10,995 matches
-
extins extrem de mult teritoriile sale de sud (Salamanca, Ledesma), precum și ca fondator a cetății de frontieră (Osma, Clunia). Ramiro a format o coaliție Pamplona/Leon, care a învins contraofensiva din Andaluzia în Bătălia de la Simancas (939). Această victorie a permis înaintarea frontierei leoneze de la Duero la Tormes. În ultimii ani ai domniei sale, el a pierdut sprijinul cumnatului său din Pamplona, care îl ajuta pe alt cumnat al său, Fernán González de Castilia, să obțină independența de facto. În 950, Ramiro a
Dinastia Astur-Leon () [Corola-website/Science/331415_a_332744]
-
care dezvăluie că nu este alta decât legendară Împărăteasa Cyrsa. La sud de Nalenyr, în Erumvirine, forțele trimise de Nelesquin pustiesc principatul și omoară toți oamenii întâlniți în cale. Războinicul Mistic Moraven Tolo organizează apărarea principatului și reușește să oprească înaintarea invadatorilor. În Ixyll, fostul ucenic al lui Moraven Tolo, Ciras Dejote, însoțit de creatorul de mașini pre-programate Borosan Gryst pornesc în căutarea magicienilor alături de care Împărăteasa Cyrsa îi înfruntase pe turasynzi cu șapte secole în urmă. Ei descoperă atât slujitorii
Hărțile prevestitoare () [Corola-website/Science/331507_a_332836]
-
preveni un atac din această parte, iar în nord 1 batalion din Regimentul 12 Infanterie Cehoslovac, pentru a apăra drumul de legătură cu Moscova. Spre vest a fost trimisă o patrulă de lăncieri români în recunoaștere, dar aceștia, în condițiile înaintării avansate a dispozitivului rus, au fost lichidați sau capturați, după ce s-au împotmolit în troiene. Refuzând să comunice informații militare inamicului, cei capturați au fost uciși. În noaptea de 3 spre 4 februarie 1920, dinspre nord-vest, o brigadă a Armatei
Lupta de la Șeragul și Kuitun () [Corola-website/Science/336998_a_338327]
-
au scos din sat spre șoseaua Moscovei. 8 morți și 8 grav răniți au reprezentat prețul atacului rus, pentru români. În dimineața zilei de 4 ianuarie, după aruncarea în aer a gării Șeragul, eșaloanele român și cehoslovac și-au reluat înaintarea spre est, retrăgându-se spre Zima. În aceeași zi, o nouă încercare a trupelor bolșevice de a încercui Legiunea Română la Kuitun s-a soldat cu un nou insucces. Aici, intrând în acțiune, tunurile și mitralierele din dotarea trenurilor blindate
Lupta de la Șeragul și Kuitun () [Corola-website/Science/336998_a_338327]
-
îndreptat spre această nouă locație. Între timp francezii li s-au alăturat englezilor la St. Helens la 17 mai și în ziua următoare flota combinată a luat marea pentru a-i căuta pe neerlandezi. Vânturi estice persistente le-a încetinit înaintarea și se aflau încă la Vest de Dungeness la 23 mai când flota neerlandeză întărită considerabil a ancorat la Sud de Harwich la intrarea în Canalul Regelui. O mică forță de 6 nave engleze ("Gloucester" 62, "Ruby" 48, "Bonaventure" 48
Bătălia de la Solebay () [Corola-website/Science/336995_a_338324]
-
în instrument combativ cu scopul opunerii de rezistență trupelor ungare. Aflate în sfera de competență a trupelor Brigăzii a IV-a din Divizia 2 Vânători cu cartierul la Brad, gărzile au contribuit activ printr-un război de gherilă la frânarea înaintării inamicului. Înființarea propriuzisă a Corpului s-a făcut pe 15-16 februarie 1919, efectivul acestuia ajungând la aproximativ 4.000 de oameni. Implicat activ în pregătirea Ofensivei din Aprilie a trupelor române, Corpul a fost reorganizat ulterior în "Regimentul 86 Infanterie
Corpul Voluntarilor „Horia” () [Corola-website/Science/337025_a_338354]
-
