16,963 matches
-
Muzeului de artă „Toma Stelian“ și a Universității Libere (asociație culturală aflată sub patronajul reginei, în cadrul căreia se organizau conferințe și concerte); șia lăsat prin testament locuința din București ca sediu al unui „cămin pentru doctoranzi“, conceput ca o fundație academică. Pe lângă sprijinirea instituțiilor culturale, sa dăruit asistenței publice: a lucrat o lungă perioadă la Așezământul Regina Elisabeta, a organizat un cămin de copii bazat pe sistemul Montessori, a condus Spitalul nr. 108 din București în timpul Primului Război Mondial, a fost președinta Asociației
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
primelor trei din aceste școli să fie încredințată Facultății de Medicină, ca parte integrantă a universității naționale. Facultatea de Medicină indică un "corp științific" alcătuit din "membri efectivi" (toți profesori în activitate ai școlii medico-chirurgicale și "profesori emeriți asociați corpului academic") și "membri extraordinari" (profesorii școlii de farmacie și veterinărie cu vot deliberativ în chestiunile privind specialitatea lor). Ca preocupare de bază a Facultății de Medicină, i se atribuie sarcina de: a crea doctori în medicină, în chirurgie și oculistică, precum și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
într-un timp interesant. Despre Slătineanu, desigur, am și alte surse, din alte fotografii și din multe povestiri, pentru că, fiind un ins fabulos, a lăsat o legendă, una în plus într-un spațiu care iubește legendele, cum a fost spațiul academic medical. Există chiar o tradiție a legendelor despre unii medici mari; și este o tradiție nobilă, necesară unei profesii care are nevoie de idoli. Dintre "legendari", Slătineanu a fost unul dintre cei mai iubiți, trăind în amintirea vie a unor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
lui Slătineanu ca savant de renume mondial a fost extraordinar în anii interbelici, iar lucrările sale au devenit repere mereu citate. Între 1923-1926 a fost rector al Universității ieșene; într-o perioadă de mari frământări, a reușit să mențină spiritul academic al Iașului. Omul Slătineanu, prețuit și iubit, invidiat dar nu dușmănit, a devenit un tezaur viu al unui oraș care nu ducea lipsă, în acei ani, de oameni iluștri. În 1939, când se pensionează, dispunea de un laborator care, cum
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
mai deseori ca rector, funcție care a onorat mai mulți ani școala medicală ieșeană. Am participat, firește, la câteva reuniuni conduse de el. Destul pentru a constata cât de interesant era omul, cât de inteligent aprecia "lumea", nu numai aceea academică, și pentru a intui farmecul intelectualului (calm, ușor ironic) și "umoarea" de om dăruit cu simțul superior, umorul. Am citit diferitele și foarte interesantele sale lucrări. Am colaborat de câteva ori în încercarea de a elucida impasuri profesionale în care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
a Universității ieșene. Mai multe încercări, datorate unor intelectuali formați în mari școli occidentale, nu au reușit să înfrângă rezistența majorității medicilor, motivați în special de criterii clientelare; nu-i mai puțin adevărat că această rezistență ascundea și un conservatorism "academic" (altfel spus, ignoranță) care condamna orice inițiativă de modernizare a tocitei practici medicale, devenită de un anacronism vinovat; este destul să menționez că pe un raport semnat de doi tineri chirurgi din Târgu Neamț, care semnalau că la Spitalul lor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
studiu. Având aceste condiții la Iași, N. Leon a fost, după câte știm, unicul profesor ieșean care a refuzat cu obstinație transferul la București. N. Leon a refuzat, tot atât de tranșant, titlul de membru al Academiei, pe motivul că această societate academică "nu a numărat printre membrii săi pe Eminescu, nici pe Caragiale, nici pe Creangă". Activitatea de gânditor politic nu poate fi desprinsă, în cazul lui Leon, de aceea de savant. Alături de Băncilă, frații Nădejde, Stere, doctorii Cantacuzino, Slătineanu, Cazacu, Irimescu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
