11,264 matches
-
dedicată. Orosius susține că lumea, s-a îmbunătățit de la introducerea creștinismului, și nu a intrat în declin așa cum alții au susținut. Ca răspuns la cei care au indicat catastrofe contemporane, el pur și simplu susține că cele anterioare survenite înainte de creștinism au fost mult mai rele. Opera, o istorie universală a calamităților care s-au întâmplat omenirii, până la aproximativ 417, a fost prima încercare de a scrie istoria lumii ca o istorie a lui Dumnezeu ghidând umanitatea. Scopul său a dat
Orosius () [Corola-website/Science/320028_a_321357]
-
al Doilea Asediu Arab al Constantinopolului, când armata bulgară a jucat un rol esențial în oprierea asediului și prevenirea unei invazii arabe în Europa răsăriteană. Bizanțul a avut o influență culturală puternică asupra Bulgariei, așa încât în 864 statul a adoptat creștinismul ca religie de stat. Împărțirea Hanatului Avar a permis Bulgariei să își extindă granițele către nord-vest până în Câmpia Panoniei (Ungaria de astăzi). Mai târziu, bulgarii s-au confruntat cu sosirea pecenegilor și a cumanilor și au oprit incursiunile maghiarilor în
Țaratul Bulgar () [Corola-website/Science/320215_a_321544]
-
printr-o lovitură zdrobitoare, Bătălia de la Kleidion. Până în 1018, toate fortărețele bulgare din Imperiul Bizantin se predaseră și în cele din urmă țaratul s-a destrămat. Lui i-a urmat Cel de-al Doilea Țarat Bulgar, în 1185. După adoptarea creștinismului, în 864, Bulgaria a devenit centrul cultural al Europei slave. Această poziție fruntașă din punct de vedere cultural a fost întărită de crearea alfabetelor glagolitic și chirilic, urmată de răspândirea literaturii în limba bulgară veche către nord. Bulgara a devenit
Țaratul Bulgar () [Corola-website/Science/320215_a_321544]
-
mare inferioritate numerică față de populația slavă în sânul căreia s-au așezat. Între secolele al VII-lea și al X-lea, protobulgarii au fost treptat absorbiți de către slavi, adoptând și ei o limbă slavă de sud și convertindu-se la creștinismul de rit bizantin, în timpul lui Boris I, în 864. Bulgarii de astăzi sunt considerați a fi urmași ai slavilor de sud. Totuși, slavii erau doar unul dintre popoarele care se aflau în aria ocupată de protobulgari, întrucât slavii înșiși erau
Țaratul Bulgar () [Corola-website/Science/320215_a_321544]
-
un an slab din punct de vedere agricol, patruzeci de zile de cutremure în timpul verii și o invazie de lăcuste. În 864, bizantinii sub Mihail al III-lea au invadat Bulgaria, suspectând că hanul Boris I se pregătea să îmbrățișeze creștinismul de rit apusean. La venirea veștii invaziei, hanul a început negocierile de pace. Bizantinii au returnat anumite teritorii din Macedonia, singura lor cerere fiind aceea ca hanul să primească creștinismul dinspre Constantinopol, și nu dinspre Roma. Hanul Boris a acceptat
Țaratul Bulgar () [Corola-website/Science/320215_a_321544]
-
Bulgaria, suspectând că hanul Boris I se pregătea să îmbrățișeze creștinismul de rit apusean. La venirea veștii invaziei, hanul a început negocierile de pace. Bizantinii au returnat anumite teritorii din Macedonia, singura lor cerere fiind aceea ca hanul să primească creștinismul dinspre Constantinopol, și nu dinspre Roma. Hanul Boris a acceptat și a fost botezat în septembrie 865, luând numele nașului său de botez, împăratul Mihail. Titlul păgân de „han” a fost abolit, în locul lui luându-și numele de „cneaz”. Conform
Țaratul Bulgar () [Corola-website/Science/320215_a_321544]
-
dinspre Roma. Hanul Boris a acceptat și a fost botezat în septembrie 865, luând numele nașului său de botez, împăratul Mihail. Titlul păgân de „han” a fost abolit, în locul lui luându-și numele de „cneaz”. Conform unor comentatori, convertirea la creștinism nu a fost cauzată de invazia bizantinilor. Conducătorul bulgar și-a dat seama că introducerea unei singure credințe va încheia consolidarea națiunii bulgare în curs de dezvoltare, care era încă împărțită pe baze religioase. De asemenea, știa că țara sa
