KorAP: Find »[drukola/base=rană & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...427 428 429 ...468 >

11,679 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389

Moare? — Luminează aici. Valerius îndepărtă cu grijă veșmintele rănitului. Celălalt bărbat aprinse un opaiț și-i lumină chipul chinuit și slăbit, acoperit de o barbă neîngrijită. Valerius se aplecă deasupra tânărului și îl pipăi din cap până-n picioare. Observă repede rănile. Văzu cicatricele de pe piept, de pe șolduri și de pe coapse. Se aplecă din nou deasupra lui și îi ascultă bătăile inimii. Îi apucă încheieturile puternice, căutând pulsația venelor. Urmări ritmul respirației. — Nu moare. Privi în jur. Luă o mână de cenușă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
îl urmărea. — Ai terminat? Ne grăbim. Valerius continua să spele trupul acela chinuit. — Crezi că nu mi-am dat seama că e gladiator? Cicatricele acelea au fost făcute în timpul unei lupte în arenă... Iar astea - adăugă, punând o pomadă pe rănile curățate -, găurile astea au fost făcute de pilum... Trebuie să fie foarte abil... A fost atacat de puțin timp, de mai mulți oameni. S-a salvat, dar n-a reușit să se ferească întru totul. Nici o rană nu-i mortală

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
o pomadă pe rănile curățate -, găurile astea au fost făcute de pilum... Trebuie să fie foarte abil... A fost atacat de puțin timp, de mai mulți oameni. S-a salvat, dar n-a reușit să se ferească întru totul. Nici o rană nu-i mortală. Bărbatul acesta cunoaște arta luptei și știe să se ferească de loviturile ucigașe. Celălalt nu răspunse. — Dar e în afara primejdiei? Erau primele cuvinte pe care le rostea fata. — E în afara primejdiei? repetă - apoi adăugă, în șoaptă: Nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
să-și folosească toată știința, toată ființa ca să învingă moartea. Nu se pricepea la vrăji, nu era Velunda și nici Proculus, maestrul lui în arta medicinei și un mag deosebit de puternic. Își făcea treaba în liniște, ajutat de fată. Curăță rănile cu vin amestecat cu ulei - primul pentru prevenirea infectării, iar al doilea, pentru ca pielea rănită să nu se usuce. Folosi multe dintre instrumentele sale de chirurg pentru remedierea rănilor făcute de armele ascuțite. Pe răni presără pulbere de semințe de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
deosebit de puternic. Își făcea treaba în liniște, ajutat de fată. Curăță rănile cu vin amestecat cu ulei - primul pentru prevenirea infectării, iar al doilea, pentru ca pielea rănită să nu se usuce. Folosi multe dintre instrumentele sale de chirurg pentru remedierea rănilor făcute de armele ascuțite. Pe răni presără pulbere de semințe de papirus - un remediu excelent, ce ajuta cicatrizarea - și smirnă, zeamă de verigar și rășină de fistic. Fața îi era scăldată în sudoare, din cauza luptei îndârjite pe care o dădea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
liniște, ajutat de fată. Curăță rănile cu vin amestecat cu ulei - primul pentru prevenirea infectării, iar al doilea, pentru ca pielea rănită să nu se usuce. Folosi multe dintre instrumentele sale de chirurg pentru remedierea rănilor făcute de armele ascuțite. Pe răni presără pulbere de semințe de papirus - un remediu excelent, ce ajuta cicatrizarea - și smirnă, zeamă de verigar și rășină de fistic. Fața îi era scăldată în sudoare, din cauza luptei îndârjite pe care o dădea împotriva morții. Nu se iviseră încă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
un remediu excelent, ce ajuta cicatrizarea - și smirnă, zeamă de verigar și rășină de fistic. Fața îi era scăldată în sudoare, din cauza luptei îndârjite pe care o dădea împotriva morții. Nu se iviseră încă zorii. Valerius bandajă cu grijă toate rănile. Fata îi aduse o pătură de blană și Valerius o întinse peste trupul gladiatorului. Se aplecă încă o dată să-l privească. Ridică pătura și îi descoperi picioarele, pe care le masă îndelung, energic, cu un unguent din arnică și sănătoase

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
nici o îndoială. Și probabil că nu erau departe. — Îmi vreau câinele înapoi. Luă câteva înghițituri de vin. Acum se grăbea să plece. Știa ce soartă urma să aibă cel care ajuta un gladiator urmărit, cel care îl îngrijise, îi vindecase rănile, îl pusese din nou pe picioare ca să poată fugi, în loc să-l denunțe autorităților satului. Voia să plece cât mai repede - era nerăbdător să-și continue călătoria și să ajungă în satele lui Julius Civilis. Velunda avea să-l întâmpine râzând

