10,914 matches
-
destul de nebulos, intervale de timp importante fiind comprimate în numai două paragrafe. Acțiunea propriu-zisă se petrece în contemporaneitate, anul 1989 fiind un timp mai larg și mai relativ decât scurta vizită din Rămas-bun sau decât cele trei zile din Arta conversației. Și aici sunt urmărite micile probleme ale fiecăruia - statul la cozi, grijile, copiii, bătrânețea -, dar tragedia la nivelul întregii societăți e ignorată; cea mai mare problemă pare a fi dorul de copiii emigrați și gândul obsedant că pământul natal nu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290669_a_291998]
-
în scenă prietenii din America, români stabiliți acolo care vin să-și revadă patria. Prezentarea grafică barochizantă a cărților este realizată de Romulus Vulpescu. SCRIERI: ș.a.m.d., București, 1969; Rămas-bun, București, 1975; ed. (Rămas-bun casei părintești), București, 1990; Arta conversației, București, 1980; ed. București, 1997; Candidații la fericire, București, 1983; ed. 2, București, 2000; Sărută pământul acesta, București, 1987; ed. București, 2000; Carnetul din port-hart, București, 1996; Arta compromisului, București, 2002. Traduceri: André Wurmser, Asasinul a murit I-ul, pref.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290669_a_291998]
-
frumos, RMB, 1980, 11 091; Dana Dumitriu, Un roman de dragoste, RL, 1980, 30; I. Sîrbu, Romanul confesiune, CRC, 1980, 32; Valentin F. Mihăescu, Viața ca dialog, CNT, 1980, 34; Sultana Craia, Tentația idealizării, LCF, 1980, 36; Magda Ciopraga, „Arta conversației”, CRC, 1980, 39; George Popescu, „Arta conversației”, R, 1980, 10; Rodica Florea, Voluptatea monologului, VR, 1980, 11; N. Carandino, Ileana Vulpescu și „arta conversației”, CL, 1980, 12; Băileșteanu, Refracții, 239-241; Radu Ciobanu, „Arta conversației”, T, 1981, 1; Emil Manu, Respectul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290669_a_291998]
-
Un roman de dragoste, RL, 1980, 30; I. Sîrbu, Romanul confesiune, CRC, 1980, 32; Valentin F. Mihăescu, Viața ca dialog, CNT, 1980, 34; Sultana Craia, Tentația idealizării, LCF, 1980, 36; Magda Ciopraga, „Arta conversației”, CRC, 1980, 39; George Popescu, „Arta conversației”, R, 1980, 10; Rodica Florea, Voluptatea monologului, VR, 1980, 11; N. Carandino, Ileana Vulpescu și „arta conversației”, CL, 1980, 12; Băileșteanu, Refracții, 239-241; Radu Ciobanu, „Arta conversației”, T, 1981, 1; Emil Manu, Respectul pentru cuvinte, RL, 1981, 31; Irina Petraș
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290669_a_291998]
-
Viața ca dialog, CNT, 1980, 34; Sultana Craia, Tentația idealizării, LCF, 1980, 36; Magda Ciopraga, „Arta conversației”, CRC, 1980, 39; George Popescu, „Arta conversației”, R, 1980, 10; Rodica Florea, Voluptatea monologului, VR, 1980, 11; N. Carandino, Ileana Vulpescu și „arta conversației”, CL, 1980, 12; Băileșteanu, Refracții, 239-241; Radu Ciobanu, „Arta conversației”, T, 1981, 1; Emil Manu, Respectul pentru cuvinte, RL, 1981, 31; Irina Petraș, „Arta conversației”, ST, 1981, 10; Gelu Ionescu, Orizontul traducerii, București, 1981, 143-145; Valeriu Mangu, De vorbă cu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290669_a_291998]
-
LCF, 1980, 36; Magda Ciopraga, „Arta conversației”, CRC, 1980, 39; George Popescu, „Arta conversației”, R, 1980, 10; Rodica Florea, Voluptatea monologului, VR, 1980, 11; N. Carandino, Ileana Vulpescu și „arta conversației”, CL, 1980, 12; Băileșteanu, Refracții, 239-241; Radu Ciobanu, „Arta conversației”, T, 1981, 1; Emil Manu, Respectul pentru cuvinte, RL, 1981, 31; Irina Petraș, „Arta conversației”, ST, 1981, 10; Gelu Ionescu, Orizontul traducerii, București, 1981, 143-145; Valeriu Mangu, De vorbă cu Iorgu Iordan, București, 1982, 232-233; Condurache, Portret, 142-144; Fănuș Neagu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290669_a_291998]
