11,853 matches
-
nu au nevoie atît de cunoștințele sale științifice ca medic, ci de puterea și de statornicia sa În Încercarea de a face posibilă o schimbare socială care să le permită să trăiască cu demnitatea care le-a fost luată și călcată În picioare de-a lungul a secole Întregi. Acest aventurier tînăr, cu setea lui de cunoaștere și cu imensa sa capacitate de a iubi, ne arată o realitate care, interpretată corect, poate cuceri o ființă umană pînă la a-i
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
un simbol și un supraviețuitor; simbol al unirii care Îmi cere Întoarcerea; supraviețuitor al propriului ghinion - două căderi de pe motocicletă (dintre care Într-una a zburat cu tot cu geantă În spate), o diaree persistentă și chiar faptul de a fi fost călcat În picioare de un cal. Ne aflăm În Villa Gesell, la nord de Mar del Plata, bucurîndu-ne de ospitalitatea unchiului meu și retrăind primii noștri 1 200 de kilometri - se pare că cei mai ușori, cu toate că ne-au creat deja
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
vai de ei și atît de evident lihniți de foame, dar a tăcut din gură și ne-a lăsat să mîncăm după voia inimii noastre idealiste. Am ajuns În asemenea hal Încît trebuia să pășim cu grijă, ca să nu ne călcăm pe burți. Am reparat pedala și alte cîteva probleme minore și am pornit din nou spre San Martín de los Andes, unde am ajuns exact Înainte de căderea serii. SAN MARTÍN DE LOS ANDES San Martín de los Andes Drumul șerpuiește
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
dificilă odată cu trecerea orelor, din moment ce animalele, pierzîndu-și stratul de rumeguș pe care stăteau, au Început să obosească stînd În aceeași poziție și Înghițind zgîlțîielile camionului, și s-au prăbușit la pămînt. A trebuit să le ridicăm Înapoi, pentru că un animal călcat În picioare de către celelalte ar putea muri. La un moment dat, lui Alberto i s-a părut că un corn al unuia dintre tauri Îi zgîria ochiul altuia și i-a transmis acest lucru băiatului care era mai aproape de locul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
și tot cel care trăiește și crede în mine nu va muri în veci!” (In 11,25-36). Retorii dând sens acomodat textului. „Moarte, unde este victoria ta? Unde e moarte, boldul tău? (1Cor 15,55), îl văd pe Cristos înviat călcând triumfător peste mormântul său zicând: „Moarte, unde este victoria ta?” noi am putea ține isonul retorilor spunând cu Papa Paul al VI-lea: „Morții nu sunt morți!” Încredințați de Sfânta Evanghelie, creștinii totdeauna și pretutindeni au crezut în nemurirea sufletelor
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
Pace și Bine” Vrea să o știe-ntreaga lume Că îi e visul. Din Memorialul “Durerii” 1997 O cruntă povară Apasă pe țară... Cumplită durere ...Fără sfârșire... O rană deschisă De-o flamă aprinsă... Cnut de lovire Făr de sfârșire... Călcat în picioare... Doamne, cât mă doare!? Cine mă-nțelege Cel fără de lege?! Zac în strai vărgat Pe-un prichici culcat... ...Straie princiare În penitenciare... În castron cu zoaie Pâinea ce se - nmoaie E atât de mică: Doar cât o surcică
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
în ajunul Neprihănitei Zămisliri ea m-a ajutat să ajung cu o salvare în spitalul Văcărești chiar în ajunul Neprihănitei Zămisliri. Aici mă simțeam ca acasă căci mă găseam în prejma unor biserici și locuri pe care le vizitasem și călcasem de atâtea ori în anii petrecuți la Catedrală. În spitalul Văcărești, bolnavii se bucurau de o îngrijire mai atentă. Hrana era suficientă, medicamente primeam zilnic, astfel că în curând am început să mă simt ceva mai bine. După un an
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
autobuze la locul cazării - aproximativ jumate drum între oraș și Mamaia. „școala medie tehnică de științe comerciale“ - neterminată în exterior. În interior - săli vaste, denumite „dormitoare“, în care ne-am „ales“ câte un pat. Saltele de paie, umflate, care trebuie călcate aprig în picioare ca să ia forme mai habitabile - totuși cu mari depresiuni și cocoașe - ca niște spinări de dromader. Alegere între paturi situate între ferestre (m-am oprit la această soluție) sau altele, pe latura de fund sau cea mediană
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
