43,150 matches
-
sub trei forme: apariția spectrală sau nălucirea, viziunea halucinată, apoi vedenia din vis și, în sfârșit, statuia. Trei feluri în care Menelau o avea pe Elena, fără să o aibă totuși cu adevărat. Trei feluri de a articula prezența și absența. Statuia ca dublu, ca eidolon modelat pentru a face cu putință prezența în absență, realizează legătura dintre cei vii și această lume a absenților prin excelență care sunt morții. Piatra grosolan cioplită sau sculptată în așa fel încât să semene
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
în sfârșit, statuia. Trei feluri în care Menelau o avea pe Elena, fără să o aibă totuși cu adevărat. Trei feluri de a articula prezența și absența. Statuia ca dublu, ca eidolon modelat pentru a face cu putință prezența în absență, realizează legătura dintre cei vii și această lume a absenților prin excelență care sunt morții. Piatra grosolan cioplită sau sculptată în așa fel încât să semene cu modelul ei viu este, am putea spune, orientată spre invizibil și legată de
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
să provoace mărturisirile celor păcătoși. În Alcesta lui Euripide, nu va exista propriu-zis o statuie care să prindă viață. După moartea Alcestei, Admet își visează soția și se decide să-i comande statuia, așa cum făcuse și Menelau pentru a suplini absența Elenei. Fantoma răposatei Alcesta, își închipuie el, îi va fi astfel alături în fiecare noapte. Admet va așeza statuia în patul lui, pentru a trăi iluzia (dokein) că o are mai departe pe Alcesta, fără să o aibă totuși în
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
le atestă prezența. Căci nu e nevoie ca o fantomă să intervină ca personaj dramatic sau ca un zeu să se arate și să vorbească pe scenă, pentru a demonstra că morții sunt mereu prezenți, iar zeii mereu activi. Prezența/absența lor constituie însăși textura acțiunii tragice. Moartea privită în față sau eroul mascattc "Moartea privită în față sau eroul mascat" Nu numai mașinăria scenică - cu ajutorul căreia se realizează aparițiile efective ale fantomelor sau ale zeilor - servește la sublinierea importanței pe
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
stâlp acoperit doar de o simplă țesătură, acoperământul acesta nu are rolul de a ascunde stâlpul, ci de a sugera un corp care, deși e absent, poate fi totuși interpretat ca imagine sculpturală a statuii zeului. Masca atestă, așadar, prezența/absența zeului, prin legătura ei cu un corp absent, dar evocat sau evocabil la modul virtual și care poate lua forma unei statui. Acest corp-noncorp materializează deopotrivă o prezență și o absență. De unde și ciudatele efigii ale lui Dionysos, pomenite ici
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
imagine sculpturală a statuii zeului. Masca atestă, așadar, prezența/absența zeului, prin legătura ei cu un corp absent, dar evocat sau evocabil la modul virtual și care poate lua forma unei statui. Acest corp-noncorp materializează deopotrivă o prezență și o absență. De unde și ciudatele efigii ale lui Dionysos, pomenite ici și colo în unele texte. Statui reduse la un prosopon, statui din care nu se vede decât chipul, restul fiind ascuns privirilor sau chiar de-a dreptul îngropat, vârât adânc în
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
că morții, ca și zeii ori ca și demonii, pot să se arate, pot veni să stea de vorbă cu cei vii. Este credința unui personaj exclus totuși de la întâlnirea cu invizibilul: dialogul dintre shite și waki are loc în absența lui. Interesant este însă faptul că acest ky:gen poartă exact același nume ca și interludiul comic care, într-o zi de spectacol cu cinci piese no, punctează trecerea de la o piesă la alta, ca și cum ar ține să arate astfel
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
căutarea unui copil pierdut, copilul cu un papagal pe mâneca hainei. Dansul lui shite, cu nesfârșitele sale rotiri amețitoare, nu izbutește să-l facă pe copil să apară și, astfel, în cele din urmă, „zadarnicul vis se curmă în veșnica absență”. Numai regăsirea copilului pierdut ar putea pune capăt istovitoarelor rătăciri ale mamei. Rătăciri a căror țintă e aflarea liniștii, a odihnei finale dobândite străbătând calea durerii, metaforă a vieții omenești însăși. Piesa se va încheia nu cu alinarea sufletului unui
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
viziune despre teatru se exprimă în aceste pagini, viziune a unui spațiu-frontieră între vizibil și invizibil, spațiu în care forma nu prinde contur decât pentru a se dizolva de îndată, încărcându-se totuși de energie în această ultimă prezență de dinaintea absenței definitive. Locuri și obiecte cu valoare mnemonică: importanța costumuluitc "Locuri și obiecte cu valoare mnemonică\: importanța costumului" Numai memoria, una având la bază pe locuri și obiecte, poate determina apariția unor astfel de forme. Postura mereu invocată a personajului waki
