11,879 matches
-
și cu Lurch ne petrecuserăm ultimele zile făcând cadouri de premieră pentru actori și pentru personalul teatrului, după ce aflasem de la Hugo că se considera că e obligatoriu să dăm tuturor o felicitare cu urări de succes, dacă nu chiar un cadou. Cum nu aveam altceva de făcut, îl convocasem pe Lurch și ne făcusem de cap în voie, adunând rămășițe de metal, fire, bolțuri și șuruburi, pe care le-am topit în plăcuțe de metal din care să facem brelocuri. Pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
bucată de magnet pe care o pusesem în mijlocul camerei și care atrăsese jumătate din resturile din jur. —P’asta cui i-o dăm? —Lui Bez, zisei eu. Așa se învață minte că a făcut mișto de primul nostru breloc. Împachetasem cadourile în hârtie maro și le sigilasem cu ceară. Eram foarte încântată de rezultat. Cel puțin era ceva diferit. Ia uite, zisei eu, scoțând la iveală o sticlă de șampanie pe care o țineam la spate și fluturând-o prin aer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
le dau unchiului meu, și mi-a mai dăruit și doi sclavi care să mă slujească în timpul călătoriei. M-a însărcinat să-i spun că acele daruri erau doar pentru a-i mulțumi pentru poem, și nu ca răspuns la cadourile care îi fuseseră oferite. Mi-a mai încredințat zece monede de aur pentru fiecare dintre cei doi călăreți care mă însoțeau. Mie, în schimb, îmi rezerva o surpriză. Mi-a dăruit mai întâi cincizeci de monede de aur, apoi, când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
bandit, simțise nevoia să-și răscumpere crimele printr-o ofrandă adusă lui Dumnezeu. Sau mai degrabă printr-un dar făcut reprezetantului Său pe acel țărm al Mediteranei: Leon al X-lea, suveran și pontif al Romei, șef peste întreaga creștinătate. Cadoul pentru papă eram eu, înfățișat cu pompă duminică 14 februarie, de sărbătoarea Sfântului Valentin. Fusesem înștiințat în ajun și, până în zori, stătusem rezemat de zidul celulei mele, nefiind în stare să dorm, ciulind urechea la zgomotele obișnuite ale orașului, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
știa că acest lucru va stârni suspiciuni: dulciurile de la Cadbury erau bune, dar nici chiar așa. Deci trebuia pur și simplu să-și asume riscul și să le lase în geantă, atât de firesc, de parcă ar fi fost doar un cadou pe cinste pentru un nepot sau o nepoată plecată de acasă. Controlul de la Heathrow era prima lui grijă. Zvonurile legate de explozibilele lichide din avioane nu numai că le-au dat motive în plus de teamă celor cărora le era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
întâlnire strategică cu Shapira și consiliul imigranților în intervalul dintre acestea. Se uită la ceas. Înțelept ar fi să meargă la o cafenea, să fumeze o țigară și să-și reîncarce bateriile. Dar Guttman se hotărî să-și facă un cadou rar. Se va duce în cu totul altă parte. O vizită scurtă nu-l va întârzia prea mult. Trecând prin poarta Jaffa, ignorând copiii care furau suc la cutie și cărți poștale din Orașul Vechi și le duceau pe piața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
domina peronul gării copilăriei. Când a dat cu ochii de cadranul alb și rotund, Toshiro Fujimori și-a privit, din instinct, rablamentul expirat de la mână. La urma urmei, era un rău și un ingrat: de pe la 15 ani, de când Îl primise cadou la o zi aniversară, ceasul lui se comportase ca un redutabil aspirant la distincția Serviciu credincios. Merita chiar prețuire și recunoștință, iar el... Timp de o secundă-două, cât gândise toate astea, junele student Își contemplase ceasul cu un Început de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
cu evenimentul originar. Într-o zi, după o lungă boală, zăcând În pat, Încă foarte slăbit, m-am pomenit că mă cufund Într-o neobișnuită stare de euforie, simțindu-mă ușor și odihnit. Știam că mama plecase să-mi cumpere cadoul zilnic care Îmi făcea convalescențele atât de plăcute. Nu puteam ghici În ce va consta de data asta, dar prin cristalul stării mele ciudat de transparente vedeam foarte vie imaginea ei străbătând strada Morskaia spre bulevardul Nevski. Zăream sania ușoară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
