10,924 matches
-
a avut urmași ce au întruchipat astre, componente ale pământului, însușiri și activități. Mitologia romană cuprinde zeități agrare: Mars (agricultura), Faunus (câmpurile și turmele de animale), Saturnus (recolta), Ceres (cereale), zeități ale populațiilor italice anterioare (etrusci, sabini), zeități împrumutate de la greci și de la alte popoare cucerite. În mitologia chineză, sexualitatea nu este explicit prezentă în creație. Sacrificiul este mobilul creării lumii. Starea primordială haosul este închipuit ca un împărat cu șapte orificii organice astupate. El cere perforarea acestora dar, la ultimul
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
considera că are mai multe reîncarnări, printre care, Sita, iubita eroului Rama, Radha, soția lui Krishna, luptător împotriva demonilor. Este zeița cu 1000 de nume, ca și Vishnu, soțul ei. Domeniul dragostei îl împarte cu fiul ei, Kama, Eros la greci, Cupidon la romani, și este reprezentat ca un adolescent călare pe un papagal și înarmat cu un arc cu săgeți, săgețile aveau în vârf câte o floare. Cei atinși de săgețile lui Kama se îndrăgosteau și se iubeau. Și zeul
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
ai fetelor era de fapt o formă de manifestare a prostituției masculine. Procesiunile de venerare a falusului și a yoni, a organelor genitale masculine și feminine, în Thailanda, India, Egipt, Japonia, s-au prelungit și în manifestări libertine moderne. La greci, hierodulele reprezentau sacralitatea sexuală ca slujitoare ale Aphroditei în temple, renumite erau templele din Corint și din Cipru. La romani, în serbările organizate în cinstea zeiței Acca Larentia, larentalia, și în cele organizate în cinstea zeiței Flora, floralia, se practicau
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
filosofie. Date fiind nivelurile elevate de educație generate de civilizație și cultură, sunt explicabile și standardele de performanță ale grecilor bărbați și femei de seamă, hetaire a căror faimă a străbătut mileniile. Curtezane moderne le aveau ca modele pe hetairele grecilor, termenul de hetairă își extinde sensul și semnificația asupra oricărei femei, din orice timp, care-și tratează trupul și întreaga personalitate ca un capital ce trebuie exploatat, după cum a remarcat Simone de Beauvoir în lucrarea Al doilea sex. Exemplificăm câteva
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
la morala și stabilitatea familiei, considerarea ei ca păcat de către morala creștină. Curtezane și pseudocurtezane în istorie Curtezane și pseudocurtezane în mileniile II și I î.H. Hatșepsut (domnie: ? 1490-1483 î.H.) Egiptul, "dar al Nilului", cum l-au numit grecii, a parcurs o epocă de glorie, împărțită de istorici în: Regatul Vechi (2800-2300), Regatul Mijlociu (2000- 1750), Regatul Nou (1580-1100). În această ultimă epocă, mai precis în cea de a 18-a dinastie, a domnit Hatșepsut, în egipteană Suprema noblețe
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
și cultivată, cu talent oratoric deosebit, a venit în Atena, odată cu un val de emigranți, după războaiele persane ce secătuiseră resursele orașului-stat. Printre aceștia se aflau și: arhitectul Hippodamos, istoricul Herodot din Halicarnas, filosoful Anaxagoras. Toți erau meteci, străini sau greci necetățeni. Conducătorul cetății, Pericle, luase măsuri de apărare a cetățenilor atenieni prin legi ce limitau drepturile imigranților, restricționau căsătoriile cu ei. Tânăra milesiană și-a câștigat existența, după unele surse, ca hetairă, oferind companie bărbaților însemnați. În jurul ei se aflau
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
servicii și stăruia în atingerea scopurilor. Puternică, sentimentală și ambițioasă, a murit cu demnitate, refuzând să apară ca trofeu la Roma. Destinul reginei Egiptului, femeie fatală fără egal, a interesat istorici, filosofi, scriitori. Peste patruzeci și cinci de istorici romani, greci și bizantini au relatat despre regina Egiptului, doisprezece poeți i-au închinat versuri, cincizeci și șapte de retori, geografi, filosofi au făcut referiri cu privire la seducătoarea și ambițioasa regină. W. Shakespeare a creat cele mai expresive personaje din personalitățile istorice: Cezar
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
Lucrezia Borgia de moartea mamei lui, a înjunghiat-o și, înainte de a muri, Lucrezia i-a mărturisit, înainte de a-și da și ea ultima suflare, că ea este de fapt mama lui. Imperia de Cugnatis (1485-1511) Așa cum oamenii de spirit greci căutau compania hetairelor, și italienii bogați și elita intelectuală din timpul Renașterii căutau compania curtezanelor, meretrices onestae, le respectau și le păstrau amintiri frumoase. Acestea erau însemnate în registre oficiale. Numai în Roma, în anul 1490, se spune că erau
