12,817 matches
-
mutra unui domn blond care semăna a german și nu era decât un locuitor din strada noastră. „Dar ați auzit că azi l-am pomenit cu rost, ca pe întreaga familie regală, căci mi-a părut rău de ce am făcut stăpânit de frica internării.“ De atunci n-a mai șovăit.]( Ediția I, 1937, p. 63. ) viscolul Până aci vremea era dulce și frumoasă, în unele curți părăsite înfloreau încă trandafirii, dar în Ajunul Crăciunului se lăsă o ceață și o negură
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
de ai noștri amenințați în Moldova de aceeași soartă ca a noastră? Până acum, acolo era simbolul patriei, acolo regele, acolo armata, pentru ei suna ceasul nostru astronomic; deși, desigur, lipsiți de multe și strâmtorați, dar respirau liberi și erau stăpâni pe dânșii. Dacă comunicatul era adevărat și inamicul pătrunsese pe valea Putnei, dacă înaintau spre Iași, unde se vor duce biata noastră armată și nenorocita populație pribegită de aici? În Rusia? Ce jale! Iarna pe drumurile străine și înghețate ale
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
somn, inima îmi bătea strașnic. De două ori am readormit și s-a repetat acel vis care mă scutura de admirație și emoție. Nu cred în visuri, dar [cred] în legătura inconștientă cu alte ființe îndepărtate. M-am sculat repede, stăpânită de un simțimânt puternic de înălțare sufletească. Se făcuse ziuă, m-am îmbrăcat și am pornit la pădure pe când răsărea soarele. Vai! după mine soldatul german cu pușca! Mult timp în urmă, am constatat că acest vis coincidea cu lup
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
penibilă și nu era bine echipat. A văzut pe maica stariță, bolnavă de mai multă vreme, dar care, cu frica multor persoane de medici, de doctorii, de sanatorii și mai ales de operații, refuza orice îngrijire sistematică. Mai era și stăpânită de o demnitate imaginară a situațiunii ei de călugăriță și stariță, care, credea dânsa, nu-i îngăduia un examen medical rațional. Bărbatul meu o convinse să intre într-un sanatoriu și să se supună unei puncțiuni exploratrice; lucru care ar
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
ciudă, când ne insultă și ne asuprește, înăbușiți în toate manifestările gândirii și simțirii noastre, nenorociți de a-l vedea siluind ce avem mai scump, nerezervându ne decât mulțumirea sufletească să le arătăm, când suntem în fața lor, că, de ne stăpânesc materialmente, nu au nici o putere pe conștiința și sufletul nostru, că-i urâm, că-i judecăm. Și o știu. De câte ori nu am auzit vorbele inconștiente: „Warum denn hasst man uns so?“(De ce oare ne urăsc așa? (germ.).) Pentru renegații noștri
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
ținu o conferință la Mitropolie, în care, cu mult curaj și tact, vorbi de posesiunea Dobrogei, care n-a trecut din mâna noastră decât la turci și de la ei ne-a revenit la 1877, prin urmare nu a fost niciodată stăpânită de bulgari. ridicarea sfântului dumitru Două zile după această cuvântare, trei autocamioane bulgare au sosit noaptea la orele 2 1/2 la Mitropolie, soldații au arestat pe sergent, au spart ușa bisericii și au fugit cu sicriul Sfântului Dumitru. S-
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
era a d-nei Lydia Philippescu,](Ibidem, p. 150.) prietenă cu mine de douăzeci de ani, de când lucram împreună. Primită cu brațele deschise în București la vârsta de 20 de ani, de toate rudele bărbatului său și de societatea din București, stăpânea bine limba română (în această limbă vorbea cu soțul ei), se ocupa nu numai de moșie, dar îndeaproape și de țărăncile de la Mogoșești, le învățase să facă cusături, ceabace frumoase și chiar dantele minunate [- o credeam deci împământenită și asimilată
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
stricate. La patru ore, se coborâră din automobile Vintilă, Lia cu Vintilică, Ion Pillat și Ionel. Când acesta intră în vestibul, mama alergă de sus și se opri apoi în capul scării, el stătu un moment jos cu capul plecat, stăpânindu-și emoția, apoi, încet, încet, urcă apăsat treptele. Ajuns la dânsa, se luară în brațe și stătură un minut unul cu capul pe umărul celuilalt. Nici o vorbă, nici măcar la început o sărutare. Apoi mama zise: „Ionel, Ionel“. Nu putea găsi
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
regina în portul național. După revista armatei, cortegiul pornește spre Poarta lui Mihai Viteazul, unde îi întâmpină primarul cu pâine și sare. Mare emoțiune și când, în cuvântarea lui, vorbește de principele moștenitor, pe obrajii regelui curg două lacrimi. Regina stăpânește pe ale ei. Pentru toți, aceasta fu singura umbră în acele zile radioase. După răspunsul regelui, oficialitatea se duse la recepție spre prezentarea autorităților, iar noi alergarăm să ne luăm locurile în tribuna din piață. Acolo se așezară miniștrii transilvăneni
