10,767 matches
-
-și viața 7.000 de români transilvăneni. Fruntașii refugiaților din Transilvania au făcut repetate demersuri pentru înființarea unor unității distincte a celor care trecuseră munții și a românilor veniți din Rusia, acestor demersuri alăturânduli-se și fruntașii voluntarilor proveniți din prizonieratul rusesc, care au făcut clară dorința acestora de a fi organizați în unități de sine stătătoare, pentru a accentua caracterul politic și național al demersului lor. Vorbind în numele refugiaților transilvăneni și bucovineni, Octavian C. Tăslăuanu, Vasile Lucaciu, Onisifor Ghibu, Ion I.
Corpul Voluntarilor Români Ardeleni-Bucovineni (Hârlău) () [Corola-website/Science/337235_a_338564]
-
Române din Transilvania). Medic-șef al aceluiași regiment a fost numit Pompiliu Nistor. Estimativ, la sfârșitul lunii decembrie 1917 se aflau în zona liberă a Regatului României 29.000 de soldați și 1816 ofițeri ardeleni și bucovineni mobilizați din prizonieratul rusesc și din rândul refugiaților de peste munți. Toți aceștia ar fi urmat să fie grupați în rândul Corpului cu baza la Hârlău. Voluntarii "Corpului" de la Hârlău au primit - printre altele, misiunea de a păzi și de a menține în zonă ordinea
Corpul Voluntarilor Români Ardeleni-Bucovineni (Hârlău) () [Corola-website/Science/337235_a_338564]
-
Aceștia s-au îmbarcat pe nava Huntsend, care a repatriat ultimii membrii ai Misiunii Franceze. Din cei aproximativ 20.000 de transilvăneni aflați în martie 1918 în Regat și care trebuiau demobilizați, peste 10.000 erau cei proveniți din prizonieratul rusesc, marea lor majoritate fiind țărani. Serviciul central al "Corpului Voluntarilor" înființat la 28 noiembrie 1917 și subordonat Ministerului de Război a continuat să funcționeze, despărțindu-se la 15 mai 1918 într-un departament militar transferat la Direcția Recrutării din Ministerul
Corpul Voluntarilor Români Ardeleni-Bucovineni (Hârlău) () [Corola-website/Science/337235_a_338564]
-
XVII-lea - începutul secolului al XIX-lea nu s-au soldat cu rezultatul scontat. Principala problemă internațională - cea orientală, rămînea nesoluționată. Guvernul țarist urmărea foarte atent raportul de forțe din Europa, în special procesul de descompunere a Imperiului Otoman. „Politica rusească în Balcani a fost de fapt o acțiune imperialistă, care își schimba uneori formele de manifestare în conformitate cu conjunctura politică, însă permanent rămînea consecventă. Rusia urmărea două scopuri principale: 1) Să pună mîna pe strîmtorile Bosfor și Dardanele și 2) Să
Cauzele și desfășurarea Războiului ruso-turc din 1828- 1829 () [Corola-website/Science/337295_a_338624]
-
concentreze toate forțele în direcția Balcanilor. Planurile militare turcești prevedeau un război de apărare pe teatrul de război în Balcani pe două linii: pe Dunăre și minții Balcani, iar în Caucaz era prevăzut și un plan de ofensivă . Planurile militare rusești în cadrul acestui deziderat au fost întocmite în 1827 de către Șeful Statului-major baronul I. Diebici, care le va transmite Comandantului suprem al armatei a II-a generalului Wittghenstein . Planul definitiv a fost emis abia la 22 martie 1828. Conform acestora, pentru
Cauzele și desfășurarea Războiului ruso-turc din 1828- 1829 () [Corola-website/Science/337295_a_338624]
-
Dunăre, după care pe malul drept trece corpul al III-lea. În aceeași zi generalul Madatov ocupă cetatea Isaceea . În ceea ce privește ofensiva spre Balcani, a fost aleasă calea litoralului Mării Negre. La 1 iunie este ocupat Babadagul, iar la 6 iunie trupele rusești se opresc în satul Caras, întrucît armata rusă era repartizată la prea mare depărtare una de alta, fără a putea veni în ajutor. Astfel, o parte era îndreptată spre cetățile Macina, Tulcea, Chirsova și Chiustendji (Constanța), corpul al VI-lea