Țaratul Bulgar () [Corola-website/Science/320215_a_321544]
-
fie ocupate de preoți bizantini care predicau în limba greacă. Cneazul Boris I a cunoscut acestea și, după ce Constantinopolul a refuzat să acorde autonomie Bisericii Bulgare în 866, a trimis la Roma o delegație, transmițându-și dorința de a urma creștinismului în rit apusean, alături de 115 întrebări adresate Papei Nicolae I. Conducătorul bulgar a vrut să profite de rivalitatea dintre Biserica Romei și cea a Constantinopolului, scopul lui fiind acela de a obține o Biserică Bulgară independentă, prevenind astfel influențe atât
Țaratul Bulgar () [Corola-website/Science/320215_a_321544]
-
stilului animal germanic cu un simbolism creștin este, de asemenea, prezent în opera de artă, dar simbolismul creștin devine tot mai răspândit în secolul al VII-lea. Spre deosebire de creștinarea târzie a saxonilor și a slavilor, alemanii par să fi adoptat creștinismul treptat, și în mod voluntar, deoarece creștinismul era răspândit în rândul elitei merovingiene. De la cca. 520 la 620, a existat un val de inscripții runice. Aproximativ 70 de exemplare au supraviețuit, aproximativ jumătate dintre ele pe fibule, altele pe cataramele
Alemani () [Corola-website/Science/320220_a_321549]
-
este, de asemenea, prezent în opera de artă, dar simbolismul creștin devine tot mai răspândit în secolul al VII-lea. Spre deosebire de creștinarea târzie a saxonilor și a slavilor, alemanii par să fi adoptat creștinismul treptat, și în mod voluntar, deoarece creștinismul era răspândit în rândul elitei merovingiene. De la cca. 520 la 620, a existat un val de inscripții runice. Aproximativ 70 de exemplare au supraviețuit, aproximativ jumătate dintre ele pe fibule, altele pe cataramele centurilor și altele pe bijuterii și piese
Alemani () [Corola-website/Science/320220_a_321549]
-
cca. 520 la 620, a existat un val de inscripții runice. Aproximativ 70 de exemplare au supraviețuit, aproximativ jumătate dintre ele pe fibule, altele pe cataramele centurilor și altele pe bijuterii și piese de arme. Utilizarea runelor dispare o dată cu avansaul creștinismului. Fibula de la Nordendorf (începutul secolului al VII-lea) consemnează în mod clar zei păgâni: logațorewodanwigițonar citit ca "Wodan și Donar sunt magicieni / vrăjitori", dar acest lucru poate fi interpretat fie ca o invocație păgână a puterilor acestor zeități, sau un
Alemani () [Corola-website/Science/320220_a_321549]
-
britanic", sub forma unor « manifeste ». Astfel, ia naștere Mișcarea de la Oxford, Newman fiind unul dintre principalii actori ai mișcării. Continuând cercetările, ajunge să se convertească la catolicism, pe care îl vede, de acum încolo, drept confesiunea cea mai fidelă rădăcinilor creștinismului. Teolog specialist în cristologie, este una dintre figurile majore ale catolicismului britanic, împreună cu Henry Edward Manning și Ronald Knox. El a exercitat o influență considerabilă aupra tuturor intelectualilor catolici, îndeosebi asupra autorilor veniți din Anglicanism. Pentru Xavier Tilliette, el apare
John Henry Newman () [Corola-website/Science/320290_a_321619]
-
capelă a bisericii Saint-Mary, în care apăra teoria Anglicanismului ca o "« Via Media »", aflată la jumătatea distanței dintre Catolicism și protestantismul popular. Prin această "« Via Media »", John Henry Newman încerca să dezvolte o concepție a Anglicanismului care să nu trădeze creștinismul originar al "Sfinților Părinți ai Bisericii". Ideea era să dezvolte o teologie de ansamblu, permițând anglicanismului să rămână în fidelitatea apostolică și dogmatică revelată la începutul creștinismului. Această sarcină l-a condus la studierea mai profundă a Părinților Bisericii. Or