Rojestveno. Călătorea cu o jumătate de duzină de cufere uriașe, mituia Nord-Express-ul ca să oprească pentru el În mica noastră haltă și mă ducea, pășind pe picioarele lui mici și fragile Încălțate În pantofi cu tocuri Înalte, și promițându-mi un cadou minunat, până la copacul cel mai apropiat, unde rupea delicat o frunză și-mi spunea, oferindu-mi-o: „Pour mon neveu, la chose la plus belle au monde - une feuille verte“. Sau Îmi aducea solemn din America seria Bunicul viclean și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
Avea În mână un cerc și un băț scurt pentru a-l rostogoli și toată Înfățișarea ei era extrem de decentă și elegantă, În stilul tenue-de-ville-pour-filettes autumnal și parizian. A luat de la guvernanta ei, strecurându-l În mâna fratelui meu, un cadou de adio, o cutie cu migdale În zahăr care - eram sigur - Îmi era destinată În exclusivitate; și imediat a plecat, mânându-și cercul cu bețișorul printre lumini și umbre, de jur Împrejurul fântânii Înecate În frunze moarte, lângă care stăteam. În amintirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
de culoare gri-purpuriu, Împerechindu-se În liniște, cu piciorușele lor Îmbrăcate parcă În blană de chinchilla lipite de iarba de sub copac. În toamna aceluiași an, Ordo ne-a Însoțit la Biarritz și peste câteva săptămâni a dispărut brusc, lăsând un cadou primit de la noi - un aparat de ras Gillette pe perna de care era prins cu un ac de gămălie un bilet. Rareori mi se Întâmplă să nu știu precis dacă o amintire este a mea proprie sau mi-a parvenit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
început încă de prin al doilea sau al treilea an de studenție, de pe terasa cofetăriei „Colombo“ (acum „Liana“), din dimineața când am observat țigăncușa de cinci-șase ani care venea să cerșească. Am fotografiat-o atunci cu aparatul primit nu demult cadou și cu care umblam întărâtat să prind cât mai mult din chipul Lumii. De la țigăncușa aceea am început să-i văd și pe ceilalți, până jos, la „Tosca“, de la Drept, cafeneaua unde ascultam fascinat poveștile Teodorei, „ultima curvă bizantină a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
bordel noua înfățișare a restaurantului. Am intrat aici, într-o sâmbătă dimineața, împreună cu Samsarul. Vândusem singurele mele lucruri mai de preț, două desene, un nud de Corneliu Medrea și compoziția „Zdrobiți orânduiala cea crudă și nedreaptă“, de Ressu. Le primisem cadou de la văduva B., după ce își desfăcuse casa. Venise vechiul proprietar și fusese nevoită să se mute. În garsoniera primită nu putea lua prea multe lucruri. Mare parte le vânduse, altele le dăruise celor apropiați. Rămăsesem în relații cu ea și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
un fel de album al figurilor bizare întâlnite pe Bulevard. O lume a oamenilor necăjiți, bolnavi, părăsiți de viață, fantome ale unui timp fără dimensiuni. Gândul mi-a încolțit într-o dimineață la „Colombo“, prin ultimul an de studenție. Primisem cadou un aparat de fotografiat „Smena“ de la o mătușă care se gândea să-mi mai ușureze și să-mi mai înveselească, prin astfel de daruri, zilele studenției. Mai îmi dădea și bani, să-mi diversific alimentația. Să nu mă surmenez, Doamne ferește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
se Îndestuleze, Îl răcorea În amiezele caniculare În care soarele te lovea drept În moalele capului, Îi trimitea nori de furtună care să-i umple cu apă dulce rezervoarele, ba din cînd În cînd Îl mai și răsfăța cu vreun cadou neașteptat, venit din alte lumi și de pe alte pămînturi. Și, În cele din urmă, marea Îi mai dăruia În zori roua bogată care Îi acoperea ogoarele. Din prima lui ședere În Insulele Canare, pe vremea cînd era copil, Învățase să lucreze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
fost decît un avertisment... Valea! Cu capetele plecate, tăcuți, rumegîndu-și teama, durerea și mînia, cei patru bărbați se Îndepărtară În direcții opuse. Iguana Oberlus Îi privi cu atenție În timp ce se pierdeau printre arbuști, scoase o pipă veche și Înnegrită, probabil cadoul unei neveste către unul dintre membrii echipajului de pe Madeleine, acum răposat, și o aprinse foarte Încet, expirînd, satisfăcut, un nor gros de fum. Era stăpînul. Era stăpînul absolut și știa asta. - Ce faci? Se trezise cu el alături, ivindu-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
