KorAP: Find »[drukola/base=râs & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...424 425 426 ...569 >

14,215 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326

ia Înainte și se intersectează cu Jupiter, planeta creșterii și oportunităților, lucrurile Încep să arate mult mai bine. Pregătește-te de sărbătoare!“ —Uau, ce bine sună. —Nu-i așa, chicoti Chanel, ce păcat că nu sunt Pești. Ruby izbucni În râs. Chanel Își recăpata simțul umorului, de asemenea. Îi mai trebuia niște timp ca să se Împace cu faptul că nu putea să aibă copii, dar făcea progrese. A, apropo, asta s-ar putea să te intereseze, Închise ziarul și i-l

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
nu știu nimic și o tot Împiedic să se manifeste de ani Întregi. Dintr-odată am Început să iau legătura cu yenta mea interioară. Ruby Înghiți În gol: —Mamă, spune-mi că glumești, te rog! Ronnie izbucni În hohote de râs. — Sigur că glumesc. Eu? O yenta? Clar. Trebuie să Închid, să știi. O s-o sun pe mătușa Sylvia și apoi pe bunica ta din Marbela. A, și pe verișorii tatălui tău din Montreal. Din cauză că mătușa Sylvia era Într-atât de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
lui Irene care veneau să joace mahjongg. Aud că ești adeptul nașterilor naturale, Sam, spuse Sylvia, repezindu-se asupra risotto-ului. Știi, pe vremea mamei mele, naștere naturală Însemna doar să te demachiezi. Încurajată În mod clar de hohotul lui de râs, continuă. —Mama-mi povestea mereu cum a avut un travaliu de șaptezeci și două de ore când m-a născut pe mine. Îți dai seama, șaptezeci și două de ore de agonie. Nu-mi pot imagina să fac ceva ce-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
oricum la doctor, dar să știi că nu e deloc neobișnuit ca viitorii tați să aibă din când În când dureri de sân din empatie. Cele trei femei s-au ținut strâns una pe alta ca să-și Înnăbușe hohotele de râs. După masa de seară Își băură cafeaua În sufragerie. Ronnie se așeză pe canapea lângă Sam. —Ia zi, Sam... Ruby se panică subit. Ronnie avea s-o facă lată. Nu avea să-și țină promisiunea și o să Înceapă să se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
arogant și prea plin de el, dar o mie și una de doctori se poartă așa. Nu se poate să fie băgat În așa ceva. Păi, te asigur că e. —OK, dar de ce nu l-ai pârât superiorilor? Hannah izbucni În râs. — Pentru că, din câte știu, superiorii lui sunt și ei băgăți până-n gât. Și, chiar dacă n-ar fi așa, acuzația mea tot ar părea absurdă. Chiar crezi că oricine de la St. Luke mi-ar da cea mai mică atenție? —Ai putea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
Dumnezeu. Nu Înțelegi? Nu se poate să fie implicat În așa ceva. Pur și simplu n-are nevoie de banii ăștia. Dar uite că e implicat. Hannah nu e mincinoască și nici nu i se năzaresc chestiile astea. Sam izbucni În râs. — Chiar ți s-a pus pata pe chestia asta, nu? —Să fiu a dracului dacă nu. —Bine, vrei să fac eu niște săpături În legătură cu asta? Să văd ce pot să aflu? —Despre Hardacre? Despre el și toată afacerea asta cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
deja Îndrăgostit până peste cap de tine, aș face-o acum. Aha, Înțeleg. Atunci e În regulă. Mâna lui se plimba pe fundul ei. Hei, ce-ai zice dacă ne-am juca de-a doctorul și asistenta? Ea izbucni În râs. — Nu pot să cred c-ai zis asta! Parcă văd că următoarea mișcare e să-mi pun portjartiere și coif alb. —Oooo, da, da, ce idee bună. Încă râzând, Încercă să-i dea un ghiont, dar el Îi prinse Încheietura

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
să te odihnești și tu În pace, chiar dacă ești făcut din plastic... —One love, one heart, let’s get together... Și cu aceste cuvinte Închise ușa cu grijă În urma lui. Let’s get together and feel alright.... Sam izbucni În râs imediat. —E noul meu schelet, exclamă el, aplecându-se de spinare de atâta râs. Toți doctorii primesc câte unul pentru birou. Mai marii spitalului au hotărât că ne trebuie și niște obiecte de bun-gust. Dumnezeu știe cum de-a ajuns