-
1980, 10; Rodica Florea, Voluptatea monologului, VR, 1980, 11; N. Carandino, Ileana Vulpescu și „arta conversației”, CL, 1980, 12; Băileșteanu, Refracții, 239-241; Radu Ciobanu, „Arta conversației”, T, 1981, 1; Emil Manu, Respectul pentru cuvinte, RL, 1981, 31; Irina Petraș, „Arta conversației”, ST, 1981, 10; Gelu Ionescu, Orizontul traducerii, București, 1981, 143-145; Valeriu Mangu, De vorbă cu Iorgu Iordan, București, 1982, 232-233; Condurache, Portret, 142-144; Fănuș Neagu, A doua carte cu prieteni, București, 1985, 37-39; Dinu Chivu, „Arta conversației”, CNT, 1986, 29
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290669_a_291998]
-
Irina Petraș, „Arta conversației”, ST, 1981, 10; Gelu Ionescu, Orizontul traducerii, București, 1981, 143-145; Valeriu Mangu, De vorbă cu Iorgu Iordan, București, 1982, 232-233; Condurache, Portret, 142-144; Fănuș Neagu, A doua carte cu prieteni, București, 1985, 37-39; Dinu Chivu, „Arta conversației”, CNT, 1986, 29; Emil Manu, O explorare modernă a spațiului dacic, VR, 1988, 11; Cosma, Romanul, I, 296-298; George Pruteanu, „Arta nu suportă spiritul de turmă” (interviu cu Ileana Vulpescu), CRC, 1990, 14; Lovinescu, Unde scurte, I, 384-385; Ileana Vulpescu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290669_a_291998]
-
handicap mintal; dificultăți de Învățare... Semnele avertizoare pentru familie, mediul școlar, medici, În privința descoperii copilului disabil cât mai devreme cu putință: o vorbire neînchegată, anormală la o anumită vârstă; imposibilitatea să Înțeleagă și să se facă Înțeles, să susțină o conversație; neparticiparea la jocul/jocurile specifice vârstei, mai ales cele de echipă; nepracticarea mișcării și lipsa dorinței de a o practica, a exercițiilor fizice; comportamentul și adaptarea socială (copii apatici/hiperkinetici)... F. Participarea elevilor cu C.E.S. la procesul de Învățare Derularea
Integrarea şcolară a copiilor cu CES şi serviciile educaţionale de sprijin în şcoala incluzivă by Miodrag CIURUŞCHIN () [Corola-publishinghouse/Science/1136_a_2139]
-
serioase, erudite, sublime“ (cum va spune, cu reproș, Aglaia Epancina peste multe pagini), alături de altele cît se poate de „realiste“, cum ar fi pedeapsa cu moartea sau situația economică a Rusiei, care îl obsedează pe eroul principal. Plutind pe valurile conversației și încercînd să evite una dintre aceste teme, prințul Mîșkin „dă chix“ și eșuează după ce urcase în barca unui pamflet împotriva catolicismului. Nu se poate să faci parte din „lumea asta“, din înalta societate rusă, dacă pui atîta suflet în
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
de clasă dinăuntru erau pe cale de a sabota reconstrucția din tânăra Republică a Sovietelor... După un sfert de ceas de astfel de discuție, Charlottei i-a venit să strige: „Vreau să plec! Asta-i tot!” Dar logica absurdă a acelei conversații nu-i mai dădea drumul. - Un tren pentru Moscova... - Sabotajul specialiștilor burghezi la căile ferate... - Starea proastă a sănătății mamei mele... - Oribila moștenire economică și culturală lăsată de țarism... În cele din urmă, fără vlagă, Charlotte a șoptit: - Ascultați, dați
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
unei cine interminabile și al norilor sidefii de tutun, se ivea umbra acestei franțuzoaice misterioase rătăcite sub cerul siberian. Televizorul revărsa știrile zilei, transmitea ședințele ultimului congres al Partidului, dar fondul acela sonor nu avea nici un fel de urmare asupra conversațiilor musafirilor noștri. Pitit într-un colț al bucătăriei ticsite, cu umărul sprijinit de etajera pe care trona televizorul, îi ascultam avid încercând să mă fac nevăzut. Știam că, în curând, chipul unui adult va apărea în ceața albastră și că