toate sectoarele diverse și uneori dificile ale obiectului: arhitectură sanitară, urbanistică, igienă publică, profilaxia marilor epidemii, igienă "agricolă" și chimia pământului. Toate acestea au constituit capitole care au îmbogățit fondul cultural al medicilor. Drept, judicios în opinii, model de ținută academică, a fost printre ultimii mesageri ai portretului clasic al profesorului de elită. ION NICOLAU (1891-1970) Printre cei mai mari profesori de medicină din câți am cunoscut aici, în țară, sau în străinătate, într-o grupă virtuală de "iluștri" l-aș
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
universitate de sine stătătoare", desprinsă organizatoric de Universitatea "Alexandru Ioan Cuza"), a fost doctorul Nicolai Zaharia (1916-1974). Astăzi, retras într-o umbră prea apropiată de zodia uitării, poate și datorită modestiei și discreției sale (neobișnuită, în general, într-o lume academică amatoare de iluziile înșelătoare ale recunoașterilor formale), sunt destul de puțini contemporani care îl mai păstrează la locul meritat în memoria lor; cei mai tineri nu știu mai nimic de el; este totuși o frumoasă excepție, aceea a elevului său cel
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
cu nostalgia unei fugace tinereți, ci cu satisfacția de a fi avut, aici, la Facultatea de Medicină, între 1969 și 1972, cea mai interesantă, cea mai frumos alcătuită și cea mai curajoasă revistă studențească dintre cele care apăreau în mediul academic al timpului. Îmi controlez, îmi măsor și eu vorbele, dar nu am nici un motiv să schimb ceva din această frază. Spre deosebire de alte reviste contemporane Symposionului aceasta, a noastră, avea câteva note speciale, calități mari la vremea aceea. Straiele prea modeste
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
autenticitate, exprimată în titluri de felul acesta «Cununa de aur», «Țării mele», «O, țară», «Țara», «Mormântul stegarului», cuprinzând puține poezii, este cronologic al doilea volum din creația sa, care îi va aduce lui V. Voiculescu nu numai laurii unui premiu academic, ci și intrarea în 1920 în Societatea Scriitorilor Români. Era o confirmare a ceva! <citation author="Vasile Voiculescu">Eu mi-am lucrat cununa și pe de-a-ntregun mine, Și sufletul, în flăcări, fu singur meșter faur; Semeață, neatinsă de foc și
Academia bârlădeană și Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/783_a_1506]
-
fost serios atât în privința consilierii monarhilor cuprinsă în Principele, cât și în privința consilierii republicilor în Discursuri a condus, în secolul al XIX-lea și la începutul secolului al XX-lea, la o nouă interpretare care a încercat să transcendă disputa academică privind republicanismul lui Machiavelli portretizându-l că pe un tehnician politic suprem. Atribuindu-i lui Machiavelli o perspectivă asupra politicii mult mai largă decât cea a unui republican dogmatic, apărătorii lui Machiavelli au considerat posibilă interpretarea Principelui și a Discursurilor
Machiavelli si Renasterea italiana. Studii by WILLIAM J. CONNELL [Corola-publishinghouse/Science/989_a_2497]
-
MacCaffrey, "Place and Patronage în Elizabethan Politics", în Elizabethan Government and Society: Essays Presented to Șir John Neale, S. Ț. Bindoff, J. Hurstfield, C. H. Williams (eds), Athlone Press, Londra, 1961. Weissman, Ronald F. E., Ritual Brotherhood în Renaissance Florența, Academic Press, New York, 1982. Capitolul VII Patronajul familiei de' Medici în dominionul florentin* După cum îmi este cunoscut, până acum nu a fost remarcat faptul că unele dintre cele mai bune studii cu privire la patronajul social florentin din epoca Laurenziana au avut tendința
Machiavelli si Renasterea italiana. Studii by WILLIAM J. CONNELL [Corola-publishinghouse/Science/989_a_2497]