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
totul cu el. Valerius se revăzu pe sine și pe Velunda în pădure, în ziua aceea de demult, aplecați deasupra puiului de lup. Ea îl învățase cum să scoată din șoldul animalului săgeata care-l străpunsese și cum să vindece rana. Când Valerius hotărâse să plece la Roma, Velunda șoptise ceva la urechea lui Lurr. Din clipa aceea, Lurr îi stătuse mereu alături. Spui că e câine, dar mie îmi pare lup. Mi se pare lup pe de-a-ntregul. Ai putut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
el pe Listarius drept unic tovarăș și călăuză. Vitellius înainta greu pe drumul ce șerpuia printre copacii înalți; coborâse indispus din lectică, nemaiputând continua drumul din cauza copacilor. Își lăsase escorta la marginea pădurii și o pornise pe jos. Șchiopăta din cauza rănii dobândite în timpul cursei de care, când se întrecuse cu Caligula. Se întrebă dacă incidentul acela care îl marcase pe viață fusese un semn bun sau rău: Caligula, învingătorul din acea cursă, ajunsese împărat și fusese ucis. Dar el? Prezicătoarea, care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
Nu tu. Privi în jur, disperat, invocând puterile divine să o vindece, să-i redea viața... Ea era femeia pe care o iubea. Numai o zeitate putea să o vindece; el nu avea ce să facă, era neputincios în fața acelor răni. — Ce s-a întâmplat? Ce ți-au făcut? Cine te-a rănit? Hohotea, examinând în grabă rănile, una după alta. Ce importanță mai avea să știe ce se întâmplase, dacă acum cerul însuși îi spunea că Velunda era la un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
era femeia pe care o iubea. Numai o zeitate putea să o vindece; el nu avea ce să facă, era neputincios în fața acelor răni. — Ce s-a întâmplat? Ce ți-au făcut? Cine te-a rănit? Hohotea, examinând în grabă rănile, una după alta. Ce importanță mai avea să știe ce se întâmplase, dacă acum cerul însuși îi spunea că Velunda era la un pas de moarte? — Nu mă lăsa! Cum am să trăiesc fără tine? În clipa aceea, amuleta i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
să fugă. Prin fața ușii celulei, rămasă deschisă, treceau soldați și ofițeri. Toți se opreau o clipă să-l privească pe Valerius Galul, a cărui pricepere era bine cunoscută. Pe mulți dintre ei Valerius îi vindecase de boli grave sau de răni ce păreau mortale. Stătea întins pe pardoseala de piatră, cu brațele încrucișate peste chipul său, pentru ca nimeni să nu i-l vadă. Veneau bărbați, femei, copii, pentru că vestea morții Velundei se răspândise cu repeziciune; le părea rău că preoteasa fusese

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-l mângâie. — Vitellius a fost, repetă. Cu un gest furios, își smulse bucata de pânză care îi acoperea ochiul stâng. Îl privea fix pe Valerius cu ochiul sănătos; celălalt, orb, era brăzdat de o cicatrice. Julius Civilis era mândru de rana aceea, fiindcă datorită ei - și curajului în luptă - semăna cu marele Hannibal. — Trebuie s-o răzbuni. — N-o să fiu în stare. Valerius își ascunse fața în mâini. — Ba da, o să fii, așa cum eu sunt în stare să urăsc. Îi urăsc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
se înfipse în fesa stângă. Imediat, sângele începu să se prelingă pe picior. Salix nu se prăbuși, dar strigătul lui de durere și de surpriză făcu să i se strângă stomacul lui Valerius, care își dădu seama imediat de gravitatea rănii. Cum putea Salix să continue lupta cu mușchiul complet sfâșiat? Un vuiet se ridică din mulțime. Acum îl face bucăți! urla tânărul cu păr negru. Îl omoară... Salix e mort, ticălosul de el! continua să strige, fără să-și dea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
înmărmurit. Întinse tridentul, încercând să oprească scutul lui Salix, dar acesta făcu un salt spre dreapta și ajunse în lateral, înfigându-i pumnalul în coapsa dreaptă și răsucindu-l în carne. Apoi se retrase rapid, privind sângele ce țâșnea din rană, pe când Skorpius urla furios din cauza durerii cumplite, dar fără să cadă sau să se clatine. Mulțimea se ridică în picioare, unduindu-se asemenea unui monstru închis între zidurile arenei. Strigătele de surpriză se amestecau cu râsetele și urletele euforice. Aceeași