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
zei - se materializează în dansul lui shite, în mișcările executate în spațiu ale acestui trup costumat, ale acestei statui animate care dansează mascată. Dansul său ne conduce până la granița dintre imobilitate și mișcare, dintre însuflețit și neînsuflețit, dar și dintre absență și prezență, căci este ultimul dans ce precede dispariția definitivă. În no, totul se bazează pe tensiunea dintre forța unei apariții și iminenta ei dispariție. Din acest punct de vedere, construcția în două părți a pieselor se dovedește esențială. La
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
înfățișează ca un spațiu vid, cu podeaua goală, al cărui unic decor este pinul, simbol invariabil, desenat pe peretele din fundal. La sfârșitul reprezentației, actorul nu revine în scenă 1, iar spectatorului nu îi rămâne decât să contemple estomparea, dispariția, absența definitivă a fantomelor. În fața ochilor săi se mai află doar imaginea pinului, neclintită, figurare a permanenței ce biruie în cele din urmă jocul capricios al aparițiilor/disparițiilor. N-ar trebui, așadar, să ne mire faptul că Zeami a scris un
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
bătrânului Hamlet, ivită în toiul nopții, va fi și ea, așa cum am văzut, înconjurată de ecourile teribilelor nopți ale istoriei antice, o istorie apăsată de întunecatele prevestiri ale reîntoarcerii regilor morți veniți să ceară dreptate, o istorie în care, în absența fantomelor răzbunătoare, răzbunătorii devin ei înșiși purtători de fantome. Chiar și atunci când istoria are de-a face cu veritabile fantome, ca în Macbeth, autenticitatea acestora include întotdeauna un dram de incertitudine. La sfârșitul scenei aparițiilor din actul al patrulea, în
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
de Burgh misiunea de a-i ucide nepotul. Adevărata moarte nu și-a arătat încă fața, Arthur este deocamdată doar prizonier. Totuși, vehemența discursului mamei sale, Constance, face din sechestrarea fiului un preludiu al morții sale reale. Durerea provocată de absența lui Arthur și trăirea profundă a acestei absențe apar ca un presentiment al morții: o fantomă a luat încă de pe acum locul absentului. În camera goală a copilului ei, disperarea mamei va umple vidul chemându-i fantoma, dublul: Durerea ține
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
Adevărata moarte nu și-a arătat încă fața, Arthur este deocamdată doar prizonier. Totuși, vehemența discursului mamei sale, Constance, face din sechestrarea fiului un preludiu al morții sale reale. Durerea provocată de absența lui Arthur și trăirea profundă a acestei absențe apar ca un presentiment al morții: o fantomă a luat încă de pe acum locul absentului. În camera goală a copilului ei, disperarea mamei va umple vidul chemându-i fantoma, dublul: Durerea ține locul celui dus, Se culcă-n patul lui
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
patul lui, mă ia de mână, Îi poartă ochii dragi, ’i-ngână vorba. Mi-l amintește-n tot ce-avea frumos, Cu forma lui îi umple haina goală; Am deci cuvinte să-mi iubesc durerea 1. Falsa moarte înseamnă aici absență, și în această absență se insinuează pe nesimțite fantoma absentului și presimțirea adevăratei sale morți, care nu se va petrece decât în actul următor. Dar chiar și moartea adevărată nu va fi la început decât o falsă știre, hrănită, pare
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
de mână, Îi poartă ochii dragi, ’i-ngână vorba. Mi-l amintește-n tot ce-avea frumos, Cu forma lui îi umple haina goală; Am deci cuvinte să-mi iubesc durerea 1. Falsa moarte înseamnă aici absență, și în această absență se insinuează pe nesimțite fantoma absentului și presimțirea adevăratei sale morți, care nu se va petrece decât în actul următor. Dar chiar și moartea adevărată nu va fi la început decât o falsă știre, hrănită, pare-se, de spaime nocturne
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
se întreabă: „Oare ființa umană va fi înlocuită printr-o umbră, o proiecție simbolică, sau tot printr-o ființă, dar care doar va lăsa impresia că e vie, fără să aibă totuși viață în ea? Nu știu ce se va întâmpla, dar absența omului mi se pare indispensabilă”. Or, gestul sculptorului nu este exact acela din care rezultă o formă cu înfățișare de om viu, lipsită însă complet de viață, ca în cazul statuii din Poveste de iarnă? Teatrul ar trebui să regăsească
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
