19,447 matches
-
un capăt al poeziei de concepție de mai tîrziu. Treaza plăcere este un prim semn. Nicolae introduce În poezia galantă a Văcăreștilor o notă de austeritate, punînd un prag (ordinea firească, dragostea cu socoteală) În calea plăcerilor și a anarhiei simțurilor. Discursul său a devenit preponderent moral. Figura lui lirică este retragerea și legea morală pe care o recomandă e cumințenia (temperanța) Nicolae Văcărescu plânge, adevărat, cu inima Înfrântă, dar nu are totdeauna duhul slobod. IV Iancu Văcărescu. Psihologia unui poet
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
a ceti firea: „Orice glas mie-mi vorbește, Orice ton eu Înțeleg.” A dispărut, În consecință, din poeme ezitarea lui Ienăchiță și neștiința aceea jumătate adevărată, jumătate jucată din poeziile lui Alecu. Iancu vede și aude totul, Încrederea lui În simțurile care „văz deosebire/ de simțit și de simțit” este enormă, fiind Însoțită de un neascuns orgoliu: „Orice ton eu Înțeleg...”. N-a trecut nici o jumătate de veac și registrul poeziei s-a schimbat odată cu mentalitatea creatorului față de obiectul artei lui
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
superioară limbajului. Proiectul lui Iancu Văcărescu este ambițios și infinit mai complex decît acela al predecesorilor. El scoate, Întîi, poezia din iatac și-o duce În natură, Încercînd chiar să-i dea, prin cîteva elemente, dimensiunea universalului. N-are, adevărat, simțul cosmic pe care Îl vom găsi În poezia română ceva mai tîrziu, dar sînt indicii că ochiul poetului privește curios În jur și gîndul bate departe. În discursul său intră apele, munții, frunza, valea, firea, cîmpiile de la poalele Carpaților, surpăturile
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
să suspin”, Însă acest om simțitor și pătimaș nu stăruie În jertfă și amărăciune. Nu vrea să se „primejduiască”, cum zice Într-un vers citat Înainte. Caută simpatia, și „glasul de cuget” se arată a fi mai puternic decît glasul simțurilor. Recomandă, În toate, „tarea răbdare” și, Într-un Răspuns la plîngerea unui Înșelat de o femeie, se arată sceptic privitor la femei: „Eu știu că ele și adormite Izdovesc lucruri mai negîndite... .................................................... Din multe pătimi eu am știință, Ș-aș
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
adăpostul ia Înfățișarea unui mormînt: „Să viu spre mîngîiere să plîng p’acest mormînt.” Există la CÎrlova, ca la toți preromanticii, o anumită bucurie În durere. Întristarea este la el mereu dulce, mila Îndelungată provoacă o stare de beatitudine a simțurilor, ca un drog. Iată, de ce În acest molcom itinerariu al jalei, poetul cunoaște o surescitare vecină cu extazul. Există În versuri o veritabilă euforie a dulcelui. Amorul este un „izvor dulce de Întristare”, rîurile curg „dulce” răcoritor, soarele revarsă o
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
lui reală: volumele trebuie să se Înmulțească, Însușirile normal prozaice să se urce spre piscurile absolutului. Obiectul liric nu poate trăi decît sub regimul sublimului. Întristăciunea se manifestă sub forma ei maximă: „lunga Întristăciune”, ca și privirea și toate celelalte simțuri și stări: „nalta ta privire”, „Înmulțită ta vedere”, „lunga suspinare”, „groaznică vedere”, „taină-ngrozitoare”, „năpastea Îndrăcită”, „nalta Înfocare”, „screamăt infernal”, „lungă așteptare”, „noapte naltă, naltă” etc. Reținem predilecția Iui Heliade pentru groaznic, nalt și lung, la care se adaugă preferința
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
și o față mai puțin cunoscută a demersului său. Va să zică, „objectele” sînt În sfadă, Înfățișarea lor, din această pricină sau din alta, este indistinctă (grămadă) și, față În față cu această priveliște, spiritul creatorului e În derută: limbajul Îl trădează, simțurile (vederea) și rațiunea (cugetul) Își pierd, cel puțin pentru un moment, prospețimea și claritatea, Însușirile lor fundamentale. Urmează un vers teribil: „Plecăm pe cărări netezi și foarte-ntortochiate”, demn de Heliade. Netezi și-ntortochiate totodată arată, În confuzia gramaticii, o confuzie mai
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
aflăm În toate poemele reflexive și evocatoare din epocă. Ele formează cadrul pastoralei tradiționale, cu ușoare mișcări de regie: introducerea, În primul rînd, a notei de mister și Întărirea decorului nocturn, schimbarea fusului orar. Este limpede că Heliade n-are simțul elementelor și nu leagă soarta poemului său de astfel de percepții. Heliade este, În raport cu CÎrlova, mai complex, decorul său este mai larg și poemul său este mai savant construit. Însă emoția pare la elegiacul CÎrlova mai puternică, confesiunea mai sincer
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
