10,825 matches
-
Vittorio de Sica Miracolo a Milano (Miracol la Milano, 1951), o mulțime fără adăpost cântă „Vrem un acoperiș deaspura capului, vrem să credem, noi și copiii, În ziua de mâine”. Modelele de consum În Europa postbelică reflectau penuria prelungită de pe continent și impactul durabil al Marii Crize și al războiului. Raționalizarea a ținut cel mai mult În Marea Britanie: pâinea s-a distribuit pe cartelă din iulie 1946 până În iulie 1948, cupoanele de textile au fost folosite până În 1949, aprovizionarea cu haine
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Marea Britanie de guvernul laburist aveau suprafața standard de 56 de metri pătrați pentru un apartament cu patru camere). Foarte puțini europeni aveau mașină sau frigider: muncitoarele din Anglia, unde nivelul de trai era mai ridicat decât În majoritatea țărilor de pe continent, mergeau la piață de două ori pe zi, pe jos sau cu mijloacele de transport În comun, la fel ca mamele și bunicile lor, pe vremuri. Marfa din țări străine era exotică și costisitoare. Senzația generală de restricție era accentuată
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
avantajoasă a deceniilor de prosperitate care au urmat. Puțini europeni de atunci, informați sau nu, anticipau amploarea transformărilor ce aveau să urmeze. Experiența ultimilor cincizeci de ani le indusese multora un scepticism amar. Înainte de primul război mondial, Europa era un continent optimist: politicienii și jurnaliștii priveau cu Încredere spre viitor. Treizeci de ani și două războaie mondiale mai târziu, oamenii fixau cu anxietate un trecut teribil. Mulți observatori anticipau o nouă criză postbelică, alt val de extremism, un al treilea război
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
se mai Întâmplase de mult, europenii Începeau din nou să aibă copii. În 1949, rata natalității era În Marea Britanie cu 11% mai mare decât În 1937; În Franța a crescut cu procentul-record de 33%. Această explozie de fertilitate, pe un continent unde din 1913 indicatorul demografic prevalent era mortalitatea prematură, avea o importanță epocală. Nebănuită de contemporani, o nouă Europă se năștea. PARTEA A DOUATC "PARTEA A DOUA" Prosperitatea și neajunsurile ei: 1953-1971tc "Prosperitatea și neajunsurile ei\: 1953‑1971" VIIItc "VIII
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
prea multă importanță. Cu toate acestea, după moartea lui Stalin și sfârșitul războiului din Coreea, Europa Occidentală a pășit pe nesimțite Într-o eră remarcabilă de stabilitate politică. Pentru prima oară În patruzeci de ani, statele din jumătatea vestică a continentului nu erau nici În război și nici imediat amenințate, cel puțin În cercul lor. Conflictele politice interne se domoliseră. Partidele comuniste de pretutindeni, cu excepția Italiei, erau marginalizate treptat, iar spectrul unui reviriment fascist nu mai era invocat decât În campaniile
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Însă că aveau perfectă dreptate. Nici măcar conducerea sovietică nu acorda o importanță deosebită propriilor propuneri și nu se aștepta realmente ca americanii, britanicii și francezii să-și retragă trupele, lăsând Germania neutră și dezarmată să plutească În derivă În inima continentului. Stalin și succesorii săi erau chiar mulțumiți de prezența militară permanentă a Statelor Unite pe teritoriul german: pentru liderii sovietici din acea generație, prezența soldaților americani În Germania de Vest era cea mai bună pavăză Împotriva revanșismului german. Ei nu ar
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
despre această posibilitate, la numai cinci ani după Înfrângerea lui Hitler. Administrația Truman solicitase suplimentarea ajutorului militar internațional, dar pentru a aproba acest lucru Congresul dorea să vadă că și aliații Americii - inclusiv Germania - Își aduc contribuția la apărarea propriului continent. Când secretarul de stat american Dean Acheson a inițiat În septembrie 1950 discuțiile cu Franța și Marea Britanie pe tema reînarmării Germaniei, francezii s-au opus vehement. Cele mai negre bănuieli despre NATO păreau să li se confirme: Pactul nu era
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Dulles la Întâlnirea Consiliului NATO din aprilie 1954, „capacitatea atomică este, În ochii Statelor Unite, esențială pentru apărarea zonei NATO În fața prezentei amenințări. Pe scurt, trebuie să privim aceste arme ca fiind Într-adevăr convenționale”. Coincidența dintre nuclearizarea NATO și stabilizarea continentului nu era Întâmplătoare. Războiul convențional În centrul și vestul Europei Își pierdea din interesul strategic și pentru sovietici. Moscova acumula arme nucleare, ajungând de la 5 În 1950 la 1.700 până la sfârșitul deceniului. Dar sovieticii puneau accentul pe dezvoltarea capacității
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
