - discreditat acum fatal - era Însăși „civilizația europeană”. În lumina evenimentelor anterioare, tentația de a nara istoria renașterii nesperate a Europei după 1945 Într-un registru autolaudativ și chiar liric este de Înțeles. Aceasta e tema subiacentă care precumpănește În istoriile
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
cooperare intraeuropeană, precum și redresarea susținută după 30 de ani de dezastru economic și „normalizarea” păcii, a optimismului și prosperității - toate acestea pledau pentru o reacție hiperbolică. Vindecarea Europei era un „miracol”. Europa „postnațională” Învățase lecțiile amare ale istoriei recente. Un continent pașnic și senin se ridicase, asemenea păsării Phoenix, din cenușa propriului trecut criminal (și sinucigaș). Ca multe alte mituri, și această povestire agreabilă despre Europa din cea de-a doua jumătate a secolului XX conține un sâmbure de adevăr. Dar
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ce le făcuseră posibile. După cum vom vedea, această afirmație era un mit sau, În cel mai bun caz, doar o parte din adevăr. Dar mitul comunist dezvăluie fără voie cât de important (și de dificil) era În ambele jumătăți ale continentului să administrezi o moștenire apăsătoare. Primul război mondial a distrus vechea Europă; al doilea a creat condițiile pentru o Europă nouă. Dar Întreg continentul a trăit zeci de ani după 1945 În umbra războaielor și a dictatorilor din trecutul recent
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
mitul comunist dezvăluie fără voie cât de important (și de dificil) era În ambele jumătăți ale continentului să administrezi o moștenire apăsătoare. Primul război mondial a distrus vechea Europă; al doilea a creat condițiile pentru o Europă nouă. Dar Întreg continentul a trăit zeci de ani după 1945 În umbra războaielor și a dictatorilor din trecutul recent. Este una dintre experiențele care Îi unesc pe europenii din generația postbelică și Îi separă de americani, cărora secolul XX le-a dat lecții
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
greșit Înțeleasă cu Statele Unite ale Americii. Vest-europenii doreau ca SUA să se implice după 1945 În problemele europene, dar, În același timp, nu puteau suferi această implicare și ceea ce spunea ea despre declinul Europei. Mai mult, În ciuda prezenței americane pe continent, mai ales În anii de după 1949, cele două componente ale „Vestului” au continuat să fie locuri foarte diferite. Războiul Rece a generat În Europa Occidentală un răspuns complet diferit de reacția alarmistă din SUA, iar „americanizarea” Europei În anii ’50
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
mici și servicii publice reduse, moda nu a prins. „Momentul american” al Europei rămâne undeva În trecut. Viitorul „micilor Americi” din Est era neîndoielnic În Europa. În fine, istoria postbelică a Europei este o poveste umbrită de tăceri, de absență. Continentul european a fost cândva o tapiserie pestriță de limbi, religii, comunități și națiuni care se intersectau. Multe dintre orașele ei - mai ales cele mici, aflate la intersecția hotarelor noi și vechi de imperiu, precum Trieste, Sarajevo, Salonic, Cernăuți, Vilna sau
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
mult mai clar În ce măsură stabilitatea Europei postbelice se baza pe realizările lui Iosif Stalin și Adolf Hitler. Au fost de ajuns doi dictatori, sprijiniți de colaboratorii lor din perioada războiului, pentru a netezi demografic terenul și a pune bazele unui continent nou și mai puțin complicat. Acest nod deconcertant În povestea lină a unei Europe ce Înaintează spre „culmi Însorite”, cum zicea Churchill, a fost omis și În Est, și În Vest până În anii ’60, după care a fost invocat numai
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]