Hălmagiu, s-a încercat pentru prima dată o ridicare a populației pentru a se împotrivi trupelor ungare prin crearea unui "„Corp al Voluntarilor din Crișana”". Manifestul lansat de către acesta pentru ridicarea satelor a rămas însă fără un efect practic, deoarece înaintarea armatei ungare a împiedicat concentrarea efectivelor. Cu toate acestea, depășindu-și mandatul primit de la Consiliul Național gărzile retrase pe valea Crișului Alb împreună cu cele constituite în zonă, au început să se transforme în instrument combativ cu scopul opunerii de rezistență
Corpul Voluntarilor „Horia” () [Corola-website/Science/337025_a_338354]
-
contigentele intermediare urmau să ramână la dispoziția Ministerului de Război în vederea organizarii armatei regulate ardelene. În scopul acoperiri și asigurării activității de concentrare, Gărzile Naționale de pe cele două văi ale Crișurilor au primit ordin să frâneze prin acțiuni de hărțuire înaintarea inamicului, cu executarea dispozițiilor fiind însărcinat căpitanul Vasile Barbu. S-au luat măsuri suplimentare pentru concentrarea cadrelor și a materialului de război, a organizării transporturilor, a legăturilor și propagandei, măsuri despre care prefecții din Hunedoara, Alba Iulia și Turda au
Corpul Voluntarilor „Horia” () [Corola-website/Science/337025_a_338354]
-
de către Consiliul Dirigent prin Dr. Ioan Suciu. Pentru ofensiva preconizată unitatea a fost încadrată Grupului de Sud al Armatei din Transilvania, urmând să lupte alături de trupele "Diviziei a 2-a" în linia întâi, pornind din regiunea Hălmagiu-Brad (mai puțin Roșia). Înaintarea diviziei pe văile celor două Crișuri, urma să includă preluarea stăpânirii defileului de la Vârfurile și ocuparea localităților Beiuș, Sebiș și Radna. Trupele regimentului au atacat alături de cele ale diviziei, pe valea Crișului Alb în defileul de la Vârfurile (Ciuci) și cu
Corpul Voluntarilor „Horia” () [Corola-website/Science/337025_a_338354]
-
suplimentare de vechime pentru că în 1894 și-a părăsit nava deși permisia sa fusese anulată. El a fost promovat rang de temporar la 19 februarie 1896, și apoi confirmat în acest grad la 20 ianuarie 1897, retroactiv începând cu data înaintării temporare în grad. El a fost promovat și la rangul de locotenent la 30 septembrie 1898. Din acel moment, el a început să se specializeze în topografie, și a servit în Comisia de Frontieră a Borneoului de Nord în 1901
Geoffrey Spicer-Simson () [Corola-website/Science/337040_a_338369]
-
mai adecvat decât ultimul. Procesul este, prin urmare, considerat a fi constructiv, fiind inițiat de către construcția conștientă a individului, și nu este în niciun sens o componentă a dispozițiilor înnăscute ale individului, ori un rezultat al unor inducții din trecut. Înaintarea prin stadiile lui Kohlberg are loc ca urmare a creșterii competenței individului, atât din punct de vedere psihologic, cât și în echilibrarea cerințelor social-valorice contradictorii. Procesul de rezolvare a cerințelor contradictorii către un echilibru se numește „operațiune a dreptății”. Kohlberg
Modelul stadial de dezvoltare morală al lui Lawrence Kohlberg () [Corola-website/Science/337468_a_338797]
-
se mai spune și „jocul de-a scaunele muzicale” moral). Cunoașterea și învățarea contribuie la dezvoltarea morală. Deosebit de importante sunt „vederile [individului] asupra persoanelor” și asupra „nivelului lor de perspectivă socială”, care devin fiecare mult mai complex și matur cu înaintarea prin fiecare stadiu. „Vederile asupra persoanelor” pot fi înțelese ca înțelegerea individului a psihologiei altor persoane; pot fi imaginate ca un spectru, la stadiul unu neexistând nicio vedere asupra altor persoane, iar stadiul al șaselea fiind în întregime socio-centric. Analog
Modelul stadial de dezvoltare morală al lui Lawrence Kohlberg () [Corola-website/Science/337468_a_338797]
-
