11,720 matches
-
1908 iar aceasta a aprins entuziasmul publicului pentru o flotă modernă și, parțial, a condus la o comandă pentru două distrugătoare de clasă River de 700 de tone. Dezvoltarea construcțiilor navale germane a determinat Amiralitatea să iși schimbe atitudinea iar Marina Regală Australiană luat naștere ulterior, în 1911, prin absorbirea Forței Navale a Commonwealthului. La 4 octombrie 1913, noua flotă defila prin Sydney Heads, intrarea din portul Sydney, fiind constituită din cuirasatul HMAS "Australia", trei crucișătoare de linie și trei distrugătoare
Istoria militară a Australiei () [Corola-website/Science/320589_a_321918]
-
Navale a Commonwealthului. La 4 octombrie 1913, noua flotă defila prin Sydney Heads, intrarea din portul Sydney, fiind constituită din cuirasatul HMAS "Australia", trei crucișătoare de linie și trei distrugătoare, în vreme ce alte nave se aflau încă în construcție. Drept consecință, marina australiană a întrat în focul Primului Război Mondial ca o forță teribilă. Corpul Aerian Australian a fost creat ca parte a Armatei în anul 1912 iar în 1921 a fost separat sub forma Forței Aeriene Regale Australiene și devenind a doua ca
Istoria militară a Australiei () [Corola-website/Science/320589_a_321918]
-
pentru a reduce amenințările asupra navelor proprii amplasate în proximitatea coloniilor germane din Pacific. A fost creată rapid o forță de 2.000 de voluntari - aparte de AIF - și constând într-un batalion de infanterie plus 500 de rezerviști din marină și foști marinari - cu denumirea Forța Expediționară Militară și Navală Australiană (AN&MEF) și pusă sub comanda colonelului William Holmes. Obiectivele acestui corp expediționar erau stațiile radio din Yap în Insulele Caroline, Nauru și Rabaul din Noua Guinee Germană. Trupele
Istoria militară a Australiei () [Corola-website/Science/320589_a_321918]
-
una dintre escortele convoiului naval - HMAS Sydney - s-a angajat într-o confruntare și a distrus crucișătorul german SMS Emden în bătălia din Insulele Cocos de la 8 noiembrie, în prima acțiune din istorie dintre două vase inamice care a implicat Marina Regală Australiană. Deși se îndreptau inițial spre Anglia pentru instrucție și apoi mobilizarea pentru frontul de vest, australienii au fost trimiși ulterior în Egiptul controlat de britanici pentru a preîntâmpina atacurile turcilor împotriva obiectivului de importanță strategică reprezentat de Canalul
Istoria militară a Australiei () [Corola-website/Science/320589_a_321918]
-
din Nordul Rusiei" (NREF). Așteptând repatrierea în Anglia, aproximativ 150 de australieni s-au înrolat ulterior în trupele britanice din Forța de Eliberare din Nordul Rusiei (NRRF) fiind implicați într-un număr de lupte aprige iar câțiva fiind uciși. Distrugătorul Marinei Regale Australiene HMAS "Swan" a fost de asemenea implicat pentru scurt timp în evenimente desfășurând o misiune de culegere de informații în Marea Neagră către sfârșitul anului 1918. Alți australieni au servit ca și consilieri alături de Misiunea Militară Britanică pe lângă generalul
Istoria militară a Australiei () [Corola-website/Science/320589_a_321918]
-
subiectul malnutriției, al lipsei de tratament medical și al brutalității gardienilor. Drept rezultat, 8.296 prizonieri australieni au murit în captivitate. Înfrângerea rapidă a Aliaților în Pacific a cauzat panica și teama că japonezii vor invada continentul australian. Elemente ale Marinei Imperiale Japoneze au propus acest plan la începutul lui 1942 dar s-a considerat de către Comandamentul Central Imperial ca fiind imposibilă reușita lor și a adoptat, în schimb, o strategie prin care Australia să fie izolată de Statele Unite prin capturarea
Istoria militară a Australiei () [Corola-website/Science/320589_a_321918]
-
