14,040 matches
-
mai înalt prag de dezvoltare economică, situându-se în fruntea țărilor exportatoare de grâu și nu numai. În timpul domniei lui Carol al II-lea cultura a primit un sprijin fără precedent, devenind una dintre principalele preocupări ale regelui. Spre sfârșitul domniei Carol a fost un rege autoritar, dizolvând partidele în 1938 și înființând unul subordonat regelui, numit Frontul Renașterii Naționale. Fiind cunoscut pentru atitudinea sa potrivnică atât către comuniști cât și către legionari, uciderea lui Corneliu Zelea Codreanu se presupune că
Familia Regală a României () [Corola-website/Science/298969_a_300298]
-
Ludovic al XIV-lea (n. 5 septembrie 1638, Saint-Germain-en-Laye - d. 1 septembrie 1715, Versailles) a fost regele Franței și al Navarei. A condus Franța timp de 72 de ani - una dintre cele mai lungi domnii din istoria europeană. Supranumit Regele Soare ("Le Roi Soleil") sau Ludovic cel Mare ("Louis Le Grand"), i-a urmat la tron tatălui său în 1643, când era un copil de aproape 5 ani, dar a condus personal guvernul din 1661
Ludovic al XIV-lea al Franței () [Corola-website/Science/298942_a_300271]
-
îl va promulga la începutul secolului XIX, "Codul Napoleon" va fi la rândul său baza esențială pentru constituirea dreptului modern. Codul Louis are avantajul unificării legislației pe tot teritoriul Franței, până atunci împărțită între nord și sud. Prima parte a domniei lui Ludovic al XIV-lea a fost caracterizată de importante reforme administrative și mai ales de o restribuire mai bună a taxelor. Monarhia judiciară (unde rolul principal al regelui e să facă justiție), este înlocuită de o monarhie administrativă (regele
Ludovic al XIV-lea al Franței () [Corola-website/Science/298942_a_300271]
-
Mâna dreaptă a lui Ludovic în controlul asupra armatei a fost François-Michel Le Tellier, marchiz de Louvois. Acesta fusese instruit de tatăl său, Michel Le Tellier, care condusese treburile militare pe vremea lui Mazarin, și în primii zece ani ai domniei lui Ludovic. Timp de veacuri, aristocrația administrase atât provinciile, cât și orașele. Pe parcursul domniei sale, Ludovic, sub influența lui Colbert, a intervenit în guvernarea locală. Acest lucru a avut o motivație: aceea de a strânge mai mulți bani din impozite. Nimic
Ludovic al XIV-lea al Franței () [Corola-website/Science/298942_a_300271]
-
a avut o motivație: aceea de a strânge mai mulți bani din impozite. Nimic nu ilustrează mai bine eficiența în creștere a absolutismului lui Ludovic al XIV-lea decât uluitoarele sume de bani strânse din impozitări, mai ales către sfârșitul domniei. Succesorii lui Colbert, folosind și dezvoltând tehnicile sale, au fost capabili să finanțeze războaiele extrem de costisitoare care au durat din 1688 până în 1713. Nu numai că venitul a crescut considerabil, peste nivelurile înalte realizate deja pe vremea lui Richelieu și
Ludovic al XIV-lea al Franței () [Corola-website/Science/298942_a_300271]
-
846, Compiègne — d. 10 aprilie 879, Compiègne)a fost regele Franței între 877-879, conte de Autun între 866-867, precum și rege al Aquitaniei între 867-879. Ludovic a fost fiul lui Carol cel Pleșuv și al Ermentrudei de Orléans. În 867, sub domnia tatălui său, este încoronat rege al Aquitaniei. Când în anul 875 tatăl său a devenit împărat al Sfântului Imperiu Roman, a plecat să apere Italia și l-a lăsat pe Ludovic regent sub tutela clerului și ai foștilor săi miniștri
Ludovic al II-lea al Franței () [Corola-website/Science/298993_a_300322]
-