Înaintarea Aliaților de la Paris spre Rin a fost una dintre ultimele faze ale faze ale luptelor de pe Frontul de vest ale celui de-al Doilea Război Mondial. Această fază se întinde la sfârșitul Operațiunii Overlord (25 august 1944) și cuprinde luptele
Campania Liniei Siegfried () [Corola-website/Science/333475_a_334804]
-
zona Rinului. Această pauză le-a permis germanilor să își întărească liniile defensive, adică să ia toate măsurile pe care nu le putuseră lua după ce forțele lor fuseseră practic distruse în timpul Operațiunii Cobra (părăsirea plajelor de debarcare din Normandia și înaintarea spre Paris. Incapacitatea germanilor să își organizeze o linie defensivă puternică permisese aliaților să înainteze fără ca Wehrmachtul să poată opună o rezistență notabilă. Începând de la mijlocul lunii septembrie a anului 1944, cele trei Grupuri de Armată aliate - Grupul de armată
Campania Liniei Siegfried () [Corola-website/Science/333475_a_334804]
-
a susținut posibilitatea unui atac pe un front larg, ceea ce ar fi permis trupelor aliate să se regrupeze și să schimbe axa principală a atacului funcție de evoluția situației tactice și, în plus, să asigure securitatea liniilor de aprovizionare din spatele frontului. Înaintarea rapidă prin Franța provocase probleme logistice uriașe, agravate de lipsa unor porturi de mare capacitate, în afară de Cherbourg, care se afla totuși la mare distanță de front, în vestul țării. Deși portul Antwerp putea fi soluția salvatoare pentru problemele logistice ale
Campania Liniei Siegfried () [Corola-website/Science/333475_a_334804]
-
naturale ale râurilor din estul Franței. Cel de-al doilea era Linia Siegfried, ale cărei forțe defensive erau plasate sub comanda feldmareșalului Gerd von Rundstedt. Deși ieșirea din zonele de debarcare din Normandia a luat mai mult decât fusese planificat, înaintarea aliaților până în septembrie a depășit toate așteptările. De exemplu, generalul Bradley dispunea de patru divizii suplimentare, iar forțele comandate de el se aflau cu peste 200 km mai departe decât pozițiile planificate. Un efect al acestei înaintări impetuoase a fost
Campania Liniei Siegfried () [Corola-website/Science/333475_a_334804]
-
decât fusese planificat, înaintarea aliaților până în septembrie a depășit toate așteptările. De exemplu, generalul Bradley dispunea de patru divizii suplimentare, iar forțele comandate de el se aflau cu peste 200 km mai departe decât pozițiile planificate. Un efect al acestei înaintări impetuoase a fost o criză de aprovizionare a liniei frontului, cererea era mai mare decât nevoile prognozate. Cea mai mare parte a materialelor trebuiau să fie aduse la țărm pe plajele de invazie după ce erau debarcate în singurul port „Mulberry
Campania Liniei Siegfried () [Corola-website/Science/333475_a_334804]
-
apărate cu mai multă sau mai puțină îndârjire de germani. După cucerirea lor, aliații au trebuit să efectueze fără excepție lucrări de reparații pentru ca să le poată folosi. Excepția a fost reprezentată de portul Dunkique, care fusese izolat în spatele frontului de înaintarea rapidă a aliaților. Prima operațiune a campaniei din Renania, Operațiunea Market Garden, a fost comandată de Montgomery și a avut ca obiectiv asigurarea unui cap de pod la Arnhem, peste Rin, care l-ar fii permis aliaților să depășească prin
Campania Liniei Siegfried () [Corola-website/Science/333475_a_334804]
-
să curețe malul sudic al estuarului râului Scheldt la est de Antwerp. Devenise clar pentru comandanții aliați că orice atac viitor avea să se facă cu niște costuri umane și materiale uriașe. Divizia a 2-a canadiană și-a început înaintarea spre nord din Antwerp pe 2 octombrie. În timpul acțiunilor ofensive, aliații au înregistrat pierderi grele. Astfel, Regimentul regal de vânători de munte canadian a fost distrus aproape în întregime pe 13 octombrie. Cu toate acestea, canadienii au reușit să cucerească
