10,806 matches
-
noi oamenii porțile îndurării și restabilește comuniunea dintre om și Dumnezeu. Poarta Sfântă ne invită la curaj și la speranță: la capătul unei vieți creștine, în momentul în care îndurarea Domnului ne va deschide porțile Împărăției Cerurilor, vom constata că exilul nostru prin această lume, cu toate temerile și preocupările sale, nu au fost decât 'umbră și vis'. Am visat atâta timp la Viața Veșnică și atunci vom fi gata să o trăim cu adevărat', arată PF Lucian. În finalul Pastoralei
Cardinalul Lucian: "Isus vine în mijlocul nostru cu o pace în inimă" by Crișan Andreescu () [Corola-website/Journalistic/101558_a_102850]
-
Casă Regală a reușit însă să îngroape această afacere, oferind elevei un soț și o renta îndestulătoare. Din 1940, când a abdicat în favoarea Regelui Mihai, și până în 1953, când a murit în Portugalia, Carol al II-lea a trăit în exil, alături de Elenă Lupescu, cu care s-a căsătorit în 1947, dar cu care nu a mai apucat să aibă vreun copil”. Mircea Grigore Carol Lambrino a avut doi copii ”Mircea Grigore Carol Lambrino, fiul nelegitim al lui Carol al II
Monarhiștii, text despre ”statutul impostorului Paul de România” by Editura DCNEWS Team () [Corola-website/Journalistic/101584_a_102876]
-
diferit', a precizat, pentru sursa citată, profesorul universitar, Mirela Ocinic. Atât Noica, cât și Cioran au avut 'un traseu similar' în viață, mai crede Ocinic. Viața le-a rezervat un traseu similar: pentru mult timp cei doi au trăit în exil. Noica a avut parte de închisoare, de domiciliu forțat, de o izolare dureroasă între ai săi și s-a salvat consumându-și singurătatea între cărți. Cioran și-a trăit exilul în Franța, adică s-a refugiat în altă lume, în
Sibiu: Scrisori în original adresate de Noica lui Cioran, prezentate în premieră publicului by Elena Badea () [Corola-website/Journalistic/101684_a_102976]
-
traseu similar: pentru mult timp cei doi au trăit în exil. Noica a avut parte de închisoare, de domiciliu forțat, de o izolare dureroasă între ai săi și s-a salvat consumându-și singurătatea între cărți. Cioran și-a trăit exilul în Franța, adică s-a refugiat în altă lume, în altă cultură, în altă limbă. Tot între cărți. Destinul a făcut ca memoria celor doi filosofi să fie legată faptic, nu doar simbolic, de Sibiu: Cioran își începea drumul în
Sibiu: Scrisori în original adresate de Noica lui Cioran, prezentate în premieră publicului by Elena Badea () [Corola-website/Journalistic/101684_a_102976]
-
cadrului legal de funcționare, IICCMER este abilitat să efectueze investigații științifice cu privire la crimele, abuzurile și încălcările drepturilor omului pe întreaga durată a regimului comunist și să sesizeze organele în drept. Despre IICCMER Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) este o structură guvernamentală înființată în 2005 și aflată în coordonarea Primului Ministru. Rolul său rezidă, înainte de toate, în gestionarea și analizarea din punct de vedere științific a perioadei totalitare și a consecințelor sale. În al doilea rând
După Vișinescu urmează dr Mengele by Bogdan Bolojan () [Corola-website/Journalistic/101896_a_103188]
-
instrumente educaționale cu finalitate memorială, contribuind astfel la articularea contextului în care valorile și drepturile fundamentale să fie receptate de societatea noastră post-totalitară. Nu în ultimul rând, IICCMER are rolul de a aduna, arhiva și publica documente referitoare la memoria exilului românesc.