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
one heart, let’s get together... Și cu aceste cuvinte Închise ușa cu grijă În urma lui. Let’s get together and feel alright.... Sam izbucni În râs imediat. —E noul meu schelet, exclamă el, aplecându-se de spinare de atâta râs. Toți doctorii primesc câte unul pentru birou. Mai marii spitalului au hotărât că ne trebuie și niște obiecte de bun-gust. Dumnezeu știe cum de-a ajuns scheletul meu tocmai la ora asta târzie... Îmi pare rău că te-ai speriat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
mine. Ce se Întâmplă? —E o poveste lungă. Își mângâie burta. —Sigmund și cu mine nu ne grăbim nicăieri. —Sigmund - asta-i o glumă de la terapie, nu? Nu, chiar ne-am gândit că Sigmund Silverman sună bine. Ronnie izbucni În râs. — Da, sigur că e o glumă. Acum ia zi ce se Întâmplă. Ruby o luă de la Început, de când Claudia intrase prima oară În magazin pentru a-și cumpăra un costum de baie. Apoi Îi povesti toată saga surogatelor. Ronnie se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
rog, nu Închide. Uite, tocmai mi-a venit o idee genială. —Adevărat? răspunse Hardacre pe un ton extrem de dezinteresat. — Da. Cred că ar trebui să faci o donație foarte mare spitalului. Sunt sigură că o s-o accepte. Hardacre izbucni În râs disprețuitor. — De ce aș vrea să fac una ca asta? Păi, hai să zicem așa: nu sunt sigură câți bani ai făcut exact din afacerea asta cu surogatele, dar sunt sigură că nu ți-ai oferit serviciile pe nimic. De asemenea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394

mea. — Acum strânge tare, să vedem copiii. Cercetă încrețiturile pumnului, lângă degetul mic. — Este unul, ba chiar doi. Bravo, râse. — Și tu? am spus. Arată-mi mâna, cum este viața ta? Se ridică în picioare, fără să se oprească din râs. — Este foarte lungă, nu-ți face probleme, iarba rea nu piere niciodată, mama îmi spunea Buruiană. Când ne-am despărțit, a alergat după mine și m-a îmbrățișat. — Nu mă lua în serios, când îți spun să mă lași. Ține

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
spirală. — Mă duc la toaletă. Se clatină și dintr-o dată își ia avânt și se lovește cu capul de perete, atât de tare încât acesta se zguduie. Mă ridic și mă duc lângă ea. — Ce faci? Râde și mă alungă, râsul acela mă sperie mai mult decât orice plâns. — Uneori am nevoie de câte o lovitură. Ieșim din nou afară, ne mișcăm încet. — Te doare capul? Este distrată, se uită la lumea care îi iese în față. — Te conduc la taxi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225

umed încă de înlăcrimări. Ca un somn dulce li se scurgea viața. Seara, mama lui îi citea câte ceva, uneori viața unui sfânt, alteori un roman de Jules Verne sau vreo poveste candidă și simplă. Și uneori și râdea, cu un râs tăcut și blând ce se înălța deasupra lacrimilor din depărtare. Intră apoi la liceu și în fiecare seară mama repeta cu el lecțiile. Și învăța și ea ca să repete cu el. Învăță toate numele acelea stranii, din istoria universală, și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
fi purtat vântul vieții. „Dar ce de femei frumoase mai sunt de când am cunoscut-o pe Eugenia! - își zicea el, ținându-se între timp de perechea aceea râzăreață -. Totul s-a preschimbat într-un paradis, ce ochi, ce păr, ce râs! Una e blondă și cealaltă brunetă; dar care a cea blondă? Care cea brunetă? Mi se pare că se confundă între ele!...“ — Ei, dom’le, ești treaz sau dormi? — Salut, Víctore. — Te așteptam la Club, dar cum nu veneai... — Acolo

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
sau chiar mai-nainte, are primul copil... nu mă mulțumea. — Bine, dom’le, și-a cui era vina...? — Evident, eu, chiar fără s-o spun, dădeam vina pe ea și-mi ziceam: „Femeia asta e sterilă și mă face de râs.“ Iar ea, pe de altă parte, nici nu mă-ndoiam, dădea vina pe mine, ajungând chiar să presupună, ce știu eu... — Ce? — Nimic, dar când trece un an, și încă unul, și încă unul, și cuplul n-are copii, soția

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
pătrunzătoare a realității lucrurilor; cruditățile astea sunt crudități... pedagogice. Chiar așa, pedagogice! Și-un pic grotești... — E-adevărat, nu te contrazic. Plăcerea bufoneriei. — Care, în fond, e totdeauna sumbră. — Tocmai de-aceea. Nu-mi plac decât glumele lugubre, bancurile funerare. Râsul de dragul râsului mă irită și chiar mă sperie. Râsul nu e decât o pregătire pentru tragedie. — Ei bine, mie bufonadele astea crude îmi produc un efect detestabil. Pentru că ești un singuratic, Augusto, un singuratic, înțelege-mă bine, un singuratic... Or

