14,797 matches
-
celelalte nu pot fi cunoscute și mai ales nu pot fi cunoscute ca adevărate. În lipsa acestui principiu, nici o construcție epistemologică nu ar putea fi realizată. „Și astfel, văd pe deplin că siguranța și adevărul oricărei cunoașteri atârnă doar de cunoștința Dumnezeului adevărat, așa Încât, Înainte de a-l fi aflat pe el n-aș fi putut ști În chip desăvârșit nimic cu privire la vreun lucru”. Consecința ontologică: existența a două substanțe pe deplin distincte Descartes nu se mulțumește să demonstreze primordialitatea principială a lui
Principiile metafizicii carteziene by Ioan Deac () [Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
că nu e nimic sigur. Dar ce știu eu dacă nu există altceva, diferit de cele pe care tocmai le-am judecat ca fiind nesigure, cu privire la care să nu Încapă nici cea mai mică Îndoială? Nu cumva se află vreun Dumnezeu oarecare, sau o altă putere oarecare, care-mi pune În suflet aceste gânduri? Asta nu e necesar; căci poate sunt capabil să le produc eu Însumi. Așadar, nu cumva, eu cel puțin sunt ceva? Dar am tăgăduit că aș avea
Principiile metafizicii carteziene by Ioan Deac () [Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
credem că le cunoaștem cel mai bine; căci, de vreme ce a permis cu bună știință să ne Înșelăm uneori, după cum s-a văzut deja, de ce n-ar putea Îngădui să ne Înșelăm mereu? Și de vrem să ne prefacem că un Dumnezeu atotputernic nu este autorul ființei noastre, și că am subzista prin noi Înșine sau prin orice alt mijloc, prin faptul că am presupune acest autor mai puțin puternic, vom avea Întotdeauna cu atât mai mult temei să credem că nu
Principiile metafizicii carteziene by Ioan Deac () [Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
referă la Ezdra: „Acest Ezdra a ieșit din Babilon; și era el cărturar iscusit și cunoscător al legii lui Moise, pe care o dăduse Domnul Dumnezeu lui Israel. Iar regele i-a dat lui tot ce a dorit, pentru că mâna Dumnezeului său era peste el” (1Ezd. 7,6). Deși nu există date foarte clare în acest sens, se pare că scribii au jucat un rol extrem de important în istoria tradiției biblice, de la începuturile sale și până la fixarea în scris, ca și
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
litere. O asemenea întrebuințare apărea în două cazuri: atunci când un pasaj merita atenție specială sau când literelor li se atribuia o atenție deosebită. De exemplu, Deut. 6,4 conține cuvintele: dja hwhy wnyhla hwhy lar?y um? („Ascultă Israele, Domnul Dumnezeul nostru este singurul Dumnezeu”.) Masoreții au mărit intenționat literele u și d care, alăturate, reprezintă cuvântul du, „mărturie”, tocmai pentru că știau că cititorul va fi tentat să alăture prima ? și ultima literă d, care, puse una lângă alta, dau cuvântul
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
unor litere ar duce la alterări grave ale înțelesului textului ebraic. De exemplu, la Ieș. 34,14, litera r este redată mărit, tocmai pentru a evita confundarea ei cu litera d; rezultatul grav al confuziei ar fi citirea, în loc de „alt dumnezeu”, „un singur Dumnezeu”. Mult mai târziu, probabil sub influență arabă, prima literă a unei cărți era reprezentată în scriere decorativă. Literae minusculae (litere mici) sunt litere care, în anumite texte, erau deliberat scrise mai mici decât celelalte litere. Micșorarea unei
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
duce la alterări grave ale înțelesului textului ebraic. De exemplu, la Ieș. 34,14, litera r este redată mărit, tocmai pentru a evita confundarea ei cu litera d; rezultatul grav al confuziei ar fi citirea, în loc de „alt dumnezeu”, „un singur Dumnezeu”. Mult mai târziu, probabil sub influență arabă, prima literă a unei cărți era reprezentată în scriere decorativă. Literae minusculae (litere mici) sunt litere care, în anumite texte, erau deliberat scrise mai mici decât celelalte litere. Micșorarea unei litere în interiorul unui
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
Neria, fiul lui Maasia, în fața lui Hanameel, fiul unchiului meu, și în fața martorilor care iscăliseră acest zapis de cumpărare, și în fața tuturor iudeilor, care se aflau în curtea gărzii, Și în fața tuturor am poruncit lui Baruh: Așa zice Domnul Savaot, Dumnezeul lui Israel: Ia zapisele acestea, - zapisul de cumpărare care este pecetluit și zapisul acesta deschis - și le pune într-un vas de lut, ca să stea acolo zile multe. Că așa zice Domnul Savaot, Dumnezeul lui Israel: Casele, țarinile și viile
