10,807 matches
-
O variabilă aleatoare este un concept referitor la studiul matematic (cantitativ) al unui fenomen aleator (întâmplător). Pentru studiul matematic al unui fenomen aleator este necesar ca descrierea să aibă o expresie cantitativă, analizabilă cu un aparat matematic adecvat. Se ajunge astfel la o nouă noțiune, deosebit de importantă în teoria probabilităților - variabilă aleatoare - și la studiul ei probabilistic, care este
Variabilă aleatoare () [Corola-website/Science/322047_a_323376]
-
O variabilă aleatoare este un concept referitor la studiul matematic (cantitativ) al unui fenomen aleator (întâmplător). Pentru studiul matematic al unui fenomen aleator este necesar ca descrierea să aibă o expresie cantitativă, analizabilă cu un aparat matematic adecvat. Se ajunge astfel la o nouă noțiune, deosebit de importantă în teoria probabilităților - variabilă aleatoare - și la studiul ei probabilistic, care este expresia matematică a însăși legii fenomenului aleator de la care se pleacă. Iată două exemple bazate pe experiențe aleatoare
Variabilă aleatoare () [Corola-website/Science/322047_a_323376]
-
unui fenomen aleator este necesar ca descrierea să aibă o expresie cantitativă, analizabilă cu un aparat matematic adecvat. Se ajunge astfel la o nouă noțiune, deosebit de importantă în teoria probabilităților - variabilă aleatoare - și la studiul ei probabilistic, care este expresia matematică a însăși legii fenomenului aleator de la care se pleacă. Iată două exemple bazate pe experiențe aleatoare foarte simple: Răspunsurile la cele două întrebări se exprimă prin numere. Totodată, trebuie să se țină seama de faptul că răspunsurile sunt condiționate de
Variabilă aleatoare () [Corola-website/Science/322047_a_323376]
-
eveniment este exprimat prin perechea de numere apărute pe fețele celor două zaruri: Cele două tabele pun în evidență o corespondență între elementele spațiului de selecție (mulțimea evenimentelor elementare) și valorile numerice ale lui "X", respectiv, "Y". Aceasta corespunde definiției matematice a variabilei aleatoare. Este numită variabilă aleatoare, o aplicație (funcție) care asociază fiecărui element al spațiului de selecție (eveniment elementar), un număr real. De fapt, dacă discuția se referă la modelul matematic asociat fenomenului aleator, o variabilă aleatoare este o
Variabilă aleatoare () [Corola-website/Science/322047_a_323376]
-
ale lui "X", respectiv, "Y". Aceasta corespunde definiției matematice a variabilei aleatoare. Este numită variabilă aleatoare, o aplicație (funcție) care asociază fiecărui element al spațiului de selecție (eveniment elementar), un număr real. De fapt, dacă discuția se referă la modelul matematic asociat fenomenului aleator, o variabilă aleatoare este o funcție al cărui domeniu de definiție este mulțimea totală "E", valorile sale fiind în mulțimea numerelor reale "R". Există o diferențiere pe tipuri a variabilelor aleatoare în funcție de proprietățile mulțimilor de valori. Prin
Variabilă aleatoare () [Corola-website/Science/322047_a_323376]
-
Noi" este considerat în general părintele genului distopic satiric futurist. Romanul duce aspectele totalitariste ale societății industriale moderne la o concluzie extremă, descriind un stat care consideră că liberul arbitru este cauza nefericirii, așa încât viețile cetățenilor trebuie controlate cu precizie matematică, folosind sistemul eficienței industriale creat de Frederick Winslow Taylor. În "Evgenij Zamjatin: An Interpretive Study", Christopher Collins găsește multele aspecte literare intrigante din "Noi" mai interesante și relevante astăzi decât cele politice: (1) O examinare a miturilor și simbolurilor dezvăluie
Noi () [Corola-website/Science/322124_a_323453]
-
