108,186 matches
-
agresorilor, unii dintre ei fiind ascunși în timpul ocupației bolșevice în sinagogile orașului. În următoarele 2 zile întreaga regiune a intrat în stăpânirea rebelilor. Puterea a fost asumată de către noul "Directorat de la Hotin" format din 5 membri (cu M. Liskun în calitate de conducător și L. Tokan în calitate de secretar), care a proclamat dreptul la autodeterminare al basarabenilor și "„răsturnarea jugului românesc”", solicitând unirea cu Republica Populară Ucraineană, aflată în vecinătate. Acest "Directorat" s-a adresat președintelui Statelor Unite, guvernelor Marii Britanii, Franței, Italiei și Rusiei cu
Răscoala de la Hotin () [Corola-website/Science/329950_a_331279]
-
de la Hotin a relevat faptul că trupele române au trebuit să facă față nu numai unei revolte sociale, ci și unei reale rezistențe armate. Deși s-au dus lupte grele, totuși reprimarea revoltei s-a făcut atât de ferm, încât conducătorul secțiunii basarabene din Comitetul Central bolșevic din Kiev, a transmis către Comitetul Central din Chișinău faptul că Rakovski însuși este înclinat să lase Basarabia să rămână românilor. În sens invers, Comitetul Central din Chișinău a recomandat celor din Kiev să
Răscoala de la Hotin () [Corola-website/Science/329950_a_331279]
-
promotor al rămânerii acesteia în componența Rusiei (din familia Krupensky). În timp ce aceștia au fost tratați cu o deosebită considerație de familia moșierului, au angajat un fotograf local și cu sprijinul căpeteniilor bolșevice care își aveau baza pe Nistru și al conducătorilor grupurilor antiromânești locale, au trimis corespondențe presei din Londra. În aceste corespondențe armata și administrația române au fost acuzate și denigrate în mod scandalos, iar bandele bolșevice au fost prezentate drept victime ale represiunilor inițiate de români. În momentul reintrării
Răscoala de la Hotin () [Corola-website/Science/329950_a_331279]
-
Békés, Csongrád, Arad, Csanád și Temesköz. Orașele mari precum Várad ori Lippa erau și centre ale puterii de stat, care garantau puterea asupra magnaților locali. Unul dintre cei mai bogați nobili ai timpului a fost Péter Petrovics. El a fost conducătorul de necontestat al Temesköz și un loial susținător al familiei Zápolya. Totoodată, el a colaborat cu Gheorghe Martinuzzi, tutorele regelui minor Ioan Sigismund. Regiunile de la Máramaros până la râul Crasna erau stăpânite de familia Drágffy-Perényi family, Ecsed și Somlyó de familia
Regatul Ungariei Răsăritene () [Corola-website/Science/328018_a_329347]
-
Luisa Maria Francisca de Guzman (, ; (13 octombrie 1613 - 27 februarie 1666) a fost regină consort a Portugaliei. A fost soția regelui Ioan al IV-lea al Portugaliei, primul conducător din Casa de Braganza și mama a doi regi ai Portugaliei: Afonso al VI-lea și Petru al II-lea. A servit ca regentă a Portugaliei din 1656. Ea a aparținut de Casa de Medina-Sidónia ca fiică a lui Juan
Luisa de Guzman () [Corola-website/Science/328056_a_329385]
-
într-o broșură publicată în anul 1855:„The Trans-Caucasian Provinces the proper Field of Operation for a Christian Army" (Provinciile Transcaucaziene, câmpul de operații pentru o armată creștină). Își dorea foarte mult să fie trimis în misiune la imamul Șamil, conducătorul rezistenței antiruse a popoarelor musulmane din Caucaz în cadrul eforturilor militare și diplomatice ale Mării Britanii împotriva Imperiului Rus. A avut până la urmă prilejul să vadă pe unul din aghiotanții acestuia,„naibul” din Caucazul de vest.Rodul acestor ultime experiențe a
Laurence Oliphant () [Corola-website/Science/328032_a_329361]
-
Hadeln ("Haduloha"), de la sud de Elbe. În răsărit, "Limes Saxoniae", o regiune inaccesibilă între Elba și actualul fiord Kiel la Marea Baltică, forma granița naturală cu teritoriile numite Wagria, populate pe atunci de slavii obodriți. În anul 772, Carol cel Mare, conducătorul francilor, a inițiat războaiele saxone, în vederea cuceriri pământurilor din Câmpia germană de nord. Potrivit "Annales regni Francorum", nobilul westfalian Widukind a refuzat să compară în dieta imperială din 777 de la Paderborn și s-a refugiat de-a lungul Elbei spre
Nordalbingia () [Corola-website/Science/328066_a_329395]