printr-un proces de dialectică interioară, s-a pus în cazul de față, ca și în alte dăți, de-a curmezișul senzualității. Iubirea mă inhibă. Aș fi putut totuși de astă dată, ca și de multe alte ori, să-mi calc pe inimă și să zic: „Treacă de la mine!“ Am adoptat o atitudine opusă și sunt sigur că am avut dreptate. Dar împrejurările în care mă găseam mi s-au părut atât de triste, încât de câteva ori am fost cât
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
general îmi plăcea Whitman și argumente aveam destule, chiar în afara celor „speciale“... — Încercați să faceți portretul psihologic al unei persoane. și, cu dezinvoltură, făcui portretul Mamei... și azi consider faptul acesta ca un act de impietate filială, al unuia ce calcă peste cadavre. și nu mi-l pot ierta. Dar cât de bine îmi cunoșteam subiectul! și ce gamă nemai pomenită de calități și defecte îmi oferea el, ce treceri de la duioșii paradiziace la izbucniri de duritate și mânie, dar mai
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
După atâta timp, am spus: iubesc! Sunt fericit... Mai curând - neliniștea, sfârșeala unei fericiri care va să vină... Să vină! 1 aprilie 1955 Coincidențe cu tâlc ascuns, din cele născătoare de credință: cred în principii ce nu permit a fi călcate; cred în destinul meu care se cere împlinit, în steaua mea, și am să le fiu credincios precum am vrut și am promis. Astăzi, între trei și șapte după-amiază - singur cu mine însumi. Îmi zâmbesc cu înțelepciune și mustrare și
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
printr-o mulțime voioasă și zgomotoasă, liber de dânsa, în afara ei, deasupra ei, singur sau cel mult în tovărășia unui prieten, atât de prieten, încât vorbele să nu-ți mai fie de nici un folos, ci doar privirile, zâmbetul și pasul călcând într un același ritm... Cu el mă plimbam într-o toamnă asemănătoare cu mulți, mulți ani în urmă. 8 septembrie 1955 Perspectiva unei enorme munci de făcut în domeniul de res publica. și teama că nu voi avea timpul necesar
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
nu mișcă deocamdată nimic. Pentru că încă nu ne putem decide pentru gestul dragostei. Ne este mult prea bine așa! În sfârșit, în curând vom vorbi în direct despre toate acestea. Vă așteptăm, al Vostru, Aragón 26 septembrie 1955 Vreau să calc pe creasta vieții, muchie de cuțit în zigzaguri esen țiale între cele două lumi prăpăstioase ale relativului și aproximativului... Nu mai vreau să fiu rostogolit alături de alții, bob lângă boabe, de puhoiul necurmat al vieții, în neștire, în indiferență, fatalmente
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
cetatea. Cu ziduri - turnuri și porți, cu străzi așternute cu dale albe de calcar, cu temple păgâne și bazilici creștine, cu resturi de coloane și portice, cu locuri de judecată și cu terme: lespezi de marmură și mozaicuri pe care călcau tinerii efebi din oligarhia cetății... Am cules cu pietate și reculegere rămășițele acestui trecut iubit și le-am adus peste sute de kilometri și zeci de veacuri ca să vă bucurați și voi de ele, după cum m-am bucurat eu. În
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
de drum. și am ostenit. și nu mai avem de nici unele, Că tare cuminți am mai fost! Ce ne facem, Suflete? Vom zvârli ciubotele. Vom lepăda straiele. Vom lăsa drumurile și vom porni haihui, tot peste câmpii, tot peste păduri, călcând la pământ grânele, scuturând la pământ roadele, Cum merge vântul, și ploaia, și grindina, Cântând, Suflete, hăulind, Suflete, Să nu mai fim cuminți, Suflete! Să nu mai fim... 29 august 1958 Dragostele mele sunt treptele cunoașterii mele, căci fiecare nouă
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
întunericului câte stau și te pândesc cu mii de guri din necunoscut, așteptând sorocul răfuielilor și al socotelilor, pentru că odată, într-o clipă de uitare sau de fericire, ai pășit strâmb, sau te-ai bucurat, și pe coadă le-ai călcat? Cine, Doamne?... Liniștit întrucâtva de faptul că pe ambele fronturi nu se stârnea nimic nou, pe la începutul primăverii, atât de dragă inimii sale, Mihai luă hotărârea să-și ia concediul și să dispară pentru un timp din București, cu atât
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