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
realității lucrurilor; cruditățile astea sunt crudități... pedagogice. Chiar așa, pedagogice! Și-un pic grotești... — E-adevărat, nu te contrazic. Plăcerea bufoneriei. — Care, în fond, e totdeauna sumbră. — Tocmai de-aceea. Nu-mi plac decât glumele lugubre, bancurile funerare. Râsul de dragul râsului mă irită și chiar mă sperie. Râsul nu e decât o pregătire pentru tragedie. — Ei bine, mie bufonadele astea crude îmi produc un efect detestabil. Pentru că ești un singuratic, Augusto, un singuratic, înțelege-mă bine, un singuratic... Or, eu le

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
Chiar așa, pedagogice! Și-un pic grotești... — E-adevărat, nu te contrazic. Plăcerea bufoneriei. — Care, în fond, e totdeauna sumbră. — Tocmai de-aceea. Nu-mi plac decât glumele lugubre, bancurile funerare. Râsul de dragul râsului mă irită și chiar mă sperie. Râsul nu e decât o pregătire pentru tragedie. — Ei bine, mie bufonadele astea crude îmi produc un efect detestabil. Pentru că ești un singuratic, Augusto, un singuratic, înțelege-mă bine, un singuratic... Or, eu le scriu ca să vindec... Nu, nu; le scriu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
forul nostru interior, în teatrul conștiinței, jucând în același timp rolul de comedianți și de spectatori. Și în scena durerii jucăm durerea și ni se pare o minciună de-a dreptul penibilă că tocmai atunci ne vine să pufnim în râs. Și tocmai atunci ne vine cel mai tare să râdem. Comedie durerea, comedie! — Și dacă comedia durerii te duce la sinucidere? — Comedia sinuciderii! — Dar mori cu adevărat! — Tot comedie! Atunci ce e oare realitatea, adevărul, simțirea? — Da’ cine ți-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
acea împrejurare și toată tragedia care a decurs din ea. Și când plângea el, îmi venea și mie să plâng, iar eu, ca să nu fiu văzut plângând, râdeam de el și ajungeam chiar să râd de mine însumi și de râsul meu. Acelui sărman Augusto Pérez al meu, când spunea că efectul cel mai eliberator al artei este de a te face să-ți uiți de propria existență și că unii se cufundă în lectura romanelor ca să-și abată atenția de la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
nemaiputând să-și reia cu niciun chip reprezentația, când s-a sinucis cu adevărat, în toată puterea cuvântului adevărat, atunci a avut parte de fluierături. Și-ar fi fost încă și mai tragic dacă ar fi cules râsete sau zâmbete. Râsul!, râsul!, abisala pătimire tragică a Domnului Nostru Don Quijote! Și cea a lui Cristos. A stârni râsul cu o agonie: „Dacă Tu ești regele iudeilor, mântuiește-Te pe Tine însuți!“ (Lc., 23, 37). „Dumnezeu nu este capabil de ironie, iar dragostea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
să-și reia cu niciun chip reprezentația, când s-a sinucis cu adevărat, în toată puterea cuvântului adevărat, atunci a avut parte de fluierături. Și-ar fi fost încă și mai tragic dacă ar fi cules râsete sau zâmbete. Râsul!, râsul!, abisala pătimire tragică a Domnului Nostru Don Quijote! Și cea a lui Cristos. A stârni râsul cu o agonie: „Dacă Tu ești regele iudeilor, mântuiește-Te pe Tine însuți!“ (Lc., 23, 37). „Dumnezeu nu este capabil de ironie, iar dragostea e

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
puterea cuvântului adevărat, atunci a avut parte de fluierături. Și-ar fi fost încă și mai tragic dacă ar fi cules râsete sau zâmbete. Râsul!, râsul!, abisala pătimire tragică a Domnului Nostru Don Quijote! Și cea a lui Cristos. A stârni râsul cu o agonie: „Dacă Tu ești regele iudeilor, mântuiește-Te pe Tine însuți!“ (Lc., 23, 37). „Dumnezeu nu este capabil de ironie, iar dragostea e ceva prea sfânt, este de departe lucrul cel mai pur al naturii noastre ca să nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
e absurd, fie să credem în nemurire.“ Așa-i scria din Londra mamei sale - mamei sale! - agonicul Mazzini - minunat agonist! - la 26 iunie 1839, cu treizeci și trei de ani înaintea definitivei sale morți terestre. Și dacă istoria n-ar fi decât râsul lui Dumnezeu? Fiecare revoluție unul din hohotele sale de râs. Hohote de râs ce răsună ca niște tunete, pe când ochii divini lăcrimează de râs. În orice caz și de altminteri nu vreau să mor doar ca să le fac plăcere anumitor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]