11,853 matches
-
tot dinadinsul să dobândesc încrederea locului, să mă reobișnuiesc să privesc calmă frumosul, să nu-mi tot reamintesc automat de dictatura pe care-o părăsisem și de faptul că oameni la care țineam au rămas acolo și continuă să fie călcați în picioare. și poate că aș fi reușit, dacă pe râu nu s-ar fi ivit trei rațe albe. Își umpleau ciocurile galbene cu apă goală, legănându-și capetele și palmurile galbene, mestecau bine stropii și-i lăsau să li
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
cum nu se poate mai nimerit pentru oraș. După o probă care a luat mult timp, a cusut bretelele prea înguste și s-a declarat satisfăcută, a strâns ácele, foarfecele și ața, a închis mașina de cusut cu capacul, a călcat cămașa de noapte și a pus-o apoi în geamantanul meu lângă restul de „rufărie pentru oraș“. Dar după câteva zile a scos-o iarăși de-acolo. S-a apucat să croșeteze la bretele un tiv, un model cu găurele
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
de seducție căreia nu i se putea împotrivi, căci cu fiecare rând de găurele adăugat tivului de la gât, cămașa de noapte se transforma tot mai mult într-o rețea fină de gheață. Ogor aflat în tihna iernii, pe unde nu calcă picior de vietate, unde topirea și înghețul își țin cumpăna într-o splendoare fragilă. La marginea extremă, acolo unde câmpul se termină, zăpada e cea mai frumoasă. Soarele și luna mușcă din zăpadă ca din sticlă, făcându-i zimți asemănători
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
salvat de intervenția rapidă și salutară a arbitrului de colț oprind meciul dintre doi adversari inegali, prin gestul simbolic al aruncării prosopului peste rugii care mă trântiseră la pământ rânjind într-o satisfacție meschină. Acum ne îndreptam obosiți spre casă, călcând tot prin miriștea dușmănoasă, agresivă și inconștientă, împiedicându-ne frecvent de rugii de mure care se întindeau pe toată suprafața miriștii, asemenea unor liane din jungla inospitalieră, dar crescute pe orizontală. Praful drumului, înfierbântat la maximum, ne ardea tălpile desculțe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
Mama obosise până la epuizare și cu greu mai putea ține în mâini cele două lucruri: sacoșa și sufertașul. Forțându-și propriile sale limite fizice, a mai încercat o ultimă tentativă de înaintare. Un pas, doi, trei și piciorul drept a călcat fix în adâncitura brazdei. A căzut în genunchi iar mâinile, într-o zvâcnire disperată, încercând să găsească ceva de care să se agațe, s-au întins brusc, aruncând cât colo cele două greutăți, apoi s-au așezat supuse pe zăpadă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
proporționat, rapid și precis în mișcări. Gândea logic și coerent. Mecanismul de funcționare a neuronilor săi cerebrali își îndeplinea misiunea în mod ireproșabil, la parametri absoluți. Vorbea deslușit, clar, limpede, cu sonorități plăcute și fără inhibiții ori tergiversări inutile. Nu călca de două ori în același loc. Acum, în fruntea micii noastre coloane, se afla tot el, dar surclasat de Leu, care ținea astfel să nu-i fie diminuate ori puse la îndoială calitățile de cercetaș de excepție. Iar noi pășeam
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
cam de multișor de-acasă. Mi se făcuse foame. Reflexul meu condiționat a intrat imediat în funcțiune trimițându-mă fără greș la sursa de alimentare: sufertașul. Oare ce ne va aduce astăzi mama? N-am mai fost atent pe unde călcam. Subjugat total de mirosurile și aromele îmbietoare pe care le detectase imaginar organul meu olfactiv sub căpăcelul sufertașului, am dat peste o ridicătură de teren alunecoasă, care mi-a răsucit dureros piciorul, trântindu-mă la pământ. În virtutea inerției, Sandu care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
picături. În pod, peste grinzile de care era fixat tavanul camerei, nu erau bătute scânduri era gol așa că, între grinzi, în spațiul acesta neprotejat de o podea de scânduri, era foarte periculos să te miști. Dacă nu erai atent și călcai pe șipci, te trezeai grămadă jos direct în mijlocul camerei. Așezam cu maximum de atenție farfuria acolo unde vedeam căzând picătura. Sub acoperiș era întuneric beznă. În mâna stângă țineam lumânarea, căci fără ea eram asemenea unui orb: nu vedeam nimic
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
inestetice și ineficiente erau asemenea efectului placebo: doar ne dădea iluzia unei protecții reale. În fapt, paiele ne apărau de ploaie cu aceeași eficacitate precum o plasă de țânțari împotriva gerului năprasnic de la Polul Nord. Coboram cu atenție mare să nu calc în gol și să fac vreo nenorocire, și nici să ating cu lumânarea paiele, provocând un incendiu. În timp ce eu eram sus, jos în cameră mama și ceilalți frați, care o ajutau, urmăreau cu atenție tavanul care ne dădea semnalul apariției