mea? Această întrebare tăbăra imperativ asupra lucrurilor de rând, se întrezărea fugar din clipele cât se poate de „normale“. Nu sufeream de foame, nici nu umblam desculță, iar seara mă culcam în așternutul proaspăt, foșnind de cât de bine fusese călcat. Bunica îmi cânta rugăciunea: „Bevor ich mich zur Ruh begeb/ Zu dir oh Gott mein Herz ich heb“ șMai înainte de a ațipi/ Spre tine, Doamne, inima-mi înalțț, după care stingea lumina. Dar mai apoi soba de faianță de lângă pat
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
pășesc pe covor, acolo unde asfaltul de sub tălpi e-atât de etanș încât moartea din pământ nu ți se mai poate încolăci pe după glezne. Îmi doream să merg cu trenul ca doamnele de la oraș, cu unghiile lăcuite în roșu, să calc pe asfalt cu pantofiori grațioși ca niște căpșoare de șopârlă, să-mi sune în urechi clic-clac-ul sec al pașilor, așa cum văzusem la oraș, unde mă dusesem de două orila medic. Măcar că până atunci cunoscusem numai țărani, nu mă împăcam cu
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
sosit la oraș, și-am dat aici peste cu totul alte lucruri și-am învățat românește. La început cu greu, ciulind îndelung urechea și simțindu-mă covârșită. Adevărat, aveam acum niște pantofiori din piele de șopârlă care făceau clic-clac când călcam pe asfalt, dar nu prea mă aveam deplin la îndemână pe mine însămi. Îmi părea că, atunci când umblam prin oraș, nu mai rămăsese din mine decât vârful degetelor vârât în pantofii cu toc înalt. Vorbeam cât mai puțin cu putință
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
de față există aici, în Germania, un afiș publicitar pe care apare un gât de femeie cu două găuri însângerate. Din cea inferioară se prelinge o picătură de sânge. E o reclamă pentru Internet. Sau un pantof cu toc cui călcând pe o mână de bărbat. Nu pot lua decât în serios asemenea imagini, care ți-aduc o ofensă inutilă și, de aceea, infamă la culme, care comit un abuz fără nici o justificare, cochetează nerușinat cu tortura și crima. Ce-are
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
cu mâna strivită sub el. Iar mâna strivită n-o mai pot despărți de pantof. În mintea mea, mâna a ajuns chiar mai mare decât pantoful, maltratându-mi memoria. Culorile și cusăturile pantofului au dispărut, în schimb mâna pe care calcă pantoful mi-a rămas limpede înfiptă în creier. Nu e nevoie să mă mai uit o dată la afiș pentru a descrie exact cum e plasată mâna bărbatului sub pantoful ce-o calcă. Selecția făcută de memorie nu mă surprinde, ci
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
pantofului au dispărut, în schimb mâna pe care calcă pantoful mi-a rămas limpede înfiptă în creier. Nu e nevoie să mă mai uit o dată la afiș pentru a descrie exact cum e plasată mâna bărbatului sub pantoful ce-o calcă. Selecția făcută de memorie nu mă surprinde, ci este întocmai așa cum trebuie să fie: în fața brutalității, orice frumusețe își pierde înțelesul specific, se schimbă în opusul ei, devine obscenă. Așa se întâmplă cu oamenii frumoși care îi maltratează pe alții
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
sau un ac de cusut ori de păr. După care ieșeam din nou pe uliță. O dată, i-am pus la picioare o pioneză, dar m-am întors din drum și-am luat-o de-acolo, fiindcă s-ar fiputut răni călcând în ea. Nu mă rugamniciodată și nu i-am oferit niciodată o floare. Din iarnă până-n primăvară și vară, inima ei, de câte ori o priveam, era ca un pepene spintecat. Abia toamna sosea și Ziua celor căzuți în război și bunica
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
cele născocite: în miez de zi Heinrich ieși de la serviciu pe șest în dunga vântului o pasăre cânta sus peste râu înfiptă sta o aluniță-n cer din stâlp se clătina o sârmă semănând cu cusătura de la pantalon pre pietre călcând el umplea nădrag și veston pe-alese cu pietricele mai mari ca grindina sclipitoare și grele de parcă Heinrich n-ar fi fost nicicând făr’ de altă rațiune decât apa înaltă gata să se reverse adâncă numa’ bună să te-neci
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
fac de nerecunoscut, potrivindu-le pe cuvinte. Târâtă cu de-a sila departe de cimitirul săracilor, în romanul meu Animalul inimii e amintită în treacăt, mereu sub alte forme, următoarea idee: „Cu vorbele din gură strivim tot pe-atât cât călcăm în picioare prin iarbă. Dar și cu tăcerea“. Sau: „Iarba ne crește în cap. Când vorbim, o cosim. Dar și când tăcem. și iarba a doua și a treia crește la loc cum vrea ea. și totuși avem noroc“1
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]