KorAP: Find »[drukola/base=negru & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...424 425 426 ...2423 >

60,569 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488

galoși apucaseră să-și lase urma. Grădinița stăpânilor este murdară și neîngrijită. Din cauza zăpezii pe care toți locatarii o aruncaseră acolo, grădinița pare mai înaltă decât curtea, și copacii mai scurți. În această zăpadă stau aruncate în dezordine niște scânduri negre, în care cu un efort de imaginație poți recunoaște spetezele unor bănci. Matei lustruiește cu cretă minerul ușii, făcând cu mâna liberă mișcările pe care le execută mâna ocupată; când am ajuns în dreptul lui, a început să sune telefonul, și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
mai grăbiți. Sub galoșii mei, ca sub un tren în viteză, zăpada curge ca laptele dintr-o vadră. Pe strada lungă pe care pășesc acum nu se mai simte vântul. Lumina lunii desparte strada în două părți distincte: o parte neagră ca cerneala, cealaltă - ca un gingaș diamant. Pășesc pe partea întunecată și mă uit curios la umbra capului meu care trece granița neagră și se rostogolește pe mijlocul trotuarului. Eu însă nu văd luna. Doar când ridic ochii, o zăresc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
pășesc acum nu se mai simte vântul. Lumina lunii desparte strada în două părți distincte: o parte neagră ca cerneala, cealaltă - ca un gingaș diamant. Pășesc pe partea întunecată și mă uit curios la umbra capului meu care trece granița neagră și se rostogolește pe mijlocul trotuarului. Eu însă nu văd luna. Doar când ridic ochii, o zăresc fugind peste ferestrele etajelor superioare și scânteind verde în geamuri. Cufundat în sine, nu dau atenție străzilor pe care merg; trec de la una

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
străzilor pe care merg; trec de la una la alta condus de instinct când, deodată, observ că mă apropii de poarta casei în care stă mama mea. Apuc de inelul care se bălăngăne zgomotos, deschid portița, lăsând să cadă pe zăpada neagră un pătrat verde cu pata întunecată a umbrei mele în mijloc, și intru în curte. Luna e acum undeva sus, în spatele meu. Poarta înaltă, masivă se întinde ca un câmp negru de-a lungul curții. Doar în locul unde sfârșește gardul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
bălăngăne zgomotos, deschid portița, lăsând să cadă pe zăpada neagră un pătrat verde cu pata întunecată a umbrei mele în mijloc, și intru în curte. Luna e acum undeva sus, în spatele meu. Poarta înaltă, masivă se întinde ca un câmp negru de-a lungul curții. Doar în locul unde sfârșește gardul grădinii totul este inundat de o lumină verde, sticloasă. În raza acestei lumini mi se face frig. După ce urc scările de la cerdac, mă opresc. Pe ușa grea, minerul de alamă strălucește

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
des că, instinctiv, mă întorc spre fereastră. Luna bate în geam, dar nu pătrunde în cameră. Nu cade nici pe pervaz, nici pe ruloul storurilor. Pe fondul geamului, speteaza fotoliului pe care mama stătea de obicei și cosea se conturează neagră, ca un ciot. Când îmi iau ochii de la geam, întunericul se face și mai negru. Acum știu că mă aflu la doi pași de pat. Aud cum îmi bate inima și simt deja în nări mirosul cald al corpului care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
cameră. Nu cade nici pe pervaz, nici pe ruloul storurilor. Pe fondul geamului, speteaza fotoliului pe care mama stătea de obicei și cosea se conturează neagră, ca un ciot. Când îmi iau ochii de la geam, întunericul se face și mai negru. Acum știu că mă aflu la doi pași de pat. Aud cum îmi bate inima și simt deja în nări mirosul cald al corpului care doarme nu departe de mine. Stau încă pe loc, ținându-mi respirația. Deschid gura de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798

