15,033 matches
-
Asta am crezut și eu. Nu l-ai văzut aseară la chef? am întrebat în timp ce imprimanta începu să-mi livreze comanda. - Nu sunt sigură, dar îmi amintește de cineva. - Da, a venit costumat în Patrick Bateman. Era tipul într-un costum Armani. Foarte straniu. - Hm, Bret, am noutăți pentru tine: erai atât de drogat aseară, nu prea cred că puteai să recunoști pe cineva când cheful a luat viteză. Am dat din umeri, mi-am vârât visul în haină și am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
gastrointestinale nu existau probleme, dar asta spun doctorii întotdeauna, iar fără aceste medicamente Robby nu stătea locului. Fără ele n-ar fi fost în stare să viziteze planetariumul. Fără Ritalin n-ar fi putut merge la mall să-și cumpere costumul de Halloween. Era să cad în nas, împiedicându-mă de skateboard, când am intrat în camera lui, dar televizorul era dat atât de tare, încât Robby, care stătea pe pat, nici n-a observat. Camera lui era dominată de o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
și înapoi, așa cum îmi spusese el la nunta aceea din Nashville cu atât de mulți ani în urmă. - Da, cred că astronaut e cel mai bine, zise el - Bine, așa tare, am zis. Cred că e o idee bună de costum. Atunci am remarcat casca de astronaut de pe pat și costumul portocaliu NASA agățat în cuier. - Ne vedem jos, tinere. Robby mă urmări cu privirea până ce am ieșit pe ușă, apoi o încuie în urma mea. Am tresărit când am auzit zăvorul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
Nashville cu atât de mulți ani în urmă. - Da, cred că astronaut e cel mai bine, zise el - Bine, așa tare, am zis. Cred că e o idee bună de costum. Atunci am remarcat casca de astronaut de pe pat și costumul portocaliu NASA agățat în cuier. - Ne vedem jos, tinere. Robby mă urmări cu privirea până ce am ieșit pe ușă, apoi o încuie în urma mea. Am tresărit când am auzit zăvorul. O aplică pâlpâi când am trecut pe lângă ea. 8 h
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
se putea citi Prietenul meu crede că-mi fac lecțiile.) Cei doi băieți urmau să aștepte pe trotuar și să inspecteze cadourile primate înainte de a colinda sau nu casa respectivă. Eu eram beat. Pe măsură ce treceam prin cartierul nostru, recunoșteam pasiv costume reprezentând diferite personaje din jocuri video (băieți îmbrăcați ca Shadow Phoenix Ninja și Mortal Kombat Scorpion) și filme (Anakin Skywalkers cu codițe Jedi și săbiile lor fosforescente) în timp ce o droaie de Harry Potteri hălăduiau pe Elsinore Lane care încotro - purtând
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
purtând mantii Quidditch, cu mături și baghete magice, verzile cicatrice în zigzag de pe frunțile lor licărind în întuneric în timp ce discutau cu niște căpcăuni ca acela din Shrek. Nu vedeam picior de balerină sau vrăjitoare sau vagabonzi sau stafii - nici unul dintre costumele croite de mamele copilăriei mele - iar când am văzut-o pe Nadine luând o gură de apă Fiji din sticla pe care o avea cu ea mi s-a făcut poftă rău de tot de un alt pahar de băutură
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
Street, în Coleman. Coleman. Un orășel la patruzeci și cinci de kilometri de Midland. - Versiunea respectivului Lawrence a fost considerată relativ credibilă, iar noi nu prea semnalmentele atacatorului. Kimball întoarse pagina. A declarat că cel care îl atacase purta un costum și avea o geantă diplomat, însă nu-și putea aminti nici un amănunt anatomic al feței acelui bărbat, nici înălțimea, greutatea, culoarea părului et cetera. Kimball continuă să-și studieze notele înainte să se uite iarăși spre mine. Au existat o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
siluetă a zvâcnit în rama ferestrei. Apoi a reapărut, exact ca o umbră, adusă de spate, de parcă n-ar fi vrut să fie văzută. Nu-mi dădeam seama cine era, dar aducea a bărbat, purtând ceea ce părea a fi un costum. Și iarăși dispăru. Fără să vreau, m-am uitat din nou la Robby și la babysitter și la Sarah. Dar poate că nu era un bărbat, am gândit automat. Poate era Jayne. Confuz, m-am ridicat în capul oaselor, întinzându
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
asupra romanului, așa că am recitit scena din American Psycho în care Paul Owen e asasinat și am fost din nou îngrozit de detaliile crimei - ziarele care acopereau podeaua, mantaua de ploaie pe care o purta Patrick Bateman ca să-și protejeze costumul, lama securii despicând calota lui Paul, sângele care țâșnește și sunetele șuierătoare pe care le produce craniul crăpându-se. Lucrul care mă speria cel mai tare: dar dacă nu exista pic de furie în tipul ăsta care bântuia prin districtul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
