10,825 matches
-
șovăielnic pe șinele distruse de un curent electric ce se Întrerupe des, par În stare de șoc. Toți și toate - cu excepția notabilă a trupeșelor forțe de ocupație aliate - sunt obosite, vlăguite, extenuate. Dacă vrem să Înțelegem cum a reușit același continent sfărâmat să se refacă atât de repede În anii care au urmat, trebuie să nuanțăm această imagine. Dar ea transmite un adevăr esențial despre starea Europei În momentul În care Germania a fost Îngenuncheată. Europenii se simțeau la capătul puterilor
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
pe seama localnicilor, pe care Îi atacau sau Îi omorau frecvent, uneori fără nici un motiv. Însă popoarele intrate sub stăpânire germană după 1939 au fost fie puse În slujba Reichului, fie programate pentru exterminare. Acest lucru nu se mai Întâmplase pe continent. Peste mări, statele europene au subjugat sau aservit frecvent populațiile indigene din colonii și nu s-au dat În lături de la tortură, mutilare sau ucidere În masă pentru a-și forța victimele să se supună. Dar la ei acasă, europenii
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
lagărelor de concentrare (recrutați din Letonia, Ucraina, Croația ș.a.). Toți aveau motive temeinice să fugă de represaliile sovietice. Mai erau apoi femeile și bărbații aduși de naziști să lucreze În Germania, recent repuși În libertate. Recrutați cu milioanele de pe Întreg continentul pentru a munci În fabricile și fermele germane, ei erau risipiți În toată țara și În teritoriile anexate, formând În 1945 cel mai mare grup de persoane strămutate de naziști. Astfel, migrația economică forțată a fost principala experiență socială pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și 36.000 de baltici). Era o realizare de o amploare remarcabilă. Anumite categorii de etnici germani din Iugoslavia și România au rămas În captivitate pentru că acordurile de la Potsdam nu acopereau cazul lor. Dar În numai șase ani, pe un continent mutilat, Înveninat și sărăcit, care traversase ani teribili de război și care presimțea deja scindarea adusă de Războiul Rece, guvernele militare aliate și agențiile civile ale Națiunilor Unite au reușit să repatrieze, să integreze sau să instaleze milioane de oameni
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
sărăcit, care traversase ani teribili de război și care presimțea deja scindarea adusă de Războiul Rece, guvernele militare aliate și agențiile civile ale Națiunilor Unite au reușit să repatrieze, să integreze sau să instaleze milioane de oameni disperați de pe tot continentul, din zeci de națiuni sau comunități. La sfârșitul anului 1951, când UNRRA și IRO au fost Înlocuite de Înaltul Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați, În taberele sociale din Europa se mai aflau doar 177.000 de oameni - bătrânii și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
McCloy se referea la Germania, unde guvernele militare aliate au trebuit să reconstruiască totul de la zero: legea, ordinea, serviciile, comunicațiile, administrația. Din fericire, aveau resursele necesare. Spre Est, lucrurile stăteau mult mai rău. În concluzie, Hitler a contribuit la divizarea continentului la fel de mult ca Stalin. Istoria Europei Centrale (teritoriile Imperiilor German și Habsburgic, nordul fostului Imperiu Otoman și chiar extremitatea apuseană a teritoriului țarilor ruși) a fost dintotdeauna distinctă, ca amploare, de cea a statelor-națiune din Vest. Dar nu neapărat și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
corespunzător, caracteristic pentru tranziția Europei de la război la pace, nu trebuie să scăpăm din vedere tragedia recentă. În circumstanțele din 1945, e remarcabil simplul fapt că domnia legii a fost reînstăpânită - la urma urmei, era prima oară când un Întreg continent trebuia să judece crime de o asemenea anvergură și să aducă vinovații În fața a ceva care să semene a justiție. Numărul celor pedepsiți, ca și gravitatea sentințelor, varia enorm de la o țară la alta. În Norvegia, la o populație de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
uitării aveau să revină dureros În memorie. Dar abia mult mai târziu s-a văzut În ce măsură Europa postbelică era clădită pe mituri fondatoare care se vor deplasa și fisura În timp. În condițiile din 1945, era mai avantajos pentru un continent acoperit de ruine să pretindă că trecutul era mort și Îngropat și că la orizont mijea o eră nouă. Din păcate, cu prețul unei amnezii colective și selective, mai ales În Germania. Fiindcă acolo, ce-i drept, erau multe de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
din anii următori. În „Jeune Europe”, club fondat În 1933 de tineri gânditori și politicieni dornici de schimbare În politica economică, viitorul eurofil și om de stat belgian Paul-Henri Spaak schimba idei intervenționiste cu contemporani cu vederi similare de pe tot continentul, inclusiv cu Otto Abetz, viitorul administrator nazist al Parisului ocupat. „Planificarea”, pe scurt, avea o istorie complicată. Mulți dintre adepții ei căpătaseră experiență ca funcționari și manageri În cadrul unui regim de ocupație - În Franța, Belgia, Cehoslovacia, ca să nu mai vorbim
