12,214 matches
-
Astfel, poziția lui Aristotel cu privire la eternitatea lumii a fost prezentată că identică cu credința să în eternitatea mișcărilor circulare ale cerului și cu credința că primul motor este mai degrabă contemplativ, decat activ 6. Deși Averroes a afirmat ca toti filosofii antici au fost eternaliști, eternalismul peripatetic a fost fără îndoială universal acceptat, chiar dacă doctrina impunea respect și a generat un interes intens în alte școli filosofice. Stoicii susțineau că lumea este în permanență consumată de foc și renăscuta, iar epicurienii
Machiavelli si Renasterea italiana. Studii by WILLIAM J. CONNELL [Corola-publishinghouse/Science/989_a_2497]
-
implicat în controversă; și modul în care aceasta învățătură a dus la condamnarea că eretice de către Episcopul Étienne Tempier de Paris în 1270 și 12778 a doua convingeri celebre eternaliste și a unei serii de alte doctrine aristotelice. Toți acești filosofi naturaliști, în conformitate cu ceea ce accentuase Averroes, au tratat eternalismul cu argumente ținând de imposibilitatea de a crea substanță ex nihilo. Astfel, în Sentințele lui Peter Lombard eternalismul apare doar ca o chestiune privitoare la imposibilitatea de a crea substanță și, urmându
Machiavelli si Renasterea italiana. Studii by WILLIAM J. CONNELL [Corola-publishinghouse/Science/989_a_2497]
-
substanță și, urmându-i șirul ideilor, preponderenta discuțiilor medievale a apărut în contextul comentariilor la Fizică lui Aristotel dedicate doar naturii materiei, nu încă și întrebărilor legate de timp (Colish 1994, 1, pp. 303-342 )9. Orosius împotriva Istoricilor "Eternaliști" Dacă filosofii medievali nu erau la unison în privința consecințelor temporale ale eternalismului, nici despre istoricii contemporani lor nu se poate spune acest lucru. Atunci cand istoricii medievali se arătau interesați de probleme legate de timp și eternitate, eternitatea care conta era doar în
Machiavelli si Renasterea italiana. Studii by WILLIAM J. CONNELL [Corola-publishinghouse/Science/989_a_2497]
-
contemporani lor nu se poate spune acest lucru. Atunci cand istoricii medievali se arătau interesați de probleme legate de timp și eternitate, eternitatea care conta era doar în viitor, nu în trecut (Morrison 1990, pp. 196-244; Eire, 2010). Astfel, chiar dacă unii filosofi din secolele XII și XIII au încercat să redeschidă problemă eternalismului, istorici medievali cum ar fi Otto de Freising au îmbrățișat strict un model creaționist, dezvoltat șapte secole mai devreme de discipolul lui Augustin, Paulus Orosius de Braga (Morrison, 2002
Machiavelli si Renasterea italiana. Studii by WILLIAM J. CONNELL [Corola-publishinghouse/Science/989_a_2497]
-
Pelacani în Florența și a sugerat, pe baza unui studiu al scrierilor sale despre optică, faptul ca Pelacani a fost influențat în primul rând, prin Paolo Toscanelli, de artiștii florentini care au descoperit perspectiva liniară. Asemena unui mare număr de filosofi naturaliști, Pelacani a predat eternitatea lumii. În 1396 el a fost cercetat de către Curtea Episcopului din Pavia sub acuzația că prelegerile sale despre eternalism erau contrare doctrinei Bisericii. Conform acestei relatări, Pelacani trata eternalismul nu doar ca o chestiune de
Machiavelli si Renasterea italiana. Studii by WILLIAM J. CONNELL [Corola-publishinghouse/Science/989_a_2497]
-
special atunci când intră în conflict cu istoria biblică. Filosofia naturalista și istoria au fost concepute că discipline distincte în cazul în care istoria poate fi încă numită "disciplină" în secolul al XV-lea. O lucrare despre soarta eternalismului în rândul filosofilor renascentiști rămâne să fie scrisă 20. Înțelegerile epicuriana și stoica ale timpului au fost de asemenea destul de diferite de cea creștină și au devenit mai bine cunoscute ca urmare a recuperării lor de către Diogene Laertius și Lucretius ( Brown, 2010; Greenblatt