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
de întrebarea care revenea mereu în mintea mea crudă: „De ce le place oare atât de mult să vorbescă despre Charlotte?” Mai întâi mi s-a părut că franțuzoaica aceasta era pentru părinții mei și pentru musafirii lor un subiect de conversație ideal. Într-adevăr, le era de ajuns să evoce amintirile din ultimul război ca să izbucnească o ceartă. Tatăl meu, care petrecuse patru ani în prima linie, la infanterie, punea victoria pe socoteala trupelor împotmolite în pământ care, conform expresiei lui
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
Puțin câte puțin, cei din artilerie se vedeau tratați ca învârtiți, iar infanteria, din cauza noroiului de pe drumurile de război, devenea „infecteria”. În momentele acelea, prietenul lor cel mai bun, fost pilot pe avion de vânătoare, intervenea cu argumentele lui și conversația intra într-un picaj foarte periculos. Și nu cântăriseră încă nici meritele respective ale fronturilor lor, diferite toate trei, nici rolul lui Stalin în timpul războiului... Cearta aceea, simțeam, îi necăjea mult. Fiindcă știau că, oricare ar fi fost contribuția lor
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
cotidiene. Nu spuneam nimic. Mi-era teamă să nu mă văd alungat din bucărie. Adulții, remarcasem eu de câtăva vreme, tolerau mai ușor prezența mea. Păream să fi dobândit, la cei paisprezece ani ai mei, dreptul de a asista la conversațiile lor târzii. Cu condiția să rămân invizibil. Încântat de schimbare, nu voiam în nici un chip să compromit un asemenea privilegiu. Numele Charlottei revenea în serile lungi de iarnă la fel de des ca și altădată. Da, ca și înainte, viața bunicii mele
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
oară vestea morții, înscrisă cu litere cețoase, și numele soțului ei, scris de mână cu cerneală violetă. Cineva o striga deja la celălalt capăt al coridorului. Urma să sosească un nou convoi de răniți. „Samovare!” Așa îi numea uneori, în conversațiile lor nocturne, tatăl meu și cu prietenii lui, pe soldații fără mâini și fără picioare, trunchiurile acelea vii, ai căror ochi adunau în ei toată deznădejdea din lume. Da, erau niște samovare: cu capetele pulpelor asemenea picioarelor acelui recipient de
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
la întrebări, răspunzând fără să se gândească (au vorbit despre pâine, despre cartele, despre viața din Saranza), oferindu-i ceai, zâmbind când el spunea că ar trebui „să ascută toate cuțitele din casa asta”. Da, luând parte la această primă conversație încă ezitantă, era cu mintea în altă parte. Profund absentă, auzea vorbe cu totul diferite: „Bărbatul acesta cu părul scurt și parcă presărat cu cretă este soțul meu. Nu l-am mai văzut de patru ani. L-au îngropat de
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
îngropat de două ori - în bătălia pentru Moscova mai întâi, apoi în Ucraina. E aici, s-a întors. Ar trebui să plâng de bucurie. Ar trebui... Are părul cărunt de tot...” Ghicea că și el era cu gândul departe de conversația aceea despre cartele. Se întorsese după ce luminile Victoriei se stinseseră de mult. Viața își relua cursul ei cotidian. Se întorcea prea târziu. Ca un om distrat care, invitat la prânz, se prezintă la ora cinei, surprinzând-o pe stăpâna casei
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