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
prognoza optimistă a ocupării integrale a forței de muncă - erau cel puțin mioape. Dar oricine a crescut (asemenea autorului) În Anglia postbelică are motive Întemeiate să fie recunoscător statului asistențial. Același lucru se poate spune despre generația postbelică de pe restul continentului, deși nicăieri altundeva nu a existat o tentativă de asigurare a asistenței sociale de dimensiunea celei din Marea Britanie. Mulțumită instaurării statului asistențial, europenii mâncau mai mult și, În general, mai bine, trăiau mai mult și mai sănătos, aveau haine și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
artei posibilului. Această distanțare personală de dogmele brutale ale politicii interbelice reflecta fidel starea de spirit a electoratului. Erau zorii erei post-„ideologice”. șansele de stabilitate politică și reformă socială În Europa postbelică depindeau În primul rând de redresarea economiei continentului. Nici planificarea de stat, nici orientarea politică nu puteau disimula sarcina gigantică a europenilor În 1945. Cel mai vizibil, războiul afectase locuințele. Pagubele din Londra, unde au fost distruse trei milioane și jumătate de case din regiunea metropolitană, le depășeau
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
avântul economic al anilor ’50. La Începutul anului 1947, impedimentul principal În calea refacerii Germaniei nu mai erau pagubele de război, ci insuficiența materiilor prime și, Înainte de toate, viitorul ei politic incert. Anul 1947 urma să fie crucial pentru soarta continentului. Până atunci, europenii fuseseră acaparați de reparații și reconstrucție sau ocupați cu punerea bazelor instituționale pentru refacerea pe termen lung. În cele opstprezece luni de la victoria Aliaților, dispoziția pe continent a trecut de la ușurare (la gândul păcii și al unui
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
politic incert. Anul 1947 urma să fie crucial pentru soarta continentului. Până atunci, europenii fuseseră acaparați de reparații și reconstrucție sau ocupați cu punerea bazelor instituționale pentru refacerea pe termen lung. În cele opstprezece luni de la victoria Aliaților, dispoziția pe continent a trecut de la ușurare (la gândul păcii și al unui nou Început) la resemnare sumbră; sarcina abia Începută se dovedea de o complexitate dezarmantă. Era clar, la Începutul lui 1947, că deciziile cele mai dificile nu fuseseră Încă luate și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
importurile Greciei și cumpăra 38% din exporturile acesteia). Cărbunele german constituia o resursă vitală pentru producătorii francezi de oțel. Dar În absența unui viitor politic, economia Germaniei - cu tot potențialul său restabilit - rămânea Înghețată, blocând efectiv refacerea economică a Întregului continent. A doua problemă privea nu Germania, ci Statele Unite, deși cele două erau legate. În 1938, 44% din importurile britanice de utilaje (ca valoare) proveneau din Statele Unite, iar 25% din Germania. În 1947 cifrele erau 65%, respectiv 3%. În alte țări
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Janet Flanner În martie 1947 - există În Paris, poate chiar În toată Europa, un climat de disconfort sporit și palpabil, de parcă francezii - sau toți europenii - așteaptă să li se Întâmple ceva; ori, mai rău, nu se mai așteaptă la nimic.” Continentul european, după cum remarca tot ea cu câteva luni Înainte, intra lent Într-o nouă eră glaciară. George Kennan i-ar fi dat dreptate. șase săptămâni mai târziu, el sugera Într-un raport al Biroului Executiv că problema reală nu era
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
târziu, el sugera Într-un raport al Biroului Executiv că problema reală nu era comunismul, decât poate indirect. Angoasa europeană era provocată de efectele războiului și de ceea ce Kennan diagnostica drept „epuizare fizică și morală”. Obstacolele cu care se confrunta continentul păreau de netrecut acum, când se risipiseră primul val de speranță și avântul reconstrucției postbelice. Hamilton Fish, redactor la Foreign Affairs (prestigios jurnal ce reflecta vederile oficiale americane În politica externă), Își rezuma astfel impresiile asupra Europei În iulie 1947
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Konrad Adenauer și mulți alții, haosul european părea chiar mai adânc decât În 1918. Bântuiți de amintirea greșelilor de după primul război mondial, mulți europeni și americani se gândeau la ce era mai rău. În cel mai bun caz, credeau ei, continentul avea să Înfrunte zeci de ani de sărăcie și conflicte. Locuitorii germani din zona americană nu credeau că țara lor se va ridica În mai puțin de două decenii. În octombrie 1945, Charles de Gaulle Îi informase imperios pe concetățenii
