10,713 matches
-
Iorga, atunci cînd servea interesele României. Dar o adaptare la nivel mondial a sămănătorismului ar rezolva, după părerea lui, aceste contradicții. Naționalismul cultural urma să instituie armonia în România și în lume, fiind deci nu numai un naționalism compatibil cu umanitatea, ci și cea mai umană idee. Cu toate că astfel de idei aparțineau secolului al XIX-lea, putem detecta (selectiv!) multe elemente care ne dau foarte mult de gîndit în privința ideologiilor care au eșuat. Dificultățile apar atunci cînd încercăm să punem sămănătorismul
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
O astfel de diversitate cuprinzătoare, a cărei identitate era bazată pe un nou naționalism european, pe o cooperare voluntară întru asigurarea libertății și belșugului pentru oameni egali ca poziție (după modelul sistemului cantoanelor elvețiene), nu constituie un naționalism incompatibil cu umanitatea. Autodeterminarea este un drept recunoscut pe plan internațional. Cu toate acestea, exact așa cum libertățile individuale nu trebuie să contravină libertăților celorlalți, autodeterminarea (dreptul de a accede la un statut internațional) nu poate garanta suveranitatea unor entități neviabile, incapabile să asigure
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
asemenea vremuri, atunci mesajul naționalismului cultural al lui Iorga va fi reconsiderat, iar el va fi recunoscut ca fiind ceva mai mult decît doar un medievist și bizantinolog de renume mondial. E cale lungă pînă la un naționalism compatibil cu umanitatea, dar răbdarea, buna credință și o politică economică adecvată pot duce la reușita lui în cadrul unei Europe Unite. Dacă la priveghiul ei, istoria Europei a lăsat o imagine etnică, care în unele părți ale continentului seamănă cu un costum de
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
din 1911. Lucrarea aceasta constituie cea mai concisă expunere a naționalismului cultural al lui Iorga și a concepțiilor sale istorice 24 "Ramuri", 1 ianuarie 1912. Biserica Ortodoxă, deși adeptă a doctrinei creștine, este mai puțin universală în privința concepțiilor ei asupra umanității decît Catolicismul sau alte religii creștine. Conform conceptelor ortodoxe, națiunile fac parte dintr-o ordine ierarhică stabilită de Dumnezeu. Iorga își exprima întruna în "Neamul românesc" credința în faptul că națiunile sînt indestructibile. În anii de criză (1938-1940), pus în fața
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
luptă cu absurdul revizionism maghiar, Oradea-Mare, 1930 1 La declanșarea celui de al Doilea Război Mondial, Iorga scria că după cunoștințele lui de istorie, "este sigur că nu tehnologia va decide rezolvarea situației, ci inteligența, coducerea și entuziasmul pentru cauza umanității. Numai cei care au adus suficiente sacrificii onoarei pot stăpîni aceste calități". "Neamul românesc", 3 septembrie 1939 2 Iorga a fost de la început dezgustat de "demagogia cămășilor" și a luat atitudine împotriva uniformelor și a cămășilor verzi ale familiei Codreanu
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
O’Hare McCormick, Își nota impresiile pe 23 octombrie 1946: „Gigantica strămutare și condițiile În care se desfășoară sunt fără precedent În istorie. E de ajuns să vezi de aproape aceste orori ca să te convingi că sunt o crimă Împotriva umanității pe care istoria o va răzbuna”. Istoria nu a răzbunat-o. În plus, cei 13 milioane de expulzați s-au stabilit și s-au integrat În societatea vest-germană cu un succes remarcabil, deși amintirile trecutului persistă, iar În Bavaria (unde
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
au integrat În societatea vest-germană cu un succes remarcabil, deși amintirile trecutului persistă, iar În Bavaria (unde au ajuns mulți dintre ei) subiectul e Încă sensibil. Pentru percepția contemporană e, poate, supărător să vezi În expulzarea germanilor o „crimă Împotriva umanității” la numai câteva luni după deconspirarea unor crime de o cu totul altă factură, comise În numele acelorași germani. Însă germanii erau vii și prezenți, pe când victimele lor (mai ales evreii) moarte și Îngropate. Cum spunea mulți ani mai târziu Telford
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
cei mai mulți recăpătându-și posturile În următorii șase ani. În total, l’épuration a atins cam 350.000 de persoane, Însă celor mai mulți nu le-a afectat dramatic viața sau cariera. Nimeni nu a fost pedepsit pentru ceea ce numim astăzi crime Împotriva umanității. Responsabilitatea pentru acestea și alte crime de război a revenit integral nemților. Cazul italian era aparte, din mai multe motive. Deși făcuse parte din Axă, Italia a fost autorizată de guvernele aliate să-și organizeze singură procesele și epurarea - la
