10,995 matches
-
ca parte a Operațiunii "Regina". "Generalfeldmarshall" Walter Model urmărea să blocheze pentru multă vreme atacul aliaților. Dacă el s-a implicat destul de puțin în coordonarea luptelor de la Arnhem, el s-a interesat zilnic asupra situației din Hürtgen, a ordonat încetinirea înaintării aliaților, provocarea unor pierderi cât mai mari atacatorilor prin folosirea la maxim a avantajelor oferite de fortificațiile numite de germani "Westwall", iar de aliați ca Linia Siegfried. Odată însă cu declanșarea Ofensivei din Ardeni, interesul feldmareșalului pentru Hürtgen a dispărut
Bătălia din Pădurea Hürtgen () [Corola-website/Science/334394_a_335723]
-
puternicei rezistențe germane doar după ce au înregistrat o serie de eșecuri dureroase. Germanii au reușit să păstreze controlul asupra regiunii până când au lansat ultima lor mare ofensivă de pe frontul de vest - cea din Ardeni. La mijlocul lunii septembrie a anului 1944, înaintarea aliaților după reușita debarcării din Normandia și-a încetinit viteza datorită lungirii liniilor de aprovizionare și a reorganizării apărării germane. Următorul obiectiv strategic al aliaților a fost înaintarea până pe linia Rinului și pregătirea traversării fluviului. Armata I americană comandată de
Bătălia din Pădurea Hürtgen () [Corola-website/Science/334394_a_335723]
-
frontul de vest - cea din Ardeni. La mijlocul lunii septembrie a anului 1944, înaintarea aliaților după reușita debarcării din Normandia și-a încetinit viteza datorită lungirii liniilor de aprovizionare și a reorganizării apărării germane. Următorul obiectiv strategic al aliaților a fost înaintarea până pe linia Rinului și pregătirea traversării fluviului. Armata I americană comandată de Courtney Hodges a întâmpinat o rezistență puternică în timpul atacului prin culoarul de la Aachen și s-a simțit amenințată de prezența trupelor germane din pădurea Hürtgen, unde aceștia din
Bătălia din Pădurea Hürtgen () [Corola-website/Science/334394_a_335723]
-
germanii au rezistat până pe 22 octombrie. Comandanții americani au considerat că este necesar de asemenea să îndepărteze amenințarea pe care o reprezenta barajul de pe Ruhr. Apa lacului de acumulare putea fi eliberată de germani, transformând în terenuri mlăștinoase căile de înaintarea în aval ale aliaților. Comandanții americani Bradley, Hodges și Collins au ajuns la concluzia că cel mai scurt drum spre baraj traversează pădurea. Istoricii militari sunt de altă părere însă. Istoricul american Charles B. MacDonald a descris acțiunile din pădurea
Bătălia din Pădurea Hürtgen () [Corola-website/Science/334394_a_335723]
-
aveau mare nevoie de sprijinul blindatelor. Atacul Diviziai a 28-a a fost declanșat pe 2 noiembrie. Germanii se pregătiseră pentru apărare și erau gata să respingă asaltul inamic. Regimentul al 109-lea de infanterie americană a fost oprit în înaintare după ce a întâlnit un câmp de mine nesemnalizat pe hărți. Mai apoi, regimentul a devenit ținta atacurilor de artilerie și a contraatacurilor germane. După două zile de lupte, americanii au reușit să înainteze doar o milă, iar regimentul american și-
Bătălia din Pădurea Hürtgen () [Corola-website/Science/334394_a_335723]
-
întâlnit un câmp de mine nesemnalizat pe hărți. Mai apoi, regimentul a devenit ținta atacurilor de artilerie și a contraatacurilor germane. După două zile de lupte, americanii au reușit să înainteze doar o milă, iar regimentul american și-a oprit înaintarea datorită pierderilor foarte mari. Regimentul al 112-lea de infanterie americană a atacat Vossenack și înălțimile din apropiere, pe care le-a ocupat pe 2 noiembrie. Americanii au fost opriți în Valea Kall de puternica defensivă germană favorizată de terenul
