10,995 matches
-
putea fi folosit ca punct de organizare a contraatacurilor germane împotriva spatelui Armatei a 3-a americane. Înbătălia care a urmat, americanii au ieșit victorioși, dar cu mari pierderi umane. După cucerirea Metzului, Armata a 3-a americană a continuat înaintarea spre Saar și au declanșat în scurtă vreme asaltul asupra Liniei Siegfried. Pădurea Hürtgen a fost considerată ca o locație propice pentru organizarea de atacuri împotriva flancului trupelor americane și a digurilor râurilor din zonă. Pentru îndepărtarea unei asemenea amenințări
Campania Liniei Siegfried () [Corola-website/Science/333475_a_334804]
-
germanii au avut tot timpul inițiativa. Operațiunea "Queen" a fost o ofensivă combinată aeriană și terestră împotriva forțelor germane de pe Linia Siegfried, care a fost executată în principal de Armatele I și IX americane. Principalul obiectiv al operațiunii a fost înaintarea spre râul Rur și cucerirea unor capete de pod peste acesta, care să asigure punctele de sprijin necesare atacului spre regiunea râului Rin. În cadrul acestei operațiuni s-au înscris și o parte a luptelor din Pădurea Hürtgen. Ofensiva a început
Campania Liniei Siegfried () [Corola-website/Science/333475_a_334804]
-
înscris și o parte a luptelor din Pădurea Hürtgen. Ofensiva a început pe 16 noiembrie cu unul dintre cele mai puternice bombardamente tactice aliate din întregul război. În ciuda faptului că forțele germane erau puternic depășite din punct de vedere numeric, înaintarea aliate a fost foarte înceată. După patru săptămâni de lupte, aliații au ajuns pe malurile Rurului, dar nu au reușit să cucerească niciun cap de pod. Luptele din Pădurea Hürtgen au încetinit de asemenea ofensiva aliată. Luptele îndelungate ale Operațiunii
Campania Liniei Siegfried () [Corola-website/Science/333475_a_334804]
-
au arătat că tancul submersibil funcționa corespunzător când se deplasa pe fundul mării. În momentul în care se opreau din orice motiv, tancurile aveau tendința să se afunde în nisip. Obstacolele submarine - șanțuri sau stânci de mari dimensiuni - puteau stopa înaintarea tancurilor. Din acest motiv s-a hotărât ca lansarea tancurilor la apă să se facă în timpul fluxului, ceea ce ar fi permis ca blindatele împotmolite să fie recuperate în timpul refluxului. Tancurile submersibile fuseseră proiectate să funcționeze până la o adâncime de 15
Operațiunea Leul de Mare () [Corola-website/Science/331120_a_332449]
-
prin care se presupunea că "Luftwaffe" nu ar fi câștigat încă supremația aeriană și continua să depună o bună parte a eforturilor pentru bombardarea [[Londra|Londrei]], tabăra germană a reușit să stabilească un capt de pod în sud-estul Angliei. Totuși, înaintarea germană a fost oprită pe liniile defensive (General Headquarters Line) care fuseseră contruite pentru respingerea așteptatei invazii. Aceste linii defensive erau apărate de voluntarii din Home Guard. În timpul jocului de război s-a presupus că, în perioada în care germanii
Operațiunea Leul de Mare () [Corola-website/Science/331120_a_332449]
-
porturile franceze deja ocupate și puternic apărate de germani. Soluția găsită a fost aceea a construirii unor porturi prefabricate, care să asigure descărcarea a tone de provizii, a mii de oameni și vehicule necesare susținerii debarcării din Normandia și a înaintării forțelor aliate în interiorul țării. Au fost proiectate și executate toate părțile componenente ale unui port - diguri de larg, dane, căi de acces auto, etc. Numele celui care a avut primul ideea construirii unui port Mulberry este o chestiune disputată. Printre
Port Mulberry () [Corola-website/Science/331214_a_332543]
-