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
dar te rog chiar azi să nu pleci diseară, ci acum la 2, cu trenul invitaților, căci aici rămân Duca, Fotino și Săveanu până diseară la nouă și m-ai jena, având de vorbă cu ei“. Abia putui să mă stăpânesc pentru a-i răspunde: „Nu pentru a asista la convorbirea ta cu acești domni aș fi rămas, ci pentru a petrece ziua de mâine aici și pentru a regula florile la morminte“. Alergai sus, mă îmbrăcai repede și pornii la
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
leafă excepțională și dispensă d-a supune cheltuielile Strajei, de mai multe milioane, la Curtea de Conturi, sau de a da vreo socoteală de ele. Acum să vedem cum se va închega această guvernare. Generalul Antonescu este singurul care poate stăpâni, îndruma și scoate armata din trista stare în care se află. El este un om cu inimă și caracter, cinstit, demn, muncitor, serios, iubitor de țară și de armată, inspirând încredere, cultivat, cunoscător de istorie, iubitor de muzică și colecționar
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
dantele. 19 ianuarie 1941. Generalul Antonescu a plecat cu Fabricius, în avionul lui Hitler, la acesta din urmă. După informații pe care le cred bune, el a cerut o întrevedere, speriat de anarhia legionarilor, pe care nu-i mai poate stăpâni. Au asistat Fabricius și Killinger, ca să discute măsurile de luat. I s-a cerut să nu se despartă de legionari, dar, printre instrucțiunile ce i s-ar fi dat lui Killinger, era și aceea ca el, ca expert în tactica
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
chip cioplit. * Erupțiile vulcanice sunt crize de furie ale Pământului. * Peștii sunt ființe care nu au vrut să evolueze în oameni. * Necuvântătoarele au avantajul de a nu spune prostii. * Animalele domestice au acceptat sclavia pentru a ușura viața omului. * A stăpâni lumea nu înseamnă a fi superior ei. * Muzica sferelor nu este compusă de oameni. * Cerul e la fel de înalt pentru toți, dar nu toți îl pot atinge. * Cerul Americii a rămas fără stele, pentru că toate s-au așezat pe steagul țării
Comprimate pentru sănătatea minţii recuperate, recondiţionate, refolosite by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Memoirs/714_a_1242]
-
întrebări la care orice răspuns nu-i decât o încercare. Va deveni medicina o tehnică bazată pe calcule, cifre exprimând procesele biologice, aprecieri cantitative, cu alte cuvinte, va deveni în viitor o știință interpretată de inginerul, mecanicianul, care o vor stăpâni? Va deveni medicina o înțelepciune a fenomenului vieții, o filozofie a existenței și a morții? Va continua medicina să viseze la retorte în care să vadă utopiile viitorului? Va deveni medicina, mai ales, o știință care să apropie omenirea de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
aceea ne vine imediat în minte fragmentul ce priveste Fortuna la sfarsitul Capitolului 25, în care Machiavelli scrie: "Și mai socot că e mai bine să fii violent decât prevăzător, întrucat soarta e ca și femeia: daca ții să o stăpânești, trebuie să o bați și să o contrazici. Și-mi dau seama că se lasă învinsă mai mult de aceștia, decât de cei care o fac cu cumpătare și chibzuința. Și fiind femeie, ea este totdeauna prietena celor tineri, deoarece
Machiavelli si Renasterea italiana. Studii by WILLIAM J. CONNELL [Corola-publishinghouse/Science/989_a_2497]
-
interioară a Palazzo del Podestà88. Proliferarea lor pe fațadele palatelor comunale din zonele supuse Florenței oferă dovezi clare că rectorii teritoriali florentini considerau funcțiile lor nu extensii ale puterii de stat, ci mici fiefuri, peste care deveneau temporar, dar legitim, stăpâni 89. Comisarul și Republică Partea a II-a În ciuda puterilor sporite atribuite frecvent comisarului florentin, el era mult mai dependent de autoritatea centrală decât un rector obișnuit. Puterile comisarului teritorial, creat tipic "cum plena et amplă auctoritate, potestate et balia
Machiavelli si Renasterea italiana. Studii by WILLIAM J. CONNELL [Corola-publishinghouse/Science/989_a_2497]
-
este încântat de propria imagine romantică, în iluzia genialității, a eternității: "pururi tânăr". Înaintea confruntării labirintice, el visează în interiorul sferei cosmice, unde "steaua singurătății" este Centrul. Mantia este în Odă simbolul zborului ce muzicalizează cosmic lumea. Poetul se iluzionează a stăpâni timpul și spațiul, ca și cum universul sferei s-ar reproduce infinit în sine [...]. Este un dialog în oglinda în care se proiectează acest tu obsedant. Celălalt care se îndepărtează, căci în imaginea lui Narcis trebuie să vedem nu doar teama de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