Cauzele și desfășurarea Războiului ruso-turc din 1828- 1829 () [Corola-website/Science/337295_a_338624]
-
ciumă și holeră, lipsa produselor alimentare, și nu în ultimul rînd a armamentului, cît și organizării proaste a armatei ruse. Campania din Caucaz este deschisă prin începerea ofensivei contra cetății Anapa, care este cucerită de flota Mării Negre și un detașament rusesc. Paralel sunt începute acțiuni în direcția cetății Karsa prin Gumra. La 14 iunie generalul Paskevici cu armata sa trece râul Arpaciai și înaintează spre Karsa. La 17 iunie, trecînd rîul Kars-ciai, armata țaristă ajunge la - Meșko localitate ce se afla
Cauzele și desfășurarea Războiului ruso-turc din 1828- 1829 () [Corola-website/Science/337295_a_338624]
-
zidurile acestei cetăți, pe care o cuceresc la 24 iunie. La 26 iunie, fără a întâlni rezistență, generalul Raevski ocupă cetatea Hertvis. La 4 august începe lupta pentru cetatea Ahalțiha care este cucerită la 16 august datorită spiritului armatei caucaziene rusești conduse de ilustrul strateg, generalul Paskevici . La 17 august detașamentul generalului Vodboliski este îndreptat spre cetatea Ațhur, care controla drumul spre Gruzia. Ajungînd la porțile cetății în aceeași zi (cetatea se afla la o distanța de numai 29 verste de
Cauzele și desfășurarea Războiului ruso-turc din 1828- 1829 () [Corola-website/Science/337295_a_338624]
-
A fost de asemenea comandantul-șef al Legiunii cehoslovace din Rusia și comandantul-șef al trupelor aliate de pe teritoriul rus. Component al mai multor delegații oficiale trimise în Rusia, fost una dintre autoritățile de prestigiu ale Franței în ceea ce privește afacerile militare rusești și o figură proeminentă - dar în mare parte cu un rol destul de puțin eficient, în contextul intervenției aliaților în Războiul Civil din Rusia. Numele său însă, a devenit în acest context strâns asociat cu lupta cehoslovacilor pentru autonomie. În ochii
Maurice Janin () [Corola-website/Science/337408_a_338737]
-
și Rusia. Pe august 1918, Guvernul Franței l-a desemnat pe Janin comandant al Legiunii Cehoslovace din Rusia, într-un moment în care militarii acesteia plănuiau să traverseze Imperiul pentru a lupta pe Frontul de Vest. Deoarece participase pe teritoriul rusesc la formarea Corpului Cehoslovac - care în acel moment avea un efectiv de 45.000 de soldați, Janin era în cunoștință de cauză asupra problemelor acestuia. Generalul s-a îmbarcat în luna septembrie spre Vladivostok având atât calitatea de comandant al
Maurice Janin () [Corola-website/Science/337408_a_338737]
-
Knox - care a devenit cea mai importantă figură dintre străinii care se aflau în Siberia). Bazându-se pe generalul englez, Kolceak a contestat comanda operațională a puterii Aliate exercitată la vest de Lacul Baikal inclusiv pe cea exercitată asupra trupelor rusești, de către generalul Janin. Janin până la urmă și-a păstrat în mod formal titlul, dar responsabilitatea sa s-a extins numai asupra forțelor aliate din vestul lacului (câte 1 batalion francez, englez și italian - staționate în garnizoanele din spatele frontului, precum și Legiunea
Maurice Janin () [Corola-website/Science/337408_a_338737]
-
Bisericii Ortodoxe. El s-a proclamat și "suveran al toată Rutenia" și a revendicat drepturi asupra fostelor teritorii ale Ruteniei Kievene. Aceste ambiții au fost susținute de constanta creștere a puterii și a teritoriului Cnezatului Moscovei. Dominația mongolă asupra cnezatelor rusești a luat sfârșit după cu al Hoardei de Aur în 1480. Moscova și-a extins influența asupra în 1456, a anexat Republica Novgorodului în 1477 și în 1483. Alte obiective expansioniste ale lui Ivan al III-lea se ciocneau cu