După Vișinescu urmează dr Mengele by Bogdan Bolojan () [Corola-website/Journalistic/101896_a_103188]
-
bilete pentru concertul de duminică AG Weinberger este chitarist, solist, interpret la muzicuță, producător și realizator de emisiuni radio și TV și producător de albume. În 1998, a fost invitat la Festivalul Bluestock, iar, în mai 2000, a plecat "în exil cultural" în Statele Unite ale Americii. "Nashville Calling", primul album produs integral în Statele Unite ale Americii, semnat AG Weinberger, a fost înregistrat între noiembrie 2004 și aprilie 2005, în Nashville, Tennessee. O altă activitate a lui AG Weinberger o constituie colaborările
AG WEINBERGER, interviu. De ce a lăsat visul american pentru România by Anca Murgoci () [Corola-website/Journalistic/102061_a_103353]
-
George Enescu a plecat din România în 1946, era un om spre sfârșitul carierei, având o sănătate extrem de precară. Oficial, pleca într-un turneu în S.U.A. și Canada. Neoficial, pleca în exil. A plecat pentru că nu se mai simțea în siguranță cu ce se întâmpla în România. De asemenea, în pericol era și Maria (Maruca) Cantacuzino Enescu, soția artistului, care-și etala fără reținere titlul de prințesă. Oana Stănciulescu, despre George Enescu
George Enescu, exil și sărăcie. Oana Stănciulescu, cuvinte emoționante despre compozitor by Anca Murgoci () [Corola-website/Journalistic/102159_a_103451]
-
el cei mai grei și mai dramatici. Vârsta, dar mai ales boala, l-au obligat să cânte și să compună din ce în ce mai puțin. Întregul articol scris de Ioana Voicu Arnăuțoiu, care conține și documente, despre cum a trăit George Enescu în exil, în sărăcie, într-o luptă continuă cu autoritățile și cu dor de țară poate fi citit în EXPRES MAGAZIN.
George Enescu, exil și sărăcie. Oana Stănciulescu, cuvinte emoționante despre compozitor by Anca Murgoci () [Corola-website/Journalistic/102159_a_103451]
-
Borș - „Doamna Elena Cuza”). Mai tânără cu zece ani decât soția principelui Cuza, Ma-ria a reușit să-l seducă pe Cuza, din 1860 destinul ei intersec-tându-se cu cel al lui Cuza. Elena a preferat să-și găsească liniștea într-un exil în-de-lungat la Paris, ratând astfel prezența alături de soțul său la eve-ni-men-te majore. La insistențele mamei sale, care îi cerea să revină la „locul” ce i se cuvenea, Elena răspundea: „Prințul nu dorește să mă întorc și trebuie să mă supun
Elena Cuza, soția lui Alexandru Ioan Cuza: „Minunata Principesă” - File de istorie () [Corola-website/Journalistic/102198_a_103490]
-
ea dorea să-i stea în preajmă. Împreună cu copiii din flori (Elena nu putea avea copii, prin ur-ma-re, trecând peste re-sen-timen-te, i-a înfiat pe cei doi băieți rod al iubirii domnitorului cu Maria Obre-novici), și-a urmat soțul în exil. Anii de exil ai lui Cuza au fost cei mai fericiți pentru ea: au călătorit împreună la Ems, Paris, Aix les Bains, Rei-chenhall, și-au cumpărat o casă la Dabling, lângă Viena, o altă vilă lângă Florența, pentru a se
Elena Cuza, soția lui Alexandru Ioan Cuza: „Minunata Principesă” - File de istorie () [Corola-website/Journalistic/102198_a_103490]
-
-i stea în preajmă. Împreună cu copiii din flori (Elena nu putea avea copii, prin ur-ma-re, trecând peste re-sen-timen-te, i-a înfiat pe cei doi băieți rod al iubirii domnitorului cu Maria Obre-novici), și-a urmat soțul în exil. Anii de exil ai lui Cuza au fost cei mai fericiți pentru ea: au călătorit împreună la Ems, Paris, Aix les Bains, Rei-chenhall, și-au cumpărat o casă la Dabling, lângă Viena, o altă vilă lângă Florența, pentru a se stabili în final
Elena Cuza, soția lui Alexandru Ioan Cuza: „Minunata Principesă” - File de istorie () [Corola-website/Journalistic/102198_a_103490]
-