Machiavelli si Renasterea italiana. Studii by WILLIAM J. CONNELL [Corola-publishinghouse/Science/989_a_2497]
-
nici una nu a deținut statutul de eternalism aristotelic greu de conciliat cu doctrina creștină mai radicală. Ideea eternalismului a făcut mai ușoră avansarea de către scriitori a alternativelor creștin-epicuriene și creștin-stoice (împreună cu aceea creștin-platonistă). Problemă creării lumii a devenit centrul gândirii filosofilor umaniști Gemistus Pletho, George din Trebizonda, Cardinalul Bessarion, Marsilio Ficino și Pico della Mirandola. Sub disertațiile lor viu colorate se pot detecta din când în când neliniști (umaniste) asupra a ceea ce anticii credeau cu adevarat (Allen, 2007). La urma urmei
Machiavelli si Renasterea italiana. Studii by WILLIAM J. CONNELL [Corola-publishinghouse/Science/989_a_2497]
-
disertațiile lor viu colorate se pot detecta din când în când neliniști (umaniste) asupra a ceea ce anticii credeau cu adevarat (Allen, 2007). La urma urmei, Averroes, ca și Orosius care i-a criticat pe istoricii păgâni, a crezut că toți filosofii antici erau eternaliști. Dacă în cazul în care cititorul modern, Ficino, se putea aștepta la o lectură creaționista directă a lui Platon, situația se complică odată cu scriitori cum ar fi Proclus (2001) care a pledat pentru un Platon eternalist (Hankins
Machiavelli si Renasterea italiana. Studii by WILLIAM J. CONNELL [Corola-publishinghouse/Science/989_a_2497]
-
teza potrivit căreia "variațiile de religie și limba, împreună cu accidentele și epidemiile distrug memoria lucrurilor", fostul secretar florentin susține că lipsa noastră de cunoștințe despre trecutul foarte îndepărtat nu trebuie să însemne că lumea a fost creată conform Bibliei. "Acelor filosofi care consideră că lumea este eternă, cred că li s-ar putea răspunde că în cazul în care evenimentele din Antichitate ar fi adevărate, ar fi rezonabil să existe o memorie mai lungă de cinci milenii, daca nu s-ar
Machiavelli si Renasterea italiana. Studii by WILLIAM J. CONNELL [Corola-publishinghouse/Science/989_a_2497]
-
labirintul contradicțiilor:se împacă cu contradicțiile iscate, le adâncește chiar, depunând eforturi de a le reuni "într-o unitate comprehensibilă, unitate care se contrazice în sine, în felul acesta contradicțiile anulându-se una pe alta". Poetul nostru, în postură de filosof, recurge la această procedură numită de Heidegger "dialectică"". Cât privește Filosofia indiană, poetul a mers intuitiv spre ea, cunoscând sanscrita. În privința abordării chestiunilor de istorie, Mihai Cimpoi îl vede pe Eminescu "în calitatea sa de filosof al istoriei" iar Sociologia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
nostru, în postură de filosof, recurge la această procedură numită de Heidegger "dialectică"". Cât privește Filosofia indiană, poetul a mers intuitiv spre ea, cunoscând sanscrita. În privința abordării chestiunilor de istorie, Mihai Cimpoi îl vede pe Eminescu "în calitatea sa de filosof al istoriei" iar Sociologia, abordată în articolele de ziar, în concepția lui Eminescu "este singura știință preocupată de interesele oamenilor, de esența acestora și de raporturile între ele într-un context social dat". În ceea ce privește abordarea chestiunilor de Economie politică, Eminescu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
revistei de cultură românească omonimă, poemul dramatic în proză Luceafărul la centenar 7 de George Uscătescu, se constituie într-un eseu, la urma urmelor, pe mai multe voci, de proslăvire a memoriei acelui ""Vates" național", cum este numit de către personajul Filosoful, Mihai Eminescu, "o întruchipare a împlinirii creatoare a geniului românesc". Conceput în trei acte, trei trepte, trei momente de cunoaștere și recunoaștere a poetului, construcția dramatică a lui George Uscătescu este o înscenare encomiastică privind viața și opera autorului Luceafărului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
