10,924 matches
-
actuală a obiceiurilor și credințelor lor, sunt susceptibile să le ofere cea mai mare plăcere posibilă. Clasicismul, dimpotrivă, le prezintă literatura care le oferea cea mai mare plăcere străbunilor lor. Sofocle și Euripide au fost eminamente romantici; ei au dat grecilor adunați în teatrul din Atena tragediile care, după obiceiurile morale ale acestui popor, religia, prejudecățile sale asupra a ceea ce dă naștere demnității omului, trebuiau să-i procure cea mai mare plăcere posibilă. A-i imita astăzi pe Sofocle și Euripide
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
înspăimânta pe credincioși, ar înlocui actorul, prea uman. Ar trebui poate să îndepărtăm cu totul ființa vie de pe scenă. Asta nu vrea să spună că vom reveni astfel către o artă a unor secole străvechi, ale cărei măști de tragici greci poate poartă ultimele urme. Va fi într-o zi lucrătura sculpturii, cu privire la care se pun deja întrebări destul de ciudate? Fi-va ființa umană înlocuită de o umbră, o reflectare, o proiecție de forme simbolice sau de o ființă ce ar
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
rămână cu un eșec, citește numeroasele tratate de arhitectură pentru scenă 21, se apleacă asupra istoriei decorului. În Arta teatrului, el afirmă că istoria arhitecturii scenice este cea a unei decadențe. La origine, locul teatral era arhitectural și deschis. La greci, teatrul era din marmură, biserica servea drept decor în Evul Mediu, Commedia dell'arte își înălța stâlpii pentru scenă în piața publică sau le sprijinea de un palat, teatrul elisabetan era sub cerul liber. Dar, mai târziu, teatrul a devenit
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Niculescu, V. Georgescu), Vergiliu (V. Georgescu), Marțial (V. Georgescu) sau Iuvenal (I.M. Marinescu). Unele dintre articole anunță interesul autorilor pentru subiecte care îi vor preocupa constant; așa, de pildă, Cezar Papacostea scrie despre locul literaturii și al filosofiei în existența grecilor, D. Murărașu studiază opera lui Lucrețiu, I.M. Marinescu pe aceea a lui Iuvenal. Cronicile și recenziile la ultimele apariții editoriale din țară și din străinătate consemnează rezultatele celor mai recente cercetări privitoare la lumea veche. Mai colaborează I. Valaori, Constantin
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286972_a_288301]
-
Numeroase schimbări hidrografice naturale, unele fiind ajutate și de mâna omului, se constată în zona orașului București, între cursurile Argeșului și Dâmboviței. Informații edificatoare pot furniza cu privire la acest aspect hărțile Stolnicului Cantacuzino din 1700, ale austriacului Specht din 1790-1791 și grecului Rigas Velestinly din 1797, explicând modificări în cursurile și conexiunile Sabarului, Ciorogîrlei, Răstoacei, Cacovei și Colentinei 6. Prin intervenția omului și trecute în hidronimia minoră avem numeroase denumiri "Răstoace", "Săpate", "Șanțuri", "Iazuri" și "Ierugi". Cea mai veche, cu o funcționare
Hidronimie by Marcu Botzan [Corola-publishinghouse/Science/295566_a_296895]
-
ei, a fost numită odinioară Axenus /Neospitaliera/, dar mai târziu, prin contact cu alte populații, locuitorii și-au îmblînzit puțin obiceiurile și marea a fost numită Euxinus /Ospitaliera/15. Acel "Axenus" a putut fi și o denumire convenabilă primilor corăbieri greci ce au vizitat-o, negustori, dar și pirați, pentru a înspăimînta și îndepărta pe noii veniți și concurenți. În "Istoria Naturală" (secolul I e.n.), Pliniu cel Bătrân dă o indicație clară asupra curentului litoral, coborând de la nord la sud, de-
Hidronimie by Marcu Botzan [Corola-publishinghouse/Science/295566_a_296895]
-