care avea să rămână în Malaezia până în august 1963. Urgența Malayană s-a încheiat oficial la 31 iulie 1960. Australia a mai furnizat în timpul acestor operațiuni și suport de artilerie și genistic, alături o unitate specializată în construcția de aerodromuri. Marina Regală Australiană a servit în apele malayane și a avut acțiuni între 1956-1957 împotriva pozițiilor comuniste suspecte. Urgența a fost cel mai lung angajament militar din istoria militară a Australiei; 7.000 de australieni au servit iar 51 au murit
Istoria militară a Australiei () [Corola-website/Science/320589_a_321918]
-
continuu cu normă întreagă. În 1961, trei distrugătoare de clasă "Charles F. Adams" au fost cumpărate de la Statele Unite pentru înlocuirea celor învechite de clasă "Q". În mod tradițional, RAN a selectat oferta pe baza asemănărilor de proiectare cu cele ale Marinei Regale britanice. HMAS "Perth" și HMAS "Hobart" s-au alăturat flotei în 1965, urmate de HMAS "Brisbane" în 1967. Alte proiecte prevedeau construcția a șase fregate de escortă de clasă "River", modificarea și conversia portavionului HMAS "Melbourne" în rol antisubmarin
Istoria militară a Australiei () [Corola-website/Science/320589_a_321918]
-
limitat geografic, s-a purtat în principal pe insula Borneo chiar dacă au avut loc și o serie de incursiuni indoneziene aeriene și maritime în Peninsula Malacca. Ca parte a angajamentului continuu al Australiei de garantare a securității Malaeziei, unitățile armatei, marinei și aviației au staționat în bazele de aici compunând Rezerva Strategică a Orientului Îndepărtat. Pentru că voința guvernului australian nu era aceea de a se angaja într-un război cu Indonezia, implicarea s-a limitat inițial exclusiv la apărarea peninsulei. În
Istoria militară a Australiei () [Corola-website/Science/320589_a_321918]
-
a transmis un raport guvernului prin care recomanda unificarea diferitelor departamente ale fiecărui serviciu într-un singur departament și crearea funcției de "Șef al Forțelor de Apărare". Guvernul lui Gough Whitlam a amalgamat ulterior cele cinci ministere de apărare (Apărare, Marină, Armată, Aviație și Aprovizionare) într-un unic Departament al Apărării în anul 1973, în timp ce legea serviciului militar a fost abolită. La 1 ianuarie 1976, cele trei arme ale armatei australiene au fost unificate și formate exclusiv din voluntari profesioniști formând
Istoria militară a Australiei () [Corola-website/Science/320589_a_321918]
-
ianuarie 1976, cele trei arme ale armatei australiene au fost unificate și formate exclusiv din voluntari profesioniști formând "Forța Defensivă Australiană" (ADF). În prezent (2010), cartierul general al ADF sunt Birourile Russel din Canberra și cuprind comandamentele Aviație, Armata Terestră, Marina și Operațiunile Speciale. În completare, Comandamentul Nordic are baza la Darwinși este responsabil cu operațiunile din Australia de Nord, zonă ce cuprinde Queensland și Teritoriul de Nord precum și secțiunea nordică a Australiei de Vest de la latitudinea 26° sud. Până în anii
Istoria militară a Australiei () [Corola-website/Science/320589_a_321918]
-
impuse Irakului în urma invaziei din Kuweit. Doar o mică parte a personalului ADF a fost parte combatantă, în urma unui schimb de soldați cu unitățile americană și britanică iar dintre aceștia câțiva au fost decorați ulterior pentru acțiunile lor. În urma războiului, Marina a trimis o fregată (înlocuită periodic) în Golful Persic și Marea Roșie pentru a veghea la respectarea sancțiunilor care continuă să fie aplicate Irakului. Începând din 1980, guvernul australian a avut o tendință crescătoare de a solicita ADF să contribuie cu
Istoria militară a Australiei () [Corola-website/Science/320589_a_321918]
-
