KorAP: Find »[drukola/base=continent & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...426 427 428 ...433 >

10,825 matches

Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286

mai interesați să Închidă acest capitol, instituind pe continent un modus vivendi oarecare, și să meargă mai departe. În vremuri mai bune, britanicii s-ar fi Întors În insule (așa cum Îi suspectau pe americani că vor să se retragă pe continentul lor), lăsând securitatea Europei Occidentale În grija păstrătorilor ei tradiționali, francezii. Acesta fusese, până În 1938, fundamentul strategiei britanice: Franța, cea mai mare putere militară de pe continent, putea să stăvilească nu numai ambițiile germane În Europa Centrală, ci și posibilele amenințări

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Întors În insule (așa cum Îi suspectau pe americani că vor să se retragă pe continentul lor), lăsând securitatea Europei Occidentale În grija păstrătorilor ei tradiționali, francezii. Acesta fusese, până În 1938, fundamentul strategiei britanice: Franța, cea mai mare putere militară de pe continent, putea să stăvilească nu numai ambițiile germane În Europa Centrală, ci și posibilele amenințări sovietice dinspre răsărit. Reputația Franței de (cea mai) mare putere europeană a fost zdruncinată de München, dar, În afara cancelariilor est-europene, nu era Încă distrusă. În mai

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Întâlnit pentru a restabili echilibrul continental În urma Înfrângerii unui tiran (exact ca În 1945), intențiile țarului Alexandru I au fost foarte clare. Preocupările țărilor mici erau eclipsate de cele ale marilor puteri. Cum Marea Britanie avea interese preponderent coloniale, iar pe continent Rusia nu avea rival, țarul urma să arbitreze aranjamentul european de după război. Protestele locale, tratate ca pericole pentru acordurile de pace, au fost Înăbușite energic. Securitatea rușilor era direct proporțională cu teritoriul aflat sub control țarist - trebuia ca armatele occidentale

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
opună. Ideea nu i-a trecut prin cap lui Stalin, ceea ce nu e câtuși de puțin meritul Occidentului. Cum spunea Dean Acheson În altă Împrejurare, „am avut noroc la adversari”. După războiul ucigător Împotriva unei Germanii excesiv de puternice În inima continentului european, Învingătorii au fost, paradoxal, complet incapabili să formuleze acorduri postbelice care să mențină colosul german la pământ și au sfârșit prin a și-l Împărți pentru a profita separat de vigoarea lui recăpătată. Devenise limpede - mai Întâi pentru britanici

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
atomice (pe atunci, Statele Unite aveau 56 astfel de bombe). Dar la Washington nu existau reguli clare În privința armelor atomice (Truman Însuși era refractar la ideea utilizării lor), iar În cazul unei Înaintări sovietice, strategia americană În Europa prevedea retragerea de pe continent. Situația militară a Început să fie regândită după lovitura de stat din Cehoslovacia. Europa intrase Într-o perioadă de maximă insecuritate; se vorbea mult despre război. Chiar generalul Clay, care nu era defel panicard, Împărtășea frica generalizată: „Vreme de multe

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
francez și entuziast autor de propuneri și pacte europene, venise timpul ca vechile rivalități să fie uitate, iar oamenii să gândească, să vorbească și să simtă ca niște europeni. În 1924, economistul francez Charles Gide și alți semnatari de pe tot continentul au lansat un Comitet Internațional pentru o Uniune Vamală Europeană. Trei ani mai târziu, un secretar de stat din Ministerul de Externe britanic se declara „stupefiat” de amploarea interesului continental pentru ideea paneuropeană. Mai concret, primul război mondial a reușit

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
că „economia germană trebuie integrată În economia europeană În așa fel Încât să contribuie la creșterea nivelului general de trai”. Dar cum? Germania de Vest, chiar și după ce a devenit un stat În 1949, nu avea legături directe cu restul continentului decât prin mecanismele Planului Marshall și prin ocupația Forțelor Aliate - ambele temporare. Majoritatea occidentalilor Încă vedeau În RFG o amenințare, nu un partener. Economic, olandezii au depins dintotdeauna de Germania (48% din câștigurile lor „invizibile” proveneau din comerțul german prin

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
mai plastice: „Dacă deschidem cutia Pandorei, nu se știe ce cai troieni mai ies din ea”. Raționamentul britanic era În parte unul economic. Economia Regatului - mai ales ramura bazată pe comerț - părea mult mai sănătoasă decât cea a vecinilor de pe continent. În 1947, exporturile britanice valorau cât exporturile Franței, Italiei, Germaniei de Vest, Norvegiei, Danemarcei și țărilor Beneluxului luate la un loc. În timp ce statele occidentale făceau pe atunci comerț mai ales Între ele, Marea Britanie avea tranzacții importante În Întreaga lume - ba