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
lui Baruh: Așa zice Domnul Savaot, Dumnezeul lui Israel: Ia zapisele acestea, - zapisul de cumpărare care este pecetluit și zapisul acesta deschis - și le pune într-un vas de lut, ca să stea acolo zile multe. Că așa zice Domnul Savaot, Dumnezeul lui Israel: Casele, țarinile și viile vor fi din nou cumpărate în țara aceasta»” (Ier. 32,9-15). Deși cumpărarea făcută de Ieremia era una simbolică, după cum reiese din ultimul verset, Biblia ne prezintă o descriere fidelă a procedurii legale de
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
amănunte biografice importante despre copistul lor; într-un prim colofon se spune: „Eu, Solomon Halevi, fiul lui Buya’a, ucenicul lui Sa’id, fiul lui Pargoi, numit Balquq, am scris această Carte a Legii lui Moise pentru că mâna binefăcătoare a Dumnezeului meu era peste mine3, pentru rabbi Barhun și pentru rabbi Salih, fiii lui rabbi Maimun”. Din al doilea colofon aflăm că textul a fost înzestrat cu masora de un alt membru al aceleiași familii, Efraim ben Buya’a, care ne-
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
Buya’a, care ne-a lăsat câteva detalii interesante referitoare la lucrarea sa: „Eu, Efraim, fiul lui rabbi Buya’a, am punctat și am înzestrat cu masora și am desăvârșit această Tora și am cercetat-o pentru că mâna binefăcătoare a Dumnezeului meu era peste mine; iar dacă am făcut vreo greșeală, să nu mi se socotească păcat înaintea lui Dumnezeu. Am terminat lucrul într-o vineri, ziua a opta a lunii Kislev, în anul 1241 de la numărarea documentelor 4, pentru rabbi
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
se îndepărta ușor de la ceea ce era scris în textul masoretic), fără a avea însă nimic din Profeții târzii. Motivul îl constituie interpretarea literală a versetului „Prooroc din mijlocul tău și din frații tăi, ca și mine, îți va ridica Domnul Dumnezeul tău: pe Acela să-L ascultați” (Deut. 18,15), în sensul că Domnul le va trimite un profet asemenea lui Moise. Samaritenii înțelegeau din aceasta că, după Moise, va mai fi un singur profet, Mesia, care va instaura Împărăția lui
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
oameni fără să cazi în narcisism, în delir, în dezgust, în păcatele Eului. ș...ț Iată de ce i-am invidiat întotdeauna pe cei care cred, fiind totodată incapabil să pricep cum reușesc. Mi se pare mai lesne să te crezi Dumnezeu decât să crezi în Dumnezeu” (III, 307). Au existat momente când, dacă nu se credea Dumnezeu, Cioran avea impresia că poate fi creator de religii. La un moment dat, își spune: „Să concepi un orgoliu cosmic, să te crezi egalul
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
cărui atribut definitoriu este sfâșierea de sine. Astfel, citim: „Dumnezeu e cineva care se sfâșie dintotdeauna Ă nu pot să mi-l închipui altfel. Universul nu e decât spectacolul unei supreme sfâșieri” (III, 164). Nu cumva Cioran îi atribuie lui Dumnezeu propriile atribute? Cum altundeva, după cum am văzut, se asemuia Celuilalt, faptul nu este ieșit din logica modului cioranian de a gândi și proiecta lumea. Dar lucrurile nu merg întotdeauna până aici, ceea ce nu înseamnă că, ieșind din limitele viziunii panteiste
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
Iată: „Creștinească la mine e doar pasiunea de a mă tortura, de a-mi complica inutil conștiința și zilele” (I, 177). Pe de altă parte, e dezamăgit că „nu există râs în creștinism” (II, 355). Cioran ar prefera, oricum, un Dumnezeu care să aibă atributele demonului; astfel, el însuși i-ar semăna: „N-aș putea să ader decât la o religie în care Creatorul și-ar râde de Creațiune Ă un Dumnezeu zeflemitor. // Totul ar fi atât de simplu dacă am
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
în creștinism” (II, 355). Cioran ar prefera, oricum, un Dumnezeu care să aibă atributele demonului; astfel, el însuși i-ar semăna: „N-aș putea să ader decât la o religie în care Creatorul și-ar râde de Creațiune Ă un Dumnezeu zeflemitor. // Totul ar fi atât de simplu dacă am accepta un Dumnezeu zeflemitor” (idem). Dar uneori trăiește sentimentul că, totuși, suferința hrănește numai impostura sensului: „Mă gândesc tot mai mult la suferințele ce n-au nici un sens, ce nu servesc
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
aibă atributele demonului; astfel, el însuși i-ar semăna: „N-aș putea să ader decât la o religie în care Creatorul și-ar râde de Creațiune Ă un Dumnezeu zeflemitor. // Totul ar fi atât de simplu dacă am accepta un Dumnezeu zeflemitor” (idem). Dar uneori trăiește sentimentul că, totuși, suferința hrănește numai impostura sensului: „Mă gândesc tot mai mult la suferințele ce n-au nici un sens, ce nu servesc la nimic, și mă revolt contra iluziei creștine ce le conferă tuturora