precis cu Finlanda (YLE), Norvegia (NRK) și Danemarca (DR), dar acestea au refuzat din cauza lipsei de interes a populației. Văzând că din partea vestică a Europei nu participă decât 2 țări, EBU a decis să discute cu Spania, Italia și Sân Marino. Italia și Sân Marino și-au exprimat dorința de a participa, dar le era teamă că este prea târziu să se înscrie și nu vor putea desfășura Selecția Națională pentru a alege reprezentantul. Cu puțin timp înainte de 15 iulie, se
Concursul Muzical Eurovision Junior 2011 () [Corola-website/Science/320732_a_322061]
-
Norvegia (NRK) și Danemarca (DR), dar acestea au refuzat din cauza lipsei de interes a populației. Văzând că din partea vestică a Europei nu participă decât 2 țări, EBU a decis să discute cu Spania, Italia și Sân Marino. Italia și Sân Marino și-au exprimat dorința de a participa, dar le era teamă că este prea târziu să se înscrie și nu vor putea desfășura Selecția Națională pentru a alege reprezentantul. Cu puțin timp înainte de 15 iulie, se anunțase că sunt 12
Concursul Muzical Eurovision Junior 2011 () [Corola-website/Science/320732_a_322061]
-
că sunt 12 țări înscrise, dar nu se știa care este a 12-a. Cand pe 15 iulie s-a aflat lista cu cele 12 țări înscrise, s-a aflat și cea de-a 12-a țară înscrisă, anume Sân Marino, selecția urmând s-o facă pe postul SMRTV. Letonia, Șerbia și Malta au renunțat din cauze financiare sau din cauza proastelor rezultate. EBU a discutat cu Bulgaria și Grecia pentru a se reîntoarce, dar era foarte putin probail să se întoarcă
Concursul Muzical Eurovision Junior 2011 () [Corola-website/Science/320732_a_322061]
-
că, totuși, Bulgaria s-a întors. La început Letonia și-a anunțar retragerea, după care pe 9 septembrie, pe site-ul oficial al concursului a aparut știrea că, totuși, Letonia nu s-ar retrage. Pe data de 07 octombrie, Sân Marino a anunțat că se va retrage din concurs. Până acum regulile Concursului Muzical Eurovision Junior interziceau revenirea participanților, astfel în 2010, Ekaterinei Riabova i s-a respins cererea de participare. Dar anul acesta Ekaterina Riabova a putut participa, chiar câștigând
Concursul Muzical Eurovision Junior 2011 () [Corola-website/Science/320732_a_322061]
-
Nava care crește din oul energizat de "Udat", "Oenone", devine cea mai remarcabilă din noua generație de șoimi de vid, iar căpitanul ei, Syrinx, cea mai curajoasă. Ca mulți edeniști, Syrinx și "Oenone" se oferă voluntari pentru a servi în Marina Confederației, dar distrugerea navei soră "Graese" (condusă de fratele lui Syrinx, Thetis) de către o navă adamistă (numită "Dymasio") cu ajutorul antimateriei, o va determina pe Syrinx să privească mai îndeaproape cultura adamistă. Terminându-și serviciul în Marină, ea va trece la
Disfuncția realității () [Corola-website/Science/320717_a_322046]
-
pentru a servi în Marina Confederației, dar distrugerea navei soră "Graese" (condusă de fratele lui Syrinx, Thetis) de către o navă adamistă (numită "Dymasio") cu ajutorul antimateriei, o va determina pe Syrinx să privească mai îndeaproape cultura adamistă. Terminându-și serviciul în Marină, ea va trece la transportul de mărfuri. Un grup de coloniști de pe Pământ sosesc pe lumea de frontieră Lalonde. Suprapopulat cu zeci sau sute de milioane de oameni înghesuiți în domuri numite arcologii, Pământul este un loc de pe care locuitorii
Disfuncția realității () [Corola-website/Science/320717_a_322046]
-
peste treizeci și cinci de ani în urmă, acesta a încercat să preia controlul habitatului Jantrit folosind un virus care îi amenința existența. În haosul care a urmat, habitatul a fost distrus și mai bine de un milion de oameni au murit. Marina Confederației crede că l-a ucis pe Laton, dar acesta a scăpat și s-a refugiat în sălbăticia de pe Lalonde. Impresionat de resursele lui Dexter (dar scârbit de religia lui), Laton îi oferă acestuia un loc în organizația sa, al