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
simțea nevoia să exorcizeze istoria”. Britanicii au trăit al doilea război mondial ca pe un moment de unitate și reconciliere națională, și nu ca pe o breșă corozivă În structura statului și națiunii, cum a rămas În memoria celor de pe continent. În Franța, războiul a revelat viciile culturii politice naționale; În Marea Britanie, el a părut să valideze instituțiile și obiceiurile naționale. Pentru majoritatea englezilor, războiul s-a purtat Între Germania și Marea Britanie, iar poporul britanic a ieșit Învingător, pe deplin răzbunat

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
viciile culturii politice naționale; În Marea Britanie, el a părut să valideze instituțiile și obiceiurile naționale. Pentru majoritatea englezilor, războiul s-a purtat Între Germania și Marea Britanie, iar poporul britanic a ieșit Învingător, pe deplin răzbunat 12. Marea Britanie se detașa de continent prin mândria tăcută a unei țări capabile să sufere, să Îndure și, În cele din urmă, să triumfe. Sentiment care a modelat și cultura politică a anilor postbelici. În alegerile din 1945, laburiștii au obținut pentru prima oară o majoritate

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
consecință, a țărilor scandinave), puterea În „Mica Europă” occidentală a revenit automat Franței. Cum ar fi făcut și britanicii, francezii au modelat „Europa” după chipul lor, creând În timp instituții și politici conform precedentului francez. Nu englezii, ci alții de pe continent și-au exprimat pe atunci regretul față de turnura luată de evenimente. Lideri europeni importanți doreau din tot sufletul ca Marea Britanie să se implice. Așa cum avea să-și amintească cu regret belgianul Paul-Henri Spaak, „rolul de lider moral era al vostru

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
care se lipsiseră atât oligarhii interbelici, cât și ocupanții naziști. și, Încă o dată, această proastă administrație servea unei puteri străine, ceea ce a făcut Uniunea Sovietică odioasă dincolo de propriile granițe. Sovietizat, Estul european s-a Îndepărtat constant de jumătatea vestică a continentului. În timp ce Europa de Vest se pregătea să intre Într-o eră a transformărilor spectaculoase și prosperității fără precedent, Europa de Est aluneca În hău: o perioadă sumbră de inerție și resemnare, ritmată de cicluri de protest și supunere, ce avea să dureze aproape patru

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Stalin a extras cam aceeași sumă din Europa de Est, prin reparații de război, livrări forțate și impunerea unor legături comerciale flagrant dezavantajoase. Europa de Est a fost dintotdeauna diferită de Europa Occidentală. Dar distincția dintre Est și Vest nu era singura prin care continentul se Înțelegea pe sine și nici cea mai importantă. Europa mediteraneană era foarte diferită de nord-vestul Europei; religia jucase un rol mai important decât politica În definirea granițelor istorice interși intrastatale. În Europa antebelică, diferențele dintre Nord și Sud, bogăție

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
și alții se autoreprezentau nu ca niște escorte Îndepărtate la marginea civilizației europene, ci mai degrabă ca apărători neînțeleși ai celei mai de preț moșteniri europene - așa cum cehii și maghiarii Își spuneau, nu fără motiv, că se află În inima continentului. Intelectualii români și polonezi preluau de la Paris tendințele artistice și intelectuale, așa cum intelighenția germanofonă din fostul Imperiu Habsburgic, din Rutenia subcarpatică până la Trieste, le prelua de la Viena. Acea Europă cosmopolită și integrată nu a existat, desigur, decât pentru puțini - și

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Germanie revigorată va fi moștenitoarea de facto a vechilor imperii ce se Întindeau de la Stettin la Istanbul - a fost evitat la limită doar mulțumită erorilor lui Hitler. Soluția sovietică, impusă În locul celei germane, a rupt vulnerabila jumătate estică de restul continentului. Pe atunci, occidentalii nu s-au sinchisit. Cu excepția nemților - națiunea cea mai afectată de diviziunea Europei, dar și cel mai puțin În măsură să protesteze -, europenii din Vest erau În general indiferenți la dispariția Europei de Est. Ba chiar s-

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
notabile din propriile lor țări, Încât impermeabila barieră armată de la Marea Baltică până la Marea Adriatică a părut În scurtă vreme cât se poate de naturală. Însă pentru popoarele aflate la est de barieră, Împinse parcă Într-un colț obscur al propriului lor continent, la mila unei mari puteri seminecunoscute, mai Înapoiată decât ele și care le parazita resursele În scădere, istoria părea că s-a oprit În loc. VIItc "VII" Războaie culturaletc "Războaie culturale" Toți repudiam epoca precedentă. O știam mai mult din literatură

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
XX - Încetase să mai existe. Viena, deja În umbră după căderea Habsburgilor În 1918, a fost Împărțită, ca și Berlinul, Între cele patru puteri aliate. Abia reușea să asigure haine și alimente locuitorilor săi; de contribuții la viața intelectuală a continentului nici nu putea fi vorba. Filosofii, economiștii și savanții austrieci, ca și omologii lor din teritoriile fostei monarhii austro-ungare, fie reușiseră să fugă (În Franța, Marea Britanie, Statele Unite), fie colaboraseră cu autoritățile sau fuseseră uciși. Germania Însăși era distrusă. Emigrația intelectuală

