11,439 matches
-
În cărțile următoare, net inferioare estetic, facile, cu tușe de vulgaritate gratuită, autorul adoptă poza unui scandalos poet socio-erotic, care are ambiția de a scrie un „memorial” al plăcerilor limbii române. Erotica sa este fundamental una livrescă, parodică, autoironică, amuzat-ceremonioasă; iubita este chiar limba, textul, poemul, iar desfrânarea este una lingvistică. Poetul se dedă unui spectacol de limbaj livresc-licențios, argotic, vulgar (o estetică a urâtului), de mahala de început de secol sau de cartier bucureștean postdecembrist. SCRIERI: Știri despre mine, București
GALAŢANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287133_a_288462]
-
excepție, vădește un poet cu o sensibilitate delicată, având pasiunea metaforei șlefuite, îndelung căutate, și ale cărui trăiri tind să confere evenimentului, indiferent dacă acesta este unul important sau banal, o aură de ceremonie, de sărbătoare a spiritului. Astfel, prezența iubitei transformă camera într-un „sipet purpuriu”, poetul devenind adoratorul mut al misterelor sacre ale iubirii: „Eram utrenia ta, tu mi-erai umbra/ și-mi arătai statornic dincotro ară și adapă lumina.../ Un sipet purpuriu - odaia,/ o inimă a mea mărturisită
GAFTON. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287127_a_288456]
-
mișcai foșnind mistere/ O, cum cântau cămările de jaruri/ sub fermecate armele clepsidrei!” Preocuparea pentru sonoritatea cuvintelor, uneori fără urmărirea unui sens precis, generează efuziuni lirice a căror muzicalitate este aceea a cântecelor de leagăn și a descântecelor: „mamă mamă/ iubita mea veche/ cercel de scamă/ te port la ureche/ răsfăț cuprins/ și fără dare/ cu dinadins/ hoață de soare/ încă și iar/ adună cheamă/ sâmbur de jar/ zborul din vamă.” Volumul Miraria (1977) aduce în lirica lui G. o maturizare
GAFTON. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287127_a_288456]
-
sub semnul „excesului” de tip manierist: preocupat aproape exclusiv de sonoritățile combinațiilor și „potrivirilor” de cuvinte, G. este creatorul unui limbaj poetic aproape criptic, în care înțelesul, atunci când există, se lasă abia întrezărit. Spre deosebire de cartea de debut, în care imaginea iubitei era închisă într-un „sipet purpuriu”, acum întregul poem devine un sipet - unul a cărui cheie a fost pierdută: „ea în alboare-mi zidărea obrazul,/ ochii mei sporea fără nici un adaos,/ a uimirii la fel, bălană suflare spăla străveziu/ schimbarea
GAFTON. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287127_a_288456]
-
piesei, cealaltă poveste, tot de dragoste, fiind cea dintre Scriitor și Ea-Criticul. Scriitorul, autor de teatru, un fel de Don Juan insensibil, învață treptat să iubească. „Dascălii” lui sunt cele două femei din viața concretă și cea livrescă: Femeia concretă, iubita, și Criticul, prietena platonică, de fapt ipostazele aceluiași principiu feminin, contopite în cele din urmă. SCRIERI: Impresii literare sovietice, București, 1948; Maiakovski, București, 1949; Problemele realismului critic în literatură, București, 1951; Aspecte din dramaturgia lui Gorki, București, 1954; Cazul Benet
DELEANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286717_a_288046]
-
teamă și pustiu lăuntric. Confesiunea capătă tonul unei romanțe monotone, sfâșietoare. Peisajul - satul pustiu înecat într-o ninsoare-lințoliu, cimitirul cu corbi „în pâlc de doliu” - devine metafora unor stări depresive. Obsesia morții, sentimentalismul lugubru, filosofia deprimantă, unele imagini (plânsul nebunului, iubita cântând la clavir din Wagner, vedeniile descompunerii) vor reveni prin Bacovia. Atmosfera de visare vagă, chemarea misterioasă a Nordului, nostalgiile Antichității țin de simbolismul epocii. D., autor și de romanțe și idile, a rămas pentru mulți poetul socialist al epocii
DEMETRESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286723_a_288052]