a Palatului de Iarnă, care, în mijlocul iernii rusești, semăna cu o livadă de portocali. Această cea de-a patra variantă a Palatului de Iarnă a fost un proiect coordonat de arhitectul Rastrelli ce s-a derulat pe parcursul întregii perioade de domnie a împărătesei Anna. Țarul copil Ivan al VI-lea, care i-a succedat Annei în 1740, a fost răsturnat printr-o lovitură de stat fără vărsare de sânge către Marea Ducesă Elisabeta, fiica lui Petru cel Mare. Delegând aproape toate
Palatul de Iarnă din Sankt Petersburg () [Corola-website/Science/298930_a_300259]
-
aproape toate puterile favoriților ei, noua împărăteasă Elisabeta a avut o viață petrecută în plăceri care l-a determinat pe istoricul rus Vasili Kliucevski să descrie mai târziu curtea de la Palatul de Iarnă ca un loc al „mizeriei poleite”. În timpul domniei Elisabetei, Rastrelli, care lucra încă la planul său inițial, a conceput un nou proiect în 1753 la o scară monumentală —prezentul Palat de Iarnă. Finalizarea accelerată a palatului a devenit o chestiune de onoare pentru împărăteasă, care a considerat palatul
Palatul de Iarnă din Sankt Petersburg () [Corola-website/Science/298930_a_300259]
-
lucrările au fost finalizate, forma exterioară a arhitecturii Palatului de Iarnă, cu decorațiunile sale formate din stucatură opulentă și statui pe frontoanele de deasupra fațadelor și ferestrelor, este în stil baroc. Aspectul exterior a rămas așa cum a fost finalizat în timpul domniei împărătesei Elisabeta. Fațadele principale, aflate înspre Piața Palatului și râul Neva, au fost întotdeauna accesibile și vizibile publicului. Numai la fațadele laterale sunt ascunse în spatele unor pereți din granit, mascând o grădină creată în timpul domniei lui Nicolae al II-lea
Palatul de Iarnă din Sankt Petersburg () [Corola-website/Science/298930_a_300259]
-
așa cum a fost finalizat în timpul domniei împărătesei Elisabeta. Fațadele principale, aflate înspre Piața Palatului și râul Neva, au fost întotdeauna accesibile și vizibile publicului. Numai la fațadele laterale sunt ascunse în spatele unor pereți din granit, mascând o grădină creată în timpul domniei lui Nicolae al II-lea. Clădirea a fost concepută mai degrabă ca un palat orășenesc decât ca un palat privat într-un parc, așa cum este palatul regilor francezi de la Versailles. Tema arhitecturală este păstrată în interiorul palatului. Primul etaj, fiind piano
Palatul de Iarnă din Sankt Petersburg () [Corola-website/Science/298930_a_300259]
-
Singurele modificări externe au avut în vedere culoarea clădirii: palatul a fost pictat în diferite nuanțe în diferite momente din istoria sa. În secolul al XVIII-lea palatul a fost vopsit în culoarea galben-pai cu ornamente albe și aurii. În timpul domniei lui Nicolae I, în 1837, a fost vopsit în roșu mat, culoare păstrată și în timpul Revoluției și la începutul perioadei sovietice. În urma lucrărilor de restaurare efectuate după cel de-al Doilea Război Mondial, el a fost vopsit verde cu ornamente
Palatul de Iarnă din Sankt Petersburg () [Corola-website/Science/298930_a_300259]
-
de arhitecții angajați de către Ecaterina cea Mare în ultimii ani de viață, Starov și Quarenghi, care au început să modifice mult interiorul palatului ce fusese proiectat de Rastrelli. Ecaterina a dorit întotdeauna să urmeze moda cea mai recentă, iar în timpul domniei ei au fost adoptate la Sankt Petersburg influențele arhitectonice neoclasice ce erau la modă în Europa Occidentală de la sfârșitul anilor 1760. Interioarele în stil neoclasic au fost scoase mai mult în evidență în timpul domniei nepotului Ecaterinei, Nicolae I. Quarenghi este
Palatul de Iarnă din Sankt Petersburg () [Corola-website/Science/298930_a_300259]
-