Emma Goldman, în 1919. În nou creata Uniune Sovietică, anarhiștii ruși erau arestați de Ceka și închiși sau executați. În Ucraina, o armată anarhistă condusă de Nestor Makhno fusese învinsă de către Armata Roșie. Sute de anarhiști ruși au fugit în exil în Germania și Franța. Într-un efort de a revigora mișcarea, Federația Anarhistă Iudaică din New York a cerut lui Berkman, în 1926, să scrie o introducere la anarhism destinată publicului larg. Prin prezentarea principiilor de anarhism într-un limbaj simplu
Acum și după () [Corola-website/Science/337549_a_338878]
-
frații săi, Ștefan, Nicolae, Radu, a luat parte la Revoluția Română din 1848, ca membru în Comitetul de Inițiativă (mai 1848), la București, apoi emisar în Transilvania, Sibiu și Munții Apuseni (1848-1849). După înăbușirea revoluției a trăit o vreme în exil în Turcia (1849-1855) și Franța (1855-1857) locuind la Paris, Geneva, Brussa, Constantinopol, până în 1856, când el și fratele său Radu au revenit în țară. Deși a fost animat de idealurile pașoptiștilor, Alexandru nu a avut un rol prea mare în
Alexandru C. Golescu () [Corola-website/Science/337583_a_338912]
-
Bridgeport, Connecticut, SUA) a fost un căpitan de jandarmi care a îndeplinit funcția de ofițer de ordonanță al regelui Mihai I al României și care apoi, cu gradul de maior, în calitate de prefect al palatului, l-a însoțit pe rege în exil în Elveția după ce acesta a abdicat ca urmare a Loviturii de stat de la 30 decembrie 1947. Tatăl său, agronomul Miltiade Bergotis, era căsătorit franțuzoaica Lilli Cousin. Străbunicul lui Jacques era grec din insula Cefalonia. În timpul Primului Război Mondial familia a ajuns la
Jacques Vergotti () [Corola-website/Science/337602_a_338931]
-
și Pavel pe 28 septembrie 2006, la 78 de ani de la moartea ei. Soție a țarului Alexandru al III-lea și mamă a lui Nicolae al II-lea (ultimul țar rus), Maria Feodorovna a murit pe 13 octombrie 1928 în exil în țara ei natală, Danemarca, și a fost îngropată în Catedrala Roskilde din Danemarca. În anul 2005, guvernele Danemarcei și Rusiei au ajuns la un acord prin care rămășițele pământești ale țarinei să fie aduse la Sankt Petersburg, în conformitate cu dorința
Catedrala Sfinții Petru și Pavel din Sankt Petersburg () [Corola-website/Science/337603_a_338932]
-
de ocupanții militari sovietici, au impus Regelui Mihai, prin șantaj și amenințare, semnarea unui act de abdicare, au proclamat Republica Populară Română (prin încălcarea Constituției în vigoare la acea dată) și au silit Familia Regală să părăsească țara într-un exil forțat care a durat până în anul 1997. Ziua de 30 decembrie 1947 a marcat momentul instalării complete a dictaturii comuniste în România, prin înlăturarea ultimelor obstacole care mai îngrădeau abuzurile regimului adus de sovietici: Constituția democratică din 1923, forma de
Lovitura de stat de la 30 decembrie 1947 () [Corola-website/Science/337601_a_338930]
-
Otto Nückel, Robert Walser, Heinrich Zille, Hugo von Hofmannsthal, Heinrich Mann, Lessie Sachs și Erich Kästner. În 1898 plângerea kaiserului Wilhelm de a fi ridiculizat pe copertă a dus la interzicerea apariției revistei. Editorul Langen a petrecut cinci ani în exil în Elveția și a fost amendat cu 30.000 de mărci de aur germane. O pedeapsă de șase luni de închisoare cu suspendare i-a fost dată caricaturistului Heine și o alta de șapte luni scriitorului Frank Wedekind. În anul
Simplicissimus () [Corola-website/Science/337652_a_338981]
-
1934 birourile revistei au fost distruse de SA) și intimidarea personală a redactorilor și artiștilor de la "Simplicissimus", dar nu au cerut închiderea revistei. Editorul Thomas Theodor Heine, care avea origine evreiască, a fost forțat să demisioneze și a plecat în exil. Ceilalți membri ai echipei, inclusiv Karl Arnold, Olaf Gulbransson, Edward Thöny, Erich Schilling și Wilhelm Schulz au rămas și au urmat linia nazistă, fiind recompensați de către naziști. Revista a continuat să fie publicată, urmând o pantă descendentă a tirajului, până când