RFG a acceptat nu fără resentimente vetoul Înarmării nucleare, așa cum acceptaseră și divizarea Berlinului, pentru a-i reține pe americani. Între timp, tratatul confirma o direcție nouă În strategia sovietică: atenția URSS părăsea Europa pentru a se Îndrepta spre alte continente. Stabilizarea Războiului Rece În Europa, probabilitatea redusă ca el să devină „fierbinte” și faptul că aceste decizii oricum nu le aparțineau i-au făcut pe occidentali să adopte concluzia confortabilă că un conflict armat convențional era depășit. Războiul, credeau mulți
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
el să devină „fierbinte” și faptul că aceste decizii oricum nu le aparțineau i-au făcut pe occidentali să adopte concluzia confortabilă că un conflict armat convențional era depășit. Războiul, credeau mulți În anii 1953-1963, era improbabil, cel puțin pe continentul european (el a continuat să rămână soluția predilectă pentru rezolvarea conflictelor În restul lumii). În cazul unui război, arsenalul nuclear uriaș al marilor puteri sugera consecințe de o gravitate inimaginabilă: războiul nu putea fi decât rezultatul unei greșeli de calcul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
naționale - nu puteau masca vechile defecte. Erau vechile defecte, Într-o formă nouă. IXtc "IX" Iluzii pierdutetc "Iluzii pierdute" Indië verloren, rampspoed geboren. șDacă pierdem Indiile, suntem pierduți.ț Zicală olandeză, populară În anii ’40 Vântul schimbării suflă peste acest continent și, fie că ne place sau nu, conștiința de sine a Africii este o realitate politică. Harold Macmillan, cuvântare la Cape Town (3 februarie 1960) Marea Britanie a pierdut un imperiu și nu și-a găsit Încă un rol. Dean Acheson, discurs
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
la opt ani ucigători de război civil. Autoritățile franceze au propus reforme, dar era prea târziu. În martie 1956, noul guvern socialist al lui Guy Mollet a acordat independența coloniilor vecine, Tunisia și Maroc - prima cedare a puterii coloniale de pe continentul african. Dar când Mollet a vizitat Algerul, coloniștii europeni l-au bombardat cu fructe stricate. Parisul era prins Între cererile inflexibile ale FLN-ului clandestin și refuzul rezidenților europeni din Algeria, reprezentați de un Comitet pentru Apărarea Algeriei Franceze, de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
estul și Îndeosebi În sudul Africii, destrămarea imperiului s-a dovedit mai controversată decât fusese În Africa de Vest. Când Harold Macmillan i-a informat pe sud-africani, Într-o cuvântare faimoasă ținută la Cape Town În 1960, că „vântul schimbării suflă peste acest continent și, fie că ne place sau nu, această dezvoltare a conștiinței șafricaneț este o realitate politică”, el nu aștepta o reacție favorabilă și nici nu i s-a oferit așa ceva. Coloniștii albi din Africa de Sud au proclamat republica În 1961 și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de discuri au crescut de la 277 de milioane de dolari În 1955 la 600 de milioane patru ani mai târziu. Dar au crescut totuși. În Marea Britanie, unde inițial tinerii au fost mai expuși la modele americane decât contemporanii lor de pe continent, explozia muzicii pop poate fi datată odată cu proiectarea filmului Rock Around the Clock (1965), cu Bill Haley and his Comets și Platters. Producția În sine era mediocră chiar și după standardele scăzute ale filmelor de muzică rock, dar melodia-titlu eponimă
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Europa decât cu provocarea sau amenințarea reprezentată de America. Așa cum adolescenții europeni identificau viitorul cu o Americă pe care nu prea o cunoșteau, la fel Învinuiau părinții lor America pentru dispariția unei Europe care nu existase de fapt niciodată: un continent sigur pe identitatea, autoritatea și valorile lui, neînduplecat de cântecul unor sirene ca modernitatea și societatea de masă. Aceste sentimente nu erau totuși curente În Germania sau Austria, nici chiar În Italia, unde mulți oameni În vârstă Încă Îi mai
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
partid socialist, animată În special de preocupările (și de banii) sindicatelor afiliate. Avea așadar un caracter mai puțin ideologic, dar și vederi mai Înguste. Purtătorii de cuvânt ai Partidului Laburist subscriau cu plăcere la obiectivele de ansamblu ale social-democraților de pe continent, Însă interesele lor erau mult mai practice și cu caracter local. Tocmai din cauza stabilității inerente a culturii politice britanice (sau cel puțin engleze) și mulțumită bazei muncitorești tradiționale (aflată, ce-i drept, În scădere), Partidul Laburist nu era interesat de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
distrugerea faimoasei Pennsylvania Station din New York, În 1966, a rămas În memoria colectivă ca un reper al huliganismului oficial), Însă urbaniștii americani aveau măcar scuza că, pe lângă automobil și avion, trenul părea să aibă un viitor sumbru. Dar pe un continent mic și supraaglomerat, viitorul căii ferate nu s-a aflat niciodată sub semnul Întrebării. În Europa, gările demolate au fost Înlocuite de clădiri anoste și neinspirate care Îndeplineau o funcție identică. Euston Station din Londra, Gare Montparnasse din Paris sau