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Ceea ce s-a și Întâmplat. Într-o serie de procese care au avut loc Între 1945 și 1947, puterile aliate din Germania ocupată i-au pus sub acuzare pe naziști și pe complicii lor pentru crime de război, crime Împotriva umanității, omucidere și alte delicte de drept comun comise În slujba nazismului. Tribunalul Militar Internațional de la Nürnberg, care i-a judecat pe liderii naziști din octombrie 1945 până În octombrie 1946, este instanța cea mai cunoscută, dar au existat multe altele: curțile
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
a fi judecați la locul faptei. Programul de pedepsire a crimelor de război a continuat de-a lungul ocupației Germaniei de către Aliați: În zonele vestice, peste 5.000 de oameni au fost condamnați pentru crime de război sau crime Împotriva umanității, dintre care aproape 800 la moarte, În cele din urmă fiind executați 486 - ultimii În iunie 1951, În Închisoarea Landsberg, pe fondul unor zgomotoase apeluri germane la clemență. Germanii nu puteau fi pedepsiți pentru simplul fapt că fuseseră naziști, deși
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Pentru liberalii realiști ca Raymond Aron, acest lucru nu era o problemă. Ca mulți alți „războinici reci” din centrul politic european, Aron avea pentru SUA o simpatie limitată: „Economia americană nu mi se pare un model”, scria el, „nici pentru umanitate și nici pentru Occident”. Dar Aron Înțelegea un adevăr crucial despre politica europeană postbelică: conflictele interne și internaționale erau de acum inseparabile. „În epoca noastră”, scria el În iulie 1947, „pentru indivizi, ca și pentru națiuni, alegerea-cheie este una globală
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
desfășurat la Ierusalim În 1961, urmat În perioada 1963-1965 de așa-zisele „procese Auschwitz” din Frankfurt, au atras Într-un târziu atenția publicului german asupra crimelor regimului nazist. La Frankfurt, 273 de martori au dovedit amploarea și gravitatea crimelor Împotriva umanității comise În Germania, fără a se limita la cei 23 de acuzați (22 de membri SS și un șef de lagăr). În 1967, Alexander și Margarete Mitscherlich au publicat studiul extrem de influent Die Unfähigkeit zu trauen (Neputința de a jeli
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Într-un fel, chiar a fost. Robert Hewison Nici nu se stinsese bine efervescența anilor ’60 și complexul de factori care o făcuse posibilă a dispărut pentru totdeauna. În numai trei ani de la sfârșitul celui mai prosper deceniu din istoria umanității, explozia economică postbelică se terminase. Celor „treizeci de ani glorioși” le-au urmat, În Europa de Vest, o eră a inflației monetare, cu rate de creștere tot mai mici, șomaj pe scară largă și nemulțumiri sociale. Majoritatea radicalilor șaizeciști au abandonat „Revoluția
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
amploarea și natura lor, conflictele din provincie reprezentau, În termenii dreptului internațional, un război) și, pe 19 iulie, Senatul american i-a Îndemnat pe oficialii de la Haga să-l pună sub acuzare pe Miloševiæ pentru „crime de război, crime Împotriva umanității și genocid”. Plauzibilitatea acestor capete de acuzare creștea cu fiecare zi. Unități de poliție speciale recrutate din Serbia Îi omorau acum cu sutele pe „teroriștii” albanezi și existau dovezi indubitabile că, sub pretextul acestui conflict, Belgradul plănuia să „Încurajeze” exilul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
a extermina până la unul membrii altui grup de europeni, aici, pe pământ european, și nu foarte demult. „Soluția finală la problema evreiască” propusă de Hitler nu este numai sursa unor aspecte cruciale din jurisprudența internațională postbelică: „genocidul” sau „crimele Împotriva umanității”. Ea determină și statura morală (și legală, În unele țări europene) a celor care se pronunță asupră-i. Negarea sau minimalizarea Holocaustului echivalează cu o autoexcludere din discursul public civilizat. De aceea politicienii moderați evită pe cât posibil compania demagogilor ca
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
permite să-l ignore. Astăzi, când Europa se pregătește să lase În urmă al doilea război mondial (sunt inaugurate ultimele memoriale, sunt omagiați ultimii supraviețuitori și combatanți În viață), memoria recuperată a evreilor morți a devenit Însăși definiția și garanția umanității regăsite a continentului. Dar lucrurile nu au stat Întotdeauna așa. Ce se Întâmplase cu evreii din Europa nu a fost niciodată un mister. Pe durata celui de-al doilea război mondial au fost asasinați șase milioane de evrei, fapt general
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Charles de Gaulle (ca și Churchill) era suspect de orb la specificul rasial al victimelor lui Hitler, preferând să Înțeleagă nazismul În contextul militarismului prusac. La Nürnberg, pe procurorul francez François de Menthon l-a deranjat conceptul de crime Împotriva umanității (preferând formula crime Împotriva păcii) și pe parcursul procesului nu s-a referit deloc la deportarea sau uciderea evreilor 1. Trei ani mai târziu, editorialul din Le Monde din 11 ianuarie 1948, intitulat „Supraviețuitorii din lagărele morții”, a reușit să relateze