Biblie. Romanul însuși poate fi considerat o critică a religiei organizate, în conformitate cu această interpretare. Totuși, părând a păstra linia lui Dostoievski, Zamiatin a făcut din roman o critică a exceselor unei societăți deterministe, atee. Romanul folosește în mod simbolic conceptele matematice. Nava spațială a cărei construcție e supervizată de D-503 se numește INTEGRALA, el sperând ca ea să "integreze grandioasa ecuație cosmică". D-503 menționează că este profund tulburat de conceptul rădăcinii pătrate a lui -1 - baza "numerelor imaginare" (imaginația
Noi () [Corola-website/Science/322124_a_323453]
-
dispunerii stabilite și a spațiilor disponibile, ținând seama de restricțiile impuse în realitate. În această etapă are loc evaluarea aranjamentelor alternative și se face selecția finală. Metoda minimizării distanțelor de deplasare a sarcinilor () între centrele de prelucrare este un model matematic utilizat pentru a evalua amplasarea care asigură distanța totală minimă de transport al produselor în interiorul amplasării. O unitate de producție care utilizează o amplasare orientată după proces produce produse diversificate, în fluxuri variabile de lucrări și manipulează o cantitate relativ
Amplasare industrială de utilaje () [Corola-website/Science/322114_a_323443]
-
de producție care utilizează o amplasare orientată după proces produce produse diversificate, în fluxuri variabile de lucrări și manipulează o cantitate relativ mare de materiale. Managerii urmăresc să planifice o amplasare care minimizează fluxurile inutile între centrele de prelucrare. Modelul matematic al distanței minime de deplasare a sarcinilor minimizează fluxurile, prin luarea în considerare a numărului de sarcini deplasate între centrele de prelucrare și a distanței între fiecare pereche de centre de prelucrare. Sunt considerate „sarcini” : unități de fabricat, produse sau
Amplasare industrială de utilaje () [Corola-website/Science/322114_a_323443]
-
Reologia este știința ce studiază interdependența între solicitările mecanice, răspunsul corpurilor și proprietățile acestora. Această știință stabilește modelele matematice care descriu comportamentul corpurilor supuse la solicitări. Acest comportament este determinat de dependența dintre forțe (solicitări) și răspuns (deformare, de exemplu). O forță sau un sistem de forțe aplicat unui corp conduce la mișcarea acestuia. Mișcarea corpului poate consta în
Reologie () [Corola-website/Science/322216_a_323545]
-
1786, dar nu a găsit finanțare pentru proiect. În 1822, Charles Babbage a propus o astfel de mașină într-o adresă trimisă Royal Astronomical Society la 14 iunie, adresă intitulată „Notă privind aplicarea unor mașini în calculul tabelelor astronomice și matematice”. Această mașină utiliza sistemul de numerație zecimal și era acționată printr-o manivelă. Guvernul britanic a finanțat la început proiectul, dar a sistat finanțarea când a început să se vadă că mașina avea să coste mult mai mult decât se
Mașină diferențială () [Corola-website/Science/322260_a_323589]
-
Institutul pentru Studii Avansate, „pentru a-mi demonstra că greșesc”. În același an, Dyson a inventat seria Dyson. A fost lucrarea care l-a determinat John Ward să modifice la formula "identitatea Ward." Dyson a lucrat în mai multe domenii matematice, cum ar fi topologia, analiza, teoria numerelor și matrici aleatoare. Există o poveste interesantă care implică cunoștințele sale despre matrici aleatoare. Teoreticianul numerelor Hugh Montgomery a fost în vizită la Institutul pentru Studii Avansate și s-a gândit la o
Freeman J. Dyson () [Corola-website/Science/322273_a_323602]
-