-
potențialilor inamici și pentru descoperirea punctelor slabe ale acestora. Forțele achingiilor au fost conduse de câteva familii - Malkoçoğlu, Turhanlı, Ömerli, Evrenosoğlu sau Milalli. Aceste clanuri de achingii au fost compuse în cea mai mare parte din războinici turkmeni ai căror conducători erau urmașii liderilor razzia aliați ai primului monarh otoman, Osman I. În rândurile achingiilor au luptat și mercenari, aventurieri, războinici derviși sau pur și simplu civili în căutare de îmbogățire din jaf. Spre deosebire de ieniceri, care primeau soldă, sau spahii, care
Achingiu () [Corola-website/Science/328070_a_329399]
-
-lea, care scrie în cartea sa „Hamaarikh”: Kanator - numele unui loc dincolo de Marea Tiberiadei până în ziua de astăzi.După Yehossaf Schwartz, „Kanator este numele unui loc dincolo de Marea Tiberiadei.” În anul 1885 a trecut pe aici Laurence Oliphant împreună cu un conducător al templierilor luterani germani din Palestina, Gottlieb Schumacher, pentru a examina, între altele, posibilitatea construirii unei căi ferate. Oliphant a descris vizita la fața locului în cartea sa „Haifa - reportaje din Palestina”. El a găsit în centrul satului arab ruine
Umm al-Kanatir () [Corola-website/Science/328085_a_329414]
-
1572 și a încercat să dea garanții clare nobilimii și oamenilor liberi că nici un monarh nu va încerca vreodată să facă ceva asemănător în Polonia și Lituania. Cele mai importante personalități implicate în redactarea acestor articole au fost Mikołaj Sienicki (conducătorul “mișcării executorii”), Jan Firlej și Jan Zborowski. Eforturilor acestora li s-au opus totuși câțiva înalți demnitari ai Bisericii Romano-catolice și a majorității preoților catolici. Dintre aceștia Franciszek Krasiński a fost singurul episcop care le-a semnat (Episcopul de Warmia
Confederația de la Varșovia (1573) () [Corola-website/Science/328090_a_329419]
-
ca Szymon Szymonowic, Adam Burski (Bursius), Tomasz Drezner, Jan Niedźwiecki-Ursinus, Szymon (Simon) Birkowsk și Stanisław Staszic, dar și studenți străini printre care ca și juristul englez William Bruce, teologul italian Domenico Convalis and și matematicianul flamand Adriaan van Roomen. Primul conducător al Academiei a fost episcopul de Chełm, Stanisław Gomoliński. Majoritatea studenților proveneau din teritoriile de sud-est ale Uniunii polono-lituaniane și din țările învecinate. Unei perioade inițiale de mare succes care a făcut din Academia Zamoyska una dintre instituțiile de educație
Academia Zamoyska () [Corola-website/Science/328078_a_329407]
-
În anii 443 și 458, burgunzii s-au strămutat pentru a forma Regatul Burgundia; suprafața pe care aceștia o ocupaseră anterior în Germania a fost imediat ocupată de către franci. Francii reprezentau o uniune a triburilor germane de apus, ai cărei conducători se raliaseră de multă vreme Romei. Rugii au fost anihilați în cadrul războaielor din Italia din secolele al V-lea și al VI-lea, dispărând din istorie, și o nouă confederație de popoare germanice s-a format în locul lor: bavarezii. Toate
Ducatele germane de origine () [Corola-website/Science/328075_a_329404]
-
Carolingieni. Aceste mai vechi ducate originare erau: Unele triburi, precum frizonii, nu s-au constituit niciodată în ducat originar. Termenul de "Herzog" derivă din termenii germanici He(e)r ('armată') și zog (ziehen) ('a conduce, a trage după sine'), semnificând conducător militar. Este posibil să își aibă originea în titlul proto-germanic de "Harjanaz", ei fiind aleși de către tribul respectiv pentru a-l conduce în luptă. Astfel, "Herzog" a fost un titlu purtat de către războinicii germani care exercitau autoritatea militară asupra unui
Ducatele germane de origine () [Corola-website/Science/328075_a_329404]
-
Maestru al Ordinului în favoarea regelui Sigismund I Augustus, o soluție care ar fi fost mult mai profitabilă Poloniei decât soluția la care s-a ajuns în 1525, cînd Ordinul a fost secularizat iar Albert a de Brandenburg a devenit primul conducător de confesiune luterană al unui nou stat (Ducatul Prusiei). În 1513 Jan Łaski a fost trimis la Conciliul de la Lateran, convocat de către papa Iulius al II-lea, pentru a pleda cauza Poloniei împotriva cavalerilor teutoni, context în care s-a
