14,215 matches
-
Yaelei. Se va simți și el puțin eliberat. În ceea ce-o privește pe Yael, era greu de prevăzut cum va reacționa ea. Poate va accepta acest aranjament cu o ridicare indiferentă din umeri. Poate că va izbucni Într-un râs tăcut, cum obișnuia să râdă uneori fără să scoată un sunet. Sau poate că va pleca și se va Întoarce la Pasadena, lăsându-ni-l pe Dimi mie și lui Ted. Ultima posibilitate scăldă mintea lui Fima Într-o lumină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
fusese plină de admiratori ai lui Stalin și răsunase de cântece despre cavaleria lui Budionîi 2. Iar el, Fima, s-a ridicat, s-a Îndoit puțin de spate și aproape că i-a făcut pe toți să se năruie de râs, când a Început să declame cu un glas răsunător și afectat un pasaj tipic dintr-o veche traducere de literatură rusă: — Și aici va sta doamna mea? Lângă Spasov voi sta, În suburbie, pe lângă mânăstirea V., În slujba Marfei Sergheievna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
se Întoarse și intră În cameră. O zări imediat pe Yael, adâncită Într-o conversație cu Uri, așezată pe canapea, cu genunchii atingându-li-se. I se păru că la intrarea lui le-a Înghețat pe buze un fel de râs Înăbușit. Dar nu simți nici un fel de gelozie. Mai mult, se trezi În el un fel de Încântare la gândul că se culcase cu toate femeile aflate În acea cameră - Șula, Nina și Yael. Și ieri cu Annette Tadmor. Iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
băieți cum îl frecau cu zăpadă pe puștiul cel mic al poștașului, cum bombardau cu bulgări tramvaiul, cum se înghesuiau la sunetul clopoțelului ca o grămadă turbată spre intrare, ca să dea năvală în clasă, și izbucneau într-o explozie de râs când trebuia să răspund. Dialectul pe care îl vorbeam eu declanșa, de fiecare dată când domnișoara Kleinert mă scotea la lecție și eu trebuia să ies din bancă și să răspund, o veselie frenetică. O dată această veselie a culminat într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
scrie cu C, ca și cuvântul „coardă“, tot cu un C. Și am văzut fețele băieților și fetelor din jurul meu, încă roșii de ger, gurile larg deschise, ochii, deveniți brusc mai înguști și mai strălucitori, le-am auzit hohotele de râs în care se simțea o destindere totală, chiar și o notă de vulgaritate, am văzut cum domnișoara, căreia îi năvălise sângele în obraji, lovea cu nuiaua în pupitru, strigând „Liniște!“ - și nu știam că tocmai reușisem, în ciuda pantofilor mei și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
B. nu observasem, dar aici era necesar să scoți un „Hm-kmm“, ca să le atragi atenția: un fel de fâșâit, care putea să sugereze în același timp ceva tulburător. Apropierea fetelor era periculoasă, mă avertiza, „giugiuleala“ te făcea pe loc de râsul celorlalți, dacă erai descoperit. Ca să ajungi să faci asta, deși știai ce te așteaptă, de vină nu putea fi decât o ațâțare, pe care cei mai mari o găseau ieșită din comun. Dar Felix, la fel cu ceilalți băieți pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
a acelui prototip, decât cititul și răsfoitul într-un „catalog“. Felix și ceilalți băieți inventaseră un joc: „Mașina care trece a treia începând de acum e a ta“ - un fel de oracol anunțând un succes viitor, care stârnea hohote de râs disprețuitoare când a treia mașină care trecea era un model vechi, total insignifiant și, dimpotrivă, declanșa entuziasmul general, când era vorba de o limuzină americană. Dar noi nu făceam parte dintre cei ce stăteau la marginea drumului, noi foloseam carosabilul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
să le facem cu mâna acestor oameni necunoscuți, pentru că, după cum susținea tata, asta îi bucura. Și, în timp ce priveam acele fețe stupefiate și felul reținut în care ne răspundeau la făcutul cu mâna - ne abțineam cu greu să nu izbucnim în râs -, ne imaginam cât o să dureze pălăvrăgeala oamenilor care încercau să afle cine ar fi putut să fie cunoscuții ăștia care îi salutaseră și aveau o mașină atât de modernă. Ciupercile nu mai erau pur și simplu doar ciuperci pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