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
specialitate, orice subiect politic sensibil sau controversat. Britanicii nu erau indiferenți la problemele europene. Diverse periodice informau regulat despre politica și cultura europene, iar cititorii britanici puteau fi la curent dacă doreau. Ei conștientizau, de asemenea, proporțiile traumei suferite pe continent. În septembrie 1945, Cyril Connolly descria În propriul ziar, Horizon, starea Europei contemporane: „Moral și economic, Europa a pierdut războiul. Marea cupolă a civilizației europene, cu lumina ei blândă În care toți am crescut, am citit, am scris sau am

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
toți am crescut, am citit, am scris sau am călătorit, s-a prăbușit; funiile sunt roase, marele stâlp e rupt, mesele și scaunele s-au făcut fărâme, cortul e gol, trandafirii s-au uscat În glastre...”. Deși Îngrijorați de starea continentului, comentatorii britanici (și mai ales englezi) stăteau puțin deoparte, ca și cum problemele evident similare ale Europei și Regatului Unit ar fi fost totuși diferite În punctele esențiale. Cu unele excepții notabile 4, intelectualii britanici nu au jucat un rol major În

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
mai ales englezi) stăteau puțin deoparte, ca și cum problemele evident similare ale Europei și Regatului Unit ar fi fost totuși diferite În punctele esențiale. Cu unele excepții notabile 4, intelectualii britanici nu au jucat un rol major În marile dispute de pe continent, ci le-au urmărit de pe margine. În linii mari, chestiunile politice din Europa suscitau În Marea Britanie doar un interes intelectual, În vreme ce subiectele intelectuale de pe continent aveau un ecou britanic doar În cercurile universitare, iar uneori nici acolo. În Italia, lucrurile

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
excepții notabile 4, intelectualii britanici nu au jucat un rol major În marile dispute de pe continent, ci le-au urmărit de pe margine. În linii mari, chestiunile politice din Europa suscitau În Marea Britanie doar un interes intelectual, În vreme ce subiectele intelectuale de pe continent aveau un ecou britanic doar În cercurile universitare, iar uneori nici acolo. În Italia, lucrurile stăteau exact invers. Dintre țările occidentale, Italia cunoscuse cel mai bine flagelurile epocii. Timp de douăzeci de ani, țara a avut parte de primul regim

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
monopolizat niciodată viața culturală a națiunii. Nu rămânea, prin urmare, decât un loc pentru viața intelectuală europeană În anii de după război: un singur oraș, singura capitală națională ale cărei obsesii și diviziuni puteau reflecta și defini starea culturală a Întregului continent. Orașele rivale erau fie acaparate, fie distruse, fie absorbite de probleme locale. Încă din anii ’20, pe măsură ce statele europene cădeau pe rând pradă dictatorilor, refugiații politici sau În exil intelectual se Îndreptaseră spre Franța. Unii rămăseseră acolo În timpul războiului, alăturându

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-o din război era caracterul inevitabil - și chiar dezirabil - al violenței politice. Aceasta nu era nici pe departe o interpretare tipic franțuzească a experienței recente: În 1945, mulți europeni traversaseră trei decenii de violență politică și armată. Tinerii de pe tot continentul se deprinseseră cu un nivel de brutalitate publică, În vorbă și În faptă, care i-ar fi șocat pe strămoșii lor din secolul al XIX-lea. Retorica politicii moderne oferea o „dialectică” pentru familiarizarea cu apelurile la violență și conflict

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
revistei Esprit le reaminteau cititorilor că „noi am avertizat Încă de la Început că integritatea națională e periclitată de cultura americană, care atacă tocmai fundamentele coeziunii psihologice și morale a popoarelor europene”. Între timp, un insidios artefact american se răspândea pe continent. Între 1947 și 1949, compania Coca-Cola a deschis fabrici de Îmbuteliere În Olanda, Belgia, Luxemburg, Elveția și Italia. În cinci ani de la apariție, Germania de Vest avea 96 astfel de sucursale, devenind cea mai mare piață de desfacere din afara Statelor Unite

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
făcute, pe o peliculă inaccesibilă ca preț producătorilor europeni. Nu erau Însă filme de „evaziune”, precum fanteziile romantice sau comediile „țăcănite” din anii ’30. Cele mai populare filme americane din anii ’40 aparțineau unui gen botezat ulterior de admiratorii de pe continent film noir. Pretextul era o dramă socială sau o poveste polițistă, dar atmosfera - și textura cinematografică - erau mult mai sumbre decât În producțiile americane din deceniile precedente. Filmele escapiste erau făcute acum de europeni: nemții făceau povești vaporoase de iubire

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]