11,545 matches
-
și scriitor moldovean. Printre filmele regizate de el amintim "Poienile roșii" (1966), "Lăutarii" (1971), "Șatra" (1975), "Gingașa și tandra mea fiară" (1978), "Anna Pavlova" (1983) și "Luceafărul" (1986). A fost declarat drept „cel mai bun regizor al secolului XX din cinematografia moldovenească”. s-a născut la data de 6 noiembrie 1936, în satul Clocușna, județul Hotin, Regatul României, astăzi în raionul Ocnița, Republica Moldova. A învățat la școala din Clocușna. După anexarea Basarabiei de către URSS în anul 1944, Emil a rămas la
Emil Loteanu () [Corola-website/Science/299515_a_300844]
-
artistic „Viața învinge”. A încercat să dea examen la IATC București, dar dosarul său de admitere a fost respins . În anul 1952 a cerut să fie repatriat și s-a reîntors la Clocușna, cu scopul de a urma studii de cinematografie la Moscova, deoarece fusese respins la București. În perioada 1953-1954 a fost actor la Teatrul dramatic “A.S.Pușkin” din Chișinău. Într-una din zile, fiind cu mama la Cernăuți, a intrat la un cinematograf și a văzut un film american
Emil Loteanu () [Corola-website/Science/299515_a_300844]
-
din Chișinău. Într-una din zile, fiind cu mama la Cernăuți, a intrat la un cinematograf și a văzut un film american. I-a plăcut atât de mult, încât a fost marcat pentru o viață. Când a susținut examenul la cinematografie, la VGIK, a scris anume despre acel film pe care l-a văzut cu mama la Cernăuți"", își amintea fratele său, Marcel Loteanu. A urmat cursuri de actorie la Școala Teatrală de pe lângă Teatrul Academic de Artă (MHAT) din Moscova (1954-1956
Emil Loteanu () [Corola-website/Science/299515_a_300844]
-
film pe care l-a văzut cu mama la Cernăuți"", își amintea fratele său, Marcel Loteanu. A urmat cursuri de actorie la Școala Teatrală de pe lângă Teatrul Academic de Artă (MHAT) din Moscova (1954-1956) și de regie la Institutul Unional de Cinematografie (VGIK) din capitala URSS (1956-1962). După absolvirea Școlii de regie, a fost angajat în anul 1962 la studioul Moldova-film, lucrând în perioada 1973 - 1983 ca regizor la studioul Mosfilm din Moscova. În anul 1968 a devenit membru al PCUS. În
Emil Loteanu () [Corola-website/Science/299515_a_300844]
-
un spital din Moscova, fiind înmormântat în cimitirul Vagankovo din capitala Rusiei. Emil Loteanu este autorul a peste 20 de filme, la realizarea cărora a participat atât prin regizarea lor, cât și prin scrierea de scenarii. El a debutat în cinematografie în anul doi de studenție, semnând scenariul și regia la filmele documentare de scurtmetraj "Hora mare" (1959), "Amintiri din copilărie" (1960), "Piatra, timpul, cântecul" (1961). Debutul său ca autor de filme de lungmetraj a avut loc în anul 1963, cu
Emil Loteanu () [Corola-website/Science/299515_a_300844]
-
Beatles" alcătuit din John Lennon , Paul McCartney , George Harrison și Ringo Starr . Ei au avut ca țintă generațiile de tineri rezultate de după al Doilea Război Mondial . Ei și-au dovedit nu doar talentul de muzicieni și au pășit granița spre cinematografie, și în particular, în cazul lui John Lennon , spre activism politic. S-a mai afirmat de asemenea formația de rock "The Rolling Stones". Începând din 1979, noul premier conservator ales, Margaret Thatcher, a inițiat politici economice liberale stricte care includeau
Istoria Regatului Unit () [Corola-website/Science/298984_a_300313]
-
Köln, dirijată de Helmuth Froschauer. În anul 1907 au fost realizate două scurt metraje care prezentau anumite scene din roman. Se pare că aceste scurt metraje s-au pierdut și nu există decât puține informații despre ele. Progresele făcute de cinematografie în deceniul următor, făceau posibilă realizarea de filme de anvergură mai mare. În 1918, chiar în ultimele luni ale primului război mondial, regizorul Franz Porten a realizat un film despre “Gornist” cu Joseph Klein în rolul lui Franz Werner Kirchhofer