tatăl meu. Și mama sta în sufragerie, în fața ușii dinspre grădină. Silueta ei era doar un contur mai întunecat pe fundalul format dintr-un pom și un răzor cu flori. Tata și noi, copiii, eram în jurul mesei, ne prăpădeam de râs și nu mai pridideam să ne povestim tot felul de mărunțișuri zilnice, de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic. Mi-am aruncat ochii spre mama și tăcerea ei m-a durut. Uneori, când eram singur cu ea, simțeam că am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
distanță și compoziție, apoi își procură un stativ, ale cărui picioare de aluminiu puteau fi prelungite, puse aparatul pe peluza proaspăt tunsă și noi, copiii, mama și el însuși ne așezarăm în spatele răzorului doldora de flori; își potrivi pe chip râsul lui larg, debordând de tinerețe și făcu o poză cu declanșatorul automat, care ne reprezenta în plină floare a vârstei, de parcă am fi fost fiecare o floricică din acest buchet văratic, de o veselie fără griji, nedorindu-ne nimic altceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
Armin a venit la mine și a privit cu invidie obiectul pe care îl găsisem. XIItc "XII" Zbortc "Zbor" W. se întoarse la mașina lui, străbătând șantierul pe care-l vizitase; tocmai voia să deschidă ușa, când îl izbi un râs tineresc. Își trase pălăria ceva mai mult pe frunte și ieși în calea unui bărbat care mergea de-a lungul unui perete din scânduri; în fața lui își dădu brusc pălăria pe ceafă, își ridică sprâncenele și exclamă: —Hans! iar bărbatul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
păru absolut firesc să se apropie pe viitor și mai mult și să-și reînnoiască prietenia. Începând din ziua aceea, când vremea încă promitea să devină frumoasă și uscată, tata suna la Hans Saner; mama și noi abia ne țineam râsul în fața radioului, ascultând conversația de la telefon, un dialog înjghebat în microfon care suna ca un scenariu radiofonic. Tata se prezenta drept ofițerul de serviciu Ruedisiili de la poliția cantonului sau drept mecanicul Suter, în legătură cu o conductă fisurată - șotii de care Hans
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
cea care a întrebat pe ce drum s-o luăm, ea s-a tocmit cu un țăran să-i dea pepenele mai ieftin și pe lângă bani i-a dat și două țigări, iar pe fața bătrânului s-a ivit un râs fără dinți. Vorbea românește când n-o scotea la capăt pe italienește, susținea că cele două limbi erau ca roșul și galbenul pe pereții caselor, că nu s-ar deosebi prea mult una de alta și că oamenii le-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
în întuneric. Dar în imaginile care-i aminteau de plaje și de valuri, de drumețiile din Apenini, de excursiile la Lucca, Florența și de podul de piatră răsunau și loviturile de ciocane din hala fabricii, veneau strigătele și hohotele de râs din biroul fratelui său. Ei ședeau împreună și W. observase deja de mult ce se petrecea acolo pe la ora prânzului, când „Oha“ încuia ușa. După vacanța de vară și Erich Hackler, reprezentantul, lua parte la petrecere - ba până și Gerda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
drojdie amară, chiar dacă niciodată nu câștigase atât de mult cu vânzarea macaralelor ca în ultima jumătate de an. „Săpunul lui Pipin“ - Hans Saner nu mai ostenea de la acea noapte de Crăciun să povestească anecdota iar și iar, printre hohote de râs; anecdota era legată de tata, care descoperise într-unul dintre coșurile cu prospecte sosite de curând un fruct necunoscut. Arăta ca o pară, dar avea o coajă tare, de culoare oliv, iar în interiorul ei se afla un sâmbure alunecos. Trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
când ai să pricepi odată că asta nu înseamnă nimic, tu i-ai dat mașinile, dar cu așa ceva nu poți să faci comerț ambulant. Singurul lucru care contează pe lume este ceea ce poți vinde. Și știi ce-i de tot râsul în treaba asta? Că ești vânzător, fără să știi. Hans Saner nu i-ar fi răspuns niciodată prietenului său ca Charley în Moartea unui comis-voiajor. Poate că ar fi gândit oarecum asemănător, dar singura lui exteriorizare a fost acel „Ha
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
amănunt deoarece apar în majoritatea dintre ele). Le-am privit pe Maria și Lisa măsurându-se din priviri și mi-am dat brusc seama de ce se străduiseră amândouă atât de mult - ca să se impresioneze una pe cealaltă. Mi-am înăbușit râsul, imaginându-mi-o pe fiecare dintre ele azi dimineață, hotărâtă să nu fie mai prejos decât rivala numărul unu în materie de stil și strălucire. Se întâlniseră de câteva ori și, dacă mă gândesc la acele întâlniri, de fiecare dată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