-
ale secolului al XV-lea privind înființarea orașelor, nu se refereau pur și simplu la idealurile republicane sau princiare aflate în competiție, ci la faptul dacă un oraș a fost fondat în timpul Republicii române sau în timpul Principatului 60. Aceste dezbateri academice ale Renașterii, sugerează el, au fost, de asemenea, dispute asupra relației dintre dreptul cutumiar și dreptul român. După cum a observat Bruni, tradițiile și legile care au fost conservate în statutele comunelor toscane constituind dreptul cutumiar erau de origine etrusca, deoarece
Machiavelli si Renasterea italiana. Studii by WILLIAM J. CONNELL [Corola-publishinghouse/Science/989_a_2497]
-
1954, pp. 101-110. ---, The Government of Florence under the Medici, 1434-1494, Clarendon Press, Oxford, 1966. Santoli, Quinto, "Giannozzo Manetti, Capitano di Custodia a Pistoia", în Bullettino storico pistoiese, XXVIII, 1926, pp. 47-56. Trexler, Richard C., Public Life în Renaissance Florence, Academic Press, New York, 1980. Trinkaus, Charles, În Our Image and Likeness: Humanity and Divinity în Italian Humanist Thought, University of Chicago Press, Chicago, 1970, I. Trivellato, Francesca, "La missione diplomatică a Venezia del fiorentino Giannozzo Manetti a metà Quattrocento", în Studi
Machiavelli si Renasterea italiana. Studii by WILLIAM J. CONNELL [Corola-publishinghouse/Science/989_a_2497]
-
a reprezentat sfârșitul Renașterii și că scrierile istorice italiene ulterioare au fost cel mai bine descrise drept altceva, de obicei "baroc". Deși alte explicații au avut, uneori pretenții arheologismul, de exemplu, sau hegemonia spaniolă, sau apariția unei "arte a istoriei" academice (ars historica), despre care se presupunea că înlătura lucrul real52 a existat, de asemenea, o credință implicită potrivit căreia cultură Countra-Reformei a provocat istoria narativa renascentista, genul care a prosperat, în ciuda modificărilor, și în timpul barocului 53. Cu toate acestea, cu
Machiavelli si Renasterea italiana. Studii by WILLIAM J. CONNELL [Corola-publishinghouse/Science/989_a_2497]
-
ca fenomen istoric motivele supraviețuirii sale, transmiterea și transformarea nu pot fi negate așa de ușor. Baron, Gilbert, Pocock și alții au contribuit, chiar greșind uneori, la un proiect mult mai amplu și mai greu realizat, cel al unei mode academice prin intermediul transmiterii paradigmelor. 42 Fubini, Renaissance historian, p. 542. 43 Pentru conținutul acestei teze a se vedea A. Rabil, JR., The significance of "civic humanism" în the interpretation of the Italian Renaissance, în Renaissance humanism: foundations, forms and legacy, vol
Machiavelli si Renasterea italiana. Studii by WILLIAM J. CONNELL [Corola-publishinghouse/Science/989_a_2497]
-
W. MacCaffrey, "Place and Patronage în Elizabethan Politics", în Elizabethan Government and Society: Essays Presented to Șir John Neale, S. Ț. Bindoff, J. Hurstfield și C. H. Williams (eds), Londra, 1961; cf. R. Weissman, Ritual Brotherhood în Renaissance Florența, New York, Academic Press, 1982; F. W. Kent și P. Simons (ediție îngrijita de), Patronage, Art, and Society în Renaissance Italy, Canberra, Oxford UP, 1987; Ch. Klapisch-Zuber, Parenti, amici, e vicini: îl territorio urbano di una famiglia mercantile nel XV secolo, Quaderni storici
Machiavelli si Renasterea italiana. Studii by WILLIAM J. CONNELL [Corola-publishinghouse/Science/989_a_2497]
-
Fondazione Pietro Bembo, 1990-1991, ÎI, pp. 547-548. Pentru copilul lui Bernabò Visconti vezi Giovanni di Pagolo Morelli, Ricordi, în Mercanti scrittori, p. 229. Cele două cazuri au fost de asemenea consemnate de Richard C. Trexler, Public Life în Renaissance Florența, Academic Press, New York, 1980, p. 285. 45 Legea florentina din 25 octombrie 1456 a fost discutată în Klapisch-Zuber, La maison, p. 128. 46 Vespasiano, Comentario, ÎI, p. 549; Naldi, Vită, col. 555; Manetti, Historia pistoriensis, cît., col. 991. 47AS Pistoia, Com.