1944. Mai multe baze de submarine au rămas sub controlul german până în mai 1945. Guvernul francez în exil a proclamat restaurarea Republicii Franceze, asigurând astfel continuitatea cu defuncta a treia Republică. Guvernul provizoriu a recrutat trupe proaspete pentru participarea la înaintarea aliată spre regiunea Rinului și asaltul asupra Germaniei. Pentru formarea noii armate franceze - "Armée française de la Libération" - a fost folosită baza asigurată de Forțele Franceze din Interior. Această armată era bine echipată și aprovizionată în ciuda problemelor aduse de lunga ocupație
Administrația germană în Franța ocupată în timpul celui de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/334000_a_335329]
-
și căldură. Retrași de pe pământul neospitalier în patru orașe submarine de pe fundul oceanelor, oamenii se confruntă cu diminuarea tot mai mare a energiei și sunt în pericol de a dispărea. Două poziții diferite se cristalizează în Comitetul politic al Omenirii: înaintarea înspre pirosferă prin săparea unor galerii subterane sau părăsirea Pământului și colonizarea unei alte planete. "Orașele scufundate" este unul dintre primele romane S.F. scrise în limba română, având din această perspectivă un rol de document literar. Unii critici precum Florin
Orașele scufundate () [Corola-website/Science/334109_a_335438]
-
Whitt încearcă inutil să găsească gazul nr. 8, trăgând concluzia că acesta nu există. În același timp, problema producerii și depozitării energiei devine tot mai gravă, provocând o confruntare de idei între membrii Comitetului Politic. Astfel, inginerul Whitt afirmă necesitatea înaintării cât mai departe în interiorul pământului pentru a se apropia de pirosferă (miezul de foc al planetei), în timp ce inginerul Xavier susține că omenirea trebuie să părăsească Pământul și să colonizeze o nouă planetă. Energia produsă de generatoarele electrice devine tot mai
Orașele scufundate () [Corola-website/Science/334109_a_335438]
-
mai departe în interiorul pământului sau de a coloniza o nouă planetă cu o rachetă. Aderca ridică problema durabilității unei lumi artificiale, creată de om, în cazul în care noile tehnologii nu mai funcționează din cauza defecțiunilor tehnice. În roman, soluția rămâne înaintarea în continuare a oamenilor în interiorul Pământului. Cu ultimele rezerve de energie sunt alimentate două sfredeluri imense. Toți oamenii sunt strânși în noul oraș subteran Formosa. Vechile orașe sunt abandonate și distruse. Cu toate acestea, planul promovat de inginerul Whitt de
Orașele scufundate () [Corola-website/Science/334109_a_335438]
-
în continuare a oamenilor în interiorul Pământului. Cu ultimele rezerve de energie sunt alimentate două sfredeluri imense. Toți oamenii sunt strânși în noul oraș subteran Formosa. Vechile orașe sunt abandonate și distruse. Cu toate acestea, planul promovat de inginerul Whitt de înaintare mai departe în măruntaiele pământului se dovedește a fi o soluție greșită. În cele din urmă, Whitt propune eliminarea marianilor. Energia necesară pentru conservarea lor ar trebui să fie utilizată pentru forajul în continuare în măruntaiele pământului, asigurând omenirii o
Orașele scufundate () [Corola-website/Science/334109_a_335438]
-
german din Alsacia sudică la vest de Rin s-a redus la o zonă semicirculară cu centrul în orașul Colmar, regiunea având să devină cunoscută ca „”. Alături de Normandia, Alsacia și Lorena au fost regiunile cele mai aprig apărate de germani. Înaintarea aliată prin Franța în vara anului 1944 a fost încetinită de problemele logistice și mai puțin de rezistența germană. Principalul motiv pentru rezistența hotărâtă a germanilor în Alsacia (pentru germani "Elsaß") și Lorena ("Lothringen") era faptul că aceste două regiuni
Punga Colmar () [Corola-website/Science/334142_a_335471]
-