Bătălia din Pădurea Hürtgen () [Corola-website/Science/334394_a_335723]
-
a Corpului VII (SUA) a atacat pe 16 noiembrie 1944 cu Div[izia] I de inf[anterie], Div 4 inf, Div 104 inf și CCR [Combat Command Reserve] 5 AD [Divizia Blindată] pentru curățarea pădurii Huertgen și deschiderea căii de înaintare pentru Armatei I spre râul Ruhr. După lupte grele, duse în principal de Divizia de infanterie a 4-a, atacul Corpului VII a fost oprit. Corpul V a intrat în luptă pe 21 noiembrie 1944. Atacând cu Div 8 inf
Bătălia din Pădurea Hürtgen () [Corola-website/Science/334394_a_335723]
-
a forțelor aeriene aliate din Țările de Jos în timpul celei de-a doua conflagrații mondiale. Obiectivul "Bodenplatte" era obținerea superiorității aeriene în timpul fazei de impas a operațiunilor terestrea din Ardeni, care să permită unităților Wehrmachtului și "Waffen-SS" să își reia înaintarea. Operațiunea a fost planificată inițial pentru data de 16 decembrie 1944, dar a fost amânată de mai multe ori din cauza condițiilor meteo potrivnice până în ajunul anului nou, prima zi în care s-a putut zbura. Secretul operațiunii a fost atât
Operațiunea Bodenplatte () [Corola-website/Science/335042_a_336371]
-
iar forțele terestre germane au continuat să fie expuse atacurilor aeriene aliate. "Bodenplatte" cea mai amplă operațiune de atac strategic aerian executată de Luftwaffe din întreaga perioadă a războiului. Forțele terestre ale aliaților occidentali erau sprijinite de forțele aeriene în timpul înaintării acestora prin Europa Occidentală în 1944. "Second Tactical Air Force" din cadrul Royal Air Force (RAF) comandată de mareșalul Arthur Coningham a transferat mai multe mari unități - No. 2 Group RAF, No. 83 Expeditionary Air Group, No. 84 Group RAF și No. 85
Operațiunea Bodenplatte () [Corola-website/Science/335042_a_336371]
-
fusese eliberată, ca și orașele belgiene Bruxelles și Antwerp. Deși Operațiunea Market Garden din 1944 fusese un eșec, aliații reușiseră în 1945 să elibereze cea mai mare parte a sudului Olandei precum și estuarul râului Escaut. În timp ce forțele terestre își continuau înaintarea, forțele tactice aliate se transferau în baze noi pe continent, din care să poată asigura sprijinul aerian nemijlocit. Singurul factor care mai împiedica desfășurarea completă a forțelor aeriene aliate era vremea nefavorabilă. Odată cu sosirea anotimpului friguros, ploaia a transformat pistele
Operațiunea Bodenplatte () [Corola-website/Science/335042_a_336371]
-
multor comandanți de divizii aeriene, printre care Gotthard Handrick, Walter Grabmann și Karl Hentschel. Planul original prevedea sprijinirea ofensivei terestre din Ardeni, care începea pe 16 decembrie 1944. Numai că, vremea rea, care împiedicase avioanele RAF și USAAF să respingă înaintarea terestră germană, a împiedicat și "Luftwaffe" să îsi declanșeze atacurile. Din acest motiv, "Bodenplatte" nu a fost lansată până pe 1 ianuarie 1945. În acest moment, forțele terestre germane nu mai beneficiau de efectul surpriză, aliații reușind între timp să își
Operațiunea Bodenplatte () [Corola-website/Science/335042_a_336371]
-
lupte grele, forțele germane au trebuit să înceteze ofensiva, reușind doar o serie de câștiguri teritoriale tactice, fără a-și îndeplini obiectivul propus, de forțare a Carpaților. "Grupul Olt, n-a înaintat până pe linia, pe care trebuia s-o ajungă. [...] Înaintarea s-a înfăptuit prin luptele cele mai grele. Românii au rezistat cu disperare. Fiecare munte trebuia luat cu asalt. Chiar dacă prin acest procedeu noi cuceream pradă bogată, prizonieri, material, trebuia în schimb să plătim înaintarea noastră cu sacrificii serioase."