metafizic și deschidere spre arhetipal, caută mereu nemulțumit, incapabil de a se fixa idealitatea și muzicalitatea. Cunoaște tensiunea gândului, zborul, "eliberarea", plonjând în actualitate. Este vizionar, de o "seninătate abstractă" sau cutreierat de neliniștile unui spirit damnat". Și, în continuare: "stăpânea, precum puțini, "cunoașterea trecutului românesc" și așeza [...] faptele mărunte, trecătoare, în "maiestuoasa curgere a dezvoltărilor istorice". Iubea ritmul organic, nu febra salturilor; cinstea, prin imersi unile sale temporale, ființa arheică în istorie, paseismul regresiv și își mărturisea fascinația medievalismului și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
lui este variată, într-un loc "sugerează voluptatea adormirii", în altul "melancolia incompatibilității dintre bărbat și femeie, nostalgia neîmplinirii, chinul dulce, oximoronic". Mitul "oniric" stă la baza unor poeme și proze ce "imaginează lumile posibile, spațiile cosmice, tărâmurile în care stăpânește o altă ordine și crește o altă floră", totul într-o existență paradisiacă, scăpată din rosturile mașinăriei lumii istorice. Un mit pentru care Eugen Simion nu găsește o denumire anume, ar fi acela care "sugerează un spațiu de securitate pentru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
știam de mai înainte sacrificiile ce eram chemați a face odată cu realizarea Unirei; toți știam că interesele noastre materiale aveau să fie întrucâtva zdruncinate prin strămutarea capitaliei din Iași, și cu toate aceste, dorința mare a constituirei statului român ne stăpânea întru atâta, încât nici unul dintre noi nu se gândea să-și calculeze pagubele, căci dinaintea ochilor fiecăruia strălucea de astă dată un țel pe care cei mai mari domni din epoca eroică a țărilor dunărene au încercat în zadar să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
uitam la dihăniile aninate de geanta lui, închipuindu-mi că mare vitejie trebuie să fie de a ucide un iepure sau o rață sălbatecă. De atunci, pot a zice, s-a strecurat în sângele meu patima vânatului care m-a stăpânit pănă astăzi. Voi vorbi mai târziu despre izbânzile mele în exercițiul acestui frumos și bărbătesc sport. Curgeau repede și limpezi anii copilăriei ca izvorul de la munte; creșteam văzând cu ochii și dacă la învățătură nu eram tocmai cel din urmă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
luptăm cu zmeii din poveste și să rădicăm Ceahlăul pe umerile noastre. Ce nu-și închipuie copilul la vrâsta de cinci ani? Părintele meu era un om bine cumpănit, voios, primitor și bun la inimă. Ne iubea grozav, dar se stăpânea să ne a arăte dragostea lui. Așa era sistemul lui de a ne crește. Între boierii din Fălticeni, pot zice cu siguranță, el era cel mal inteligent și mai cu carte; știa latinește, grecește, franțuzește, primea gazete franceze și era
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
a tainelor izvoare, De pe ochi-mi, de pe minte, vălul gros acum dispare. Iar în neatinsul centru celor mii și mii de stele, Văd un soare nou: e dorul, idealul vieței mele Cum frumos mi se arată prin lumini de curcubeu, Stăpânind întreaga lume, stăpânind și visul meu. Și O, doamne! Câte, câte mari minuni n-am mai văzut Cât în visul cel de aur fost-a sufletu-mi căzut. Iar când mă trezii din farmec, luna nopții răsărise. Cânele sta lângă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
De pe ochi-mi, de pe minte, vălul gros acum dispare. Iar în neatinsul centru celor mii și mii de stele, Văd un soare nou: e dorul, idealul vieței mele Cum frumos mi se arată prin lumini de curcubeu, Stăpânind întreaga lume, stăpânind și visul meu. Și O, doamne! Câte, câte mari minuni n-am mai văzut Cât în visul cel de aur fost-a sufletu-mi căzut. Iar când mă trezii din farmec, luna nopții răsărise. Cânele sta lângă mine și ironic
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
galbăn, doi, trei, zece, cincisprezece, așa încât musafirii mei prinseră să se minuneze de goana ce mă urmărea. Destul, dragă Nicule, îmi zise Cananău pe care-l mustra cugetul că mă îndemnase la joc. Eu însă nu vedeam nimic dinaintea ochilor. Stăpânit de ciuda pierderei, și de dorul de a-mi întoarce paguba, jucam orb înainte, înfierbântat la culme, și, de ce pierdeam, de ce puneam mai gros pe carte. Îmi ieșisem cu totul din fire. Aveam simțimântul omului care lunecă la vale, fără
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]