Machiavelli si Renasterea italiana. Studii by WILLIAM J. CONNELL [Corola-publishinghouse/Science/989_a_2497]
-
un comentariu detașat al vieții acestuia, într-o reconstituire polemică și nu mai puțin sarcastică, parodică și realistă, totuși, Viețile paralele "ca gen ni se lămurește într-una din numeroasele note de subsol, utilizate cu dezinvoltura trimiterilor critice din studiile academice nu este o operă realistă, ci, prin maniera de prezentare a evenimentelor, este un roman de fantezie biografică (subliniat) sublinierea aparține autoarei, n.n., Ct.C. Lucrarea nu urmează cursul istoric al evenimentelor vieții lui Mihai Eminescu, constituindu-se într-o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
stârnit în jurul intervenției pe care Panait Istrati o publicase în Adevărul literar și artistic din 21 septembrie 1924, la drept vorbind, un fel de scrisoare deschisă către cititorii români, în chip de răspuns la solicitarea Comitetului executiv jubiliar al Societății Academice "România Jună" care, prin "pana președintelui" său, Octavian Moisescu, îi solicitase colaborarea la un "Almanach", destinat strângerii de fonduri în vederea ridicării unui "monument" în memoria "marelui nostru poet". Solicitarea era cât se poate de îndreptățită și plină de speranțe, aducătoare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
1924 că-ncep să mă căiesc că m-am vârât în tărâțele românești, de unde cu groază am ieșit acum nouă ani!" Iar acum "de la Rolland și până la octogenarul Georg Brandes, îmi deschide brațele. Voiți s-o cunoașteți? Iat-o:/ Societatea Academică de Istorie Universală (care se fălește cu cincisprezece prinți și capete încoronate, și în fruntea căreia figurează regina Maria a României) îmi trimite statutul, invitându-mă să-i fiu membru onorific, și prin secretarul ei, d. H. Laumonnière, ofițer al
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
la editura pe care o conduce, ajungând în prezent la volumul al 25-lea (și, probabil, până la sfârșit vor mai fi necesare încă de trei ori pe-atâtea), în fine, există un prim volum al bibliografiei critice, realizat sub egidă academică (pe când continuarea?), dar strădaniile operative par să aparțină deocamdată inițiativelor individuale. Iată, bunăoară, Adrian Dinu Rachieru (un critic incisiv și foarte atent la ceea ce se întâmplă în jurul său) ne oferă acum o suită de studii pe această temă, organizate unitar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
tălmăcire dar unii au scris ei înșiși poezii originale sub semnul autorului Luceafărului: de la George Murnu sau Victor Eftimiu la Teohar Mihadaș ori Hristu Cândroveanu ș.a. Cu prilejul împlinirii a 150 de ani de la nașterea poetului, sub egida Fundației Societății Academice Moscopolitane, a apărut un substanțial volum de articole, creații beletristice (versuri și proză) închinate lui Mihai Eminesu în limba aromână, dar și un bogat sumar de poezii și pagini de proză (de fapt articole din publicistica gazetarului de la Timpul, în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
o altă abordare a publicisticii eminesciene, înțeleasă ca o adevărată operă literară, cu statut de drept în acest sens. Iată că de curând un tânăr cercetător timișorean, Daniel Ciurel, abordează stilistic opera publicistică a lui Mihai Eminescu, într-o cercetarea academică mai întâi (o teză de doctorat), publicată ulterior într-un substanțial volum de marcată analiză prozodică: Oratorul Eminescu. Structuri și strategii retorice în publicistică (Timișoara, Editura MIRTON, 2011). Domnia sa pornește de la credința că "analiza retorică" a textelor eminesciane publicistice este
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]