14,124 matches
-
și dialogul sînt principalele concepte cu care se încearcă surprinderea logicilor de funcționare a comunicării politice. Teoriile, conform lui Gerstlé, rivalizează între ele în funcție de concepția lor asupra comunicării, politicului, a relației dintre ele, precum și după distribuirea accentului pe aspectul pragmatic, simbolic sau structural. Autorul sintetizează pluralismul teoretic în patru perspective: comportamentistă, structural-funcționalistă, interacționistă și dialogică. Primele două disociază comunicarea de politică, privilegiind comunicarea și aspectele pragmatic și structural, în timp ce ultimele două perspective mizează, mai curînd, pe consubstanțialitatea politicii și comunicării, privilegiind
Comunicarea politică by Jacques Gerstlé () [Corola-publishinghouse/Science/924_a_2432]
-
pluralismul teoretic în patru perspective: comportamentistă, structural-funcționalistă, interacționistă și dialogică. Primele două disociază comunicarea de politică, privilegiind comunicarea și aspectele pragmatic și structural, în timp ce ultimele două perspective mizează, mai curînd, pe consubstanțialitatea politicii și comunicării, privilegiind, în același timp, aspectul simbolic, dar și cel pragmatic. Primele două pleacă de la o concepție a comunicării centrată pe transmisie și circulație de informație sau, pentru a utiliza termenii lui Quéré, pe o concepție epistemologică, încă dominantă, care vede comunicarea politică ca pe o producție
Comunicarea politică by Jacques Gerstlé () [Corola-publishinghouse/Science/924_a_2432]
-
cognitive Elementele indiciale În prima ipostază, lumea socială este privită ca un univers de obiecte, evenimente, oameni și idei care au o existență obiectivă, exterioară și constrîngătoare, iar în cea de a doua ipostază, lumea este văzută ca un cadru simbolic, structurat grație definițiilor și semnificațiilor negociate care guvernează comportamentul. În prima ipostază, comunicarea este mecanismul care conectează, prin informație, diferitele activități între ele și cu mediul în care se produc (și este analizată ca un un sistem de canale, ca
Comunicarea politică by Jacques Gerstlé () [Corola-publishinghouse/Science/924_a_2432]
-
în cazul campaniei electorale, este drastic limitată de diferite mecanisme psiho-sociale, fiind mult mai credibilă ipoteza rezultatelor indirecte, ipoteză ce constă în ideea că, prin comunicarea lor publicitară, candidații caută, mai curînd, să definească situația electorală și să accentueze dinamica simbolică a campaniei și mai puțin să influențeze direct comportamentele de vot. Perspectiva practicilor de comunicare din unghiul diferitelor poziții de putere ne apropie mai mult de politic decît perspectivele precedente. Pozițiile de putere luate în considerare sînt cele ale guvernanților
Comunicarea politică by Jacques Gerstlé () [Corola-publishinghouse/Science/924_a_2432]
-
ci cu o recompunere a scenei electorale prin interacțiunile protagoniștilor. Caracterul interactiv conduce la construcția unei realități politice asupra căreia nimeni nu poate pretinde un control total, pentru că ia naștere în urma schimburilor dintre actori, asociindu-se cu efectul de compoziție simbolică. E o realitate procesuală non-sumativă, adică întregul este mai mult decît suma componentelor sale. Noile analize asupra comunicării politice sînt încurajate de actuala evoluție a vieții politice către o campanie permanentă, în care actorii politici recurg tot mai mult la
Comunicarea politică by Jacques Gerstlé () [Corola-publishinghouse/Science/924_a_2432]
-
este fundamental atît la primii teoreticieni ai politicului, cît și în transpunerea în practică a politicii. La Aristotel, omul e definit, pe de o parte, ca animal social, iar, pe de altă parte, ca animal dotat cu capacitate lingvistică, adică simbolică. Aceste proprietăți fundamentale își găsesc concretizarea instituțională în regulile de bază ale funcționării cetății, care încurajează valorificarea lor în afacerile publice. Fiecare cetățean are dreptul de a lua cuvîntul (iségoria) în Adunarea poporului unde se angajează, între altele, să vorbească
Comunicarea politică by Jacques Gerstlé () [Corola-publishinghouse/Science/924_a_2432]
-