lucrarea "Astronomiae Pars Optica", Kepler descrie legea variației intensității luminii cu pătratul distanței, reflexia prin oglinzi plane și curbe, precum și efectul de paralaxă, motiv pentru care tratatul poate fi considerat fundamentul opticii moderne. Willebrord Snellius (1580-1626) enunță, în 1621, legea matematică ce guvernează refracția, cunoscută mai târziu sub numele legea lui Snell. Această lege a fost descoperită independent și de către René Descartes (1596-1650), fiind primul care a publicat-o. A fost formulată și de Thomas Harriot în 1602, dar astronomul englez
Istoria opticii () [Corola-website/Science/322286_a_323615]
-
pasiunile lui Pohl a constituit-o matematica, în special teoria numerelor, el petrecându-și deseori timpul liber „jucându-se” cu numere prime și încercând chiar să scrie o formulă pentru generarea numerelor prime. El a inventat o serie de trucuri matematice, dintre care unele sunt prezentate în "Ultima teoremă". Acțiunea cărții se petrece în Sri Lanka în prima parte a secolului al XXI-lea și prezintă viața matematicianului Ranjit Subramanian. În timp ce-și face studiile la Universitatea din Colombo, el devine
Ultima teoremă () [Corola-website/Science/329632_a_330961]
-
a scăpat matematicienilor din lume timp de peste 350 de ani, până în 1995 când matematicianul britanic Andrew Wiles a publicat o demonstrație de peste 100 de pagini. Însă nu toți au fost satisfăcuți de demonstrația lui Wiles, deoarece a apelat la tehnicile matematice ale secolului al XX-lea, care nu erau disponibile pe vremea lui Fermat. Al doilea fir narativ al romanului urmărește o rasă extraterestră, Marii Galactici, care sunt alarmați de unda de șoc fotonică produsă de detonarea bombelor nucleare de pe Pământ
Ultima teoremă () [Corola-website/Science/329632_a_330961]
-
ale majorității recenzorilor a fost că, în ciuda titlului cărții, nu se face nicio legărtură între Marea teoremă a lui Ferman și invazia extraterestră. Alex Kasman de la "Mathematical Fiction" s-a plâns de erorile făcute de autori în descrierea unor probleme matematice și, în particular, de tratamentul oferit demonstrației făcute de Wiles teoremei lui Fermat. Unora dintre critic li s-a părut că personajele nu au fost dezvoltate suficient. Michael Sims de la "The Washington Post" a spus că „aceste personaje sunt atât
Ultima teoremă () [Corola-website/Science/329632_a_330961]
-
nodurile 'x", ..., "x" sunt următoarele: etc Pentru primele valori ale formulă 12 Pentru a face procesul recursiv mai clar diferențele divizate pot fi puse într-o formă de tabel Pentru n=1, evident. Pentru n>1, demonstrația se continuă aplicând inducția matematică. Tot prin inducție matematică, știind că orice permutare se poate reprezenta că un produs de transpoziții, se demonstrează că:
Diferențe divizate () [Corola-website/Science/329870_a_331199]
-
următoarele: etc Pentru primele valori ale formulă 12 Pentru a face procesul recursiv mai clar diferențele divizate pot fi puse într-o formă de tabel Pentru n=1, evident. Pentru n>1, demonstrația se continuă aplicând inducția matematică. Tot prin inducție matematică, știind că orice permutare se poate reprezenta că un produs de transpoziții, se demonstrează că:
Diferențe divizate () [Corola-website/Science/329870_a_331199]
-
și universitare le-a urmat la Kiev în perioada 1903 - 1913. În 1916 și-a susținut examenul de magistru, apoi a fost numit docent, trecând la munca universitară. Activitatea sa ca profesor universitar (1921 - 1935) a fost legată de școala matematică de la Leningrad. Între anii 1947-1948 a fost primul șef al Departamentului de Matematică de la . La vârsta de 15 - 16 ani a construit un reflector a cărui oglindă a fost șlefuită de el însuși. În 1909 a construit cinci planoare și
Boris Delaunay () [Corola-website/Science/329941_a_331270]
-