-
năpăstuiților, învinșilor, femeilor pierdute, încărcate de compasiune, au fost larg difuzate. În pofida influențelor și stângăciilor, el era un poet autentic în reușitele sale, simplu, muzical și concis. Romanele pe care le-a scris sunt și ele impregnate de lirism. În Iubita (1895) și Cum iubim (1896), personajele - intelectuali idealiști, hipersensibili, victime ale mediului social și ale visului lor de iubire absolută - nu capătă consistență. Intim (1892) este un jurnal, cuprinzând notații ale stărilor interioare, impresii de natură, comentarii pe marginea cărților
DEMETRESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286723_a_288052]
-
din Cremona, Pater, 1895). SCRIERI: Poezii, pref. Al. Macedonski, Craiova, 1885; Freamăte, Craiova, 1887; Amurg, Craiova, 1888; Evoluțiunea în literatură, Craiova, 1889; Cartea unei inimi, Craiova, 1890; Săracii, Craiova, 1890; Profile literare, Craiova, 1891; Intim, Craiova, 1892; Senzitive, București, 1894; Iubita, Craiova, 1895; Priveliști din viață, Craiova, 1896; Cum iubim, Craiova, 1896; Aquarele, pref. A. Steuerman, Iași, 1896; Simplu, pref. G.D. Pencioiu, Craiova, 1896; Nuvele postume, Craiova, 1896; Nuvele și poezii, cu o scrisoare de Al. Vlahuță, București, 1916; Pagini alese
DEMETRESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286723_a_288052]
-
a dezmoșteni un popor de sufletul lui adânc: „năzuințe”, „doruri”, „vise”. Din spațiul închis de sumbre orizonturi, pândit de forțe potrivnice, tentaculare, cârmaciul valah nu se poate despresura decât contractând utile alianțe (în primul rând, căsătoria Ancăi, sora domnitorului și iubita lui Mircea Basarab, cu „kralul” sârb Simion Stareț), menite să întărească neatârnarea țării, ocrotind de factorii neprielnici „crucea, neamul și moșia”. Politica lui Vlaicu e, în condițiile date, una de renunțări amare și de sacrificii bine chibzuite, „cugetarea” primând, cu
DAVILA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286707_a_288036]
-
și Atanasie Nasta. Lirica lui, mai totdeauna în dublă expresie (în aromână, dar și în limba română comună, unde reușita e mai mare), exprimă aspirația continuă spre împlinire - împlinirea însemnând la el și perseverenta șlefuire a stihului, închinat de obicei iubitei sau iubirii. Socotind iubirea un sentiment divin, el este probabil cel mai profund poet erotic în grai aromân. A îngrijit și expresive transpuneri în aromână din Mihai Eminescu, Ion Barbu și Lucian Blaga. SCRIERI: Sonete, Syracuse (SUA), 1990. Repere bibliografice
GULI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287383_a_288712]
-
este mai presus decît celălalt - Beigbeder este simpatizant comunist, de chichi, desigur -, În care indivizii trăiesc fără să știe de ce, dar n-au de gînd să se sinucidă, În care cred că se Îndrăgostesc, dar la o adică Își lasă iubita de izbeliște, care au citit printre picături niscaiva literatură pe care se mulțumesc s-o maimuțărească În calambururi gratuite. Pornind de la titlu: Mémoires d’un jeune homme dérangé sînt mustățile puse titlului Mémoires d’une jeune fille bien rangée din
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
piardă, lucru pentru care trebuie să aibă iluzia de-a fi cîștigat ceva, sau chiar să cîștige, ele se achită perfect, profesionist, de această sarcină. În cel mai bun roman al său, Loin d’Odile (1998), eroul, părăsit, iar, de iubită, Își trece de urît cu o muscă asupra căreia proiectează toată sensibilitatea rănită de fosta iubită. Nici faptul că, mai tîrziu, reușește să cîștige momentan corpul - poate și sufletul? - iubitei prietenului său, de care era platonic și pierdut Îndrăgostit, nu
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