viziunile mari, armoniile pier În spuma frazelor goale. O energie aeriană extraordinară ascunde erosul heliadesc. O parte, o fază a erosului. Cea de Început, de dinaintea stabilizării lui. Căci, vom vedea deîndată, Heliade este În poezia erotică mai moralizator decît oriunde. Simțul (plumbul) datoriei se afirmă pe acest teren delicat mai hotărît decît În alte domenii. Discursul Îndrăgostit al lui Ion Heliade Rădulescu este, În esență, un discurs moral, antipatic moral, plin de sfaturi și de restricțiuni. Într-o Elegie din volumul
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
zărise ființa scumpă și ființa-i spusese cu decizie: „Tinere-mi zice, d-acum trăiește Sub legea singură ce-am sfințit.” Heliade trăiește, În poezie cel puțin, sub semnul acestei sacre legi. Toate poemele lui glorifică amorul conjugal, familia, iar simțul lui cel mai puternic este acela al paternității. În dragoste, ca și În cultură, politică, Ion Heliade Rădulescu se simte un Părinte: „Nod și mai tare după-asta vine, Minuturi sfinte sărbătorim: Cerul ne face părinți să fim, Brațele noastre acum
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
unui lung război de hărțuială. El poate provoca uneori, prin evaziune, o formă a pasiunii erotice. Nu ne putem imagina, zice tot Denis de Rougemont, pe Tristan Însurat. Heliade și-l imaginează, Îndrăgostitul său stă nerăbdător la porțile templului familial. Simțul datoriei primează În raport cu simțul erotic. Pasiunea n-are pentru Heliade nici o justificare dacă nu duce spre altar (cămin). Odată instalată În celula familiei, pasiunea Îmbracă veșmintele datoriei. Pentru spiritul romantic asta ar echivala cu un detestabil eșec. Pentru Heliade este
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
hărțuială. El poate provoca uneori, prin evaziune, o formă a pasiunii erotice. Nu ne putem imagina, zice tot Denis de Rougemont, pe Tristan Însurat. Heliade și-l imaginează, Îndrăgostitul său stă nerăbdător la porțile templului familial. Simțul datoriei primează În raport cu simțul erotic. Pasiunea n-are pentru Heliade nici o justificare dacă nu duce spre altar (cămin). Odată instalată În celula familiei, pasiunea Îmbracă veșmintele datoriei. Pentru spiritul romantic asta ar echivala cu un detestabil eșec. Pentru Heliade este o Împlinire sacră. El
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
pe buze, chipul este „dulce ca blîndețea”, sînul „ușure”, În pieptu-i Edenul e „Însinuit”, copila e „zîmbindă ca cerul, ca el trăsnitoare”, ființa ei este o combinație de zeități etc. Toate acestea indică o Înseninare a condeiului, paralel cu diminuarea simțului moralizator. În afara unei trimiteri: „marea-cuviință Îți dă al său glas” - nu sînt formulate opreliști morale. Copila cu pasul mâi mîndru decît acela al Aurorei (să reținem transparența, diafanitatea imaginii!) este un „model al virtutei”, dar virtutea, dacă luăm În seamă
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
dragoste (1838), scris după un cutremur teribil, poetul substituie sentimentului erotic evlavia creștină, zicînd că „dragostea e Domnul”. Heliade e cel dintîi la noi care scrie poema leagănului și a neliniștii paterne În fața pruncului bolnav. Erosul este aici copleșit de simțul datoriei morale: „Copilul se deșteaptă; l-amenință răceala Și mama Îl lipește de chiar inima sa...”. O dedicație din 1839, La Elvira, este mai Întunecat romantică, mai agitată. Ea adună semnele lirice ale epocii: lacrimile, suspinele, salcia plîngătoare, trista filomelă
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
albeața unui crin, Deșteaptă-n ea un sunet, Elviră-Înamorată; Cu-acel sunet imită pe coarda-nfiorată CÎntarea mea din urmă și ultimul suspin.” Două remarci putem face privitoare la aceste versuri: diafanitatea, Întîi, a portretului, și asocierea, apoi, a erosului cu simțul creației. Dragostea și poezia constituie un binom binecunoscut. Cumpătatul părinte dă semne de nerăbdare. Erosul deșteaptă În el acel nesațiu sacru față de obiect, nesațiu pe care-l Întîlnim și În alte Împrejurări: „Și-n sacra mea ardoare ferice voi sorbi
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
lui Adam fervoare, Întreaga fericire Și-extrema pietate-a ritului plinire?” Zicînd că n-o poate spune, poetul o spune, În fapt, indicînd un model erotic. Heliade Îl reproduce, În genere, În poemele sale, chiar și În acelea În care simțul familiei primează. Conjugal, erosul este la el mereu lilial și virtuos. Patimile trupului nu sînt cuprinse În poem, erosul se oprește, prudent, la ușa iatacului. Chiar În Anatoliada, unde poetul vorbește de ritul Împreunării, fantezia părăsește cuplul primordial la marginile
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