Bătălia de pe Valea Oltului (1916) () [Corola-website/Science/335116_a_336445]
-
care trebuia s-o ajungă. [...] Înaintarea s-a înfăptuit prin luptele cele mai grele. Românii au rezistat cu disperare. Fiecare munte trebuia luat cu asalt. Chiar dacă prin acest procedeu noi cuceream pradă bogată, prizonieri, material, trebuia în schimb să plătim înaintarea noastră cu sacrificii serioase."
Bătălia de pe Valea Oltului (1916) () [Corola-website/Science/335116_a_336445]
-
că Moldova nu a fost de la început unitară. Impunerea autorității statale s-a putut face doar treptat, în etape, ceea ce explică de ce statul păstrează numele unui râu secundar din nord-vest, al cărui bazin a fost teritoriul statului în primă etapă. Înaintarea spre gurile Dunării și Nistrului îndreptățea în 1392 pe domnul moldovean să-și adauge în titulatură și țărmul mării. Țara Românească și Moldova erau străbătute fiecare de câte o rută importantă de comerț. Prin teritoriul Moldovei trecea drumul Lembergului, iar
Dualismul politic românesc () [Corola-website/Science/335325_a_336654]
-
Marlborough. A permis de fapt aliaților să-și continue activitatea în Bavaria în 1704. Bătălia a durat ore și a făcut 13000 de victime. Distrugerea corpului lui Arco a semănat îndoieli profunde cu privire la capacitatea forțelor franco-bavareze de a se opune înaintării aliaților. Contele Arco și marchizul Maffei vor participa la bătălia de la Blenheim. Din cele 22000 de trupe aliate angajate în luptă, 5000 au devenit victime. Printre cei decedați au fost șase general-locotenent, patru generali, 28 de generali de brigadă, colonei
Bătălia de la Schellenberg () [Corola-website/Science/331802_a_333131]
-
pierdut aproximativ 400.000 de soldați, dintre care aproximativ 280.000 de prizonieri. Pe frontul de răsărit, Armata Roșie sovietică, (alături de care luptau și Forțele armate poloneze din est), a cucerit cea mai mare parte a Poloniei și a început înaintarea spre Berlin. Sovieticii (cărora li se alăturaseră și Armata României după 23 august), au atacat prin Ungaria spre Cehoslovacia răsăriteană și s-au oprit temporar pe Linia Oder-Neisse. Înaintarea rapidă a sovieticilor pe frontul de răsărit a distrus numeroase unități
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
a cucerit cea mai mare parte a Poloniei și a început înaintarea spre Berlin. Sovieticii (cărora li se alăturaseră și Armata României după 23 august), au atacat prin Ungaria spre Cehoslovacia răsăriteană și s-au oprit temporar pe Linia Oder-Neisse. Înaintarea rapidă a sovieticilor pe frontul de răsărit a distrus numeroase unități germane cu experiență și a limitat puternic capacitatea lui Adolf Hitler de întărire a frontului de pe Rin. În aceste condiții, aliații occidentali și-au finalizat pregătirile pentru atacul final
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
să declanșeze un asalt secundar mai la sud. În cazul în care manevra de dublă încercuire avea să fie un succes, întreg bazinul industrial al Rurului urma să fie cucerit, neutralizând astfel o bună parte a capacității industriale a Reichului. Înaintării aliate trebuia să I se opună "Oberbefehlshaber West" de sub comanda feldmareșalului Albert Kesselring, care preluase comanda pe 10 martie de la Gerd von Rundstedt. Deși Kesselring se bucura de renumele unui excelent organizator al luptelor de apărare, cucerit în special în timpul
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
favorabile. În realitate, în momentul în care aliații occidentalii au reușit să traverseze Rinul, "Wehrmachtul" suferise pierderi atât de grele pe fronturile de est și de vest, încât comandanții germani erau capabili cel mult să organizeze operațiuni de întârziere a înaintării aliaților, fiindu-le practic imposibil să asigure forțele necesare organizării unei rezistențe bine organizate în munți. Cu toate acestea, serviciile de informații aliate nu au putut să nu ia în considerație posibilitatea ca anumite subunități ale armatei germane să încerce