Simplicissimus () [Corola-website/Science/337652_a_338981]
-
și a devenit unul din primii critici care i-au popularizat pe scriitorii sovietici în Occident. El a fost, de asemenea, unul dintre principalii susținători (și un prieten intim) ai poetei Marina Țvetaeva. În 1928, convins că literatura rusă din exil era de fapt moartă, Slonim s-a mutat la Paris și, în calitate de antifascist, a aderat la patriotismul sovietic. Contactele lui din anii 1930 cu Uniunea pentru Repatriere au fost deosebit de controversate. A scăpat de al Doilea Război Mondial și a
Mark Slonim () [Corola-website/Science/337619_a_338948]
-
a devenit principalul cronicar literar de la "Volya Rossii". El credea că importanța literaturii ruse consta în capacitatea sa de a transmite „problemele vitale ale existenței sociale și individuale” și a sperat că această tradiție va fi dusă mai departe în exil: „Știm că cei mai buni dintre [scriitorii emigrați] și-au făcut drum prin suferință și luptă”. Înainte de 1925, Slonim a desfășurat o polemică vie cu Zinaida Gippius, ale cărei articole din "Sovremennye Zapiski" prooroceau moartea literaturii ruse. Dojenind „garda veche
Mark Slonim () [Corola-website/Science/337619_a_338948]
-
Slonim a desfășurat o polemică vie cu Zinaida Gippius, ale cărei articole din "Sovremennye Zapiski" prooroceau moartea literaturii ruse. Dojenind „garda veche” a literaților ruși, el a susținut în schimb că literatura modernă înflorea atât în Rusia, cât și în exil. Începând de atunci, Gippius l-a privit cu ostilitate pe Slonim, mai ales pentru că a promovat-o pe Țvetaeva, inamica ei personală. În timp ce rivalul lor acmeist Gheorghi Adamovici își dorea să vadă apariția unui roman psihologic rus, Slonim și Ivan
Mark Slonim () [Corola-website/Science/337619_a_338948]
-
în 1924, dar au rămas prieteni. El a criticat aventura ei cu K. B. Rodzevitch, pe care îl considera un bărbat „plictisitor și mediocru”. Pe la sfârșitul anilor 1920, Slonim a ajuns să împărtășească opinia lui Gippius că literatura rusă din exil era condamnată deoarece legăturile sale cu pământul rusesc erau retezate pentru totdeauna. El a menționat că, din anul 1926, Delegația Străină a trebuit să se bazeze doar pe publicațiile sovietice pentru a înțelege ceea ce se întâmplă în Rusia și a
Mark Slonim () [Corola-website/Science/337619_a_338948]
-
lui Aleksandr Pușkin. La sfârșitul anului 1968, el a organizat o campanie de scriere de scrisori în sprijinul scriitorului-disident sovietic Aleksandr Soljenițîn. Eseul său istoric despre "Volya Rossii" a fost publicat în 1972, ca parte a recenziei literaturii ruse din exil realizate de Nikolai Poltorațki. El a îngrijit publicarea volumului "Ultimele poeme" (1973) ale Sofiei Pregel. Slonim a murit în 1976, în stațiunea franceză Beaulieu-sur-Mer. Memoriile sale neterminate, care acoperă perioada până în octombrie 1917, au fost înmânate de către văduva sa, Tatiana
Mark Slonim () [Corola-website/Science/337619_a_338948]
-
lui mai mare, Olga Cehova, a devenit, de asemenea, actriță și s-a căsătorit cu Mihail Cehov. În timpul Războiului Civil Rus a luptat în Armata Albă și a părăsit Rusia împreună cu restul armatelor baronului Vranghel în 1920. La întoarcerea din exil în 1922 a fost recrutat de departamentul extern al OGPU. Nu există nici o dovadă că el l-ar fi denunțat pe vreunul dintre colegii săi compozitori sau muzicieni în timpul perioadelor de represiune. A studiat muzica la Moscova cu Reinhold Glière
Lev Knipper () [Corola-website/Science/337672_a_339001]