cîștige, ele se achită perfect, profesionist, de această sarcină. În cel mai bun roman al său, Loin d’Odile (1998), eroul, părăsit, iar, de iubită, Își trece de urît cu o muscă asupra căreia proiectează toată sensibilitatea rănită de fosta iubită. Nici faptul că, mai tîrziu, reușește să cîștige momentan corpul - poate și sufletul? - iubitei prietenului său, de care era platonic și pierdut Îndrăgostit, nu-i schimbă viața. Renunță la prada prea ușoară și se relansează cu elan În relații imposibile
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
al său, Loin d’Odile (1998), eroul, părăsit, iar, de iubită, Își trece de urît cu o muscă asupra căreia proiectează toată sensibilitatea rănită de fosta iubită. Nici faptul că, mai tîrziu, reușește să cîștige momentan corpul - poate și sufletul? - iubitei prietenului său, de care era platonic și pierdut Îndrăgostit, nu-i schimbă viața. Renunță la prada prea ușoară și se relansează cu elan În relații imposibile, Își reîmbracă costumul de perdant, ca un Lafcadio caricaturizat, à rebours, pentru care umilința
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
focalizarea a propriului eu și această muințioasă observare de sine să alunece pe panta ruminațiilor, ea derapează către În afară. Alunecă, dar nu pentru a cădea În sine, ci pentru a proiecta totul În exterior: după ce primește un telefon de la iubita lui, Marie, naratorul, abia desprins din brațele lui Li Qi, se simte brusc vinovat și aruncat În afara seducției exercitată de aceasta. Dar nu insistă În confesiune, ci, pentru a semnala evaporarea vrăjii erotice, descrie lichidul sleit al unei beri pe
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
În ierarhia celor mai bune douăzeci de cărți ale anului 1997), naratorul este un tânăr care, În urma unei experiențe traumatizante, decide să poarte un scaun răsturnat pe cap și, obligat de Împrejurări, să locuiască, Împreună cu prietenii săi, pe plafonul apartamentului iubitei sale. Asistăm la un Luceafăr caricat (evident, nu este deloc probabil ca Chevillard să fi citit poemul-fanion al lui Eminescu), când naratorul, exilat pe tavanul apartamentului iubitei, ajuns la capătul puterilor de a-și mai vedea iubita jos, Îi Întinde
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
cap și, obligat de Împrejurări, să locuiască, Împreună cu prietenii săi, pe plafonul apartamentului iubitei sale. Asistăm la un Luceafăr caricat (evident, nu este deloc probabil ca Chevillard să fi citit poemul-fanion al lui Eminescu), când naratorul, exilat pe tavanul apartamentului iubitei, ajuns la capătul puterilor de a-și mai vedea iubita jos, Îi Întinde mâna pentru a o aduce În lumea lui: dar ea rezistă, el rămâne să-și contemple eșecul cu ochii umezi de lacrimi. Pe de altă parte, tocmai
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
pe plafonul apartamentului iubitei sale. Asistăm la un Luceafăr caricat (evident, nu este deloc probabil ca Chevillard să fi citit poemul-fanion al lui Eminescu), când naratorul, exilat pe tavanul apartamentului iubitei, ajuns la capătul puterilor de a-și mai vedea iubita jos, Îi Întinde mâna pentru a o aduce În lumea lui: dar ea rezistă, el rămâne să-și contemple eșecul cu ochii umezi de lacrimi. Pe de altă parte, tocmai elementele acestea de recuzită - scaun, plafon, arhitectură domestică, investite cu
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
doi se Întâlnesc spre finalul romanului, printre cele câteva femei cu care Ferrer avea relații sporadice și pentru care nutrea sentimente incerte sau interes conjunctural. Se Împacă, tot răul spre bine. De Revelion, Însă, Ferrer se vede părăsit de ultima iubită (qui s’en est allée, aluzia la titlu este constantă de-a lungul romanului). Se hotărăște În ultima clipă să-l petreacă la fosta nevastă unde, pe terasă, Înainte de a o Întâlni, cunoaște o altă femeie și aventura reîncepe. Nu
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