Războaiele Ruso-Lituaniene () [Corola-website/Science/335842_a_337171]
-
amenințat că va trece înapoi de partea lui Sigismund I, dar a fost închis de ruși. În acest moment, Rusia a început să sufere un șir de înfrângeri. Mai întâi, în 1512, , , a prădat Severia și a învins o forță rusească de 6000 de oșteni; apoi au fost învinși în (la 8 septembrie). În ciuda victoriei, armata polono-lituaniană nu a putut manevra suficient de rapid pentru a recuceri Smolenskul. În 1518, forțele rusești au fost învinse în , când, conform legendei, forțele lituaniene
Războaiele Ruso-Lituaniene () [Corola-website/Science/335842_a_337171]
-
1512, , , a prădat Severia și a învins o forță rusească de 6000 de oșteni; apoi au fost învinși în (la 8 septembrie). În ciuda victoriei, armata polono-lituaniană nu a putut manevra suficient de rapid pentru a recuceri Smolenskul. În 1518, forțele rusești au fost învinse în , când, conform legendei, forțele lituaniene au fost inspirate de sfântul lor protector, Cazimir. Rușii au invadat Lituania din nou în 1519 prădând Orša, Moghilău, Minsk, Vitebsk și Polock. Până în 1521, Sigismund îl învinsese pe marele maestru
Războaiele Ruso-Lituaniene () [Corola-website/Science/335842_a_337171]
-
a invadat Livonia, cucerind rapid întregul teritoriu cu excepția Rigăi și Revalului (astăzi, Tallinn). Acel război avea să dureze din 1577 până în 1582. Ștefan Báthory a răspuns cu un șir de trei ofensive contra Rusiei, încercând să izoleze Livonia de teritoriul rusesc. În timpul primei ofensive din 1579, cu 22.000 de oameni, el a recucerit Polack, iar oastea polono-lituaniană a prădat și zona Smolenskului, și Severia până la Starodub. În a doua, din 1580, cu o oaste de 29.000 de oameni, Ștefan
Războaiele Ruso-Lituaniene () [Corola-website/Science/335842_a_337171]
-
a început dar nu a reușit să cucerească cetatea. Asediul prelungit și neconcludent a condus la negocieri care, cu ajutorul Antonio Possevino au dus la în care țarul a renunțat la a revendica Livonia și Polock dar nu a cedat teritorii rusești. Pacea a durat un sfert de secol, până când oastea Uniunii a invadat Rusia în 1605.
Războaiele Ruso-Lituaniene () [Corola-website/Science/335842_a_337171]
-
1556 un atac contra adversarilor săi, atac care să implice susținere militară atât din partea lui Sigismund cât și din partea lui Albert. Sigismund a ezitat însă să participe la această acțiune, de teama că ar rămâne expus la un posibil atac rusesc. Când von Fürstenberg a aflat de acest plan, a adunat o forță armată în fruntea căreia a pătruns pe teritoriul Arhiepiscopiei Rigăi și a capturat în iunie 1556 principalele cetăți Kokenhusen și Ronneburg. Jasper von Munster a fugit în Lituania
Războiul Livonian () [Corola-website/Science/335801_a_337130]
-
accepta să nu intre in nicio alianță cu Polonia-Lituania. În ianuarie 1558, Ivan a reacționat invadând Livonia. Rușii erau considerați de țăranii locali a fi eliberatori de sub dominația germană asupra Livoniei. Multe cetăți din Livonia au capitulat fără opoziție, trupele rusești cucerind Dorpatul în mai, Narva în iulie, și au asediat Revalul. Întărite cu 1200 de "", 100 de tunari și aprovizionate cu muniții din Germania, forțele livone au reușit să recucerească Wesenberg (Rakvere) împreună cu alte cetăți mai puțin importante. Deși germanii
Războiul Livonian () [Corola-website/Science/335801_a_337130]
-