limba Țării a fost împodobită cu comoara "Luceafărului". Soartă dureros de potrivnică. Ah, cât ți-am dorit eu longevitatea creatoare a unui Goethe!" În fine, actul al treilea ne pune în ipostaza posterității Poetului, când se poartă discuții (complementare) între Filosoful, Poetul tânăr, O Voce și Marele critic, fiecare întrecându-se pe sine în a evidenția esența creației eminesciene. "El a însemnat în această lume idealul ca realitate poetică afirmă Filosoful. Dragostea și Frumusețea, Țara și năzuințele ei dureroase au ajuns
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
în ipostaza posterității Poetului, când se poartă discuții (complementare) între Filosoful, Poetul tânăr, O Voce și Marele critic, fiecare întrecându-se pe sine în a evidenția esența creației eminesciene. "El a însemnat în această lume idealul ca realitate poetică afirmă Filosoful. Dragostea și Frumusețea, Țara și năzuințele ei dureroase au ajuns, în opera lui, în totalitatea ființei lui, forma ideală. El a fost și rămâne suprema alcătuire. Versurile lui vor trezi sonorități veșnic nouă, cât va dura limba aceasta". Evocând momentul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
am suit într-o trăsură și am mers la Copou. Acolo, priveliștea frumoasă, verdeața care înviese spornic după o lungă iarnă, aerul, lumina, soarele încălzitor, toate aceste, în loc să-l liniștească, îl întărâtară și mai tare. Hai la Maiorescu. El e filosof, om, de sfat, poate m-a învața ce să fac, suspină amicul meu. Ne-am întors la Maiorescu, însă, când să pun mâna pe clopot ca să sun, mă uit la el și ce să văd? Îl năpădiseră lacrimile așa de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
trei, la curtea lui Manolucă. Manolucă era un tânăr moșier plin de sanatate și de viitor, pe care multe văduve și mame cu fete de măritat își puseseră ochiul, să-l prindă în laț, însă el nu se da prins. Filosof în feliul lui, cu teorii ale lui proprii în privința căsătoriilor care nu-s bune, zicea el, decât să ruineze pe oameni, dânsul se obicinuise să trăiască așa stingher la țară unde se îndeletnicea cu plugăria care, mulțămită hărniciei și economiei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
se duce, parcă ne zicea: "dragi stăpâni, nu mă lăsați!" Vai, și astăzi i-aș duce dorul bietului Milordachi, dacă un motan frumos, auriu, un leu în reducțiune, alintat ca un copil, leneș ca un împărat și flegmatic ca un filosof, nu i-ar fi luat locul în inima mea. Văd însă că fără voie alunec în pacatul englezului, de aceea sfârșesc, ca să nu mă stric cu prietinii mei cei sinceri. DIN "JUNIMEA" (MUZICĂ PICTURĂ) I Multe s-au scris și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
care cunoscuse o puternică afirmare în secolul al XIX-lea și care nu poate fi străin de orientarea școlii spre utilitarism este, către sfîrșitul secolului, supus unor critici vehemente. Omul trebuie să pătrundă se susținea de o anumită grupare a filosofilor nu numai ceea ce este general, cantitativ, măsurabil, ci și ceea ce este particular, calitativ și nemăsurabil, realitatea fiind mult mai bogată și mai profundă decît o poate cuprinde știința și inteligența. Pe de altă parte, spiritul uman este un tot organic
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
școala va deveni locul unde se învață pentru viață, cînd ea va pregăti tineretul să continue singur, tot timpul vieții, opera de instruire începută. Există în Secolul copilului un paragraf pe care cu ușurință l-am putea trece pe seama unui filosof existențialist contemporan și prin care se relevă rolul școlii în pregătirea tinerei generații pentru autoeducație: "Trebuie să-l învățăm pe copil cît mai curînd posibil ce înseamnă libertatea și primejdiile alegerii personale, dreptul și responsabilitatea voinței personale, condițiile și datoriile