armată germană ("LXIII. Armeekorps") de sub comanda generalului Erich Abraham. Atacul francezilor și-a redus vigoarea în timpul nopții, după începrea contraatacurilor germane. Condițiile meteo și de teren potrivnice, la care s-a adăugat creșterea eficienței defensivei germane în adâncime, a împiedicat înaintarea francezilor și le-a limitat succesul acestora din urmă în mod sever. Totuși, atacul Corpului I a atras în zonă rezervele mobile germane - Brigada a 106-a Panzer, Batalionul al 654-lea artilerie antitanc și Divizia a 2-a vânători
Punga Colmar () [Corola-website/Science/334142_a_335471]
-
36 dintre cele 50 tancuri medii din dotare, blindate distruse de mine antitanc. Losses in other tank units were similar. Spre deosebire de restul Câmpiei Alsaciei, zona în care a luptat Corpurile I franceze erau tivite de păduri și zone urbane, iar înaintarea a fost încetinită mult de aceste obstacole. Divizia a 4-a montană marocană a reușit să înainteze doar 3 km spre nord-est, în direcția orașului Cernay. Pe flancul drept al diviziei montane, Divizia a 2-a de intanterie marocană a
Punga Colmar () [Corola-website/Science/334142_a_335471]
-
a fost cucerit orașul Richwiller. Regimentul al 6-lea de infanterie colonială a eliberat Wittenheim. Pe 24 ianuarie, un contraatac blindat al germanilor a fost respins lângă Richwiller. Germanii au pierdut 15 tancuri și un distrugător de tancuri. Per total, înaintarea francezilor a fost mai amplă în partea de vest (pe flancul drept), dar germanii au reușit să oprească atacul francezilor. Corpurile ale II-lea franceze comandate de Joseph de Goislard de Monsabert ("II Corps d'Armée" și-au lansat atacul
Punga Colmar () [Corola-website/Science/334142_a_335471]
-
de infanterie americană a înaintat spre sud-est, a traversat râul Ill la nord de podul din lemn de la ferma Maison Rouge și s-a înaintat spre sud în dimineața zilei de 23 ianuarie, cucerind podul de lemn (). Regimentul a continuat înaintarea spre sud în pădurea Riedwihr ("Bois de Riedwihr"), spre orașelel Riedwihr () și Holtzwihr (). Podul de la Maison Rouge s-a prăbușit sub greutatea unui tanc american, iar Divizia a 30-a de infanterie a rămas fără sprijinul blindatelor. Cum divizia dispunea
Punga Colmar () [Corola-website/Science/334142_a_335471]
-
infaterie montană germană. În cele din urmă, pe 29 ianuarie, forțele aliate (Regimentul 254 american, blindate din cadrul Diviziei a 5-a franceză și un batalion al Regimentului I de parașutiști francezi) au cucerit Jebsheim. În continuare, Regimentul 254 a continuat înaintarea spre est în direcția canalului Ron-Rin. Între timp,Regimenele de infanterie al 7-lea și al 15-lea și Divizia a 5-a franceză de blindate au ocupat poziții pentru atacul orașului Neuf-Brisach. La aproximativ 8 km se aflau cele
Punga Colmar () [Corola-website/Science/334142_a_335471]
-
frontului. Germanii au organizat o apărare pe mai multe linii în adâncime, folosind poziții defensive din sate și păduri pentru asigurarea controlului asupra terenului deschis prin care urmau să atace aliații. Terenul deschis a fost minat în prealabil pentru încetinirea înaintării francezilor și canalizarea atacului pe căile cele mai favorabile defensivei. Două batalioane ale Diviziei 708 Volksgrenadier au contraatacat capetele de pod aliate de peste râul Ill în după-amiza zilei de 23 ianuarie , dar au fost respinse. Generalul Garbay a dorit să
Punga Colmar () [Corola-website/Science/334142_a_335471]
-
au fost încununate de succes la Urschenheim, oraș cucerit în urma unui atac fulgerător, dar au fost stopate în fața orașului Horbourg. În aceeași zi, americanii au atacat cu sprijinul blindatelor franceze spre est, spre Artzenheim, dar germanii au reușit să oprească înaintarea aliată. Germanii au creat un puternic baraj de artilerie, iar distrugătoarele de tancuri Jagdpanther îngropate în tranșee au distrus șase tancuri și patru tranpostoare blindate ușoare. Până la urmă, Artzenheim a fost cucerit de Corpurile II franceze pe 1 februarie. Regimentul
