10,938 matches
-
ordonat ca cetatea să fie apărată cu orice preț. Pe 21 august 1653 armata lui Gheorghe Ștefan a ajuns la Suceava și a încercat să atace tabăra cazacilor aflată sub zidurile cetății. Această încercare a eșuat, deoarece în câteva zile apărătorii au construit fortificații solide. Odată cu începerea asediului. Tătarii (2000), care au venit cu Timuș, au pus condiția să părăsească cetatea, cît timp mai au încă încă cai. Timuș Hmelnițki nu a fost de acord și a ucis un murza tătar
Asediul Sucevei () [Corola-website/Science/327093_a_328422]
-
șold, moare pe 15 septembrie de cangrenă, iar peste trei zile vestea s-a răspândit și în tabăra adversă. În cele din urmă asaltul (cu mari pierderi de ambele părți) nu a reușit. Armistițiul dintre Gheorghe Ștefan, aliații lui și apărătorii cetății, a avut mai multe condiții. Comandantul cetății a jurat că nici el, nici cazacii nu vor lupta împotriva domnitorilor, Moldovei, Țarii Românești și Transilvaniei, vor ceda trezoreria lui Lupu, iar pământurile boierilor loiali și ale lui Timuș Hmelnițki, vor
Asediul Sucevei () [Corola-website/Science/327093_a_328422]
-
marcat sfârșitul familiei Aba și a dominației acesteia în estul Ungariei. După dispariția dinastia Arpadiană în 1301, succesiunea la tronul Ungariei este contestată de mulți membrii ai unor familii influente ale Europei. Unul dintre aceștia era Carol Robert de Anjou, apărătorul Papei. După câțiva ani Carol și-a condus oponenți în afara țării și se instalează pe tronul Regatului Ungar. La acel moment, Ungaria era o confederație de regate mici, principate și ducate. Însă, domnia sa nu era recunoscută în multe zone ale
Bătălia de la Rozgony () [Corola-website/Science/327126_a_328455]
-
arcașii tătari. Sub ploaia de săgeți, polonezii s-au retras spre satul fortificat din apropiere. Aici, forțele combinate ale cavaleriștilor tătari și cazaci au reușit să spargă formația defensivă de care a polono-lituanienilor și i-au pus pe fugă pe apărători. Hetmanul Mikołaj Potocki, care primise cererea de ajutor a fiului său pe 3 mai 1648, a trimis forțe de sprijin, care au ajuns la aproximativ 100 km depărtare de locația bătăliei în momentul în care aceasta se sfârșise. Cei mai mulți soldați
Bătălia de la Żółte Wody () [Corola-website/Science/327315_a_328644]
-
această manevră a avioanelor germane. Germanii au efectuat virajul deasupra Mării Nordului și, la aproximativ 06:00, au bombardat orașul Ypenburg. Imediat după aceea, avioanele de transport au lansat mai multe valuri de parașutiști în regiunea aeroportului și în vecinătatea lui. Apărătorii olandezi au deschis focul cu mitralierele împotriva avioanelor de transport și a parașutiștilor provocându-le pierderi și obligându-i să se împrăștie pe o suprafață mare. Mai multe avioane, care încercau să aterizeze, au fost avariate sau distruse de focul
Bătălia pentru Haga () [Corola-website/Science/330631_a_331960]
-
bazei și au arborat steagul german ca semn al victoriei lor. În ciuda acestei victorii parțiale, olandezii au reușit să blocheze înaintarea germanilor dinspre Ypenburg spre Haga. Cam în același timp, au fost lansați parașutiști în zona pistei aeroportului de la Ockenburg. Apărătorii de la Ockenburg nu au reușit să îi împiedice pe atacatori să cucerească aeroportul, dar au reușit în schimb să îi întârzie suficient de mult, permițând unor unități de infanterie să se deplaseze în zonă și să prevină înaintarea germanilor spre
Bătălia pentru Haga () [Corola-website/Science/330631_a_331960]
-