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
studiu obligatoriu În toate școlile. Presupoziția emisă de Konrad Adenauer după război s-a văzut infirmată: pentru sănătatea democrației germane, amintirea nazismului trebuia nu Îngropată, ci menținută trează. Iar atenția se Îndrepta tot mai mult asupra genocidului și „crimelor Împotriva umanității”, În locul „crimelor de război”, cu care fusese asociat până atunci național-socialismul. O nouă generație Începea să descopere natura și amploarea atrocităților naziste. Revistele populare ca Stern și Quick nu mai aveau cum să minimalizeze importanța lagărelor, așa cum o făcuseră În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
un colț al memoriei naționale și l-au pus la naftalină. Ei pur și simplu nu făceau legătura Între Vichy și Auschwitz. Regimul de la Vichy trădase Franța. Colaboraționiștii se făcuseră vinovați de trădare și crime de război. Dar „crimele Împotriva umanității” nu făceau parte din lexiconul juridic francez. Ele erau treaba nemților. Această situație s-a menținut timp de 20 de ani. Când autorul cărții de față studia istoria Franței la sfârșitul anilor ’60 În Anglia, literatura de specialitate despre Franța
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
dubiu asupra rezistenței eroice a francezilor din toată țara. Singura concesie făcută În acei ani de autoritățile franceze noilor tendințe din străinătate a venit În decembrie 1964, când Adunarea Națională a inclus, Într-un târziu, În legislația franceză „crimele Împotriva umanității” (definite inițial În Acordurile de la Londra din 8 august 1945) și le-a declarat imprescriptibile. Dar nici aceasta nu avea legătură cu regimul de la Vichy. Era o reacție la Procesul Auschwitz, aflat atunci În desfășurare la Frankfurt și era menită
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
război o carieră de succes În administrația publică. Însă la Bordeaux Papon fusese direct responsabil de arestarea și trimiterea evreilor din regiune la Paris, de unde urmau să fie deportați. Pentru acest act - considerat acum, conform legislației franceze, o crimă Împotriva umanității -, el a fost adus În 1997 În fața tribunalului. Procesul Papon, care a durat șase luni, nu a adus revelații, cu excepția protagonistului Însuși, care a demonstrat o lipsă stupefiantă de compasiune sau remușcări. Bineînțeles, procesul avea loc prea târziu: prea târziu
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
nobilă” ca ceva în sine, ea trebuie elaborată socialmente pe baza unor reprezentări democrate, etice și economice conforme viziunilor normelor egalității în drepturi. Munca în condițiile inegalității dintre sexe, rase, religie, etnie, munca aservită, forțată nu este conformă cu ceea ce umanitatea ar trebui să asigure. Pentru managementul resurselor umane viziunea despre muncă oferă temeiul relației reale presupuse de ceea ce înseamnă conducerea oamenilor în muncă. Managementul resurselor umane se desfășoară prin relaționări cu totul diverse. Managementul resurselor umane poate deveni un mijloc
Managementul resurselor umane în administraţia publică by Elvira Nica () [Corola-publishinghouse/Science/234_a_151]
-
sunt respinse ca prozaice, istoriste, mercantile, în vederea înlocuirii lor cu un nou idealism. Argumentul pictorului devine cu atât mai interesant cu cât sugerează o schimbare de gust nu la nivelul unui eșantion elitist, ci al unui public definit printr-o umanitate generică, rezultată probabil din laboratorul modernității europene. "Omul de azi e sătul de proză, sătul de neguțitorism și realitate". Decupajul unei noi sensibilități artistice face loc unei dramatizări a excluderii luând forma alienării pe care o suportă cel repudiat, recte
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
sub aparența banalului se insinuează misterul. Decadentismul și simbolismul trebuie privite la confluența unor tendințe noi în pictură în raport cu tradiția care nu se rezumă doar la convențiile picturii academice sau la naturalismul ca înregistrare a faptului trivial și a unei umanități ignorate. Elementul de noutate este articulat pe convențiile picturii cu element mitologic, însă codul "lecturii" s-a schimbat și aceleași elemente, personaje trec într-o altă dimensiune printr-un rit de pasaj subtil. Arnold Böcklin, spre exemplu, este în măsură
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
istoric real, elementele unor culturi diferite se pot regăsi împreună într-un ecumenism estetic deplin, fără ca acestea să distoneze. Literaturitatea provine și din această construcție a cadrului, a decorurilor somptuare, "la richesse necessaire". "Pictorul avea o viziune de poet asupra umanității: compozițiile sale se apropie de pictura literară; din fericire, idealul său a fost atât de înalt, că a știut să imprime o formă personală gândirii sale; el ne dă esența mitologiilor, religiilor, istoriei prin mijloace pur plastice"47. Cultul frumosului
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]