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
ia în considerație posibilitatea ca anumite subunități ale armatei germane să încerce să reziste în Alpi. Pentru interzicerea unei asemenea opțiuni, comandanții aliați au regândit rolul operațiunii din sudul Germaniei. Poate cel mai important motiv al schimbării priorităților atacului în favoarea înaintării din sud a fost asigurarea intereselor americane. În timp ce Montgomery era precaut și își planifica cu mare grijă atacul din nord, asigurându-se că are un puternic sprijin de artilerie și suficiente trupe aeropurtate, forțele americane demonstrau acel timp de agresivitate
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
o jumătate de oră între militarii aliați care reușiseră deja să debarce și punctele întărite de apărare germane. În tot acest timp, operațiunea de traversare a râului a continuat. Germanii au capitulat în cele din urmă, iar americanii au început înaintarea spre est, pentru lărgirea capului de pod și ocuparea primelor sate. Rezistența germană a fost sporadică, iar contraatacurile organizate în grabă au fost respinse cu ușurință și cu puține victime. Germanilor le lipseau atât efectivele cât și mijloacele tehnice pentru
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
pe ultimele trei linii de cale ferate și autostrada care mai legau regiunea de estul Germaniei și Berlin. Restul trupelor din cadrul Corpului XIX s-au revărsat pe calea deschisă de primele atacuri și, în paralel, Armata I a reușit o înaintare asemănătoare prin sudul și estul regiunii Ruhr. Înaintarea Armatei I din capul de pod de la Remagen a început cu un atac în zorii zilei de 25 martie. Feldmareșalul german Walter Model, care comanda Grupul de Armată B însărcinat cu apărarea
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
autostrada care mai legau regiunea de estul Germaniei și Berlin. Restul trupelor din cadrul Corpului XIX s-au revărsat pe calea deschisă de primele atacuri și, în paralel, Armata I a reușit o înaintare asemănătoare prin sudul și estul regiunii Ruhr. Înaintarea Armatei I din capul de pod de la Remagen a început cu un atac în zorii zilei de 25 martie. Feldmareșalul german Walter Model, care comanda Grupul de Armată B însărcinat cu apărarea regiunii Ruhr, și-a desfășurat trupele de-a
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
pe direcția est-vest, considerând că americanii vor ataca direct spre nord dinspre capul de pod de la Remagen. În schimb, Armata I americană a atacat spre est, spre Giessen și râul Lahn, doar după aproximativ 105 km schimbându-și direcția de înaintare spre nord, spre Paderborn, pentru ca să facă joncțiunea cu Armata a 9-a. Toate cele trei corpuri ale Armatei I au participat la atac, care în prima zi a fost dat de cinci divizii de infanterie și două de blindate. Corpul
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
corpuri de armată au transformat aceste succese inițiale într-o străpungere de proporții, dezorganizând defensiva și punând în primejdie spatele liniilor germane. Până în seara zilei de 28 martie, Armata I comandată de generalul Hodges a traversat râul Lahn, după o înaintare de aproximativ 80 km față de pozițiile inițiale, reușind să ia mai multe mii de prizonieri germani în acest timp. Înaintarea americanilor părea că nu poate fi oprită în niciun punct al frontului. Pe 29 martie, Armata I a schimbat direcția
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]