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
lansaseră oferta pentru toți și nu ar fi putut să nu includă Europa de Est În ERP; consecințele acestui gest ar fi fost incalculabile. Așa, sprijinul economic s-a limitat la Occident și a marcat Începutul separării Între cele două jumătăți ale continentului. Planul Marshall a fost gândit de la Început ca un ajutor autolimitat. Scopul său, expus chiar de Marshall la Harvard, era „să rupă cercul vicios, redând popoarelor europene Încrederea În viitorul economic al țărilor lor și al Europei În ansamblu”. În loc să
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În 1947, Europa era pusă În fața unei alegeri. Ea oscila Între refacere și colaps, dar Întrebarea mai subtilă era dacă nu cumva Europa și europenii pieduseră controlul propriului lor destin, dacă treizeci de ani de conflicte ucigașe nu puseseră soarta continentului În mâinile celor două mari puteri de la fruntarii - SUA și Uniunea Sovietică. Aceasta din urmă se mulțumea să aștepte deznodământul: după cum scrie Kennan În memoriile sale, vălul de frică ce atârna deasupa Europei În 1947 pregătea căderea continentului, aidoma unui
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
puseseră soarta continentului În mâinile celor două mari puteri de la fruntarii - SUA și Uniunea Sovietică. Aceasta din urmă se mulțumea să aștepte deznodământul: după cum scrie Kennan În memoriile sale, vălul de frică ce atârna deasupa Europei În 1947 pregătea căderea continentului, aidoma unui fruct copt, În mâinile lui Stalin. Dar pentru strategii americani vulnerabilitatea Europei constituia o problemă, nu o ocazie. Conform unui raport al CIA din aprilie 1947, „cel mai mare pericol pentru securitatea Statelor Unite este posibilitatea unui colaps economic
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
experimentul comunist. Anii 1941-1945 au fost doar un interludiu În lupta internațională dintre democrațiile occidentale și totalitarismul sovietic, o luptă ale cărei contururi au fost mascate, dar nu modificate fundamental, de amenințarea comună: fascismul și nazismul În ascensiune În inima continentului. În 1941, Germania a reușit să unească din nou Rusia și Vestul, așa cum făcuse și Înainte de 1914. Dar alianța era condamnată din start. Între 1918 și 1934, strategia sovietică În centrul și vestul Europei - scindarea stângii, Încurajarea subversiunii și protestelor
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
diabolice: ele erau doar rodul istoriei. Înainte de al doilea război mondial, relațiile dintre SUA și Marea Britanie, pe de o parte, și URSS pe de alta fuseseră mereu tensionate. Diferența era că nici unul dintre state nu răspundea pentru mari fâșii din continentul european. În plus, fuseseră ținute la distanță, printre altele, de prezența Franței și a Germaniei. Dar, după umilirea Franței În 1940 și zdrobirea Germaniei cinci ani mai târziu, totul se schimbase. Era foarte probabil, dar nu inevitabil, ca Războiul Rece
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
se temeau cu adevărat britanicii nu era faptul că URSS va controla estul Europei (un fait accompli Înainte de sfârșitul anului 1944), ci că ar putea atrage pe orbita sa o Germanie frântă și plină de resentimente, punând stăpânire pe Întregul continent. Pentru ca acest lucru să nu se Întâmple, au conchis În toamna anului 1944 șefii de stat-major ai Regatului Unit, poate că Germania trebuie divizată În două, iar partea de vest ocupată. Situație În care, după cum afirma un document confidențial al
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
angajamente În străinătate, fiindcă și ei fuseseră cândva În aceeași situație. De la jumătatea secolului al XVIII-lea până la trimiterea Corpului Expediționar Britanic În Franța, În 1914, englezii preferaseră să lupte „prin procură”: fără o armată permanentă, evitând implicarea serioasă pe continent și abținându-se să desfășoare trupe pe pământ european. În trecut, o putere maritimă În căutare de mercenari se putea orienta spre spanioli, olandezi, elvețieni, suedezi, prusaci și, bineînțeles, spre ruși. Dar vremurile se schimbaseră. De aici și decizia britanică
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
dureze mult. Economia germană trebuia salvată, cu sau fără acordul sovieticilor. Nu e de mirare că britanicii, care duseseră două lungi războaie Împotriva Germaniei și erau sleiți de dificilele victorii, erau cei mai interesați să Închidă acest capitol, instituind pe continent un modus vivendi oarecare, și să meargă mai departe. În vremuri mai bune, britanicii s-ar fi Întors În insule (așa cum Îi suspectau pe americani că vor să se retragă pe continentul lor), lăsând securitatea Europei Occidentale În grija păstrătorilor
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]