cărturar român de la începutul secolului XVIII, numele Mării Negre, din "Descrierea Moldovei", este Marea Neagă, așa cum îl consolidaseră lucrările cartografice ale Evului mediu. De la Insula Peuce la Grindul Caraorman. Istoria celor două insule ale Mării Negre corespunzând litoralului dobrogean leagă mitologia vechilor greci cu aceea a poporului român. Ne vom referi mai întîi la Peuce, identificată astăzi cu marele grind acoperit cu nisipuri al Caraormanului, având un fundament continental loessoid. Originea acestei insule este legată de originea și formarea Deltei Dunării. Încă din
Hidronimie by Marcu Botzan [Corola-publishinghouse/Science/295566_a_296895]
-
explică distanța actuală de circa 35 km. I se spune acum Insula Șerpilor, în Evul mediu, pe portulanul lui Marino Sanudo cel Bătrân - Fidonisi - ceea ce înseamnă același lucru, iar în antichitate, pentru corăbierii din Milet, Achillea sau Leuke - Alba. Pentru greci era o insulă sfântă, adăpostind templul și mormântul eroului Ahile, un loc de pelerinaj cu virtuți tămăduitoare. De fapt este o stâncă fără vegetație, de câteva hectare, atingând deasupra nivelului mării înălțimea de 40 m în mijlocul ei. În pofida numelui antic
Hidronimie by Marcu Botzan [Corola-publishinghouse/Science/295566_a_296895]
-
vale cu pârâu ce coboară din Podișul Covurluiului paralel cu Siretul, sub numele de Valea Gerului. Numele pe care îl reproduce Herodot pentru Prut, desigur numele traco-dacic, este foarte apropiat de cel actual: Porata (Istorii, IV.48), în timp ce mai târziu, grecii l-au numit Pyretos. În timpul invaziei pecenegilor, istoricul bizantin Porfirogenetul (secolul X) îl consemnează sub numele deformat de Burat. Nistrul este descris de un geograf autohton, Demetrios din Callatis, în secolul III î.e.n., sub numele de Tyras, pe care îl
Hidronimie by Marcu Botzan [Corola-publishinghouse/Science/295566_a_296895]
-
Istru, alt dramaturg grec din secolul V î.e.n. face și cea mai veche mențiune a geților. În fine, pentru poetul Pindar, Istrul este fluviul "cu izvoare umbroase". Deci, mai mult poezie și legendă. În același secol V î.e.n., călătorind la grecii vest-pontici și de la gurile Bugului și Niprului, și chiar mai sus pe Bug, la sciții de aci, Herodot ne descrie Dunărea de Jos, adică Istrul, cu afluenții de pe ambele maluri (cu unele confuzii, semnalate și mai înainte), cu Delta și
Hidronimie by Marcu Botzan [Corola-publishinghouse/Science/295566_a_296895]
-
de Fier, porțiune locuită de daci, și Hister (Istros latinizat), pentru partea inferioară locuită de geți. Și unii și alții vorbeau aceeași limbă, precizează Strabon (Geografia, VII.3.12-13). Era, desigur, același popor, dar daci pentru romani și geți pentru greci, așa cum Dunărea era Danubius pentru unii și Istros pentru alții. Ovidiu (în sec. I î.e.n. - I e.n.) ne vorbește în "Tristele" despre înghețul Dunării, pod pentru carele cu boi ale sarmaților. Iar în "Pontica" spune "Istrul cel cu două nume
Hidronimie by Marcu Botzan [Corola-publishinghouse/Science/295566_a_296895]
-
G. Ivănescu care, în lucrarea "Contributions onomastiques" (București, 1958), îl consideră ca preindoeuropean. Dilema filologică vine din faptul că nu s-a găsit o corespondență între numele Danubius, semnalat în antichitatea romană, și numele Istros, consemnat în același timp de greci, fiecare purtând în rădăcinile lor sensuri diferite. Pentru că este în general admis în hidronimie ca numele unui curs de apă să oglindească la origine o caracteristică majoră a acestuia, evidentă pentru vorbitorii oricărei limbi, numele fluviilor și râurilor mari nu
Hidronimie by Marcu Botzan [Corola-publishinghouse/Science/295566_a_296895]
-