au fost puse în secolul al XVIII-lea, atunci când matematicile ajunseseră deja la un nivel superior de dezvoltare (calculul diferențial și calculul integral căpătaseră forma cunoscută în prezent). Hidraulica avea să beneficieze din plin de rezultatele obținute în domeniul analizei matematice, dar și matematicile s-au dezvoltat prin lărgirea domeniului de probleme abordate cu cele specifice hidraulicii. Din acel secol, hidraulica s-a dezvoltat ca disciplină științifică de sine stătătoare, cu cele două ramuri ale sale - hidraulica teoretică și hidraulica aplicată
Hidraulică () [Corola-website/Science/328009_a_329338]
-
Ecuațiile de bază utilizate în hidraulică sunt ecuațiile generale ale mecanicii fluidelor, care exprimă legile de conservare a masei ("ecuația de continuitate"), impulsului ("legea a II-a a lui Newton") și energiei. Legea de conservare a masei poate fi exprimată matematic printr-o ecuație cu derivate parțiale, numită ecuația de continuitate: unde v este viteza fluidului, ρ densitatea acestuia, iar formula 2 este operatorul diferențial nabla (în coordonate carteziene tridimensionale, R cu coordonatele ("x", "y", "z"), operatorul nabla se definește ca formula 3
Hidraulică () [Corola-website/Science/328009_a_329338]
-
fi reprezentată drept gradientul funcției U = -gz, z fiind coordonata verticală. Ecuațiile Navier-Stokes sunt ecuații cu derivate parțiale de ordinul II, neliniare. Neliniaritatea acestor ecuații face ca rezolvarea lor să fie dificilă, sau chiar imposibilă, prin metodele clasice ale analizei matematice; în unele cazuri particulare (de exemplu la mișcările unidimensionale), ecuațiile pot fi simplificate și aduse la o formă liniară (liniarizate). Pentru o descriere completă a curgerii fluidului, în afară de ecuațiile de continuitate și Navier-Stokes, mai sunt necesare informații suplimentare, depinzând de
Hidraulică () [Corola-website/Science/328009_a_329338]
-
stabilirii relației între variabilele respective, precum și în simplificarea acestor experimente. Metoda analizei dimensionale se folosește atunci când, pe bază experimentală, pot fi cunoscuți parametrii hidraulici ai fenomenului studiat. Etapele de lucru sunt: Prin definiție, "dimensiunea" unei mărimi fizice este o expresie matematică care arată modul în care unitățile de măsură ale mărimii respective depind de unitățile de măsură ale mărimilor fizice fundamentale. Cu alte cuvinte, dimensiunea unei mărimi fizice este un simbol care exprimă calitativ legătura dintre acea mărime și mărimile fizice
Hidraulică () [Corola-website/Science/328009_a_329338]
-
precum și în aerodinamică (în cazul vitezelor subsonice). Un instrument extrem de util pentru studiul fenomenelor legate de curgerea apei sub presiune sau cu suprafață liberă, legat de aplicațiile practice ale hidraulicii, îl constituie modelarea hidraulică, concretizată prin modele fizice și modele matematice. Datorită complexității fenomenelor hidraulice a apărut necesitatea utilizării pe scară largă a metodelor experimentale de cercetare, printre care cea mai importantă este modelarea hidraulică - studiul fenomenelor hidraulice pe modele la scară redusă, executate în laboratoare hidraulice special amenajate. Necesitatea folosirii
Hidraulică () [Corola-website/Science/328009_a_329338]
-
relații între parametri de tip hidraulic, relații în care se admit aproximațiile tipice ale hidraulicii (se consideră mărimi medii pentru viteze, presiuni, debite, forțe; distribuții simplificate ale vitezelor, concentrațiilor etc.). Principalele instrumente ale modelării hidraulice sunt modelele fizice și modelele matematice. Modelele fizice se bazează pe criterii de similitudine, deduse din considerente hidraulice, în timp ce modelele matematice se bazează pe rezolvarea numerică a unor ecuații simplificate, de tip relații hidraulice. O comparație între modelele fizice și cele matematice poate să pună în
Hidraulică () [Corola-website/Science/328009_a_329338]