Joseph Victor von Scheffel () [Corola-website/Science/304535_a_305864]
-
de Film de la Moscova, și „Noroc chior” (1981) păstrează în linii mari stilul precedentelor, dar se axează mai degrabă pe alegerile etice ale unui singur personaj, decât ale unei comunități. În această perioadă, Kieślowski făcea parte dintr-o mișcare numită Cinematografia Neliniștii Morale, alături de alți regizori polonezi ai momentului, printre care Janusz Kijowski, Andrzej Wajda, și Agnieszka Holland. Legăturile sale cu aceștia, mai ales cu Holland, au surprins guvernul polonez, toate filmele sale timpurii fiind cenzurate, turnate sau montate din nou
Krzysztof Kieślowski () [Corola-website/Science/303772_a_305101]
-
mișcarii" . Aceste secvențe pot fi imagini desenate și apoi fotografiate, fotografii consecutive făcute unui obiect în mișcare cu ajutorul unui aparat de filmat, ori pot fi generate cu ajutorul computerului. Când secvențele sunt derulate una câte una cu o anumită viteză (în cinematografie cu o frecvență de 24 imagini/secundă), deci o sinteză a mișcării, rezultă o iluzie de mișcare continuă, prin exploatarea unor factori psihologici ai vederii, "memoria asociativă și persistența retiniană". Creearea unui astfel de film necesită o muncă complexă și
Animație () [Corola-website/Science/303780_a_305109]
-
și oale. Chiar dacă nu se pot numi propriu zis animații, ele arată dorința oamenilor de a copia mișcarea reală și de a reda-o în alte circumstanțe. însă primele animații au putut fi văzute cu ajutorul instrumentelor mecanice inventate înainte de apariția cinematografiei, cum ar fi kinetoscopul și taumatropul. O dată cu cinematograful, domeniul animației a înregistrat o explozie creativă. În primele decenii s-au descoperit zeci de tehnici de animație cum ar fi tradițională, stop-motion, gravare direct pe film, pixilation, claymation, animație cu păpuși
Animație () [Corola-website/Science/303780_a_305109]
-
asistent de regie. Fiind refuzat, a decis să-și realizeze singur propriile sale filme. Devenind regizor, producător și realizator independent, fiind posesorul propriilor sale studiouri cinematografice, a devenit faimos pentru filmele sale tragice, minimaliste, realizate în maniera curentului cunoscut în cinematografie că Noir cinema sau Neo-noir. Filme așa cum șunt "Le Samouraï", "Cercul roșu" și "Un flic", distribuind actori importanți, carismatici, precum Alain Delon (probabil cel mai carismatic și mai "melvillan" dintre toți actori săi), Jean-Paul Belmondo și Lino Ventura au constituit
Jean-Pierre Melville () [Corola-website/Science/303805_a_305134]
-
sau Neo-noir. Filme așa cum șunt "Le Samouraï", "Cercul roșu" și "Un flic", distribuind actori importanți, carismatici, precum Alain Delon (probabil cel mai carismatic și mai "melvillan" dintre toți actori săi), Jean-Paul Belmondo și Lino Ventura au constituit momente esențiale ale cinematografiei postbelice. Deși prieten cu leftiști celebri, precum Yves Montand, Melville se referea la el însuși ca fiind "extrem de individualist" și se autodefinea ca fiind un "anarhist de extremă dreaptă," din punct de vedere al orientărilor sale politice. În anul 1963
Jean-Pierre Melville () [Corola-website/Science/303805_a_305134]
-