Campania Liniei Siegfried () [Corola-website/Science/333475_a_334804]
-
atacat drumul de dig pe 31 octombrie și după o luptă scurtă a stabilit un cap de pod. Ei au fost înlocuiți de britanicii unui batalion al Diviziei a 52-a care, împreună cu militarii care foloseau vehicule amfibii, au continuat înaintarea. Debarcarea de pe vehiculele amfibii a început pe 1 noiembrie. Unități ale Brigăzii 155 de infanterie britanică au debarcat pe plaja de sud-est a orașului Vlissingen. În următoarele zile, britanicii au dus lupte grele de stradă împotriva apărătorilor germani. Tot pe
Campania Liniei Siegfried () [Corola-website/Science/333475_a_334804]
-
insulei. Luptele au continuat până pe 7 noiembrie. În cele din urmă, luptele s-au încheiat pe 8 noiembrie, când vehiculele amfibii blindate au intrat în Middelburg, capitala insulei Walcheren. În acest timp, Divizia a 4-a blindată canadiană a continuat înaintarea prin Bergen-op-Zoom spre Sint Philipsland, unde a reușit să scufunde mai multe vase germane în portul Zijpe. După ce căile de acces spre Antwerp au fost eliberate, faza a patra a Bătăliei de pe Scheldt a fost încheiată. Pe 28 noiembrie, primul
Campania Liniei Siegfried () [Corola-website/Science/333475_a_334804]
-
1945. Deși atacul anglo-canadian (Operațiunea "Veritable") a fost declanșat conform planului, atacul american (Operațiunea "Grenade") a fost amânat datorită pericolului inundării regiunilor joase după deschiderea stăvilarelor râului Rur. Această amânare le-a permis germanilor să își concentreze forțele defensive împotriva înaintării anglo-canadiene, dar în cele din urmă nu au reușit decât să încetinească atacul aliat în anumite zone. Când americanii au reușit să înceapă atacul câteva săptămâni mai târziu, germanii mai dispuneau decât de un număr limitat de rezerve care să
Campania Liniei Siegfried () [Corola-website/Science/333475_a_334804]
-
număr limitat de rezerve care să oprească asaltul. Americanii au reușit din acest motiv să înainteze rapid, luând contact cu ariergarda germană în apropierea Rinului. Cele două ramuri ale atacului aliat s-au întâlnit la Geldern, după care au continuat înaintarea comună spre Rees, de unde forțele germane au fost obligate să se retragă pe 21 martie. Armata I americană și-a concentrat eforturile pentru cucerirea orașului Aachen, o etapă obligatorie mai înainte de asaltul împotriva Liniei Siegfried înseși. Inițial, aliații doriseră să
Campania Liniei Siegfried () [Corola-website/Science/333475_a_334804]
-
Rezistența germană a forțat comandamentul aliat să își regândească strategia. Unii istorici, printre ei fiind și americanul Stephen E. Ambrose, au afirmat că asediul orașului Aachen a fost o greșeală. Luptele au intrat într-un impas, aliații și-au oprit înaintare și au pierdtu 5.000 de soldați. Americanii au fost obligați să lupte lupte de stradă fiind nevoiți să cucerească practic fiecare clădire și să risipească resurse care altfel ar fi fost folosite mai bine de trupele aliate care ar
Campania Liniei Siegfried () [Corola-website/Science/333475_a_334804]
-
urbane puternic populate ar fi dus la pierderi de vieți omenești mai reduse, atât în rândurile militarilor cât și al civililor. La sfârșitul lunii august, Armata a 3-a americană a intrat în criză de combustibil. Această situație fusese rezultatul înaintării rapide a aliaților prin Franța și a mutării centrului de interes logistic către trupele care asigurau securitatea orașului-port Antwerp. Până pe 1 septembrie, cu ultimele rezerve de combustibil, Armata a 3-a SUA a reușit ca printru-un efort final să
Campania Liniei Siegfried () [Corola-website/Science/333475_a_334804]