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
indian, capul ei fiind Mircea, surclasat de bietul cățelandru care de slăbit ce era înainta cu dificultate, lăsând impresia că abia învață să meargă. Priviți de departe, puteam fi luați drept cei patru apostoli evangheliști, străbătând întinderile nesfârșite ale pământului, călcând hotare peste hotare pentru a face cunoscută o nouă zeitate supremă, trinitară, alcătuită din trei capete diferite: Tatăl, Fiul și Sfântul Duh. Noi, cei patru frați minori, eram un grup cvadripartit, fără nicio conotație ecleziastică, scriindu-ne propria noastră istorie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
ecleziastică, scriindu-ne propria noastră istorie, trăind-o din plin, plătind tributul unor suferințe nedrepte care ne-au schimbat total și ireversibil cursul vieții. Gerul de peste noapte formase o pojghiță de gheață la suprafața zăpezii și, în momentul în care călcam, pârâia, rupându-se, iar piciorul se afunda dedesubt în stratul moale de zăpadă înalt și gros de vreo cincizeci de centimetri. Mircea, fiind șef de coloană, îndeplinea și funcția de "spărgător de gheață", consumând o cantitate mai mare de energie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
iar piciorul se afunda dedesubt în stratul moale de zăpadă înalt și gros de vreo cincizeci de centimetri. Mircea, fiind șef de coloană, îndeplinea și funcția de "spărgător de gheață", consumând o cantitate mai mare de energie, pe câtă vreme noi, restul, călcam exact pe urmele lui. Doar Leu, care nici el nu subscrisese voluntar la regimul alimentar "dintele calului", fiind cel mai ușor, înainta pe pojghița de gheață ca la patinoar, neexistând riscul scufundării în zăpadă. Arareori, deasupra capetelor noastre, pe cerul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
viața noastră? Despărțiți definitiv unii de alții și repartizați ca niște obiecte etichetate ori ca niște animale bipede cu cipul în ureche pe la diferite orfelinate, pentru o mai lesnicioasă și clară evidență contabilă. Doamne ferește! Cu Leu cap de coloană, avansam călcând pe urma acelorași pași pe care-i făcuse Mircea cu atâta efort la venire. După rația de pâine și ulei consumată la moară, eram cu toții ceva mai vioi; până și Leu parcă ar fi avut chef de glume și de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
pe tata și din momentul acela s-a jurat în sinea lui să nu mai bată niciodată la nicio poartă câte zile-o mai avea de trăit. Cu bocancii lui grei de fost polițist, picioarele-l duceau fără voia lui, călcând în neștire pe trotuarul fierbinte și dușmănos. Din mersul lui automat, inconștient s-a oprit fără să-și fi propus acest lucru în mod rațional sub un copac mare cu o umbră deasă care te ademenea la un binemeritat popas
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
băteam cu nădejde un ciocălău de celălalt până se mai ușurau de pământ, ceea ce-mi permitea să-mi revin din poziția aia gheboșată, incomodă și obositoare, luând, în sfârșit, poziția strămoșilor noștri după coborârea din pom. Arătura era proaspătă; călcam cu greutate; fiecare pas făcut îmi solicita nemilos și fără menajamente un nou cuantum din stocul meu de energie care scădea proporțional cu efortul produs și viteza de înaintare. Oboseam. Transpirația îmi șiroia pe frunte și pe față, iar în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
luând și înălțătorile, pentru a putea încărca mai mult, plus cele două coșuri și am plecat la câmp. Am ajuns. Tata a rămas în căruță, iar noi, de o parte și de alta a atelajului, încărcam coșul cu ciocălăi și călcam din nou arătura proaspătă în care ni se înfundau picioarele, îl duceam și îl ridicam până ce ajungea în mâinile puternice ale tatei. După ce umplea căruța, tata o ducea acasă, o golea și apoi se întorcea la locul de muncă. În
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
drum, pentru mine și Sirețchi, cu care puteam călători unde doream. I-am propus lui Șir să vină cu mine acasă, în Banat. A acceptat și am făcut împreună o călătorie lungă, până aproape de Lugoj, trecând prin București, atunci a călcat Șir pentru prima oara în București. Cine putea să-și imagineze că aici va petrece tot restul vieții... Dar pe langă atâtea aventuri, am făcut și câteva fapte meritorii în acei ani, spre exemplu, organizarea unui reușit spectacol de revista
PESTE VREMI…ISTORIA UNEI GENERATII – PROMOTIA 1952 – by Șorea Niculai () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91807_a_93314]