la Haslemere“ lăsat pe perna mea îmi provoca spasme de plăcere și mulțumire de sine, trimițându-mă direct în brațele lui. Cât mă mai distram alegând cămăși de noapte sau lenjerie care știam că îi vor plăcea; mă îmbrăcam în cadou, pentru ca el să mă dezambaleze încet în lumina delicată a dormitorului nostru. Cât de dor îmi e de asta. * Ben s-a închis la el în cameră azi după școală și când am ciocănit mi-a spus să nu intru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
sigur. Cutele cu gropițe de o parte și de alta a gurii ei se adânciseră o fracțiune, iar ochii de culoarea caramelului sigur sclipiseră când m-a privit din nou. —Și ți l-ai cumpărat singură? Sau a fost un cadou de ziua ta, ceva de genul ăsta? —L-am cumpărat singură. De pe QVC. Da, înțeleg. Spune-mi, am continuat eu, împachetând plasa cu varză de Bruxelles în sacoșa de plastic, cum se face? Îi suni sau cum? Mai exact, cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
și plictiseală. Câteodată inventam chestii despre cum se ceartă mama și tata, doar ca să îi fac să pară mai interesanți - ba chiar voiam să divorțeze, ca să pot fi trimisă de la unul la altul, așa ca Annabel. Obișnuia să primească niște cadouri uluitoare de la tatăl ei. Numai că acum, când acasă nu mai e chiar atât de senin, simt altceva. Aș vrea să fie exact cum era înainte. Charlie A veau să mai treacă alte două săptămâni până să se întâmple - adică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
duc să probez haine: de fapt, mă dusesem să fac niște cumpărături pentru Crăciun, și-mi era atât de greu că am luat o pauză și m-am gândit ce-aș putea să îi zic mamei să-mi ia drept cadou. E ciudat - în general mi se pare ușor să iau cadouri pentru ei, dar, dat fiind că toți au avut toane în ultima vreme, chiar m-au enervat. De când petrece atât de mult timp la etaj din cauza durerilor de cap
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
cumpărături pentru Crăciun, și-mi era atât de greu că am luat o pauză și m-am gândit ce-aș putea să îi zic mamei să-mi ia drept cadou. E ciudat - în general mi se pare ușor să iau cadouri pentru ei, dar, dat fiind că toți au avut toane în ultima vreme, chiar m-au enervat. De când petrece atât de mult timp la etaj din cauza durerilor de cap, mama pare să-și fi pierdut interesul pentru haine și alte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
tare și nu mi-am putut imagina cum ar putea s-o mulțumească vreuna din ele. Și nici vreun ruj sau parfum: păreau cumva total irelevante. Și e cam la fel și cu tata - lui îi iau de obicei un cadou prostesc și amuzant, ceva de genul răhățel de câine care cântă sau un pahar de bere care râgâie când îl ridici de jos, dar simțul umorului îi e complet imprevizibil în momentul de față și nimic nu-i mai puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
lipsește e foarte greu să te prefaci, să păstrezi o aparență de normalitate - ca să nu mai spunem plăcere. Atât eu, cât și Sal tânjeam să-i spunem mamei să renunțe pur și simplu la idee, de tot - să renunțăm la cadouri și la masa de Crăciun și la toate astea și să petrecem singuri câtva timp uitându-ne la câteva filme la televizor, mâncând niște feluri gata preparate sau comandate ca să nu mai trebuiască ea să gătească, dar bineînțeles că știam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
ei ca și cum nu s-ar fi schimbat nimic. În fiecare moment păreau să fie semne care ne aminteau că tata nu era și el acolo: cum ar fi farsele teribile sau glumele răsuflate care-au lipsit când ne-am desfăcut cadourile în jurul bradului - ziua de Crăciun era singurul moment în care bea dimineața, și stătea acolo cu un pahar de sherry și mânca bomboane de ciocolată, comentând la deschiderea fiecărui pachet- și chiar ne făcea să râdem. Anul ăsta, când Sally
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
la mine unul de ani buni, bazându-mă pe numerar sau pe carduri de credit de fiecare dată când plecam de acasă și folosind cecul doar ocazional, ca să plătesc facturile de care nu se ocupa Judy - de obicei acelea de la cadourile luate pentru ea. — Ah, m-am eschivat eu, asta ar putea fi o problemă. Mă tem că nu am la mine un carnet de cecuri și... — Am nevoie de numărul de cont. — Domnul Benson e acolo? — Cine? Domnul Benson - managerul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]