care l-am Întîlnit În multe versuri. SÎnt momentele (fericite) În poem cînd Heliade Își uită tema și deschide versul spre ceea ce am putea numi un discurs al discursului: „La singura-ți vedere delirul creațiunii Cu totul mă coprinde, mă simț zeu din atom, Întreg realitate, nu fruct al ficțiunii, Și fur din ceruri focul spre a crea pe om”. Dar, din nefericire, asemenea Întreruperi sînt rare. Heliade, care vorbește despre toate, vorbește inadmisibil de puțin despre originile scrisului său. Citindu
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
ideile „drepte și Înalte” Își află ușor expresia trebuitoare. Înălțarea, mărirea obiectului poetic presupun o lepădare a lui de culoarea și densitatea materială. Sensibil la latura morală, Alexandrescu este opac (o opacitate programatică) la viața ascunsă a universului. N-are simțul cosmosului, cum n-are nici simțul elementelor. Imaginația lui nu coboară decît rar și superficial În lumina concretului, fapt curios la un spirit care vrea să Îndrepte răul social. Poemul este, de regulă, o lungă demonstrație, o acumulare orizontală de
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
ușor expresia trebuitoare. Înălțarea, mărirea obiectului poetic presupun o lepădare a lui de culoarea și densitatea materială. Sensibil la latura morală, Alexandrescu este opac (o opacitate programatică) la viața ascunsă a universului. N-are simțul cosmosului, cum n-are nici simțul elementelor. Imaginația lui nu coboară decît rar și superficial În lumina concretului, fapt curios la un spirit care vrea să Îndrepte răul social. Poemul este, de regulă, o lungă demonstrație, o acumulare orizontală de abstracțiuni Întărite cu alte abstracțiuni. Poemul
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
e gata... De fulger luminată, Ca valea chinuirei se vede sîngerînd.” Așteptarea stimulează ( În poemul cu același nume) o meditație mai senină și o emoție mai fin caligrafiată. Timpul așteptării e tot noaptea, o noapte fără tăcere: „totul se mișcă”. Simțurile se deschid enorm, urechea aude căderea unei frunze, ochiul vede umbrele Înșelătoare: „Acesta este ceasul... sau cel puțin sosește. Dar ea unde să fie? De ce nu se ivește? Minuturi fericite sînt oare de pierdut? Foarte puține omul În viața lui
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
intimitate În lirica erotică a lui Gr. Alexandrescu este sprijinirea frunții pe pieptul tremurător al femeii. Dar și acest curaj este o faptă a trecutului: „Minutu-acela-n veci mă muncește, Ca o sentință e-n mintea mea; De ating fruntea-mi, simț că svîcnește, Focul din sînu-ți arde În ea.” Un extaz retrăit, o plenitudine ce vine din amintire, un minut pe care l-a Înghițit deja timpul și-l „muncește” la infinit sufletul Îndrăgostit. Numai așteptarea este descrisă de poet la
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
-o pe aceea, văcăresciană, a plăcerii În suferință, Întărită de ideea morții: „Să mor dar la picioare-ți; să mor dar de plăcere În ceasul cel din urmă s-auz că m-ai iubit, Să strîng draga ta mînă, să simț a ta durere Vărsîndu-se asupra-mi ca balsam fericit. Și sufletu-mi atuncea pe buzele-ți să zboare, Să ia un lung, un dulce, un vecinie sărutat; Din brațele-ți, din sînu-ți să treacă el În soare, Să ducă la
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
alte patimi demne de o inimă bărbătească!), contestația, zic, mai apare o dată, Într-un limbaj mai calm. Este contestația de după consumarea crizei erotice. O izbăvire tristă, o pace mohorîtă. Îndrăgostitul și-a regăsit „dreapta gîndire”, și-a regăsit și prospețimea simțurilor: liniștea interioară Îi permite să redescopere peisajul, obnubilat pînă acum de pasiunea nimicitoare: „La al tău zîmbet, l-a ta mînie, A mea mîhnire sau bucurie Nu pot nici crește, nici a slăbi, Crînguri stufoase, peșteri tăcute, Fără de tine Îmi
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
nu-mi fi.” O pace, totuși provizorie, o contestație care ascunde deja promisiunea unei alte aventuri. Orgoliul viril al poetului („fălirea”) Îl Împinge spre o nouă cursă a vicleniei feminine: „După atîta cochetărie Și necredință și viclenie, În sfîrșit, Nino, simț că trăiesc. Inima-mi astăzi e izbăvită D-acea robie nesuferită; Mai mult asupra-mi nu m-amăgesc.” Poezia (Nina) din care am citat este o imitație, Însă imitația aduce elemente ce intră perfect În psihologia lui Gr. Alexandrescu. Un
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
versurile șchioapătă ca un cal lînced, rămîn În gît...” Bolintineanu este, În fond, un „simțualist”, simțualismul fiind, dacă-i traducem bine formula, o manifestare liberă a emoțiilor. Heliade, Alexandrescu, Alecsandri vor să zăgăzuiască, prin retorică, dialectul nostru proliferant. Bolintineanu lasă simțurile să vorbească, nu meditează prea mult (ca să nu zicem deloc) la greutățile limbajului, prinde după ureche sun-urile divine și ochiul lui Întîrzie cu voluptate pe lucruri. Este primul poet cu o mentalitate integral romantică. Miturile clasice intră rar În
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]