-
înseamnă 400 de franci elvețieni pentru o bancă putred de bogată ca aceea pentru care am lucrat? Un fir de nisip strecurat în încuietoarea cufărului blindat de la subsol, plasat la nivelul minus patru, sub pavajul plin de pete de ulei, călcat de roți de Mercedes, Audi și Jaguar. Toată viața, după ce m-am trezit din somn, am fost indispus, arțăgos, fără chef de viață. Ca și cum somnul nu și-ar fi realizat efectul său reparator, trezirea aruncându-mă prea brusc într-o
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
poate se vor dezbrăcă în salonul VIP al aeroportului, între două conferințe de presă. Frizeria "Nino coiffeur" se găsește la numărul 28, Rue de Carouge. O arteră intens circulată, care făce legătura între Geneva și orășelul satelit Carouge. I-am călcat prima oară pragul sfătuit de un prieten român. Mi-a spus că chez Nino găsesc cel mai bun raport calitate/preț din zonă pentru un tuns obișnuit. Acesta costă doar 19 franci elvețieni, mai puțin de jumătate raportat la frizeriile
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
de "ascultare". Îmi amintesc cât de anapoda prezenta materialismul dialectic acest episod clasic al istoriei științelor în timpul anilor de liceu. Inclasabilul și vigurosul Petre Pandrea (cel ce se bucura privind cum vienezele satisfăcute după o noapte de iubit, apăsat îi călcau cămașa oltenească) spune undeva că orice încercare de a face teoria elitelor intelectuale duce în mod inevitabil la un mare număr de imbecilități și impas teoretic. Prin extensie, orice construcție teoretică care utilizează mai mult de trei ori într-o
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
a sosit în Geneva. Căldură mare, elefanții sunt spălați direct cu furtunul. Fac tot soiul de giumbușlucuri, în aplauzele mulțimii de gură-cască. Deodată, se aude în cea mai neaoșă limbă română (cu accent moldovenesc): Stai boală, liniștită, și nu mai călca pe furtun! 15 iunie 2004 Interogație: există exil fără umilință? Răspunsul meu: nu. El poate lua diferite forme și fețe, de intensitate variabilă. Astăzi am însoțit o clasă de copii de 13-14 ani într-un fel de excursie de absolvire
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
te întrebi dacă francofonia de la noi a fost mai puternică decât am crezut sau până unde poate merge optimismul, combinat cu dorința de reușită a imigrantului. Departamentul de lingvistică al Universității din Geneva este și el plin de români care calcă pe urmele lui Ferdinand de Saussure... Inutil să mai spun că inscripțiile din toaletele publice ale universităților din lumea întreagă au rămas poate ultima tribună de expresie liberă, gândire interzisă și politic incorectă, interzisă în colocvii sau mass-media. Spre deosebire de Elveția
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
vieții mele. R.P. Înseamnă că echipa de documentariști pe careo conduc și care e formată din mine însumi și mandea și-a făcut datoria. A.R. Ei bine, prin anii șaizeci, soțul meu a avut un accident grav. A fost călcat de un camion al unei Gospodării Agricole Colective, iar șoferul, un țărănuș de nouăsprezece ani, când a văzut că accidentase pe cineva, a dat mașina înapoi și i-a strivit complet femurul. A zăcut multă vreme în spital și a
Toamna decanei: convorbiri cu Antoaneta Ralian by Radu Paraschivescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/592_a_1297]
-
ani înseamnă că văzuse cel puțin două războaie mondiale, mulți morți, multe lucruri și auzise câteva basme. La 84 de ani avea o mașină și mergea cu ea pe șosea. Cu viteză redusă. Într-o zi, rulând cu viteză redusă, calcă - probabil că nu-i mai funcționau reflexele - un tânăr de 15 ani căzut de pe bicicletă, îl rănește grav, vine o ambulanță; ambulanța ridică victima și pornește spre spital. Un nou accident, al ambulanței, și zvon în tot satul că puștiul
Supraviețuirile 6. În jungla unui bloc de gheață by Radu Cosașu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2292_a_3617]
-
la faptul că la discuție au luat parte și scriitori maghiari și germani din RPR, este preocupat nu de reflectarea realității pur și simplu, ci de zugrăvirea ei în lumina concepției marxist-leniniste despre viață, iar ca atare scriitorii din România calcă nu pur și simplu pe drumul realismului socialist, al realismului epocii noastre în desfășurarea ei istorică. Ei știu că această situație face mult sânge rău dușmanilor noștri, care ar fi dorit să ne vadă târâți în mocirla confuzionismului, să ne
Antologia rușinii dupã Virgil Ierunca by ed.: Nicolae Merișanu, Dan Taloș () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1362_a_2727]