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
se întâlneau spirite rafinate ale vremii. Era perioada Pleiadei, generată de Pierre Ronsard și de școala lui, a poeților renascentiști francezi, pleiadă reprezentată de talente remarcabile ca: Pierre de Ronsard, Joachim de Bellay, Olivier de Magny. Modelele Pleiadei erau poeții greci antici: Homer, Pindar, Anacreon. Acest curent literar, cu impact asupra publicului avid de cultură, s-a născut în Lyon și un reprezentant de seamă al noii orientări este, fără îndoială, Louise Labé. Frumoasei, inteligentei și spiritualei lyoneze i s-au
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
până la călcâie, cu ochii ca abanosul, scutite de grijile gospodăriei iar timpul îl foloseau pentru a se odihni, a-și valorifica frumusețea pentru primirea curtezanilor cu mâncăruri selecte, cu siropuri, lichioruri, cataifuri, sarailii, cafele, cu muzică și dansuri. Curtezanii, turci, greci și români, dornici de petreceri unde se beau lichioruri, se dansa în acompaniamentul ghitarelor, tamburinelor și castanietelor, se distrau în compania celor două femei. Când aflau, tatăl și fiul îi fugăreau pe musafiri și le snopeau în bătăi pe cele
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
Apolo, și Agamemnon, care nu vrea să-i înapoieze fiica, chiar la începutul Iliadei, pe care interlocutorul său se presupune că o cunoaște pe de rost, îi spune: "Știi deci că până la aceste versuri: și el îi conjura pe toți grecii și în special pe cei doi Atrizi, conducători de popoare poetul vorbește în numele său și nici nu caută măcar să ne înșele și să ne facă să credem că altcineva îi vorbește. În ceea ce privește urmarea, dimpotrivă, o povestește ca și cum el însuși ar
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
să pună nimic de la el. Exegematica sau recitativul este o lucrare ce nu primește nicio persoană vorbitoare în afara autorului, cum sunt toate cărțile din care se învață fie fizica, precum o face Lucrețiu, fie astrologia, ca Aratus, sau agricultura, ca grecul Vergiliu în ale sale Georgice, în afara câtorva fabule pe care le-a introdus în cea de-a patra. Cel mixt, în fine, este acela în care poetul vorbește el însuși, și-i face să vorbească rând pe rând pe Zei
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
bune decât noi, personajele asemănătoare nouă și personajele "josnice" sau mai rele decât noi. Să precizăm că termenul de "josnicie" era înțeles într-o accepție atât socială, cât și morală. Noblețe a inimii și noblețe de clasă se confundă pentru greci, ca mai târziu pentru clasicii noștri. Pe o scară de valoare aristocratică, frumosul și binele sunt apanajul celor însemnați. Acest sistem de evaluare nu va deveni învechit decât începând cu Revoluția franceză. De-abia odată cu Romantismul, un servitor ca Ruy
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
fost interzis oricui ca pe viitor să reia această dramă". Din cauza acestei interdicții, Eschil situează Perșii în tabăra dușmană și nu la Atena. Piesa, creată în 472, evocă, la numai opt ani de la evenimente, victoria de la Salamina, scump câștigată, unde grecii i-au zdrobit pe perși. Așa cum va face mai târziu Racine, în Bajazet (Baiazid), Eschil oferă publicului său un spectacol în care exotismul introduce la nivel spațial o distanță creată, în celelalte piese ale sale, prin îndepărtarea în timp. Reacțiile
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
în această tragedie cu mașinării, elementele spectacolului sunt mai importante decât în celelalte piese ale sale. D'Aubignac constată că dacă decorurile din actul III și din actul V sunt "explicate foarte îndemânatic și cu o delicatețe demnă de teatrul grecilor", în schimb cele din actul I și din actul III15, puțin evocate în dialog, necesită o lungă descriere, înainte de începerea actului. Corneille, în Examenul care îi însoțește piesa din 1660, se apără împotriva unei asemenea critici, fără a binevoi totuși
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
acțiunile secundare și acțiunea principală. Clasicismul inventează, cu unitatea de acțiune, arta de a înnoda o intrigă, ignorată în Antichitate, ca și în Evul Mediu. În teatrul grec vechi, acțiunile secundare sunt ca și inexistente. D'Aubignac atrage atenția că grecii, când voiau să trateze despre un material prea bogat, îl împărțeau în mai multe piese. "Ca și atunci când subiectele au avut prea multă întindere pentru o singură tragedie, având mai multe acțiuni importante, ei au făcut din ele mai multe
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
să fie mai puține nici să treacă de cinci la număr, să poată avea loc în acest interval de timp. Această regulă, care poate fi numită una din legile fundamentale ale teatrului 42, a fost totdeauna respectată cu scrupulozitate de greci și de latini. Și mă mir că dintre scriitorii noștri dramatici, a căror mulțime este astăzi foarte numeroasă, unii nu au catadicsit să o păstreze, iar alții nu au destulă discreție pentru a se împiedica cel puțin de a o