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
în care toate tezele ei vor fi formulate sau confirmate cu ajutorul experimentului și în afara oricărei influențe filosofice. "Un experimentator" scrie unul dintre primii reprezentanți ai pedagogiei experimentale, J. J. van Biervliet "este cu totul independent față de teoriile care împart pe filosofi și, dacă prin educația ce a primit, este împins să admită o anumită doctrină, el o uită cînd se coboară în laborator pentru a observa faptele" (1, p. 27). Cei mai mulți dintre reprezentanții pedagogiei experimentale de la sfîrșitul secolului al XIX-lea
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
longevitate puțin obișnuită (1859-1952), John Dewey a fost o prezență vie în viața școlii americane timp de aproximativ șapte decenii (1). J. Dewey este după cum se știe unul din reprezentanții de frunte ai pragmatismului și fondatorul unei variante a acestei filosofii instrumentalismul. Filosoful american s-a ambiționat să creeze o filosofie care să "depășească" cele două mari sisteme opuse unul altuia: materialismul și idealismul. Cum disputa dintre aceste două sisteme filosofice se purta în jurul conceptului de materie, J. Dewey renunță la
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
obișnuită (1859-1952), John Dewey a fost o prezență vie în viața școlii americane timp de aproximativ șapte decenii (1). J. Dewey este după cum se știe unul din reprezentanții de frunte ai pragmatismului și fondatorul unei variante a acestei filosofii instrumentalismul. Filosoful american s-a ambiționat să creeze o filosofie care să "depășească" cele două mari sisteme opuse unul altuia: materialismul și idealismul. Cum disputa dintre aceste două sisteme filosofice se purta în jurul conceptului de materie, J. Dewey renunță la el, adoptînd
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
vital" din filosofia lui H. Bergson, la evoluționismul lui H. Spencer și, numai în al treilea rînd, la psihologia genetică, așa cum a fost dezvoltată de Pierre Janet sau, foarte tînărul pe atunci, Jean Piaget. În opera sa L'évolution creatrice, filosoful francez Henri Bergson considera că devenirea continuă a lumii ,,evoluția creatoare" este hotărîtă de un principiu spiritual "elanul vital". În concepția lui Ferrière, elanul vital nu mai are acel caracter transcendental din filosofia lui Bergson, ci aparține fiecărui organism viu
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
toate marile tendințe politice și filosofice căutau să-și elaboreze teorii proprii asupra educației, pentru ca tînăra generație să fie crescută în spiritul ideilor pe care ele le promovau idei noi, dintre care multe nu făceau prin nimic dovada perenității lor -, filosoful și pedagogul german EDUARD SPRANGER (1882-1963) propune o teorie pedagogică ce se întemeia tocmai pe ceea ce considera că prezintă cea mai deplină garanție de durabilitate: valorile culturii umane. Eduard Spranger este unul din reprezentanții "filosofiei vieții" (alături de Fr. Nietzsche, W
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
pe cale rațională (verstehen, connaître) și formularea legilor generale; b) științe ale spiritului sau istorice, care nu-și puteau propune decît "înțelegerea" fenomenelor de cultură, prin "trăire", prin intuirea sensului acestora (begreifen, comprendre). Nota specifică a "științelor spiritului" decurge, în concepția filosofului german, din trăsătura fundamentală a vieții psihice: aceea de a se manifesta ca un întreg (fenomenele psihice sînt cognitive, afective și voliționale în același timp). Ființa umană este deci o unitate, o structură; ea nu va putea fi cunoscută printr-
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]