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
1968), fapt care a avut, fără Îndoială, pe termen lung, implicații regresive din punct de vedere social. Dar pentru fericiții aleși, sistemul mergea strună, ferindu-i de mai toate problemele pe care alți studenți le Întâmpinau În Europa. Fiindcă pe continent Învățământul superior luase cu totul altă direcție. Prin tradiție, În cele mai multe state occidentale nimic nu Împiedica trecerea de la nivelul liceal la cel universitar: oricine lua cu bine examenele de bacalaureat se putea Înscrie la facultate. Până la sfârșitul anilor ’50, acest
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
oricine lua cu bine examenele de bacalaureat se putea Înscrie la facultate. Până la sfârșitul anilor ’50, acest aspect nu a ridicat probleme: cifrele erau mici, iar universitățile nu riscau să fie copleșite de studenți. și, oricum, studiul În universitățile de pe continent era prin tradiție distant și nestructurat. Profesori aroganți și inabordabili țineau cursuri magistrale În amfiteatre pline de studenți anonimi care nu se grăbeau deloc să-și termine studiile: pentru ei, studenția era un proces educativ, dar și, socialmente, un rit
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
frivolă a anilor ’60 - moda, cultura pop, sexul - ca pe un spectacol oarecare. Ea reprezenta felul specific În care noua generație se aerul de era bunicilor: gerontocrația (Adenauer, Charles de Gaulle, Macmillan și, să nu uităm, Hrușciov) conducea Încă treburile continentului. Stridența anilor ’60, aerul poseur și complezența narcisistă asociate pentru totdeauna cu acest deceniu sunt, luate la un loc, obositoare. Dar la vremea lor, pentru cei care le practicau, ele erau noi și nemaivăzute. Strălucirea rece a artei contemporane sau
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Înarmării americane a crescut constant În anii ’60, cu un vârf În 1968. Războiul din Vietnam nu era un subiect de controversă În Europa - era dezaprobat de Întreg spectrul politic -, dar a fost elementul catalizator al mobilizării politice pe tot continentul: chiar În Marea Britanie, unde cele mai mari demonstrații ale deceniului au fost organizate Împotriva politicii americane. În 1968, Campania de Solidaritate pentru Vietnam a adunat zeci de mii de studenți care au mărșăluit pe străzile Londrei până la ambasada americană din
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
următoare conferă, retrospectiv, un aer de eșec acestui deceniu de activitate politică frenetică. Dar În anumite privințe importante, anii ’60 au fost o perioadă vitală, exact din motivul contrar: au reprezentat un moment În care europenii din ambele jumătăți de continent au amorsat abandonul definitiv al politicii ideologice. Așadar, departe de a reînvia tradiția revoluționară, cu simbolurile și limbajul ei pe care se zbăteau să le resusciteze, sloganurile și proiectele generației șaizeciste au fost, după cum constatăm astăzi, cântecul ei de lebădă
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
controlul era În sine o sursă de angoasă publică - mai ales că politicienilor le convenea Într-un anumit sens, după cum am văzut, să-și exhibe neputința. Denis Healey, ministru de Finanțe În nefericitul guvern laburist de la jumătatea deceniului, deplora un continent Înecat În miliarde de eurodolari, opera unor „oameni fără chip care administrează negura atomică tot mai deasă a fondurilor mobile acumulate În europiețe pentru a eluda controlul guvernelor naționale”6. Paradoxal, partidul lui Healey câștigase alegerile În 1974 pe fondul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
subiect de ironie. O sărbătoare comercială a noii tehnologii de transmisie TV simultană În mai multe țări, spectacolul avea, la mijlocul anilor ’70, sute de milioane de spectatori. Concursul - În care cântăreți de mâna a doua și indivizi obscuri de pe tot continentul interpretau piese insipide, Întorcându-se apoi, aproape invariabil, În anonimatul din care ieșiseră pentru o clipă - era atât de banal În concepție și execuție, Încât sfida parodia. Ar fi fost perimat și cu 15 ani mai devreme. Tocmai de aceea
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
femei, printre care figuri publice proeminente, au semnat o declarație publică În care afirmau că au Încălcat legea făcând un avort - nu trebuie să uităm că, sub Franco, Spania avea una din cele mai ridicate rate ale avortului ilegal de pe continent, comparabilă cu cele din Europa de Est și motivată de o aceeași respingere autoritaristă și pronatalistă a controlului nașterii sub orice formă. Chiar și după căderea regimului dictatorial, persista presiunea culturală antireformă: În mai 1985, când Cortes a aprobat, În fine, o
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]