lesne că ar fi imposibilă politica în absența comunicării, pentru că însăși societatea nu poate fi concepută în absența comunicării. Acceptînd definițiile concurente ale comunicării, trăsăturile comunicării politice se modifică. Dacă comunicarea desemnează orice interacțiune socială, ori dacă desemnează numai interacțiunea simbolică adică cea care utilizează semne codificate -, atunci definiția comunicării politice se va modifica. În primul caz, sînt acceptate toate analizele metaforice ale politicii, din perspectiva comunicării. În cel de-al doilea caz, sînt admise numai definițiile fundamentate pe analiza practicilor
Comunicarea politică by Jacques Gerstlé () [Corola-publishinghouse/Science/924_a_2432]
-
adică cea care utilizează semne codificate -, atunci definiția comunicării politice se va modifica. În primul caz, sînt acceptate toate analizele metaforice ale politicii, din perspectiva comunicării. În cel de-al doilea caz, sînt admise numai definițiile fundamentate pe analiza practicilor simbolice. În concluzie, vom adera la studierea diverselor dimensiuni ale procesului de comunicare. 2. Dimensiunile comunicării politice. Pentru comunicarea politică, trei dimensiuni pot fi acceptate ca fundamentale, importanța acestora variind în funcție de accepțiunile teoretice: dimensiunea pragmatică, dimensiunea simbolică și dimensiunea structurală. Pragmatica
Comunicarea politică by Jacques Gerstlé () [Corola-publishinghouse/Science/924_a_2432]
-
fundamentate pe analiza practicilor simbolice. În concluzie, vom adera la studierea diverselor dimensiuni ale procesului de comunicare. 2. Dimensiunile comunicării politice. Pentru comunicarea politică, trei dimensiuni pot fi acceptate ca fundamentale, importanța acestora variind în funcție de accepțiunile teoretice: dimensiunea pragmatică, dimensiunea simbolică și dimensiunea structurală. Pragmatica definește studiul practicilor reale de comunicare. Prin extensie semiologică sau din perspectiva teoriei semnelor, care studiază relația dintre semne și utilizatorii acestora, pragmatica se referă, mai întîi, la "relația care îl unește pe emițător de receptor
Comunicarea politică by Jacques Gerstlé () [Corola-publishinghouse/Science/924_a_2432]
-
ori pentru a-și descalifica adversarul. Limbajul și transpunerea sa în discurs sînt adesea considerate drept "patronul" tuturor practicilor semnificante. Semiologia a fost introdusă în domeniul imaginilor fixe (fotografii, afișe) sau animate (cinema, televiziune) spre a demonstra mecanismele și eficacitatea simbolică a acestora. Tehnologiile comunicării deschid, din această perspectivă, căi noi, mai ales prin intermediul videoculturii. Muzica, pictura, literatura și toate formele de expresie artistică probează faptul că "textul politic "poate îmbrăca forme multiple. Dincolo de cultura particulară, mesajul politic ar putea fi
Comunicarea politică by Jacques Gerstlé () [Corola-publishinghouse/Science/924_a_2432]
-
aspectele structurale ale comunicării fac trimitere la căile pe care aceasta avansează. Este vorba despre canale, rețele și media prin intermediul cărora se derulează fluxul comunicării. Utilizînd metafora informatică, s-ar presupune că aspectele pragmatice ale comunicării sînt echivalențele logice, aspectele simbolice sînt datele culturale specifice unei comunități particulare, în vreme ce aspectele structurale definesc materialul de tratare a informației. În general, pentru comunicarea politică se face distincție între canalele instituționale, precum parlamentul sau administrația, canalele organizaționale, cum sînt partidele politice și alte forțe
Comunicarea politică by Jacques Gerstlé () [Corola-publishinghouse/Science/924_a_2432]
-
un domeniu de cunoaștere în care se reflectă pe deplin concurența principalelor paradigme ale gîndirii politice și ale științelor sociale. Teoriile rivalizează în funcție de concepția lor asupra politicului, a comunicării, a relației și accentului pe care îl pun pe aspectele paradigmatice, simbolice sau structurale. Mai multe aspecte inspiră apropieri teoretice, aflate în competiție, pentru a aborda problema comunicării politice: dialogul, strategia, comportamentul, sistemul, construcția socială a realității. Primele două pun accent pe praxiologie, următoarele două pe proces, iar ultima, pe interpretare. Apropierea
Comunicarea politică by Jacques Gerstlé () [Corola-publishinghouse/Science/924_a_2432]
-