În anul 1963, fiind special invitat, Melville a participat că unul din membri juriului la de film din Berlin. Manieră regizorala a lui Jean-Pierre Melville a impresionat și influențat mulți realizatori din multe genuri de cinema, dar mai ales din cinematografia americană. Obiectele folosite de Melville în filmele sale, și în special armele, hainele și pălăriile, au devenit fetișizate și fetișizante, creînd o parte însemnată a "arsenalului" definitoriu al stilului neo-noir. Independența să, stilul său "de reporter" în realizarea filmelor sale
Jean-Pierre Melville () [Corola-website/Science/303805_a_305134]
-
încununată de către manieră de editare a filmului, foarte "strânsă și (chiar) abruptă," sugerată lui Godard de Melville însuși. Melville a decedat, din păcate mult prea repede, în urma unui atac de cord la vîrsta de 56 de ani. Prezența sa în cinematografie a lăsat urme inconfundabile. Unii dintre regizorii importanții de azi pot fi considerați și se consideră ei înșiși ca fiind discipoli (direcți sau indirecți) ai lui Melville. Printre ei se numără: John Woo, Ringo Lam, Kirk Wong și Quentin Tarantino
Jean-Pierre Melville () [Corola-website/Science/303805_a_305134]
-
de Margarita Aligher, "Burghezul gentilom" de Moliere, "Bădăranii", de Carlo Goldoni, "Nunta lui Kecinski", de Suhovo Kobalin și "Ultima ora", de Mihail Sebastian. Debutează în cinema în 1957, jucând cu o inegalabilă măiestrie artistică, în cele mai reușite comedii din cinematografia românească: Ciocolata cu alune, în 1978, "Păcală" (1974), "Nea Mărin miliardar" (1979), "Elixirul tinereții", în 1978. "Bachus" din filmul "Secretul lui Bachus" (1984), realizat de regizorul Geo Saizescu, a fost ultimul mare rol al lui Ștefan Mihăilescu Brăila. «Am lucrat
Ștefan Mihăilescu-Brăila () [Corola-website/Science/303862_a_305191]
-
în chip surprinzător (sau poate, de fapt, nesurprinzător) necunoscut majorității realizatorilor de film, cât și actorilor americani care foloseau deja acest gen cinematografic. De remarcat ca acest procedeu în realizarea filmelor a fost folosit imediat și de realizatorii din alte cinematografii, care l-au asimilat rapid. Procedeul fiind denumit "film noir", denumit de fapt de un critic de film francez, a făcut ca regizorii francezi, după cei americani, să fie printre primii care au realizat filme folosind acest procedeu. Astfel, sunt
Film noir () [Corola-website/Science/303872_a_305201]
-
respecte regula de bază, adică filmul să fie "negru" sau, mai exact, sumbru. Filme precum ar fi "Taxi Driver", cu actorul Robert de Niro, și "Basic Instinct", cu actrița Sharon Stone, au dovedit că și "colorul poate fi "negru". În cinematografia românească, este de remarcat că regizorul Iulian Mihu a realizat filmul "Felix și Otilia" în această manieră tehnică și artistică. Este intereasant că definirea structurală și ideatică, precum și încadrarea diferitelor filme aparținând genului "film noir" a fost făcută retroactiv de
Film noir () [Corola-website/Science/303872_a_305201]
-
intrigii, personajul devenit legendar al lui Nea Mărin, cu identitatea falsificată, își pierde atuul principal, arta povestirii». Dar are, oare, «arta povestirii» fotogenie?...”" Analizând acest film, Andrei Gorzo l-a considerat o pastișă a filmelor de comedie americane din perioada cinematografiei mute, din care a preluat o serie de clișee (fugărirea unor personaje care se împiedică și cad, trasul de șuturi în fund, bătaia cu frișcă etc.). El afirmă că scenariul filmului pare a fi scos „din fundul magaziei de vechituri
Nea Mărin miliardar () [Corola-website/Science/303860_a_305189]
-
comice ale scenariului”. În anul 1925 Jean Mihail a fost și el tentat să realizeze un film despre Păcală, intențiile sale fiind prezentate în câteva articole publicate în revista "Rampa": articolul „Isprăvile lui Păcală în film” (6 aprilie 1925), „Embrionul cinematografiei românești încolțește” (19 aprilie 1925), precum și în numerele din 13, 26, 27 aprilie, 2 și 27 mai 1925. Regizorul considera personajul interesant deoarece era un „prototip al umorului, ghidușiei dar și al înțelepciunii populare”, iar filmările puteau fi realizate aproape