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
vieții” (I, 42). Rușinea de a avea trup? Cioran coboară până la dezgustul de a avea unul. Își spune: „Cât mă dezgustă carnea! O nesfârșită sumă de căderi Ă așa se împlinește degradarea noastră de fiecare zi. Dacă ar exista un Dumnezeu, ne-ar fi cruțat de corvoada de a hrăni un hoit sortit putrezirii, de a târî un trup” (I, 28). Așadar, Cioran și-ar dori o viață în afara materiei, dar atunci când ajunge să o separe de corporalitatea-i fizică, sentimentul
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
învăluie totul (dramaturgul își plimbă îndemînatic degetele pe această claviatură). A fost o întîmplare aievea? Sau un vis urît?... În fine, bine că a trecut. După atîta stres, nu strică să ne mai destindem. Dar nu!... Relaxarea nu durează, fiindcă, dumnezeule, pacostea stă să reînceapă! Blestemul nu s-a sfîrșit și nici nu are cum să se curme cîtă vreme mentalul sperios și pleoștit al blajinilor din "apartamentul de bloc" e predispus să odrăslească, iar și iarăși, obsesive fantasme. Ba mai
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
descurc. El 1: Cum adică te descurci...! Ea 1: Întîi și întîi, n-am niște examene grele. Și, după aceea eu am obiceiul să învăț chiar... nu mult... atît cît să nu se jeneze profesorul... (se amuză amîndoi) El 1: Dumnezeule, cînd un om e prost, îl ierți, n-ai ce-i face altceva... dar cînd un om e frivol, ce să-i faci oare? Ea 1: Să nu speri. El 1: Deci sînt pierdut... Ea 1: Un om care poate
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
surpriză... El n: (lasă-l să trăncănească) Și m-am întors pentru că am simțit eu că alunecați pe panta unei sincerități neconstructive... M-am întors să vă ajut... Ea 2: Nu mai vrem să ne ajuți. El n: Ei, Doamne Dumnezeule, spui asta de parcă voi chiar ați ști ce vreți. Numai că nu știți. Pentru că dacă ați fi știut nu ajungeați unde ați ajuns. Ea 2: Am ajuns acolo unde meritam. El n: Dar de ce să nu încercați o redresare, o
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
cu mine. Ehe! Securistul: (ca în fața unui bolnav) Bine, bine... (pleacă) Costache: (așezîndu-se pe locul unde era înainte de venirea securistului) Acum spune-mi tu dacă am fost securist... sau n-am fost... Octav: (impresionat de scena la care a asistat) Dumnezeule, și cînd te gîndești că toată demența și absurditatea aia erau menite, chipurile, să construiască un om nou! Costache: Și culmea e că au construit un om nou... Uită-te la mine... Octav: Tata, eu zic să renunți la prototipul
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
laudă unii că s-au schimbat... că s-au adaptat din mers... Chiar dacă vor să se schimbe, nu pot... Nu pot pentru că, pur și simplu, sînt victima propriei lor deveniri... Cam asta e... Octav: (e mai mult uluit decît revoltat) Dumnezeule, și cînd îi aud pe ăștia cu "greaua moștenire" cu gîndul la strunguri și la pluguri îmi vine să vărs! Frica! Asta-i moștenirea cea mai grea! Frica, inerția, ignoranța, impostura și demagogia! Dumnezeule, cine ar fi crezut! Costache: (cu
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
e mai mult uluit decît revoltat) Dumnezeule, și cînd îi aud pe ăștia cu "greaua moștenire" cu gîndul la strunguri și la pluguri îmi vine să vărs! Frica! Asta-i moștenirea cea mai grea! Frica, inerția, ignoranța, impostura și demagogia! Dumnezeule, cine ar fi crezut! Costache: (cu blîndețea lui, adică compromisul, renunțarea) Octav, trebuie să iei lucrurile așa cum sînt. Nu se poate face nimic. Octav:...Nimic... nicăieri... niciodată... atribute perfecte ale morții... Și-atunci?! Costache:...Și-atunci, mie nu-mi rămîne
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
pușcărie, dintre care cinci stătuse izolat... fără lumină, fără plimbări, cu un regim alimentar de exterminare, fără vorbire... Domnule, mă uitam la el ca la un sfînt... Și cred că era chiar sfînt... (o pauză în care se aud clopote) Dumnezeule, să treacă optsprezece crăciunuri, optsprezece primăveri, optsprezece sărbători ale Paștelui, optsprezece toamne, optsprezece zăpezi și să nu te poți bucura... fără milă... fără iubire... Dumnezeule, suferința Fiului Tău a fost mai omenească... (clopote) Ei, fugarule, eu mă duc să mai
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]