fabuloasă nu era un lucru inocent. Da, era cu adevărat o sfidare, o provocare în ochii celor care trăiau în prezent. Într-o zi, sătul de ocări, m-am prefăcut că mă interesează scorul ultimului meci și, amestecându-mă în conversația lor, am citat niște nume de fotbaliști învățate în ajun. Dar toată lumea a mirosit impostura. Discuția s-a întrerupt. Mini-societatea s-a împrăștiat. M-am pricopsit cu câteva priviri aproape compătimitoare. M-am simțit și mai disprețuit. După tentativa aceea
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
cărei tălpici alimentau focul nostru barbar de lemne. Dansul flăcărilor făcea parcă amurgul mai dens, senzația efemeră de confort, mai pătrunzătoare. De ce oare i-am povestit atunci întâmplarea aceea și nu alta? Pesemne că existase un motiv, un început de conversație care îmi sugerase subiectul acela... Era un rezumat, foarte scurtat de altfel, al unui poem de Victor Hugo, povestit de Charlotte cu mult timp în urmă și al cărui titlu nici măcar nu mi-l mai aminteam... Undeva, lângă niște baricade
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
despre Franța tinereții sale. Răspundea bucuros, considerându-mi sinceră curiozitatea. Tot vorbind, Charlotte continua să cârpească gulerul dantelat al unei bluze. Mânuia acul cu o undă de eleganță artistică, perceptibilă întotdeauna la o femeie ce lucrează și, totodată, întreține o conversație cu un musafir aparent interesat de cele povestite. Sprijinit în coate de balustrada micului balcon, o ascultam. Întrebările mele mașinale readuceau, ca ecou, scene din trecut contemplate de mii de ori în copilărie, imagini familiare, ființe cunoscute: coaforul de câini
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
De îndată ce voiam să mă întorc în Atlantida copilăriei noastre, intervenea o voce savantă: vedeam paginile cărților, datele cu litere groase. Iar vocea începea să comenteze, să compare, să citeze. Mă simțeam atins de o stranie orbire... La un moment dat, conversația noastră s-a întrerupt. Ascultasem atât de distrat, încât ultimele cuvinte ale Charlottei - trebuie să fi fost o întrebare - mi-au scăpat. Încurcat, i-am scrutat chipul ridicat spre mine. Auzeam în urechi melodia frazei pe care tocmai o rostise
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
dialogul zilnic: „Poate că o să plouă. Uită-te la norul acela mare. Nu, arde stepa... Uite, Cucușka a trecut mai devreme ca de obicei... Gavrilici... Ceaiul... La piață...” Da, o parte din viața mea rămăsese în urmă. Copilăria. În fond, conversațiile noastre despre verzi și uscate nu erau, în vara aceea, cu totul nejustificate. Ploua adesea și, în amintire, tristețea mi-a colorat vacanța aceea în tonuri cețoase și calde. Uneori, în străfundul cenușiului lent al zilelor, se ivea pe neașteptate
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
și care să mă ajute să uit nebunia trecătoare. Nu a răspuns imediat la întrebarea mea. Înțelesese probabil că, dacă îndrăzneam să tulbur astfel obiceiurile noastre, o făceam constrâns de un motiv serios. Poate că s-a gândit la toate conversațiile noastre fără noimă din ultimele săptămâni, la tradiția poveștilor noastre de la asfințitul soarelui, ritual trădat în vara aceea. După un minut de tăcere, a suspinat cu un surâs ușor în colțul gurii: - Dar ce pot eu să-ți povestesc? Știi
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
acesta devenea mai violent. Ca și cum, pentru a o iubi, trebuia să-ți smulgi ochii, să-ți astupi urechile, să-ți interzici să gândești. Într-o seară, i-am auzit pe mătușa și pe concubinul ei vorbind despre Beria... Altădată, din conversațiile musafirilor noștri, aflasem ce ascundea numele acela teribil. Îl rosteau cu dispreț, dar nu fără o undă de spaimă respectuoasă. Fiind prea mic, nu reușeam să înțeleg neliniștitoarea zonă de umbră din viața acelui tiran. Ghiceam doar că era vorba
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]