KorAP: Find »[drukola/base=stârni & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...425 426 427 ...442 >

11,047 matches

Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397

e legată în lungul balenierei, atît de aproape, încît îi vine ușor să sară pe spinarea ei masivă. Mai înainte însă ar merita poate să pomenesc de acele bizare și fanteziste portrete ale balenei, care continuă, pînăn zilele noastre, să stîrnească neîncrederea oamenilor uscatului. A sosit vremea să corectăm ideile omenirii în acest domeniu, dovedind falsitatea unor astfel de imagini. S-ar putea ca la obîrșia tuturor acestor fantezii picturale să găsim unele dintre cele mai străvechi sculpturi hinduse, egiptene și

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
cele mari, care intrară zgomotos în acțiune. Pufăind mereu din pipă, Stubb își îndemnă oamenii la atac. Da, balena își schimbase brusc tactica. Pe deplin conștientă de primejdie, înota cu capul în afară, prin viitoarea de spumă pe care-o stîrnea. Ă Pe ea, băieți, pe ea! Nu vă grăbiți, însă, înaintați ușurel, dar n-o lăsați, prindeți-o! striga Stubb, scoțînd fum pe nări. Ca fulgerul, băieți! N-o lăsați! Hai, Tashtego, trage vîrtos! Trageți cu toții! Dar nu vă pierdeți

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
părut că întreaga mare e un imens calup de brînză, rechinii fiind viermii cuibăriți în el. După ce Stubb, terminîndu-și cina, i-a chemat pe Queequeg și pe un marinar de la teuga în primul cart la ancoră - printre rechini s-a stîrnit oarecare agitație, căci cei doi oameni, atîrnînd numaidecît schelele de tranșare deasupra bordului și coborînd trei felinare, ce proiectau raze lungi peste marea tulburată, începură să dea iama în rechini, cu „sapele de balenă“, ale căror vîrfuri ascuțite li se

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
Dar asta nu ne împiedica defel să comunicăm unii cu alții. Ținîndu-se la o distanță de cîțiva iarzi de „Pequed“, ambarcațiunea izbuti, cu ajutorul vîslelor, să rămînă în linie paralelă cu vasul, care înainta greoi printre valuri îcăci între timp se stîrnise un vînt foarte puternic), cu gabierul mare mascat. Deși, în răstimpuri, cîte un talaz uriaș, răsărit pe neașteptate, împingea ambarcațiunea în fața vasului, ea revenea, cu dibăcie, la poziția de mai înainte. între cele două părți se legă astfel o conversație

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
bord. își scosese la iveală și un manifest, prin care se proclama „eliberatorul“ insulelor și „vicar general al oceanului“. Tonul serios și hotărît cu care declara toate aceste lucruri, îndrăzneala sumbră a imaginației sale neadormite și exaltate, precum și spaimele superstițioase stîrnite de demența lui reală, se uniră pentru a face ca acest Gabriel să treacă, în ochii mai tuturor marinarilor, drept un sfînt. Mai mult încă, li-era frică de el. Un astfel de om nu putea fi de prea mare

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
încoace! Și, punînd un picior în găleată, pentru a se putea ține mai bine de parîma lunecoasă a mandarului, se lăsă ridicat pînă-n creștetul capului cașalotului, unde ateriză înainte ca Tashtego să fi putut ajunge în fundul polobocului. între timp, se stîrnise o zarvă grozavă. Privind peste bord, oamenii văzură capul, pînă atunci neînsuflețit, zbuciumîndu-se și legănîndu-se chiar sub fața apei, ca și cum i-ar fi venit brusc o idee importantă - deși nu era decît bietul indian care, prin zvîrcolirile lui, dezvăluia fără

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
leviatani venerabili nu prea sînt sociabili din fire. Totuși, se ținea scai de celelalte, măcar că apele răscolite de trupurile lor îi întîrziau înaintarea, după cum o dovedea hula albă ce se forma la botul său masiv, hulă ce semăna cu aceea stîrnită în locul unde se întîlnesc doi curenți contrari. Avea un jet scurt, lent și chinuit, care țîșnea cu un fel de geamăt înăbușit și se spulbera în șuvițe zdrențuite, fiind urmat de niște convulsii ciudate ce păreau să-și găsească o

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
ajunseră din urmă. Cei trei secunzi, încremeniți în atitudinea mîndră și cavalerească, pe care-o au hatamanii cînd se apropie de pradă, își îndemnau din cînd în cînd vîslașii de la pupa, cu strigătele: „Uite-o cum zboară! Ura, pentru briza stîrnită de babalîci! Jos cu neamțul! Să i-o luăm înainte!“ Dar Derick avea un asemenea avans, încît, în ciuda bravurii lor, tot el ar fi cîștigat întrecerea, dacă - semn al justiției imanente - vîslașul său din mijloc n-ar fi făcut o