în iulie, și au asediat Revalul. Întărite cu 1200 de "", 100 de tunari și aprovizionate cu muniții din Germania, forțele livone au reușit să recucerească Wesenberg (Rakvere) împreună cu alte cetăți mai puțin importante. Deși germanii au efectuat raiduri în teritoriul rusesc, Dorpat, Narva și multe alte cetăți mai mici au rămas în mâinile rușilor. Înaintarea inițială a acestora l-a avut în frunte pe , , cu alți doi locotenenți tătari în fruntea unei forțe în care se aflau boieri ruși, călăreți tătari
Războiul Livonian () [Corola-website/Science/335801_a_337130]
-
fruntea unei forțe în care se aflau boieri ruși, călăreți tătari, dar și cazaci, care la acea vreme erau mai mult pedestrași. Ivan a câștigat și mai mult teren în campaniile din anii 1559 si 1560. În ianuarie 1559, forțele rusești au invadat din nou Livonia. Un armistițiu de șase luni, între mai și noiembrie, a fost semnat între Rusia și Livonia, Rusia folosind timpul pentru a se concentra pe . În urma invaziei rusești, Livonia a cerut mai întâi ajutorul împăratului Ferdinand
Războiul Livonian () [Corola-website/Science/335801_a_337130]
-
anii 1559 si 1560. În ianuarie 1559, forțele rusești au invadat din nou Livonia. Un armistițiu de șase luni, între mai și noiembrie, a fost semnat între Rusia și Livonia, Rusia folosind timpul pentru a se concentra pe . În urma invaziei rusești, Livonia a cerut mai întâi ajutorul împăratului Ferdinand I și, după refuzul acestuia, s-a îndreptat spre Polonia-Lituania. "Landmeisterul" von Fürstenburg a fugit în Polonia-Lituania și a fost înlocuit cu . În iunie 1559, stările Livoniei au intrat sub protecția polono-lituaniană
Războiul Livonian () [Corola-website/Science/335801_a_337130]
-
al lui Ivan, aceasta doar a permis puterilor implicate să formeze o alianță împotriva lui, acum că nu se mai luptau între ele. La începutul anilor 1570, regele Ioan al III-lea al Suediei s-a confruntat cu o ofensivă rusească asupra pozițiilor sale din Estonia. Revalul a rezistat unui asediu rusesc în 1570 și 1571, dar câteva orașe mai mici au fost ocupate de forțele rusești. La 23 ianuarie, o armată suedeză de 700 de pedestrași și 600 de călăreți
Războiul Livonian () [Corola-website/Science/335801_a_337130]
-
o alianță împotriva lui, acum că nu se mai luptau între ele. La începutul anilor 1570, regele Ioan al III-lea al Suediei s-a confruntat cu o ofensivă rusească asupra pozițiilor sale din Estonia. Revalul a rezistat unui asediu rusesc în 1570 și 1571, dar câteva orașe mai mici au fost ocupate de forțele rusești. La 23 ianuarie, o armată suedeză de 700 de pedestrași și 600 de călăreți sub comanda lui (cel Bătrân) s-a ciocnit cu o armată
Războiul Livonian () [Corola-website/Science/335801_a_337130]
-
1570, regele Ioan al III-lea al Suediei s-a confruntat cu o ofensivă rusească asupra pozițiilor sale din Estonia. Revalul a rezistat unui asediu rusesc în 1570 și 1571, dar câteva orașe mai mici au fost ocupate de forțele rusești. La 23 ianuarie, o armată suedeză de 700 de pedestrași și 600 de călăreți sub comanda lui (cel Bătrân) s-a ciocnit cu o armată rusă și tătară de 16.000 de oameni sub comanda hanului în lângă satul Koluvere
Războiul Livonian () [Corola-website/Science/335801_a_337130]
-
23 ianuarie, o armată suedeză de 700 de pedestrași și 600 de călăreți sub comanda lui (cel Bătrân) s-a ciocnit cu o armată rusă și tătară de 16.000 de oameni sub comanda hanului în lângă satul Koluvere. Înaintarea rusească s-a încheiat cu jefuirea Weissensteinului (Paide) în 1573 unde, după capturarea orașului, forțele de ocupație i-au prăjit de vii pe liderii garnizoanei suedeze, inclusiv pe comandant. Aceasta a declanșat o campanie de represalii din partea lui Ioan, concentrată asupra
Războiul Livonian () [Corola-website/Science/335801_a_337130]