își arunca privirea în oglindă ca să se asigure că acolo, în spate, totul este în ordine. Niciodată nu-i plăcuse să circule noaptea. Iar dacă mai și ploua, drumul se transforma într-un adevărat coșmar. Asfaltul ud parcă devenea mai negru decât de obicei în timp ce marcajul aproape că nu se mai vedea. Lumina farurilor vehiculelor ce veneau din sens opus se reflecta în carosabil, orbindu-l. Parbrizul devenea opac și era nevoit să reducă viteza până aproape de oprire deoarece nu mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
el. Acum, dacă întindea mâna, ar fi putut să-l atingă. Se scutură cu putere și sări de pe ladă. Se dădu încet înapoi, mergând cu spatele spre ieșire. Privea mai departe spre gaura de deasupra, aproape paralizat de frică. Gura neagră a acestuia părea că se lărgește văzând cu ochii. Apoi întunericul de acolo începu să capete formă. Vălătuci negri ce dădeau impresia că absorb fiece rază de lumină se scurgeau dinăuntru, coborând spre locul unde se aflase el cu câteva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
Se dădu încet înapoi, mergând cu spatele spre ieșire. Privea mai departe spre gaura de deasupra, aproape paralizat de frică. Gura neagră a acestuia părea că se lărgește văzând cu ochii. Apoi întunericul de acolo începu să capete formă. Vălătuci negri ce dădeau impresia că absorb fiece rază de lumină se scurgeau dinăuntru, coborând spre locul unde se aflase el cu câteva clipe mai devreme. Semăna cu un fum gros ce se prelingea pe pereții de piatră, apropiindu-se tot mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
frunze veștede și ude, dar nu-și rupsese nimic. Se ridică în capul oaselor gâfâind. Privi în jur, căutând să zărească raza de lumină a lanternei pierdute. Întunericul era de nepă truns, nu vedea nimic, era înconjurat de o beznă neagră ca smoala. Se auzea doar zgomotul picăturilor rare ce se scurgeau de pe copaci, căzând pe covorul de frunze uscate de pe jos. În rest, liniște de mormânt, până și vântul încetase să mai bată. Peste țiuitul care înce puse să-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
cameră intră doamna Maria, mătușa prietenului său Traian, cu un zâmbet ce i se întindea pe toată fața. Era o femeie mărunțică și plinuță, cu părul strâns sub un batic legat peste cap, la ceafă. Pe fața ei rotundă, ochii negri fugeau în toate părțile. Purta o rochie de casă și era încinsă cu un șorț apretat cu danteluță pe margini. E gata masa! Ei, dar văd că n-ați apucat încă să vă faceți comod, adăugă ea văzând pe pat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
motiv care l-ar fi putut determina să-și ia lumea în cap. Părerea lui Cristi era tot mai bine conturată. Ipoteza că băiatul își luase lumea în cap și plecase încotro vedea cu ochii devenea din ce în ce mai subțire. Cele mai negre gânduri ale polițistului începeau să se adeverească . Deși el avansase de la început ideea că atât de mulți oameni nu puteau să dispară într-un interval de timp atât de scurt, se hotărâse să-i facă pe plac lui Pop și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
el după ce se prăbușise pe scaun. Aveți vreo preferință? îl întrebă chelnerul care deja își scosese din buzunarul de la pantaloni un carnețel soios. Ce preferință să am? La halbă, la sticlă? Cum preferați? Tu ce-mi recomanzi? Avem o bere neagră excelentă. Nu-mi place berea neagră! spuse Cristi. Atunci una blondă cu guler generos? În regulă, ridică Toma din umeri, numai grăbește-te te rog! Să fie un Heineken? Să fie! dădu din mână plictisit Cristi. Vine băiatul! spuse aproape

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
Aveți vreo preferință? îl întrebă chelnerul care deja își scosese din buzunarul de la pantaloni un carnețel soios. Ce preferință să am? La halbă, la sticlă? Cum preferați? Tu ce-mi recomanzi? Avem o bere neagră excelentă. Nu-mi place berea neagră! spuse Cristi. Atunci una blondă cu guler generos? În regulă, ridică Toma din umeri, numai grăbește-te te rog! Să fie un Heineken? Să fie! dădu din mână plictisit Cristi. Vine băiatul! spuse aproape țipând chelnerul și dispăru după perdeaua

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
apăruse un alt chelner, mai tânăr de data aceasta, care stătea ușor aplecat asupra lui, așteptând răspunsul său. Ce ai spus? Ne pare rău, repetă acesta servil, dar nu mai avem Heineken. Bine. Altceva, ce mai aveți? Avem o bere neagră excelentă. I-am spus colegului că nu-mi place berea neagră. Altă bere blondă. O Stella? E foarte bine. O Stella Artois rece. Vine! rosti tânărul, pierzându-se și el în spatele aceleiași perdele de mărgele. Îi scoase din buzunarul de la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
ușor aplecat asupra lui, așteptând răspunsul său. Ce ai spus? Ne pare rău, repetă acesta servil, dar nu mai avem Heineken. Bine. Altceva, ce mai aveți? Avem o bere neagră excelentă. I-am spus colegului că nu-mi place berea neagră. Altă bere blondă. O Stella? E foarte bine. O Stella Artois rece. Vine! rosti tânărul, pierzându-se și el în spatele aceleiași perdele de mărgele. Îi scoase din buzunarul de la piept pachetul de țigări și își aprinse o țigaretă. Se uită