John Henry Newman () [Corola-website/Science/320290_a_321619]
-
Henry Newman încerca să dezvolte o concepție a Anglicanismului care să nu trădeze creștinismul originar al "Sfinților Părinți ai Bisericii". Ideea era să dezvolte o teologie de ansamblu, permițând anglicanismului să rămână în fidelitatea apostolică și dogmatică revelată la începutul creștinismului. Această sarcină l-a condus la studierea mai profundă a Părinților Bisericii. Or aceștia luptaseră contra diferitelor erezii, între care arianismul, care erau majoritare. Newman căuta, în atitudinea Părinților Bisericii față de diferitele diviziuni ale Bisericii, cel mai bun mod de
John Henry Newman () [Corola-website/Science/320290_a_321619]
-
privitor la erezia monofizită îl conduse la îndoieli: Newman a constatat cu această ocazie că, contrar la ce credea până atunci, doctrina catolică rămăsese fidelă Conciliului de la Calcedon (451). În alți termeni, potrivit concluziilor sale, catolicismul nu se îndepărtase de creștinismul originar pe care îl căuta. Îndoielile sale s-au intensificat când a citit, într-un articol al lui "Nicholas Wiseman", apărut în "Dublin Review", cuvintele Sfântului Augustin contra donatiștilor: « securus judicat orbis terrarum », Newman și-a continuat lucrările teologice pentru
John Henry Newman () [Corola-website/Science/320290_a_321619]
-
Un canon biblic (sau canonul Scripturii) este o listă de cărți considerate a fi adevărata Scriptură autoritară de către o anume comunitate religioasă, în general, în iudaism sau creștinism. Termenul în sine a fost inventat de către creștini, dar ideea apare în surse ebraice. Formularea internă a textului poate fi de asemenea specificată, de exemplu textul masoretic este textul canonic în iudaism. Canonul muratorian, document anonim scris de un creștin
Canon biblic () [Corola-website/Science/320339_a_321668]
-
procleție. În unele religii, excomunicarea include o condamnare spirituală a membrului grupului. După cenzură și sancțiune uneori urmează excomunicarea; aceasta include exilul, îndepărtarea și învinuirea, depinzând de religie, de ofensa care a cauzat excomunicarea, sau de regulile comunității religioase. În creștinism, excomunicarea reprezintă înlăturarea din rândurile Bisericii a unora dintre membrii ei, ca urmare a săvârșirii de păcate grele, de abatere de la poruncile ei. Gravitatea excomunicării constă în pierderea oricărei asistențe din partea Bisericii, ruperea „legăturii cu cele sfinte“, prin interzicerea de
Excomunicare () [Corola-website/Science/321092_a_322421]
-
rol istoric. Textele Bibliei ebraice au fost rescrise pentru a mușamaliza această înfrângere. Reforma monoteistă și istoria deuteronomistă au conferit identitate națională poporului evreu după reîntoarcerea din exilul babilonian și au constituit baza pentru crearea a două noi mari religii: creștinismul și islamul. Pentru istorici cartea nu prezintă noutăți absolute: "" a fost bine primită de cercetătorii biblici și de către arheologi. Baruch Halpern, profesor de studii iudaice la Pennsylvania State University și conducător al excavațiilor de la Megiddo de-a lungul mai multor
Biblia dezgropată () [Corola-website/Science/321138_a_322467]
-
sublinia importanța înțelegerii adevărului despre trecutul biblic: Cartea a devenit un bestseller în domeniul ei. În februarie 2009, Amazon.com o lista drept a VIII-a cea mai populară carte în domeniile teologiei creștine a Vechiului Testament și al arheologiei creștinismului, fiind de asemenea a XXII-a cea mai populară carte de istorie a Israelului. În 2006, popularitatea cărții a condus la un documentar în patru părți despre carte, care a fost difuzat ulterior pe The History Channel. O trecere în