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
pentru a recomanda nefolosirea lui. Numai Horațiu interzice totuși reprezentarea actelor de violență, pe care Aristotel nu le condamnă. El se mulțumește să-și arate preferința pentru scenele în care pateticul se naște "mai degrabă din ascultat decât din văzut". Grecii apreciau foarte mult, la Eschil, momentele de felul apariției bruște a cadavrelor însângerate ale lui Agamemnon și Casandra, Clitemnestra și Egist în Agamenon și în Hoeforele, aduse pe scenă datorită ekkyklemei, un fel de mașinărie rulantă. Apariția lui Oedip, cu
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Britannicus, sunt îndreptate împotriva mamei sale, a cărei moarte o decide în curând. Relația tată/fiică este și ea funestă. Agamemnon ordonă moartea Ifigeniei, chiar dacă sacrificiul este impus de o cauză politică. Trebuie ca vânturile să fie favorabile pentru ca armata grecilor să poată pleca pe mare înspre Troia. Deci drama raciniană are loc întotdeauna la nivelul transgresării incestului, într-o relație de ură primitivă, în timp ce la Corneille, conflictul se naște între două relații de dragoste, una având legături de rudenie, cealaltă
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
teatru național care ar vorbi spectatorului despre situația sa actuală. "Cum, suntem în mijlocul Europei, scenă vastă și importantă a evenimentelor celor mai variate și mai uimitoare, și nu avem încă o artă dramatică a noastră? Nu putem compune fără ajutorul grecilor, romanilor, babilonienilor, tracilor? Vom căuta un Agamemnon, un Oedip, un Tezeu, un Oreste etc.? Am descoperit America, și această descoperire bruscă a topit două lumi într-una, a creat mii de raporturi noi? Avem tiparul, praful de pușcă, poștele, busola
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
cursul aceluiași deceniu se construiesc în Franța teatrul de la Bordeaux (1773), iar în Italia Scala din Milano (1774-17780. Opera din Paris nu va vedea lumina zilei decât în 1875. Diderot visează la o scenă imensă care, oferind privirii, ca la greci, suprafețe multiple de joc, ar permite realizarea ambițiilor dramei 15. " Nu aș cere, pentru a schimba fața genului dramatic, decât un teatru foarte întins, unde să fie arătată, atunci când subiectul unei piese ar cere-o, o piață mare cu edificiile
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
teatral instituțional pe care l-ar vrea dărâmat. Nu poate suporta țarcul în care sunt închise reprezentațiile teatrale. El își exprimă dorința pentru celebrarea unor sărbători civice, date, în veselie, în aer liber, după modelul jocurilor antice, așa cum le practicau grecii, sau după modelul defilărilor, parăzilor militare. El propune instaurarea unor jocuri moderne, unor concursuri sportive. În adunări mari de acest tip, în care toți ar fi egali, opoziția actori/spectatori ar tinde spre abolire. Emițând o astfel de dorință, teatrul
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
și de loc din momentul în care corul a fost înlăturat de pe scenă. Francezii au păstrat-o, deși ea și-a pierdut orice rațiune de a fi în dramaturgia lor. Cum intrigile lor sunt mult mai complexe decât cele ale grecilor, au fost puși în situația de a se servi de un număr de artificii pentru a da impresia că respectă unitatea de timp și de loc, vorbind de "unități de zi" și instaurând ceea ce Corneille numește, în perioada sa preclasică
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
pe o scenă de teatru, căci, prea eroice fiind, nu ar putea să impresioneze spectatorul. Stoicul este chiar prin natura lui antiteatral. Citând în Laocoon, eseu despre estetică scris în 1766, Filoctet și Trahinienele lui Sofocle, el face elogiul tragicilor greci care nu au șovăit să arate personaje care suferă în trupul lor, care jelesc, gem și strigă, atunci când durerea devine intolerabilă, în timp ce francezii, sub pretextul bunei cuviințe, au golit scena de spectacolul suferinței fizice. "Este de remarcat că printre puținele
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
lui Orazio următoarele cuvinte: Timp de un secol, francezii au triumfat în arta comediei; ar fi timpul de acum înainte ca Italia să arate că în ea nu s-a stins sămânța acestor autori de calitate care, cei dintâi, după greci și latini, au îmbogățit teatrul și i-au dat strălucire." (II, 3) Teatrul său constituie o prețioasă mărturie asupra societății venețiene din secolul al XVIII-lea, în plină mutație. El introduce acolo toate clasele sociale, aristocrația decadentă, adesea sărăcită, burghezia
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]