mult au fost traduse în limba noilor veniți pe cursul său. O soluție pentru această dilemă ar putea să o dea tocmai luarea în considerare a unor caracteristici hidrografice ale acestui mare fluviu european, și mai ales ale paleohidrografiei sale. Grecii, ce l-au cunoscut venind din Pontul Euxin prin Delta sa și urcând prin cursul inferior dintre Porțile de Fier și vărsare, i-au consemnat acestui curs numele traco-dacic venind din indoeuropeanul sreu = acel ce curge, legat desigur de curgerea
Hidronimie by Marcu Botzan [Corola-publishinghouse/Science/295566_a_296895]
-
Ovidiu nu numește Danubiu cursul inferior al fluviului ci Istru, iar după el Silius Italicus (25-101 p. Cr.), în "Punica", citează "Istrul cu două nume" (I. 326). Evident, pentru cursul inferior romanii adoptaseră, latinizând, vechiul nume, diferit, transmis lor de la greci. Prin aceasta nu numai că ei respectau o tradiție și exprimau o barieră psihologică, determinată de obstacolul defileului cu cataractele sale, dar și barieră materială pentru comunicare, pentru navigație, care îi obliga să împartă flota militară de pe fluviu în două
Hidronimie by Marcu Botzan [Corola-publishinghouse/Science/295566_a_296895]
-
d.Hr., când încetează școala ateniană de filosofie. În fiecare perioadă sunt analizate genurile predominante și caracteristicile sale esențiale, conceptul de literatură la cei vechi incluzând și istoriografia, geografia, elocința, filosofia ș.a., afirmate pe întinsul teritoriu locuit (sau influențat) de greci. Autoarele vehiculează și sistematizează o vastă informație, de la apariția scrisului până la constituirea și impunerea formelor de expresie ce stau la baza literaturii europene, punând totodată în evidență răspândirea și diversitatea lor în numeroasele centre contaminate de geniul elenic. Lucrare de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288807_a_290136]
-
simplu, acolo unde nu există apă, nu este posibilă viața, aproape imposibilă dezvoltarea civilizației. Credința că apa este un fel de prim principiu al materiei își are rădăcinile în vechile mituri cosmogonice egiptene și babiloniene, preluate mai apoi de vechii greci. Thales din Milet considera apa drept izvorul și esența actuală a tuturor lucrurilor din natură, iar Sfânta Scriptură oferă imaginea creației de început, vorbind despre apă tot ca element primordial. Prezentă pretutindeni în jurul nostru, apa înseamnă viață, geneză.Pentru a
APA-SURSA VIEŢII by HRISCU GINA LILI [Corola-publishinghouse/Science/267_a_501]
-
apa este personificată ca o zeiță sub numele de Ganga. De asemenea, diferiți zei pot patrona diferite izvoare, râuri sau lacuri. În mitologiile romană și greacă,Peneus a fost un zeu-fluviu, unul dintre cele 3.000 de oceanide. Filoyoful antic grec Empedocles a elaborat o întreagă doctrină filozofică (un fel de teorie preatomistă a lumii) bazată pe cele patru concepte fundamentale ale universului care erau reprezentate în lumea reală, conform teoriei sale, de patru elemente fundamentale, apă, aer, foc și pământ
APA-SURSA VIEŢII by HRISCU GINA LILI [Corola-publishinghouse/Science/267_a_501]
-
filozofilor antici considerau că apa de mare este condusă prin canale subterane în munți, unde este purificată și se reîntoarce sub formă de izvoare. Concepția că apa izvoarelor se formează în golurile subterane era o consecință a faptului că anticii greci erau familiarizați cu peșterile din ținuturile calcaroase, cu spațiile subterane mari, reci și întunecoase. Marcus Vitruvius (sec î.Cr.) este primul care sesizează că apa subterană provine din infiltrarea apei de ploaie sau a zăpezii topite; el este practic precursorul teoriei
APA-SURSA VIEŢII by HRISCU GINA LILI [Corola-publishinghouse/Science/267_a_501]
-
pentru care vom aminti doar câteva nume ale acestor divinități nordice. La Heliopolis, nu departe de Memphis, Întâlnim o divinitate la origine htoniană, mai apoi solară, pe nume Atumxe "Atum"; la Sais se află o divinitate feminină, Neith (pe care grecii o identifică cu Atenaxe "Atena"), care se pare că păstrează trăsăturile „Marii Mamexe "Mame"”. La Bubastis este stăpână zeița Bastetxe "Bastet", inițial leoaică, apoi pisică (grecii o vor numi Afroditaxe "Afrodita"). Din centrul Deltei provin două zeițe de mare importanță