Punga Colmar () [Corola-website/Science/334142_a_335471]
-
atacuri de diversiune pentru abaterea atenției germanilor de la principalul obiectiv al aliaților, orașul Colmar. Pe 3 februarie, Divizia a 75-a a eliberat Forêt Domaniale (). A doua zi, militarii diviziei și-au consolidat poziția în zonă. Divizia și-a reluat înaintarea pe 5 februarie, a cucerit Appenwihr (), Hettenschlag () și Wolfgantzen (). Pe 6 februarie, Divizia a 75-a a atins malurile Canalului Ron-Rin la sud de Neuf-Brisach. Cu această acțiune, Divizia a 75-a de infanterie SUA și-a încheiat operațiunile în
Punga Colmar () [Corola-website/Science/334142_a_335471]
-
divizarea Pungii Colmar. Brigada blindată B a cucerit un cap de pod la Sundhoffen () iar Brigada blindată de rezervă a înaintat pe drumul dintre Colmar și Rouffach (). A doua zi, Brigada blindată A a cucerit Hattstatt () de pe drumul Colmar-Rouffach, dar înaintarea Brigăzii de rezervă a fost blocată de defenisvia germană. Pe 5 februarie, Brigada blindată A a intrat în Rouffach și a făcut joncțiunea cu Divizia montană a 4-a marocană din cadrul Corupului I Francez, la 17 zile după ce acesta din
Punga Colmar () [Corola-website/Science/334142_a_335471]
-
a atacat Ensisheim, obiectivul inițial al corpului. Localitatea Hirtzfelden a fost cucerită de Divizia a 2-a de infanterie marocană pe 6 februarie, iar Divizia a 9-a de infaterie colonială a terminat cucerirea orașului Ensisheim, după care a continuat înaintarea în Pădurea Harth.Pe 7 februarie, Divizia a 9-a colonială și Divizia I blindată au ajuns pe malurile Canalului Ron-Rin, la est de Ensisheim. Brigada de cavalerie ușoară colonială și Regimentul al 151-lea de infanterie au eliminat ultimele
Punga Colmar () [Corola-website/Science/334142_a_335471]
-
de peste râu de Chalampé. Distrugerea podului a marcat finalizarea operațiunilor aliate în Punga de la Colmar și încheierea prezenței germane din Alsacia. Punga Colmar a fost eliminată în conformitate cu ordinele generalului Eisenhower. Grupul de Armată a 6-a SUA și-a continuat înaintarea spre Rin, din dreptul frontierei elvețiene spre nordul Strasbourgului. Armata a 19-a germană, deși nu a fost distrusă în totalitate, a pierdut numeroși militari experimentați, iar comandanții ei au fost obligați să îi completeze efectivele prin recrutarea unor soldați
Punga Colmar () [Corola-website/Science/334142_a_335471]
-
al Mureșului, în Bătălia de la Brașov, din 7-9 octombrie 1916, Bătălia de pe Valea Prahovei și în Bătălia din zona Bran-Câmpulung. La sfârșitul lui noiembrie 1916, trupele sale sale au trecut Carpații în zona culoarului Rucăr-Bran, au ocupat orașul Câmpulung continuând înaintarea spre spre sud, ajungând la începutul lunii decembrie 1916, la Ploiești. În primăvara anului 1917 Corpul I Rezervă codus de Morgen a participat la Bătălia de la Mărășești. La 24 august 1918 a fost mutat pe frontul de vest unde a
Curt von Morgen () [Corola-website/Science/334234_a_335563]
-
înrolat în "Regimentul 119 Grenadieri „Regina Olga”" (Württemberg) la 4 aprilie 1872 în calitate de cadet. La 17 octombrie 1873 a fost avansat la gradul de sublocotenent. La 23 mai 1881 a fost transferat la "Regimentul 119 Grenadieri „Regele Carol”" ( Württemberg) odată cu înaintarea la gradul de locotenent. Până la 29 septembrie 1885 a servit ca adjutant al regimentului iar ulterior adjutant al "Brigăzii 54 Infanterie" din Ulm iar pe 18 august 1888 este avansat căpitan și numit comandant de companie în "Regimentul 124 Infanterie
Friedrich von Gerok () [Corola-website/Science/334241_a_335570]