Biblia dezgropată () [Corola-website/Science/321138_a_322467]
-
să justifice existența unui zeu care este deopotrivă omnipotent, atotcunoscător și atotiubitor, fiind adus argumentul că un asemenea zeu nu ar trebui să permită existența răului și a durerii. Această abordare are o variantă foarte răspândită în țările în care creștinismul este subvenționat de stat, prin sublinierea faptului că clerul comite numeroase încălcări ale normelor religioase pe care le propovăduiește (anticlericalism) ; de remarcat că anticlericalismul neagă autoritatea clerului, nu existența lui Dumnezeu (iudeo-creștino-islamic sau păgân). Următorul raționament îi este deseori atribuit
Problema răului () [Corola-website/Science/321188_a_322517]
-
anume: la lombarzi - "entrelac"-ul; la irlandezi - spirala; la bizantini - arabescul (împrumutat din arta sasanidă); la germani - ornamentația bazată pe teme animaliere.. În anluminură, planul textual este articulat figural, iar cel figural are valori scripturale. Încă din secolele timpurii ale creștinismului, copiștii scriptoriilor monastice erau însoțiți de miniaturiști și anluminatori, pentru a reprezenta figuri sau episoade exemplare ale Evangheliilor. În mănăstirile irlandeze și anglo-saxone, textele anluminate debutează în anii 650-800 cu monograme ornamentale.
Anluminură () [Corola-website/Science/321204_a_322533]
-
la un număr determinat de mandate în Parlament. În Egipt, de exemplu, legea familiei (căsătoria, divorțul, pensia alimentară, custodia copiilor, moștenirea și înmormântarea) este bazată pe credința religioasă a fiecărui individ. Statul egiptean recunoaște doar cele trei religii „cerești”: islamul, creștinismul și iudaismul. Familiile musulmane sub subiectele Șariei, cele creștine ale legii canonice, iar cele evreiești ale Halahei. În cazul disputelor din familiile mixte, în care soția este creștină iar soțul musulman, se aplică Șaria. Israelul păstrează de asemenea un sistem
Millet (Imperiul Otoman) () [Corola-website/Science/321214_a_322543]
-
plan astral. Aici sufletul continuă să aibă experiențe - până când este născut din nou într-un alt corp fizic, drept copil. Cei mai mulți oameni din lume cred că după moarte te duci într-un alt loc, cum ar fi raiul sau iadul. Creștinismul, islamul și jainismul sunt religii care cunosc acest lucru. Alții (cum ar fi animiștii africani) cred că unii oameni se transformă în spirite numite fantome. Există, de asemenea, și cei ce nu cred că există o viață de apoi și
Viața de apoi () [Corola-website/Science/321242_a_322571]
-
a putut, să mențină echilibrul politico-militar dintre guvernatorii diverselor provincii. În afara unirii politice, el s-a atașat puternic de cauza unității religioase sub conducerea Bisericii ortodoxe etiopiene și s-a lansat în mai multe campanii de convertire a populației la creștinism. El a combătut în acelaș timp și activitatea misionarilor străini, pe care i-a perceput ca pe un braț religios al diplomației puterilor europene. Yohannes al IV-lea a fost și el un apărător al independenței etiopiene. După deschiderea Canalului
Yohannes al IV-lea al Etiopiei () [Corola-website/Science/320505_a_321834]
-
în 1183. După reprimarea unui război intern cu nepoții săi, Mindaugas a fost botezat în 1251 și încoronat ca rege al Lituaniei în 1253. Cu toate acestea, în 1261 a încălcat pacea cu Ordinul livonian, probabil renunțând chiar și la creștinism. Asasinarea sa în 1263 de către nepotul său Treniota a pus capăt regatului creștin timpuriu în Lituania. În următorii 120 de ani Lituania a rămas un imperiu păgân, luptând împotriva Ordinelor teutonilor și livonienilor în timpul cruciadei din nord pentru a creștina
Istoria Lituaniei (1219–1295) () [Corola-website/Science/320528_a_321857]