prin includere și participare în rețeaua de comunicare". 3. Abordarea interacționistă a comunicării politice se impune din clipa în care acceptăm comunicarea sub forma unei interacțiuni. Ea prezintă două direcții, care se deosebesc mai ales prin statutul invers, atribuit dimensiunilor simbolică și pragmatică ale comunicării. Pentru interacționismul strategic, comunicarea nu se reduce la utilizarea semnelor codate, fiindcă orice comportament înseamnă comunicare. Dramaturgia lui Goffman se situează la limita joncțiunii dintre formele strategice și simbolice ale interacționismului aplicat situațiilor de tip "față
Comunicarea politică by Jacques Gerstlé () [Corola-publishinghouse/Science/924_a_2432]
-
mai ales prin statutul invers, atribuit dimensiunilor simbolică și pragmatică ale comunicării. Pentru interacționismul strategic, comunicarea nu se reduce la utilizarea semnelor codate, fiindcă orice comportament înseamnă comunicare. Dramaturgia lui Goffman se situează la limita joncțiunii dintre formele strategice și simbolice ale interacționismului aplicat situațiilor de tip "față către față" și, în general, confruntărilor sociale. "Interacțiunile sînt atomii societății".19 Contrar abordării sistemice, abordarea strategică revine la viziunea unui actor care trebuie să își înfrunte adversarii și să ia decizii în funcție de
Comunicarea politică by Jacques Gerstlé () [Corola-publishinghouse/Science/924_a_2432]
-
unui actor care trebuie să își înfrunte adversarii și să ia decizii în funcție de context. Comunicarea politică, prin natura sa instrumentală, se prezintă ca o acțiune strategică. Îndărătul semnelor, mesajelor și codurilor pe care le utilizează și care înfăptuiesc dimensiunea sa simbolică, dincolo de canalele și rețelele care îi relevă dimensiunea structurală, trebuie să avem în vedere dimensiunea sa pragmatică, care este determinantă. Pentru a caracteriza utilizarea mesajelor și a schimburilor, Lemieux 20 preconizează o praxiologie a comunicării, comandată de preferințele emițătorului și
Comunicarea politică by Jacques Gerstlé () [Corola-publishinghouse/Science/924_a_2432]
-
rețelele. Comunicarea politică este o structură de joc care impune un ansamblu de mijloace ale puterii: bunurile, însemnele, drepturile, susținerile și cunoștințele. Deci, ea poate fi văzută ca "jocul relațiilor de putere, ale cărui resurse și mize sînt mijloacele materiale, simbolice, informaționale, juridice sau chiar umane". Această abordare înscrie analiza comunicării politice în perspectiva interacțiunii strategice. O astfel de interacțiune este caracterizată prin "secvența evaluare de către protagoniști a propriilor situații, decizii (alegerea unei direcții de acțiune), transpunerea în realitate a acestei
Comunicarea politică by Jacques Gerstlé () [Corola-publishinghouse/Science/924_a_2432]
-
se tensionează sau se relaxează în concordanță cu loviturile care sînt directe sau chiar mediatizate prin agenții de execuție. La fel, situațiile de criză sau de scandal sînt împrejurări în care observarea strategiilor de comunicare prezintă un interes aparte. Interacționismul simbolic promovat de G.H. Mead (Mind, Self and Society, 1934) este studiul relațiilor dintre sine și societate, văzută ca un proces de comunicare simbolică între actanții sociali. Autorul înclină să conceapă societatea ca o manifestare a infinității tranzacțiilor sociale. Interacțiunea simbolică
Comunicarea politică by Jacques Gerstlé () [Corola-publishinghouse/Science/924_a_2432]
-
criză sau de scandal sînt împrejurări în care observarea strategiilor de comunicare prezintă un interes aparte. Interacționismul simbolic promovat de G.H. Mead (Mind, Self and Society, 1934) este studiul relațiilor dintre sine și societate, văzută ca un proces de comunicare simbolică între actanții sociali. Autorul înclină să conceapă societatea ca o manifestare a infinității tranzacțiilor sociale. Interacțiunea simbolică este "activitatea în care ființele umane își interpretează reciproc comportamentul și acționează pe baza semnificațiilor rezultate din această interpretare"22. De la Goodman (Ways
Comunicarea politică by Jacques Gerstlé () [Corola-publishinghouse/Science/924_a_2432]
-
simbolic promovat de G.H. Mead (Mind, Self and Society, 1934) este studiul relațiilor dintre sine și societate, văzută ca un proces de comunicare simbolică între actanții sociali. Autorul înclină să conceapă societatea ca o manifestare a infinității tranzacțiilor sociale. Interacțiunea simbolică este "activitatea în care ființele umane își interpretează reciproc comportamentul și acționează pe baza semnificațiilor rezultate din această interpretare"22. De la Goodman (Ways of Wordmaking, 1978) la Bourdieu 23, "geneza socială a schemelor de percepție, de gîndire și de acțiune