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
și-și face cunoscută, cu țipetele ei, spaima, pe cînd frica acestei mute și uriașe dihănii a mării era ferecată în ea, țintuită parcă de-o vrajă; nu avea glas, în afara respirației înăbușite ce-i ieșea prin răsuflătoare, ceea ce îți stîrnea o milă de nedescris, deși trupul ei masiv, fălcile-i ca un „portcullis“ și coada-i atotputernică erau îndeajuns ca să bage groaza, chiar și-n cel mai puternic dintre oamenii ce-o compătimeau. Dîndu-și seama că, în cîteva secunde, ambarcațiunile

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
bine zis găvanele lor, tot așa. La fel cum în nodurile stejarilor falnici doborîți la pămînt cresc cele mai ciudate flori de mucigai, în cele ocupate pînă mai adineaori de ochii monstrului se rostogoleau acum niște bulbi orbi, care-ți stîrneau spaima și mila. Dar nu era loc pentru milă aici. în ciuda bătrîneții ei, în ciuda faptului că nu avea decît o singură aripă și niște ochi orbi, balena trebuia să moară, pentru a lumina nunțile vesele și alte petreceri ale oamenilor

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
nu știrbește cîtuși de puțin grațioasa mlădiere a mișcărilor balenei: o grație infantilă îi însuflețește forța titanică. Dimpotrivă, mișcările astea își trag tocmai din forța ei teribila lor frumusețe. Adevărata putere nu știrbește niciodată frumusețea sau armonia, ci adesea le stîrnește; în orice lucru de o frumusețe impunătoare, forța are ceva magic. îndepărtați mușchii noduroși ce par să spargă marmura în care e sculptat Hercule și farmecul acestuia s-a dus! Cînd Ekermann prea devotatul a ridicat giulgiul ce acoperea cadavrul

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
rătăcite, ce se îndreptau nebunește spre centru. Această ieșire salvatoare a fost plătită, destul de ieftin, prin pierderea pălăriei lui Queequeg, căci sălbaticul, stînd în picioare la prova pentru a împunge balenele fugare, se pomenise cu capul gol; curentul de aer stîrnit de aripile unei cozi ridicate brusc, îi smulsese pălăria. Fuga dezordonată a turmei nu întîrzie totuși să se transforme în ceea ce ni se păru a fi o înaintare metodică; după ce-și strînseră, în sfîrșit, rîndurile, balenele o zbughiră din

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
corabie în urma vreunei furtuni puternice și, plutind în derivă, poate fi recapturat de o altă balenieră care, navigînd pe o mare calmă, să remorcheze în tihnă cadavrul, fără nici un risc pentru oameni sau pentru vas. Atunci, între vînători s-ar stîrni adesea certurile cele mai aprige, dacă n-ar există niște legi, scrise sau nescrise, dar universal acceptate și aplicabile în toate cazurile. Singurul cod al vînătorii de balene consfințit printr-o lege este, poate, cel adoptat în Olanda, sub forma

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
că, avînd o parîmă de remorcare, îl va ajuta să îndepărteze de vas balena mai ușoară. Și astfel, în timp ce ambarcațiunile franceze trăgeau dintr-o parte vasul, Stubb trăgea din cealaltă parte balena, cu ajutorul unei parîme neobișnuit de lungi. Deodată se stîrni o briză și Stubb se prefăcu că-și desprinde ambarcațiunea de balenă; ridicîndu-și la bord ambarcațiunile, corabia franceză începu să se depărteze, dîndu-i lui Pequod posibilitatea să se strecoare între ea și balena lui Stubb. Atunci Stubb se apropie repede

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
timp, nenumărate păsări se bălăceau și se scufundau pe-acolo, cîrîind și țipînd și bătîndu-se între ele. Stubb făcea o mutră cam plouată, mai ales că duhoarea aceea oribilă sporise considerabil, cînd deodată, chiar din inima acelei plăgi pestilențiale, se stîrni un parfum subtil, care începu să-și croiască drum prin valul de duhoare, fără a fi absorbit de el, așa cum un rîu se varsă într-altul, fără a-și amesteca, un timp, apele. Ă Am găsit, am găsit! exclamă Stubb

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
acele mări glaciare, precum și violența furtunilor neprevăzute la care sînt expuse corăbiile lor, fac cu neputință orice alt procedeu. Urmarea este că, la deschiderea calelor acestor corăbii și la descărcarea în docuri a vreunuia dintre aceste cimitire de balene, se stîrnește o duhoare asemănătoare cu aceea ce se degajă dintr-un vechi cimitir dezgropat într-un oraș, pentru a pune temeliile unei maternități. Bănuiesc de asemenea că această învinuire nedreaptă adusă vînătorilor de balene vine și din faptul că, pe vremuri

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
Oho! astea semne, zic și eu! adevărate minuni! Păi, e ceea ce moș Bowditch numește în Manualul lui un zodiac, tot așa îi zice și almanahul meu - mă duc să-mi caut almanahul și, cum am auzit că diavolii pot fi stîrniți cu ajutorul aritmeticii lui Daboll, o să-ncerc și eu să scot un înțeles din semnele astea ciudate, cu ajutorul calendarului ăluia din Massachusetts... Uite cartea. Ia să vedem. Semne și minuni - iar printre ele, ca de obicei, soarele. Hm, hm, hm! Iată