fiind „director de creație care caută pe cineva care să-i transforme bancnote de 5 lire în pinguini“ sau „celibatar excentric cu o colecție de personaje din Star Wars în mărime naturală“. Avea o figură plăcută. Cu multe riduri de la râs, nu de la încruntat, ochi plini de viață și păr șaten creț pe care nu făcuse nici un efort să-l îmblânzească. Pentru prima dată, i-am înțeles poziția Mariei. Purta un sacou elegant și pantaloni bine călcați. Nu știam dacă sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
devenit prietene cu adevărat. Când ar fi trebuit să aduc vorba despre asta? —Ai fi putut-o face oricând. Dar nu ai făcut-o. și acum nu voi mai putea avea niciodată încredere în tine. Înainte să mă fac de râs izbucnind în plâns, am împins-o din drum, mi-am înșfăcat pantofii și am plecat, alergând pe stradă în picioarele goale, dorindu-mi să-mi fi luat mocasinii. —Așteaptă! Am grăbit pasul, bucuroasă că eram mai în formă decât Lisa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
în locul meu. Nu vreau. Începea să-mi placă atitudinea asta copilărească și aveam de gând să o păstrez și-n viitorul apropiat. Ar fi trebuit să-mi spui înainte să mă mărit cu el. Lisa nu putu să-și înăbușe râsul. Da, mi-ai fi fost foarte recunoscătoare dacă aș fi făcut-o. De petrecerea burlacelor, trebuia să-ți spun: „A, apropo, Jenny, Mark a avut o aventură minoră cu Tally pe vremea când ea era curviștina facultății. Cred că ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
PLACE SĂ LE VORBEȘTI DE FOȘTI. După ce am mai apăsat o ultimă dată butoanele cu îndemânare, am stins telefonul. —Să înțeleg că renunți la el în sfârșit? întrebă Ed. Uitându-mă în sus, am observat că de-abia își înăbușea râsul. Știai ce fac? Era destul de evident, spuse el. În plus, le-am recunoscut pe harpii de la petrecere. M-au interogat înainte de a-mi distribui bulina. Am fost uimit că nu mi-au băgat o lanternă în ochi și că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
să mergem la grădina zoologică? am sugerat. Sau la Chessington World of Adventures? Nici măcar amintirea zilei petrecute acolo cu Ed nu-mi putea strica bucuria pentru acest loc. Sunt probabil foarte superficială. Tally își strânse buzele ca să nu izbucnească în râs. — Nu suntem în vacanță. O să mergem cu copiii la dentist, apoi trebuie să facem multe cumpărături, ne întoarcem aici la prânz, apoi va trebui să-i verificăm pe cei mari la ortografie și tabla înmulțirii și apoi va trebui să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
stau lângă tine. Era exact cum visasem, la 16 ani, la 26 de ani, la 36 de ani. Dacă ar fi apărut chiar atunci un cvartet de violoniști țigani cântând „O Sole Mio“, aș fi plâns chiar. Și nu de râs. Am stat amândoi în liniștea aceea perfectă, împăturiți împreună ca o coală de hârtie, sub pătură, urmărind lumina cum trece de la strălucitoare la difuză, la roșie și apoi se estompează. Se schimba pentru noi. O simțeam amândoi. O, ce ușor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
Numa’ că noi nu râdeam din cauza cuvintelor, ci din cauza tupeului lui Alfie. Billy vinde prăjituri de-alea cu răvaș de cincisprezece ani și nimeni nu a găsit vreodată o surpriză, doar mesajul ăla în toate! Toată lumea s-a tăvălit de râs ca semn de apreciere unanimă a umorului taximetriștilor pe seama pasagerilor nefericiți. Am coborât rușinată, încântată că puteam acum adăuga la lista de realizări din ultimele două luni bătaia de joc la înmormântarea unui taximetrist. Pun pariu că nici o prăjitură cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
executând mai întâi singură figurile, cu grație și elan, împingându-mi picioarele încăpățânate. Dornic să prind pașii, mă avântam rigid, împiedicându-mă de țolul vărgat, în timp ce madam Fișic ne sorbea din ochi, de pe scaunul fără spetează, din colțul odăii sărăcăcioase. Râsul Laurei era o gamă scurtă, ca din clapele unui clavecin. Când spunea ceva, trebuia să și râdă. De aceea își ducea mâna dreaptă la gură ca să-și acopere lipsa unui dinte, ceea ce nu-i știrbea însă cu nimic chipul drăgălaș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]