singur în camera lui în timp ce își făcea lecțiile. Sarah, stand la masă cu Jayne și cu mine, părea neafectată de evenimentele din noaptea trecută și în timpul cinei mi-am dat seama de ce: făcea parte din vis. M-am îmbrăcat în costum pentru seara părinți/profesori. Arătam responsabil. Un adult căruia îi păsa și ardea de nerăbdare să afle cum evolua copilul din punct de vedere academic. Urmează un dialog pe care l-am scris pentru scena din dormitor din noaptea aceea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
și „ușile încuiate“ ale casei. Bârfeau despre Jayne Dennis și nebunul ei soțul. O’Nan a scos un sunet prin care îmi sugera că ar trebui să încep să-mi împachetez lucrurile. Am umplut la întâmplare o sacoșă cu un costum, portmoneul, laptopul. Am adăugat articole de cosmetică și medicamente. În timp ce m-am schimbat, luându-mi un tricou, trening și haina de piele, am aruncat o privire în oglindă. Aveam o vânătaie pe obrazul umflat. Buza inferioară îmi era divizată în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
a mărturisit că el fusese cel care comisese crimele despre care îmi povestise „Donald Kimball“ în casa mea pe 1 noiembrie. Aceste mărturisiri au fost făcute după ce Bernard Erlanger fusese arestat în apropierea unei locuințe din Clear Lake, purtând un costum Armani, o cămașă de bumbac și o cravată de mătase, mănuși de piele Cole Hahn și o manta de ploaie. Mai avea și un topor asupra sa. Locuința aparținea lui Paul Owen, 65, un bărbat văduv care avea o librărie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
Participanții la cea de a cincea reuniune, între care mă număr, ne adunăm în hol la Mercure - celălalt hotel repartizat scriitorilor, lângă Centrul comercial Mercierie. Aici ne întâmpină Michel Pierre, șeful Departamentului cultură de la Primăria Bordeaux - un șaten înalt, ochelarist, costum negru, foarte stilat, degajând, din întreaga sa făptură, dezinvoltură și eleganță. Plecăm călăuziți de dl Pierre, traversând cu pas lejer intersecțiile, Georgi Pashov (Bulgaria), Neshe Yashin (Cipru), Adrian Popescu, Inga-Lina Lindqvist (suedeza de origine rusă) și alți colegi liberi de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
comitetul organizatoric local îmi spune pe drum că mișcarea proletară din bazinul Ruhr s-a mai potolit. Acum sindicatele sunt cuminți, pentru că nivelul de viață a crescut. Oftez cu ușurare: Yours words really enjoyed me. Omul - un ins robust, în costum sportiv - nu știe cum să o ia și-mi zâmbește din reflex, ușor stingherit. Baza de antrenament a Borussiei Dortmund reprezintă o salbă de terenuri excelent întreținute, încondeiate cu un gard viu, „englezesc”, și împăturite cu o „carpetă” de gazon
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
parte dintr-o delegație regională spaniolă, care tocmai e sărbătorită la umbra unei verande impunătoare. Cred că am sosit după ce se rostiseră cuvântările de protocol. Acum răsună muzica - ritmuri iberice -, se aud exclamații, râsete și pot fi văzuți oameni la costum și cravată care se îmbrățișează și discută cu voce tare. Femeile sunt mici de statură și grase, îmbrăcate în culori aprinse. Suntem serviți cu bere și creveți. E minunat, mai ales berea rece și foarte bună îți dă putere. Un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
pe care îl revăd, după câteva săptămâni de Occident, cu o strângere de inimă. Au dispărut parcelele bine cultivate, ca în Germania sau ca în Polonia, le-au luat locul câmpiile părăginite. Uneori, mai zărești câte o rusoaică melancolică, în costum de baie, plivind într-o semănătură cu ceapă - un artefact pe o placă fotografică năpădită de albeața omogenă a pustietății. La stația de frontieră Mamonovo, ne întâmpină o fanfară. Urmează o mică și radioasă cuvântare a șefului gării, care e
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
țării. Este bruiat de „kalinka” și de tropăitul dansatorilor. Scriitorii occidentali sunt foarte bucuroși. Turcoaica Sezer Duru coboară și dansează cazacioc, strigă „bravo” și „spasibo”, bea vodcă. O urmează și nemțoaicele, care sunt luate la dans de tinerii ruși în costume populare. „Petrecerea” ține vreo 15 minute, mai mult decât era programat. Apoi urcă în tren câteva grupuri de studenți, care ne fac cunoscut programul de la Kaliningrad. În compartimentul nostru se instalează rusoaica pe care am întâlnit-o la Malbork. E
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