Teatrul ar trebui să regăsească tocmai această semnificație a actului sculptural, iar posibilele soluții în acest sens ar fi marioneta, manechinul, figura de ceară. Paloarea cadaverică, lividitatea chipului, ca un înscris al morții. Maeterlinck formulează astfel paradoxul unui teatru al absenței omului sau mai degrabă al unui teatru ce are nevoie de această absență pentru a putea vorbi mai bine despre esența vieții. Paradox care nu-l prevestește doar pe Craig, ci și pe Kantor. Forța unui asemenea teatru ar izvorî
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
soluții în acest sens ar fi marioneta, manechinul, figura de ceară. Paloarea cadaverică, lividitatea chipului, ca un înscris al morții. Maeterlinck formulează astfel paradoxul unui teatru al absenței omului sau mai degrabă al unui teatru ce are nevoie de această absență pentru a putea vorbi mai bine despre esența vieții. Paradox care nu-l prevestește doar pe Craig, ci și pe Kantor. Forța unui asemenea teatru ar izvorî din senzația de straniu, de tulbure, din impresia de mister produsă de vederea
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
teatrul devine spațiul prin excelență al unei creații poetice definite prin realizarea de forme situate în interstițiul viață-moarte, un spațiu în care actorul aspiră, în viziunea lui Maeterlinck, la statutul de mort viu. Este o nouă afirmare a paradoxului necesarei absențe a actorului ca trup însuflețit și al forței pe care urmează să o capete, într-un astfel de teatru, prezența unei puteri de altundeva, dintr-o altă lume, invizibilă. Iar această absență/prezență nu e oare o miză artistică perfect
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
viu. Este o nouă afirmare a paradoxului necesarei absențe a actorului ca trup însuflețit și al forței pe care urmează să o capete, într-un astfel de teatru, prezența unei puteri de altundeva, dintr-o altă lume, invizibilă. Iar această absență/prezență nu e oare o miză artistică perfect comparabilă cu aceea a colossos-ului ori a zeului-obiect, a tuturor acelor pietre funerare arhaice înălțate ca monumente ale absenței, a tuturor acelor obiecte sculptate, închinate și ele absenței? Pentru Maeterlinck, automatele, manechinele
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
teatru, prezența unei puteri de altundeva, dintr-o altă lume, invizibilă. Iar această absență/prezență nu e oare o miză artistică perfect comparabilă cu aceea a colossos-ului ori a zeului-obiect, a tuturor acelor pietre funerare arhaice înălțate ca monumente ale absenței, a tuturor acelor obiecte sculptate, închinate și ele absenței? Pentru Maeterlinck, automatele, manechinele, figurile de ceară, marionetele sunt purtătoarele dimensiunii metafizice a spațiului ce desparte viața de moarte. Toate aceste efigii 1 sunt reprezentări simbolice ale prezenței/absenței vieții. Ca
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
lume, invizibilă. Iar această absență/prezență nu e oare o miză artistică perfect comparabilă cu aceea a colossos-ului ori a zeului-obiect, a tuturor acelor pietre funerare arhaice înălțate ca monumente ale absenței, a tuturor acelor obiecte sculptate, închinate și ele absenței? Pentru Maeterlinck, automatele, manechinele, figurile de ceară, marionetele sunt purtătoarele dimensiunii metafizice a spațiului ce desparte viața de moarte. Toate aceste efigii 1 sunt reprezentări simbolice ale prezenței/absenței vieții. Ca și statuile sculptorului, ele devin metafore ale creației poetice
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
monumente ale absenței, a tuturor acelor obiecte sculptate, închinate și ele absenței? Pentru Maeterlinck, automatele, manechinele, figurile de ceară, marionetele sunt purtătoarele dimensiunii metafizice a spațiului ce desparte viața de moarte. Toate aceste efigii 1 sunt reprezentări simbolice ale prezenței/absenței vieții. Ca și statuile sculptorului, ele devin metafore ale creației poetice. Teatrul însuși devine o metaforă privilegiată a creației poetice în legătura ei cu moartea sau, mai bine zis, cu indeterminabilul viață-moarte ca unică figură poetică. „Atmosfera de teroare în
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
nu era nici la Maeterlinck, o fantomă, în sensul unui mort care se întoarce printre cei vii pentru a sta de vorbă cu ei. Și totuși el incarnează incontestabil o amenințare venită din partea unor puteri stranii, ce reapar după o absență mai mult sau mai puțin îndelungată, puteri ce-și au sediul într-un altundeva temporal și spațial, ale cărui teritorii se aseamănă mult cu cele ale morții. În cazul lui Ibsen, am putea relua, așadar, ideea „celui de-al treilea
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]