dat un milion de franci. Își cumpără o mașină sport, alimente scumpe și modificate genetic din supermarket, muzică la modă pe care, Însă, n-o ascultă niciodată. Nu e cu totul transformat. Nu acceptă, de pildă, să-și găsească o iubită prin intermediul agenției matrimoniale la care e trimis și refuză cu superbie ideea că astfel de relații se pot produce numai după ce ființei fiecăruia le sînt inventariate caracteristicile cuantificabile (fizice, dar mai ales profesionale). În sfîrșit, aceiași prieteni, speriați de anvergura
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
imperisabilului - sunt „fire de nisip în calea oceanului”. Viziunea e marcată evident de cosmologia organicistă extatic-hipnotică a lui Eminescu și, mai ales, de Lucian Blaga, dar și de stilistica suprarealistă a fluenței somnambulice sau a peisajului antropomorf, în care părul iubitei șerpuiește printre arterele îndrăgostitului și ierburile oceanului. Dar poetul își relevă de la început filtrul personal de percepție, precum în alegoria morții ca o maree domestică, recurentă în poeme până târziu: „Va veni acea ultimă zi, eu am s-o aud
CRISTEA-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286503_a_287832]
-
într-un stil incolor, C. a atacat temele epocii. Lamartiniza vizibil în Toamna și Seara la Ceahlău, cultivând ca și poetul francez contrastul dintre împăcarea firii și zbuciumul sufletesc al însinguratului. Cu destulă delicatețe a simțirii, evoca despărțirea de o iubită „albă precum crinul”, cu „unduioase” coame și „chip îngeresc”, retragerea din lume, așteptarea morții (Către moarte, Pavilionul romantic). Precum Barbu Paris Mumuleanu și după modelul englezului James Thomson, C. a dat o poezie a anotimpurilor. Descrierea naturii se face în
CUCIURAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286547_a_287876]
-
alte reviste, precum „Familia”, „Columna lui Traian”, „Literatorul”, „Viața românească”. În cea mai mare parte a poeziilor scrise de C.-P., adunate în volumul Poezii (1874), predomină lirismul. Frecvente sunt jalea, „dorul nemărginit”, generate de plecarea ori necredința iubitului. Motivul iubitei părăsite revine deseori în aceste versuri, care își au izvorul cu deosebire în stările de tristețe. Cuplul nefericit se întâlnește și în baladele de tip romantic. Autoarea preferă cadrul anotimpurilor reci și mohorâte, dar simbolurile șterse, limbajul fără strălucire și
CUGLER-PONI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286561_a_287890]
-
element esențial, caracteristic întregului discurs narativ, în care materia cuprinsă în prozele scurte își găsește rezonanța la nivelul construcțiilor romanești. De fapt, romanele nu sunt decât amplificări ale trăirii tragice în conștiință examinate în nuvele. Sub aceleași pretexte situaționale (moartea iubitei / soției, chinurile dragostei), același eu masculin hiperdimensionat încearcă să se autodefinească, venind prin liber consimțământ în întâmpinarea unor evenimente limită: delectarea în fața priveliștii morții, obsesia „adevărului absolut” asupra sentimentelor iubitei. Chinuri, Preludiu sentimental, Odette, Conversații cu o moartă, Icoane la
HOLBAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287444_a_288773]
-
în conștiință examinate în nuvele. Sub aceleași pretexte situaționale (moartea iubitei / soției, chinurile dragostei), același eu masculin hiperdimensionat încearcă să se autodefinească, venind prin liber consimțământ în întâmpinarea unor evenimente limită: delectarea în fața priveliștii morții, obsesia „adevărului absolut” asupra sentimentelor iubitei. Chinuri, Preludiu sentimental, Odette, Conversații cu o moartă, Icoane la mormântul Irinei fac să circule aceeași problematică și același tip de personaje ca în romane, de fiecare dată existând un eu masculin care încearcă să se explice, să se analizeze
HOLBAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287444_a_288773]