Disfuncția realității () [Corola-website/Science/320717_a_322046]
-
de pe planetă, o percehe de agenți. Pornind pe fluviu pentru a investiga problema, cei doi sunt neutralizați de posedați, dar reușesc să-i informeze pe Ralph Hiltch (șeful Agenției de Securitate Externă Kulu de pe Lalonde) și pe Kelven Solanki (din Marina Confederației) despre pericol, dar nu și despre natura acestuia. Problema răspândindu-se rapid pe planetă, guvernatorul autorizează recrutarea de mercenari pentru a înăbuși ceea ce el consideră o 'revoltă a trivilor'. Dar, fără știința guvernatorului, câțiva posedați s-au infiltrat deja
Disfuncția realității () [Corola-website/Science/320717_a_322046]
-
centrelor de activitate a posedaților. Ralph Hiltch și Kelven Solanki își evacuează personalul de pe planetă. Echipa lui Hiltch reușește să captureze un posedat înainte de a pleca (posedat care controlează corpul lui Gerald Skibbow din Aberdale). Raportul lui Solanki ajunge la Marina Confederației, care organizează o flotă pentru a pune Lalonde în carantină. Pe Norfolk, Quinn Dexter reușește să recapete controlul propriului corp, hrănindu-și posesorul cu imagini ale activității sale depravate ca satanist, până când acesta începe să se comporte ca el
Disfuncția realității () [Corola-website/Science/320717_a_322046]
-
să își protejeze investiția, Calvert se oferă voluntar să însoțească flota. Ajunsă pe Lalonde (care e acoperită în mare parte de un nor roșu), ea începe debarcarea trupelor, dar multe echipe sunt posedate imediat și revin pe orbită. Când navele Marinei Confederației ajung pentru a realiza blocada planetei, începe o adevărată bătălie spațială cu navele posedaților. Echipa mercenarilor de pe "Lady MacBeth" scapă de posedare și reușește să ia un prizonier al cărui posesor se numește Shaun Wallace. Acesta le spune că
Disfuncția realității () [Corola-website/Science/320717_a_322046]
-
era închis un singur prizonier american, fostul președinte al Congresului continental, Henry Laurens. Î n 1779 el a reprezentat Congresul în Olanda și a obținut sprijinul acestei țări pentru revoluție. Pe drumul de întoarcere în America a fost capturat de Marina Regală și a fost acuzat de trădare după ce au fost găsite probe cu privire la un motiv de război între Marea Britanie și Olanda. A fost eliberat pe 21 decembre 1781 în schimbul generalului Cornwallis. În 1762 George al III-lea al Regatului Unit
Istoria Londrei () [Corola-website/Science/320692_a_322021]
-
Externe. În aceste condiții, Grecia a rămas să lupte singură în anul 1921. Grecia nu doar că nu a mai avut parte de ajutor militar, dar a pierdut și sprijinul financiar al puterilor occidentale. De asemenea, Aliații nu au permis marinei militare elene să instuie blocada navală, singura care ar fi stopat importurile de alimente și echipamente militare ale Turciei. Aprovizionarea necorespunzătoare a fost o problemă constantă a armatei elene. Deși armata avea efective numeroase, curajoase și cu un moral excelent
Războiul Greco-Turc (1919-1922) () [Corola-website/Science/320700_a_322029]
-
formidabil aflat în frunte statului grec. În momentul declanșării Primului Război Mondial, autoritățile elene au avut de alege între statutul de neutralitate și alierea cu Antanta. Alierea cu Puterile Centrale nu reprezenta o opțiune posibilă datorită amenințării care o reprezenta pentru țară marina britanică din Mediterana, cât și datorită faptului că inamicul tradițional al Greciei, Imperiul Otoman, se aliase deja cu Imperiul German și cel Austro-Ungar încă din octombrie 1914. Din aceste motive, neutralitatea era considerată cea mai potrivită atitudine de către grecii progermani
Schisma Națională () [Corola-website/Science/320749_a_322078]