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
ar fi ca un om temător din fire și neumblat prin lume, să încerce a înțelege această admirabilă balenă cercetîndu-i doar scheletul împuținat, întins în acea pădure plină de pace. Numai în miezul celor mai mari primejdii, numai în vîrtejurile stîrnite de coada furioasă, numai pe marea adîncă .și nemărginită poate balena vie să fie descoperită cu adevărat, în plenitudinea ei. Dar șira spinării? Cel mai potrivit mijloc de a o privi este de a-i pune cap la cap oasele

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
înălța arboretul contra-rîndunicii, dacă-aș avea vreunul. Ă Pentru numele lui Dumnezeu, domnule căpitan! Ă Ce e? Ă Ancorele derapează, domnule. Să le trag la bord? Ă Nu trage nimic și nu te-atinge de nimic, leagă totul! Vîntul se stîrnește, dar încă n-a ajuns pe platourile mele. Hai, repede! La treabă! Omul ăsta mă ia, zău, drept căpitanul cocoșat al unui vas de cabotaj! Auzi, să dea jos verga gabierului mare! Nu. limbricule, află de la mine că cele mai

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
încît toate presimțirile, îndoielile și temerile lor rămîneau ascunse în fundul sufletului, nelăsînd să încolțească din ele nici măcar o frunzuliță. în aceste zile de așteptare încetă, de asemenea, orice veselie, fie ea firească sau silită. Stubb nu se mai străduia să stîrnească zîmbete, iar Starbuck nu se mai căznea să le curme. Bucuria și durerea, speranța și frica, păreau deopotrivă să se fi prefăcut, vremelnic, într-o pulbere fină, frămîntată ca-ntr-o piuă de sufletul de fier al căpitanul Ahab. Aidoma

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
apoi, fluturîndu-și amenințător coada în aer, magnificul zeu se arătă în toată spendoarea lui, înainte de a se scufunda în adâncuri, făcîndu-se nevăzut. Planînd deasupra locului unde plonjase și atingînd apa cu aripile lor, păsările acvatice zăboviră un timp peste vîltoarea stîrnită de balenă. Cu babaicile în cumpănire, cu vîslele scurte lăsate în jos și cu pînzele în voia vîntului, cele trei ambarcațiuni pluteau în derivă, așteptînd ca Moby Dick să-și facă din nou apariția. Ă O oră, spuse Ahab, stînd

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
mai nimicitor. Vederea epavei părea să o scoată din minți, așa cum elefanții lui Antioh își pierdeau mințile la vederea sîngelui roșu al strugurilor și al murelor aruncate înaintea lor îvezi Cartea Macabeilor). între timp, Ahab, pe jumătate înghițit de spuma stîrnită de coada obraznică a monstrului, reușea să plutească, chiar în inima unui astfel de vîrtej, dar era prea beteag ca să poată înota; capul nefericitului căpitan părea o bășică gata-gata să se spargă, la cea mai mică atingere. De la pupa ambarcațiunii

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
Uite-o acolo! strigară oamenii de pe catarge, văzînd cum neînfricata Balenă Albă se avîntă spre ceruri ca un somon. Ivită atît de brusc pe cîmpia albastră a mării și pe fundalul și mai albastru al cerului, spuma pe care-o stîrnea străluci o clipă ca un ghețar, dar lumina-i orbitoare se stinse încetul cu încetul, pînă ce ajunse să semene cu un nor de ploaie ce se lasă peste o vale. Ă Da, Moby Dick, fă-ți cel din urmă

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
să se îndrepte spre balenă saula plesni și sări în aer, din pricina îndoitei presiuni la care fusese supusă. Ă S-a rupt ceva în mine! Pe semne vreun mușchi... Dar nu-i nimic. Pe ea, vîslașilor, pe ea! Auzind zgomotul stîrnit de ambarcațiunea ce venea valvîrtej spre ea, balena se răsuci ca să primească lovitura cu fruntea ei albă; dar, în timpul acestei mișcări, observînd pesemne coca neagră a corabiei, ce se ținea pe aproape și socotind că aceasta era pricina tuturor necazurilor

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
peste bordul ambarcațiunii, am căzut în apă la pupa acesteia. înotînd ceva mai departe de locul catastrofei care-a urmat și pe care am putut s-o privesc în întregime, am sfîrșit prin a fi eu însumi supt de vîrtejul stîrnit de scufundarea corabiei, dar, cînd am ajuns la marginea lui, vîrtejul se domolise, devenind un fel de baltă lăptoasă. M-am tot învîrtit de jur-împrejur ca un nou Ixion, atras de sîmburele negru al osiei acelei roți domoale. Ajuns în

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]