Păcală (film) () [Corola-website/Science/303861_a_305190]
-
Rolul principal a fost distribuit lui Sebastian Papaiani, actor care interpretase roluri principale în ultimele filme ale lui Saizescu și care a fost singurul actor considerat potrivit pentru rol. Actorii Dorel Vișan , Dorina Lazăr și Horațiu Mălăele au debutat în cinematografie cu roluri în filmul "Păcală". În film au jucat peste 200 de actori, numai în secvența în care ceata lui Păcală căuta fundul Oltului fiind folosiți vreo 50-60 de actori. Alături de actori, în film apare și regizorul Geo Saizescu, nelipsit
Păcală (film) () [Corola-website/Science/303861_a_305190]
-
1974, iar copia standard a fost finalizată la 2 februarie 1974. Varianta finală avea o lungime de 3.650 metri utili. Cheltuielile de producție s-au ridicat la suma de 7.581.000 lei. Saizescu a afirmat că responsabilii cu cinematografia au pus bețe în roate filmului, considerând că ironiile lui Păcală erau adresate unor persoane reale, deși filmul nu conținea aluzii politice. „Dar știți cum e: de râs se teme și vlădica, și opinca. S-au născut întrebări: cine e
Păcală (film) () [Corola-website/Science/303861_a_305190]
-
Saizescu să realizeze o continuare la aniversarea a 30 de ani de la premieră. El a scris scenariul unui film intitulat "Păcală se întoarce", care a fost selecționat pentru finanțare în urma unui concurs organizat în februarie-aprilie 2003 de către Centrul Național al Cinematografiei. Filmul a fost realizat de compania Nerv Film, în cofinanțare cu MindShare și cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, având premiera la 9 iunie 2006. Premiera filmului a avut loc la 11 martie 1974, la Cinematograful Patria din București, unde
Păcală (film) () [Corola-website/Science/303861_a_305190]
-
intitulat "Păcală se întoarce", care a fost selecționat pentru finanțare în urma unui concurs organizat în februarie-aprilie 2003 de către Centrul Național al Cinematografiei. Filmul a fost realizat de compania Nerv Film, în cofinanțare cu MindShare și cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, având premiera la 9 iunie 2006. Premiera filmului a avut loc la 11 martie 1974, la Cinematograful Patria din București, unde a avut loc o mare îmbulzeală de public și s-au spart și niște geamuri. Filmul "Păcală" a avut
Păcală (film) () [Corola-website/Science/303861_a_305190]
-
public, fiind vizionat de 14.633.013 de spectatori la cinematografele din România, după cum atestă o situație a numărului de spectatori înregistrat de filmele românești de la data premierei și până la data de 31.12.2007 alcătuită de Centrul Național al Cinematografiei. El a fost relansat la 5 ianuarie 2001, fiind vizionat de încă 10.981 spectatori. "Păcală" se află astfel pe locul 2 în topul celor mai vizionate film românești din toate timpurile după cum atestă un comunicat din 2006 al Uniunii
Păcală (film) () [Corola-website/Science/303861_a_305190]
-
în București, a scris prima sa piesă de teatru la vârsta de paisprezece ani. La nouăsprezece ani și-a editat prima carte și tot atunci i s-a jucat și prima piesă de teatru. Urmează cursurile Institutului de teatru și cinematografie din București. Refugiata politic în Elveția, a studiat în această țară dreptul și criminalistică la Lausanne. Autor și scenarist, stabilită astăzi la Paris, a scris în jur de treizeci de piese de teatru, publicate de mai multe edituri, jucate atât
Anca Visdei () [Corola-website/Science/304020_a_305349]