că germanii cuceriseră controlul asupra aeroportului Ockenburg, ceea ce le-ar fi permis să aducă întări, olandezii au bombardat pista de aterizare. Construcția aeroportului Valkenburg nu era finalizată. La fel ca în cazul aeroportului Ypenburg, germanii au bombardat mai întâi pozițiile apărătorilor, provocându-le pierderi importante, și numai după aceea au lansat parașutiștii. În ciuda faptului că valurile succesive de parașutiști au suferit pierderi grele, olandezii nu au reușit să îi împiedice pe germani să cucerească aeroportul. Dat fiind faptul că instalațiile aeroportului
Bătălia pentru Haga () [Corola-website/Science/330631_a_331960]
-
(n. 28 ianuarie 1866 în Baia de Criș, Hunedoara - d. 3 noiembrie 1933 în Cluj-Napoca) a fost un avocat și om politic român, apărător al memorandiștilor în anul 1894 și militant pentru Marea Unire de la 1 decembrie 1918. Dr. Amos Virgiliu Frâncu s-a născut la 28 ianuarie 1866 în Baia de Criș, unde tatăl său era proto-fisc comitantes, fiind nepot de frate al
Amos Frâncu () [Corola-website/Science/330665_a_331994]
-
perfect trei limbi: româna, maghiara și germana, și binișor franceza. Se stabilește la Cluj, unde ajunge unul din marii avocați ai Ardealului. Aici a avut ocazia să exceleze în procesul Memorandumului de la 1894. În acest proces Amos Frâncu a fost apărătorul liderului Partidului Național Român, dr. Ioan Rațiu. Deși era cel mai tânăr ca vârstă, el a condus întreaga apărare colectivă a Memorandiștilor, puși sub acuzare pentru că au îndrăznit să publice în presa internațională un document prin care denunțau oprimarea națională
Amos Frâncu () [Corola-website/Science/330665_a_331994]
-
Abrud, Brad, s-au răscolit satele în frunte cu preoții în odăjdii și prapori, întâmpinând cortegiul funerar îmbarcat pe automobile. Înmormântarea a avut loc în data de 7 noiembrie 1933, când cel ce fusese dr. Amos Frâncu, Tribun al Apusenilor, apărătorul moților, „moștenitorul spiritual” al lui Avram Iancu, fu coborât în sânul de mamă al gliei, în cimitirul greco-catolic din Baia de Criș, la numai câteva sute de pași de gorunul lui Horea și de mormântul lui Avram Iancu. Întreaga presă
Amos Frâncu () [Corola-website/Science/330665_a_331994]
-
și Imperiul Rus, a devenit scenă operațiunilor de pe Frontul de Est al Primului Război Mondial. După război și prăbușirea Imperiilor Ruse, Germane și Austro-Ungarie, Polonia a devenit o repiblică independența. Războiul a împărțit rândurile celor trei imperii de partiționare, asmuțind Rusia în calitate de apărător al Siberiei și că aliat al Mării Britanii și Franței împotriva celor mai importanți membri ai Puterilor Centrale: Germania și Austro-Ungaria. Această situație i-a condus pe polonezi pe o pârghie politică, ambele parți oferind angajamente de viitoare concesii și
Polonia în Primul Război Mondial () [Corola-website/Science/330746_a_332075]
-
toate acestea, poziția geografică a Poloniei între Germania și Rusia a însemnat foarte mult și a dus la pierderi umane și materiale pentru polonezi între 1914 și 1918. Războiul a împărțit rândurile celor trei imperii de partiționare, asmuțind Rusia în calitate de apărător al Siberiei și ca aliat al Marii Britanii și Franței împotriva celor mai importanți membri ai Puterilor Centrale: Germania și Austro-Ungaria. Această situație i-a condus pe polonezi pe o pârghie politică, ambele părți oferind angajamente de viitoare concesii și autonomie
Istoria Poloniei (1795-1918) () [Corola-website/Science/330745_a_332074]
-
autor care în mod patent este incompetent, necinstit sau ambele, fiind greu să lămurim care dintre ele e varianta corectă” și că „argumentele sale sunt adesea exemple ale sofismului ignoratio elenchi.” Există o teorie a conspirației că biologii ar fi apărătorii fanatici ai unei dogme. H. Allen Orr afirma despre asta „Deci când Dreapta Creștină încearcă să susțină că în mod instinctiv evoluționiștii sar în defensivă oricând cineva îndrăznește să pună la îndoială status quo darwinist, întrebați-vă de ce Wright și