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
Salix avea să fie victima sacrificată în amfiteatru. Unii începură să scandeze numele lui Salix. Alții li se alăturară. — Salix! strigă Valerius cât putu de tare. Salix! Nu-i venea să creadă că prietenul său era încă în picioare, în ciuda rănii, nu-i venea să creadă că stătea acolo viu, cu picioarele depărtate, cu scutul în mâna stângă și pumnalul în dreapta, cu capul apărat de coiful căruia soarele la asfințit îi împrumuta străluciri roșietice. Skorpius se ridică. Coapsa și spatele îi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
laolaltă cu ceilalți. Missus, missus! Salix era salvat. Mulțimea îi cruțase viața. Valerius continuă să strige, cuprins de bucurie. Striga împreună cu ceilalți, ridicând brațele spre cer, închipuindu-și cum avea să se ducă la prietenul lui și să-i îngrijească rana aceea cumplită. Era nebun de fericire. Se și vedea alături de Salix în tabăra fratelui său, închinând o cupă de vin pentru Salix, care acum era liber. Viu și liber. Deodată, întregul amfiteatru amuți, pentru ca, în clipa următoare, să izbucnească un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
Înfășoară-le în jurul genunchilor. Orgolios, Valerius refuză și luă poziția de apărare. — Salix! strigă Proculus. Ai uitat ce a pățit Salix? Valerius se opri brusc, întorcându-se spre maestru. — Salix? — Prins de tensiunea luptei, Salix a uitat cu totul de rana pe care i-o făcuse Skorpius în fesă. Nu-l durea, zise, arătând spre genunchii lui Valerius, umflați și plini de sânge. De câte ori ai căzut în genunchi? De multe ori - emoția luptei te va face să uiți de durere, dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
așa îi vei oferi adversarului o șansă neașteptată. Valerius își aminti cum se prăbușise Salix când se afla la un pas de victorie, trădat de mușchii sfâșiați de tridentul lui Skorpius. — Înfășoară strâns fâșiile în jurul genunchilor. Așa vei evita alte răni și, în plus, fașele îți vor apăra genunchii. Valerius se așeză în iarbă și începu să-și bandajeze genunchii. Văzu că unii gladiatori aveau coapsa stângă bandajată cu lână și piele în întregime, de la șold până la genunchi. Aceia sunt provocatores

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
om, că-l voi face să sufere, că voi sta să văd cum sângerează din vina mea? Eu sunt medic. Valerius clătină din cap. Înfipse sabia de lemn în pământ și o apăsă, ca și cum ar fi vrut să deschidă o rană. — Și toate astea... pentru ce? — De ce mă întrebi pe mine? — Da, sigur, oftă Valerius, răspunsul trebuie să-l aflu în mine însumi. Dar când voi încerca să lupt cu rețiarul, filosofia ta n-o să-mi fie de nici un folos. Tu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
din dinți. — Da, așa îl chema. Era cel mai bun prieten al meu. Valerius se sprijini de perete, îngrozit. Tăcu o vreme, apoi spuse: — Și Salix... și Salix era prietenul meu. — Salix a făcut o greșeală. N-a prevăzut consecințele rănii aceleia... Ar fi trebuit să-și schimbe tactica, să-și dea seama că, mai devreme sau mai târziu, piciorul avea să cedeze. În arenă n-ai voie să faci greșeli și n-ai voie să ții seama de prietenie. În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
Ignorând strigătele entuziasmate ale publicului, Valerius se hotărî să profite de debusolarea adversarului. Înaintă repede, cântări dintr-o privire poziția lui Flamma, apoi, cu un gest neașteptat, îi înfipse brusc vârful pumnalului în umăr, în punctul în care știa că rana nu era gravă, dar era foarte dureroasă. Sângele țâșni. Flamma scoase un strigăt; sângele îi șiroia de-a lungul brațului, prelingându-se în nisip. — Nenorocitule, șuieră Flamma, dar Valerius se îndepărtase deja, asurzit de strigătele mulțimii. Se opri. Îi făcu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
îi legă brațul de gât. Auziră zgomotul copitelor unui cal care se îndepărta. — Pe ăla l-am lăsat să scape... Titus era lac de sudoare. — Ar trebui să fie aici fratele tău, să te îngrijească. Din câte îmi dau seama, rana e gravă. Pierzi foarte mult sânge. — N-o să mor tocmai acum. Antonius se așezase pe iarbă. Privi în jur furios. — N-o să mor acum, când suntem pe punctul de a ne ridica împotriva lui Vitellius. Nu mi-e teamă de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
Cu toții aveau femei în castru... și copii, murmură Errius. Poate că de asta nu vreau să mă leg de nimeni. Nu vreau lacrimi. În infirmeria castrului era o căldură sufocantă. Pe jumătate dezbrăcat, Antonius stătea în fața medicului care-i bandaja rana. Goli dintr-o înghițitură cupa de vin. — N-o să-ți ia durerea, dar o să te liniștească, zâmbi Cornelius Fuscus, tânărul procurator al Pannoniei, faimos în rândul femeilor pentru frumusețea lui, iar în popor pentru cinstea de care dădea întotdeauna dovadă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]