moda cea mai recentă, iar în timpul domniei ei au fost adoptate la Sankt Petersburg influențele arhitectonice neoclasice ce erau la modă în Europa Occidentală de la sfârșitul anilor 1760. Interioarele în stil neoclasic au fost scoase mai mult în evidență în timpul domniei nepotului Ecaterinei, Nicolae I. Quarenghi este creditat cu introducerea stilului neoclasic la Sankt Petersburg. lucrarea Lui, împreună cu cea a lui Karl Ivanovici Rossi și Auguste de Montferrand, au transformat treptat Sankt Petersburgul într-un „oraș imperial”. Montferrand nu numai că
Palatul de Iarnă din Sankt Petersburg () [Corola-website/Science/298930_a_300259]
-
și Auguste de Montferrand, au transformat treptat Sankt Petersburgul într-un „oraș imperial”. Montferrand nu numai că a creat unele dintre cele mai grandioase interioare neoclasice ale palatului, dar a fost responsabil, de asemenea, cu înălțarea Coloanei lui Alexandru în timpul domniei lui Nicolae I în Piața Palatului nou-proiectată de Rossi. Pentru o lungă perioadă de timp, Palatul de Iarnă a fost cea mai înaltă clădire din oraș. În 1844, Nicolae I a ordonat ca toate clădirile private să fie cu cel
Palatul de Iarnă din Sankt Petersburg () [Corola-website/Science/298930_a_300259]
-
a fost creată Galeria Militară "(11)" dintr-o serie de camere mici pentru a sărbători înfrângerea lui Napoleon. Această galerie, care fusese concepută de Alexandru I, a fost proiectată de Carlo Rossi și construită între iunie și noiembrie 1826 sub domnia lui Nicolae I; ea a fost inaugurată pe 25 octombrie 1826. Pentru expoziția anului 1812, țarul a comandat 332 portrete ale generalilor care au avut un rol esențial în înfrângerea Franței. Artistul a fost britonul George Dawe, care a fost
Palatul de Iarnă din Sankt Petersburg () [Corola-website/Science/298930_a_300259]
-
a retras la Palatul Anicikov, împreună cu împărăteasa mamă. Acolo și-au început viața conjugală în șase camere mici. În 1895, Nicolae și Alexandra s-au stabilit la Palatul Alexandru de la Țarskoe Selo. Acesta a devenit palatul lor favorit pentru restul domniei. Cu toate acestea, din decembrie 1895 ei au locuit pe perioada de iarnă și în Palatul de Iarnă. Arhitectul Alexandr Krasovski a primit sarcina de a redecora mai multe camere din colțul de nord-vest a palatului, inclusiv Biblioteca Gotică. În
Palatul de Iarnă din Sankt Petersburg () [Corola-website/Science/298930_a_300259]
-
putut să se uite prin ferestrele apartamentului ei. Grădina a fost amenajată de arhitectul peisagist Georg Kuphaldt, directorul administrației grădinilor și parcurilor din Riga. Aceasta este una dintre cele două grădini care s-au păstrat și astăzi la palat. În timpul domniei lui Nicolae al II-lea, viața de la curte a fost mai liniștită ca niciodată, din cauza caracterului retras al țarinei și a neîncrederii în înalta societate din Sankt Petersburg. În opinia împărătesei: „Sankt Petersburg este un oraș corupt și nu un
Palatul de Iarnă din Sankt Petersburg () [Corola-website/Science/298930_a_300259]
-
fost rapid înlocuite cu spectacole teatrale organizate la Ermitaj, dar acestea „nu au plăcut nimănui” și au fost anulate și ele în cele din urmă. Ultimul eveniment imperial mare din Palatul de Iarnă a fost un bal tematic ce sărbătorea domnia țarului Alexei I, care a avut loc pe 11 și 13 februarie 1903. Marele Duce Alexandru Mihailovici considera ulterior această ocazie ca „ultimul bal spectaculos din istoria imperiului... [dar] o Rusie nouă și ostilă se zgâia prin ferestrele mari ale
Palatul de Iarnă din Sankt Petersburg () [Corola-website/Science/298930_a_300259]
-
Leon al III-lea și a durat până la abdicarea lui Francisc al II-lea, în anul 1806, în timpul războaielor napoleonene. Limba oficială a imperiului a fost limba latină, alături de care germana a fost ridicată la statut oficial de-abia în timpul domniei lui Iosif al II-lea, împărat romano-german. Alături de latină și germană (cu toate dialectele sale), în imperiu erau utilizate și limbile franceză, italiană și cele slave. În 887, regele franc, Carol cel Gros a fost înlocuit de fratele său, Arnulf