Critica teoriei evoluției (biologie) () [Corola-website/Science/330754_a_332083]
-
politic. În calitate de critic și teoretician literar, acesta este considerat a fi unul dintre inițiatorii teoriei critice a post-colonialismului, examinând literatura din punct de vedere al politicilor sociale și culturale. În calitate de activist politic, este văzut ca unul dintre cei mai vehemenți apărători a drepturilor poporului palestinian și a creării unui stat Palestinian independent, fiind descris de către jurnalistul Robert Fisk drept una dintre cele mai puternice voci ale palestinienilor. s-a născut în Ierusalimul de Vest, oraș situat la acel moment în Palestina
Edward Said () [Corola-website/Science/330887_a_332216]
-
sprijinul sfântului Mercurie în una dintre bătăliile purtate cu Vasile Lupu. Obiceiul de a atribui ca hram nume de sfinți militari era bazat pe credința domnitorilor în puterile divine pe care acești sfinți le aveau ca „"purtători de biruință și apărători în războaie"”. De altfel, Matei Basarab a mai ales hramuri de sfinți militari, pe lângă sfântul Mercurie de la Plătărești putând fi amintit hramul arhanghelilor Mihail, Gavril și Rafail de la Mănăstirea Brebu. Primul izvor scris care atestă data de 3 aprilie 1646
Mănăstirea Plătărești () [Corola-website/Science/330085_a_331414]
-
activ pentru drepturile omului din URSS. În luna mai 1969 a intrat în rândul "grupului de inițiativă din URSS pentru apărarea drepturilor omului". Din anul 1971 este unul dintre coatorii "cronicii evenimentelor curente" - buletinului tipărit la mașina de scris a apărătorilor drepturilor omului din URSS. La 28 decembrie 1974 a fost arestat pentru "agitație și propagandă antisovietică". În decembrie 1975 a fost condamnat la 7 ani de închisoare și 3 ani de deportare. Și-a ispășit pedeapsa la colonia cu regim
Serghei Adamovici Kovaliov () [Corola-website/Science/330125_a_331454]
-
în Parlamentul României. s-a născut în 1806 în satul Hilișeu din județul Dorohoi, în familia lui Vasile Vârnav, mic moșier. Fratele său, călugărul Sofronie Vârnav (cu numele de mirean Scarlat, n. 1801), a fost unul dintre cei mai călduroși apărători ai ideii Unirii Principatelor. Din 1831 pînă în 1836 a studiat medicina la Viena și Buda, unde a obținut doctoratul în 1836 cu teza în limba latină "Rudimentum Physiographie Moldaviae" ("Scurtă fiziografie" "a Moldovei"). Constantin Vârnav a fost primul moldovean
Constantin Vârnav () [Corola-website/Science/330169_a_331498]
-
posibilele zone de debarcare. Orașul și portul erau bine apărate de cuiburi de mitralieră, artilerie de câmp și mortiere, concentrate pe rutele de acces spre oraș (în special în peșterile din faleză), iar spatele frontului era asigurat cu rezerve consistente. Apărătorii aveau poziții defensive nu doar în oraș, dar și pe dealurile de pe care puteau fi supravegheate plajele. Infanteria germană asigura de asemenea apărarea stației radar de lângă Pourville și a bateriilor de artilerie de coastă de la Varengeville și Berneval. "Luftwaffe" avea
Raidul de la Dieppe () [Corola-website/Science/330147_a_331476]
-
a fost decorat cu Ordinul „Pentru Servicii Deosebite” pentru reușita raidului, iar căpitanul Patrick Porteous a fost decorat cu Crucea Victoria. Lupta scurtă dintre convoiul german și vasele aliate de debarcare care transportau comandoul nr. 4 i-a alarmat pe apărătorii germani ai Plajei Blue. Debarcarea de lângă Puys a Regimentului Regal Canadian, a trei plutoane de vânători de munte canadieni și a unui detașament de artilerie urmărea neutralizarea cuiburilor de mitralieră și a bateriilor de artilerie care apărau plaja din fața orașului