Comunicarea politică by Jacques Gerstlé () [Corola-publishinghouse/Science/924_a_2432]
-
privind efectele arată că individul, determinat sau izolat din punct de vedere social este activ în procesul de comunicare, mai ales atunci cînd atribuie un sens mesajului politic. Într-adevăr, transformarea care minimizează efectele comportamentale în beneficiul efectelor cognitive și simbolice ale comunicării, se sprijină, într-o oarecare măsură, pe ipoteza constructivistă. Din perspectiva empirică, studiul asupra întocmirii unei agende politice se înscrie în logica contribuției comparate a mijloacelor media și a actanților politici și deci a puterii acestora de a
Comunicarea politică by Jacques Gerstlé () [Corola-publishinghouse/Science/924_a_2432]
-
sub toate formele sale (informație, argumentație, narațiune, ilustrare etc.) se elaborează și se difuzează clasificările (Schütz), definițiile situației (Thomas), etichetarea (Becker) care vor orienta schemele percepției politice. Principalele curente care plasează comunicarea politică într-un cadru interpretativ sînt deci interacționismul simbolic, etnometodologia, dramatismul și narativismul 25. Atunci cînd interacționismul simbolic consideră atribuirea sensului ca fiind rezultatul tranzacțiilor sociale, simbolismul sau dramatismul văd mai întîi mobilizarea structurilor cu semnificații profunde, avînd origine culturală, precum miturile 26. Dincolo de dramatismul lui Burke și Goffmann
Comunicarea politică by Jacques Gerstlé () [Corola-publishinghouse/Science/924_a_2432]
-
se elaborează și se difuzează clasificările (Schütz), definițiile situației (Thomas), etichetarea (Becker) care vor orienta schemele percepției politice. Principalele curente care plasează comunicarea politică într-un cadru interpretativ sînt deci interacționismul simbolic, etnometodologia, dramatismul și narativismul 25. Atunci cînd interacționismul simbolic consideră atribuirea sensului ca fiind rezultatul tranzacțiilor sociale, simbolismul sau dramatismul văd mai întîi mobilizarea structurilor cu semnificații profunde, avînd origine culturală, precum miturile 26. Dincolo de dramatismul lui Burke și Goffmann, teoria convergenței simbolice a lui Bormann, de exemplu, tinde
Comunicarea politică by Jacques Gerstlé () [Corola-publishinghouse/Science/924_a_2432]
-
și narativismul 25. Atunci cînd interacționismul simbolic consideră atribuirea sensului ca fiind rezultatul tranzacțiilor sociale, simbolismul sau dramatismul văd mai întîi mobilizarea structurilor cu semnificații profunde, avînd origine culturală, precum miturile 26. Dincolo de dramatismul lui Burke și Goffmann, teoria convergenței simbolice a lui Bormann, de exemplu, tinde să înțeleagă modul în care se nasc, se conturează și se impun reprezentările fantasmatice colective 27. Analiza amănunțită a comunicării politice la care incită narativismul, pare promițătoare 28. Ea permite confruntarea "istoriilor" povestite de
Comunicarea politică by Jacques Gerstlé () [Corola-publishinghouse/Science/924_a_2432]
-
zi cu zi și propunerea unor ipoteze referitoare la rezultatele povestirii a căror putere a fost demonstrată de J.-P.Faye în lucrarea Langages totalitaires. Studiul strategiilor de comunicare 29 arată, în ansamblu, că în domeniul politic se reunesc mecanismele simbolice și strategice ale interacțiunii în "manipulările impresiei politice"30: "Cîștigă puterea, controlul asupra celorlalți, cel ce izbutește să îi determine pe alții să îi accepte vederile și perspectivele. Reușește acest lucru controlînd, influențînd și susținîndu-și propria definiție a situației, deoarece
Comunicarea politică by Jacques Gerstlé () [Corola-publishinghouse/Science/924_a_2432]
-
realitate altora înseamnă a-i determina să se comporte în sensul prescris." Ambele metode principale de manipulare a impresiei derivă din comunicarea politică. Controlul fluxului informațional prin intermediul procedurilor precum reținerea, secretul, rutinarea, debitul etc. reglează natura și ritmul comunicării. Mobilizarea simbolică a susținerilor constă în practicile publice de convingere prin spectacole. Mai precis, utilizarea simbolurilor verbale și non-verbale în cadrul spectacolului întărește sau menține poziția politică a actanților. 4. Abordarea dialogică, în sfîrșit, prezintă un punct comun cu abordarea precedentă, fiind centrată
Comunicarea politică by Jacques Gerstlé () [Corola-publishinghouse/Science/924_a_2432]