garnitură cu 15-20 de vagoane - un adevărat monstru - care leagă Rusia de enclava „sa” din Vest. Avem cam o jumătate de oră de timp suspendat. Deodată, apare ca din pământ o orchestră de muzică populară rusească, iar instrumentiștii sunt în costume roșii. Rușii nu se dezmint. Văd cum țopăie de zor pe peron, în ritmul muzicii, o impiegată de stație. Putem coborî din tren. Scriitorii dau târcoale orchestrei. Cehii, în special, sunt foarte activi. Miroslav Hule (zis și „pescarul”, pentru aerul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
Aici, surpriză!, alături de gazdele noastre oficiale, suntem întâmpinați și de persoane de la Asociația românilor și a basarabenilor, „Dacia”. Gheorghe Tofan, conducătorul Asociației, ales de curând în locul Mariei Macovei-Briedis, și-a adus și copiii, un băiat și o fetiță, îmbrăcați în costume naționale, care ne oferă flori și o ilustrată frumoasă, dar scrisă cu greșeli (de ce observ acest detaliu într-un moment de înduioșătoare solemnitate?!). Suntem mândri, ne simțim efectiv niște celebrități. Andrei Bodiu râde, dar cred că ne invidiază în secret
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
alt loc, în care se întâmplă ceva. Este un mic teren, la o sută de metri de aici, pe care se derulează un spectacol de dans modern și pantomimă. O echipă de vreo 20 de tineri și tinere, îmbrăcați în costume albastru-deschis, mulate pe corp, formează o învârtejire de corpuri, zvâcnesc în ritmurile unei muzici mărețe, grave, din ce în ce mai neliniștite. Privesc în jur: nici urmă de boxe, acordurile par să iasă din pământ sau să cadă din cerul crispat a furtună: este
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
aur. Intervine un moment amuzant: o tânără ne spune, pe scurt, câteva date despre pitorescul edificiu în care ne aflăm. Cel care i-a așezat temelia a fost tânărul Thomas, personaj important în istoria Estoniei, cvasimitologic. Când fata, îmbrăcată în costum național, rostește numele strămoșului venerat, asistența scriitoricească își ațintește ochii spre Thomas Wohlfahrt, conducătorul Trenului Literaturii. Acesta, sub presiunea numeroaselor priviri amuzat-iscoditoare, se face mic de tot și se grăbește să ne asigure că nu-i vorba de el și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
altă lume, abstras, senin-detașat sau absent-mohorât, după caz. Poetul Sauter - elementul cel mai anarhic și mai nonconformist din grupul lor - a renunțat la nelipsiții săi pantaloni scurți, pe care nu i-a mai schimbat de la Lisabona, și și-a pus costum nou și cravată. Nu a venit singur, și-a adus la banchet și „familionul” - soția și copilașul în cărucior. Micul Sauter - baby - devine, firește, obiectul adorației spontane a întregii caravane scriitoricești, în special o țintă pentru efuziunea doamnelor. VASILE GÂRNEȚ
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
nestemată a sejurului nostru, așa cum se obișnuiește în țările mai mici sau mai mari, dar aveam să mă înșel. Lume multă, masată în curte, sub umbrarele corturilor întinse pe peluză. Sunt prezenți și diplomați acreditați la Tallin. Președintele, într-un costum maro-deschis, la trei piese, cu pocalul de vin într-o mână și cu alta în buzunar, în stil american, foarte relaxat, dar care îl face să semene mai degrabă cu un director de liceu la sfârșit de an școlar, ne
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
se identifică pe bună dreptate. Dar dincolo de asemenea excepții, părem mai curând o ceată dezordonată, târându-și fiecare, ca pe propria cruce, boccelele spre autobuz. VASILE GÂRNEȚ: La intrarea în hotelul Rossia, lângă Piața Roșie, unde vom sta, tinere în costume naționale ne invită la dans. Mai toți refuză, doar scriitorii cehi și Fatos Kongoli, albanezul care a făcut studii de literatură la Moscova, onorează invitația. Printre reprize de cântec, ne salută o persoană din comitetul organizatoric și un responsabil pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
bun prilej să ne revedem între noi, scriitorii, după aproape două zile petrecute la Moscova. Au reapărut colegii georgieni, pe care nu i-am zărit de la sosire. Ucrainenii. Uite-l și pe „moscovitul” Chingiz Abdullayev, și-a schimbat din nou costumul. Chingiz ne impresionează, dar ne și intimidează, cu garderoba sa extrem de scumpă. Sunt prezenți la recepție și câțiva „monștri sacri” ai literaturii ruse contemporane: Evgheni Evtușenko, Bella Ahmadulina, Fazil Iskander. Acesta din urmă ține cuvântarea de răspuns la discursul ambasadorului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]