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
pe nume Atumxe "Atum"; la Sais se află o divinitate feminină, Neith (pe care grecii o identifică cu Atenaxe "Atena"), care se pare că păstrează trăsăturile „Marii Mamexe "Mame"”. La Bubastis este stăpână zeița Bastetxe "Bastet", inițial leoaică, apoi pisică (grecii o vor numi Afroditaxe "Afrodita"). Din centrul Deltei provin două zeițe de mare importanță, Uto, cobra din Buto, zeița protectoare a Egiptului de Jos, și Isisxe "Isis", zeița, mamă și soție, destinată unei „cariere” glorioase. În Delta orientală, deschisă influenței
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
tronul. De acum Încolo, Osiris nu va mai aparține acestei lumi, ci se va regenera În lumea de dincolo. Horus este nepotul care trebuie să-l alunge de pe tron pe unchiul uzurpator pentru a-și „răzbuna” (este termenul folosit de greci, verbul egiptean fiind doar „a vindeca”) tatăl, pentru ca astfel să dobândească funcțiile care Îi revin unui fiu după moartea tatălui. Dar Horus și Seth apar și ei ca frați, care, la rândul lor, se mutilează: lui Horus Îi este scos
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Îndeaproape, dintr-o singură Împrejurare, această lume și felul În care și-a trăit religia. Am văzut cum regii din dinastia a XVIII-a și din dinastiile imediat următoare au ales un tip de mormânt săpat În muntele teban - naiurile grecilor, Valea Regilor, În limbajul nostru turistic și arheologic. Pregătirea acestor morminte presupune prezența În apropiere a unui grup de muncitori, sculptori, pictori, scribi Împreună cu personalul lor organizator și serviciile lor (grădinari, pescari, sacagii ș.a.m.d.). Este o localitate În
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
ca specie, și nu ca indivizi În care se Întrupa o anumită divinitate), În folosirea din ce În mai frecventă a amuletelor și În răspândirea cultului micilor divinități salvatoare, cu dezvoltări magice evidente. 24. EGIPTENII ȘI GRECIITC "24. EGIPTENII ȘI GRECII" Dinastia saitică se Încheie odată cu invazia persană În Egipt, În ultimul sfert al secolului al VI-lea Î.Hr.: dar ceea ce urmează este o perioadă Îndelungată În care dinastii sau suverani indigeni vor ține piept Regelui Regilor, Împletindu-și soarta
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
era atribuită o oarecare predilecție către Sutekhxe "Sutekh" (Seth), fără ca acesta să Înceteze să mai fie - mai ales În epoca ramsidă - unul dintre marii zei naționali, putem concluziona că această situație, aparent similară, diferă de fapt În profunzime. Chiar și grecii prezenți În Egipt - deși Într-o poziție de autoritate, ca soldați și generali prețioși - sunt considerați impuri, fiind străini (Herodot povestește că nici o femeie egipteană nu ar săruta un grec pe gură)1. Totuși, chiar În această epocă Începe identificarea
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
situație, aparent similară, diferă de fapt În profunzime. Chiar și grecii prezenți În Egipt - deși Într-o poziție de autoritate, ca soldați și generali prețioși - sunt considerați impuri, fiind străini (Herodot povestește că nici o femeie egipteană nu ar săruta un grec pe gură)1. Totuși, chiar În această epocă Începe identificarea metodică a divinităților egiptene cu divinități grecești, identificare ce trebuia să ducă departe. Horus este Apolloxe "Apollo", Amonxe "Amon" este Zeusxe "Zeus", Ptahxe "Ptah" este Hefaistos, Bastetxe "Bastet" este Artemisxe
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]