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
se ridice ca să-și ia una. Bine ați venit la noi, domnule ofițer! auzi el o voce din spate. Cu ce vă putem servi? Mirat, Cristi se întoarse să vadă cine vorbea. Un bărbat înalt, cu o pereche de pantaloni negri, cam strâmți după părerea lui și o cămașă albă bine apretată, la fel de cambrată pe talie, stătea ușor aplecat peste scaunul său. Peste antebrațul îndoit din cot, avea un prosop din damasc de un alb impecabil. Dacă mai exista vreo îndoială

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
îl privi întrebător. Aștept să-mi spuneți cu ce vă putem servi! îi explică chelnerul. Bă, mai sunteți? întrebă polițistul exasperat peste poate. Ești al patrulea care mă întreabă. Nu vreau decât să beau o bere rece. Avem o bere neagră excelentă. Nu-mi place. Vreau altceva. Mă tem că altceva nu avem. Nu se poate, colegii tăi mi-au spus cu totul altceva. Cheamă-l te rog pe șeful tău! Să trăiți, eu sunt șeful. Și chiar nu aveți nimic

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
place. Vreau altceva. Mă tem că altceva nu avem. Nu se poate, colegii tăi mi-au spus cu totul altceva. Cheamă-l te rog pe șeful tău! Să trăiți, eu sunt șeful. Și chiar nu aveți nimic altceva decât bere neagră? întrebă Toma ușor descumpănit. Acum, în miezul verii nu aveți o bere rece? Ba da, cum să nu. V-am spus că avem o bere neagră cum n-ați mai gustat niciodată. V-o recomand cu toată căldura. Nu mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
tău! Să trăiți, eu sunt șeful. Și chiar nu aveți nimic altceva decât bere neagră? întrebă Toma ușor descumpănit. Acum, în miezul verii nu aveți o bere rece? Ba da, cum să nu. V-am spus că avem o bere neagră cum n-ați mai gustat niciodată. V-o recomand cu toată căldura. Nu mai vorbi de căldură! Simt că mă topesc numai când pomenești de ea. Eh, așa vine vorba. Să știți că nu numai că e foarte gustoasă dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
într-un minut, mă ridic și plec. Nici nu durează un minut, o să vedeți! Într-adevăr, perdeaua se dădu imediat în lături, ținută de ultimul chelner și ceilalți trei apărură unul în spatele celuilalt, purtând fiecare câte o halbă de bere neagră în mână. Ajunși lângă masa lui Cristi, așezară berea în fața lui și se retraseră un pas înapoi. Cu un semn discret din mână, cel care se recomandase a fi șeful, îi expedie înapoi. Ce înseamnă asta? întrebă Toma, arătând spre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
gândeam eu că nu o să-mi spuneți! rosti dezamăgit Maricel. Păi, atunci de ce mai întrebi? Eh, am încercat și eu. Dar, e normal să nu-mi spuneți. Înțeleg, secretul misiunii... Bună berea! spuse admirativ Cristi. Mie nu-mi place berea neagră dar asta chiar are alt gust. Ceva special. Mă bucur că nu ați avut altceva. Vedeți? V-am spus eu, domnule inspector că o să vă placă. Vă mai aduc una? Stai dragă, să o termin mai întâi pe asta! îl

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
se proțăpi în fața celui ce părea a fi șeful. Acesta, era un țigan mai în vârstă, cu o mustață pe oală sub un nas subțire și coroiat, așezat în capul mesei. Avea fața adânc brăzdată de riduri și niște ochi negri, alunecoși. Pe cap purta o pălărie verde țuguiată, cu o pană de păun înfiptă în funda de la panglică. Peste cămașa albă cu mâneci largi, avea un pieptar cenușiu brodat pe margini. Liniște! țipă Maricel, cu o voce tunătoare pe care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
de acolo și îi dădu drumul înăuntru. Ăla-i starostele, îi explică Vasilică. El e șeful. Cristi îl privi mai atent. Era un bărbat mai în vârstă, masiv, cu fața arsă de soare și brăzdată de riduri adânci. De sub pălăria neagră, cu boruri largi, ieșeau pletele sure, lungi până la umeri. Purta cizme de piele și pantaloni negri strânși pe picior. Era îmbrăcat cu o cămașă largă, ca o rubașcă peste care trecea un chimir lat, plin de curelușe și buzunărele. În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]