Sfântul Imperiu Roman () [Corola-website/Science/298921_a_300250]
-
iar lipsa unui rege puternic capabil să reprime tendințele autonomiste ale ducilor locali a avut efecte negative. În locul lui Ludovic, de problemele statului se ocupau regență formată din Leopold, markgraful Bavariei și episcopul Adalberon de Augsburg și consilieri din timpul domniei lui Arnulf. Bavaria nu a mai reprezentat domeniul de baza al regelui, fiind transferată în zona Rin-Main. Între timp, maghiarii atacau și ocupau Pannonnia și au inițiat campanii de jaf în nordul Italiei și pe teritoriul Franciei răsăritene. În 907
Sfântul Imperiu Roman () [Corola-website/Science/298921_a_300250]
-
Clement al II-lea și Papa Leon al IX-lea. Aceste victorii au dăunat însă Sfântului Imperiu pe termen lung, întrucât, odată cu încrederea câștigată, Biserica a dobândit și puterea care a transformat-o într-un rival al monarhului alături de prinți. Domnia lui Henric al IV-lea al Sfântului Imperiu Roman, fiul lui Henric al III-lea, a scos la lumina noile probleme. Monarhii germani deveneau tot mai dependenți de ministeriali, care crescuseră în influență din sec. XI. Ministerialii au fost inițial
Sfântul Imperiu Roman () [Corola-website/Science/298921_a_300250]
-
și-a regăsit stabilitatea, iar autoritatea imperială și-a dobândit un conținut dens, grație măsurilor de pacificare și reînceput la fel de violent ca și înainte, din cauza competiției pentru tron și a instabilității guvernării.Tendințele centrifuge domolite pentru scurt timpp în perioada domniei lui Rudolf au reînceput și cu mai multă intensitate. După moartea lui Rudolf și scurta domnie a lui Adolf de Nassau până în 1298, fiul lui Rudolf a preluat tronul lui Albert I. Ales la 27 noiembrie 1308, Henric al VII
Sfântul Imperiu Roman () [Corola-website/Science/298921_a_300250]
-
pacificare și reînceput la fel de violent ca și înainte, din cauza competiției pentru tron și a instabilității guvernării.Tendințele centrifuge domolite pentru scurt timpp în perioada domniei lui Rudolf au reînceput și cu mai multă intensitate. După moartea lui Rudolf și scurta domnie a lui Adolf de Nassau până în 1298, fiul lui Rudolf a preluat tronul lui Albert I. Ales la 27 noiembrie 1308, Henric al VII-lea al Sfântului Imperiu Roman de Luxemburg a eșuat în a uni imperiul, prin refacerea legăturii
Sfântul Imperiu Roman () [Corola-website/Science/298921_a_300250]
-
forma absolutismului luminat (despotismul luminat) care, prin reforme, va prelungi în timp și existența monarhiei absolutiste, dar și a formelor feudale. În Țările române, un astfel de despot luminat a fost Constantin Mavrocordat care, între 1730 - 1769, în cele 10 domnii, a întărit puterea domnească printr-un sistem de reforme sociale, fiscale, administrative și judecătorești. Lista statelor care în 2014 erau monarhii absolute,
Absolutism () [Corola-website/Science/299022_a_300351]
-
în domeniile regilor francilor, devenind, în timp, odată cu dezvoltarea ducatului Aquitaniei și fărâmițarea feudală specifică epocii carolingiene, doar un titlu. Ultimul rege al Aquitaniei a fost numit Ludovic al V-lea cel Trândav de către fratele său Lothar, odată cu asocierea la domnie în 979, însă renunță trei ani mai târziu, pentru ca, în 986 să urce pe tronul Franței. Odată cu acesta Dinastia Carolingienilor se stinge iar noua familie ce succede la tron renunță definitiv la titulatura de rege al Aquitaniei. Regi și duci
Regatul Aquitaniei () [Corola-website/Science/299026_a_300355]