Raidul de la Dieppe () [Corola-website/Science/330147_a_331476]
-
și 264 au fost luați prizonieri. Pe Plaja Green, la aceeași oră cu debarcarea comandoului nr. 4, a debarcat Regimentul South Saskatchewan și s-a îndreptat spre Pourville. Debarcarea a avut loc la 4:52, fiind o surpriză totală pentru apărătorii germani, care nu au apucat să deschidă focul împotriva canadienilor de pe plajă. Din nefericire, pe drumul spre plajă, unele dintre vasele de debarcare s-au abătut de la curs și o bună parte a unui batalion a ajuns la mare depărtare
Raidul de la Dieppe () [Corola-website/Science/330147_a_331476]
-
ale regimentului al 14-lea canadian, a căror debarcare începuse în același timp, dar a ajuns pe plajă mai târziu. Astfel, cele două regimente de infanterie au fost obligate să atace fără sprijinul blindatelor. Atacul infanteriei a fost întâmpinat de apărătorii germani cu focul susținut al mitralierelor grele din amplasamentele săpate în faleze. Atacatorii nu au reușit să îndepărteze obstacolele întâlnite în cale, nu au putut escalada malul înalt și au suferit pierderi grele. Numai 29 de tancuri au fost debarcate
Raidul de la Dieppe () [Corola-website/Science/330147_a_331476]
-
franco-poloneză prevedea că forțele terestre franceze ar fi trebuit să declanșeze o ofensivă de proporții la trei zile după declanșarea mobilizării. Forțele franceze trebuiau să cucerească controlul asupra zonei aflate între frontieră și Linia Siegfried și să exercite presiuni asupra apărătorilor acesteia. În a 15-a zi a mobilizării, forțele franceze ar fi trebuit să declanșeze un atac general împotriva Germaniei. Mobilizarea parțială a început în Franța pe 26 august, pentru ca pe 1 septembrie să se declare mobilizare generală. În timpul mobilizării
Ofensiva din Saar () [Corola-website/Science/330280_a_331609]
-
se putea deplasa. După "metamorfoza" lui Samsa, tatăl întinerește într-un mod spectaculos: se angajează la o bancă, poartă « uniformă albastră, strâsă pe corp, cu nasturi aurii » și are o privire « vioaie și tânăra ». Mai mult, își asumă rolul de apărător al familiei, împotriva monstruozității fiului, pe care îl ține la distanță cu lovituri de baston. Mama lui Gregor oscilează în mod tragic între atașamentul pe care îl are față de fiul ei și groază, repulsia față de monstrul în care s-a
Metamorfoza (nuvelă) () [Corola-website/Science/330375_a_331704]
-
voluntari texani au ocupat Alamo, lângă Sân Antonio de Béxar (astăzi, Sân Antonio, Texas). După un asediu de 13 zile, soldații mexicani conduși de președintele general Antonio López Guerrero de Santa Anna au lansat un asalt asupra Misiunii Alamo. Toți apărătorii texani au fost uciși, cu excepția a doi. Cruzimea lui Santa Anna din timpul bătăliei i-a inspirat pe numeroși texani—atât coloniști din Texas cât și aventurieri din Statele Unite—să se alăture armatei texane. Mânați de dorința de răzbunare, texanii
Extinderea și divizarea Statelor Unite ale Americii (1789–1860) () [Corola-website/Science/329129_a_330458]
-
Atitudinea față de extinderea teritoriului național poate fi un criteriu de împărțire a politicienilor polonezi în două categorii: a celor care apărau restaurarea statului polonez pe baza fostelor teritorii ocupate în apus, pe de o parte, și a celor care erau apărătorii renașterii statului pe baza fostelor teritorii ocupate în răsărit, pe de altă parte. Principalul reprezentant al primului curent de la începutul secolului al XX-lea a fost Roman Dmowski, un adept al mișcării panslave, care era susținătorul definirii granițelor estice pe
Linia Curzon () [Corola-website/Science/329138_a_330467]