Jan Łaski (1456–1531) () [Corola-website/Science/328092_a_329421]
-
tatăl său, Augustus și-a asumat titlul de Mare Duce, el fiind primul care a folosit titlul de Mare Duce de Oldenburg. Ca Mare Duce, Augustus s-a angajat în reformarea administrației micului său stat și s-a arătat un conducător patriarhal care s-a îngrijit de agricultură, transport, asistență socială, artă și știință. Comerțul a înflorit în Weser și Jade și orașul Oldenburg a devenit unul dintre centrele culturale din Germania. Marele Duce însă a fost reticent în a urma
Augustus, Mare Duce de Oldenburg () [Corola-website/Science/328107_a_329436]
-
Boioannes a avut loc la Canne, o fostă "villa" din Apulia; bătălia a constituit un dezastru pentru normanzi. Aceștia au fost decimați, iar comandantul lor, fratele mai mare al lui Rainulf, Gilbert, a căzut în luptă. Rainulf, care devenea acum conducătorul de necontestat al exilaților, s-a retras cu resturile trupei din Apulia către Campania, unde, potrivit cronicarului Amato de Montecassino, deși înconjurat de inamici, a putut să profite de disensiunile existente între seniorii longobarzi din regiune. Ei au început să
Rainulf Drengot () [Corola-website/Science/328115_a_329444]
-
două stăpâniri, care au devenit în acel moment cea mai mare putere din sudul Italiei. În 1039, el s-a aflat în aceeași tabără cu principele Guaimar al IV-lea de Salerno și împăratul Conrad. Rainulf a fost unul dintre conducătorii coaliției antibizantine constituite în Italia de sud în 1040. El a participat la decisiva victorie din bătălia de la Olivento din martie 1041. În 1042, după victoria aliatului său normand Guillaume Braț de Fier din dinastia Hauteville, el a primit, dintre
Rainulf Drengot () [Corola-website/Science/328115_a_329444]
-
s-a născut pe 24 iunie 1621 și a murit pe 8 ianuarie 1693, în Paris. A fost politician, poet, reprezentant al barocului regal polonez și al stilului marinist, vistiernic al Marii Coroane, staroste de Tuchola, conducătorul grupării profranceze și strămoșul lui Stanisław August Poniatowski, ultimul rege al Poloniei. s-a născut în anul 1621 în Wiśnicz, în apropiere de Cracovia, într-o familie calvinistă, cu blazonul Leliwa. Rădăcinile familiei Morsztyn erau de origine germană - strămoșii lui
Jan Andrzej Morsztyn () [Corola-website/Science/328113_a_329442]
-
Sztum este un oraș situat în partea centrală a Powiślei, o regiune de-a lungul malurilor Vistulei inferioare. În epoca medievală, așezarea a fost scaunul conducătorilor, care guvernau tărâmurile Aliem, care făceau parte din vechea Pomezania Prusacă. O mențiune veche a unui lider local de origine prusacă, Stumo, datează din a doua jumătate a secolului 13. În 1236, fortul a fost capturat de Cavalerii Teutoni. Până la
Castelul din Sztum () [Corola-website/Science/328129_a_329458]
-
trupele poloneze fără de succes au asediat castelul timp de 6 săptămâni. Abia pe 6 ianuarie 1468, cavalerii teutoni au părăsit castelul. În aceiași zi, Ścibor Bażyński, a cărui familie mai târziu va concesiona castelul și orașul până în 1503, a devenit conducător al districtului Sztum. Printre succesorii săi a fost și episcopul Lucas Watzenrode, unchiul lui Nicolas Copernic, precum și familia Cem, bine cunoscută în istoria Pomeraniei (1530-1636) și familia Bieliński, care a guvernat teritoriul între 1724 și 1772. În timpul războaielor suedeze din
Castelul din Sztum () [Corola-website/Science/328129_a_329458]
-
Iordan să preia Gaeta de la ducele Atenulf al II-lea, însă acestuia din urmă i s-a permis să își exercite domnia personală până în 1064. În acel an însă, Richard și Iordan și-au apropiat titlurile ducale și consulare ale conducătorilor gaetani. Richard a înăbușit o răscoală ulterioară a lui Atenulf și a continuat să își extindă teritoriul în Campania, până în apropierea Romei. În 1071, pe când Robert Guiscard se afla la asediul asupra Palermo, principalii baroni ai acestuia, Abelard și Herman
Richard I de Capua () [Corola-website/Science/328119_a_329448]
-
de către noul papă, Grigore al VII-lea, aliatul său. În 1076, ca răspuns la depunerea papei de către împăratul Henric al IV-lea, Robert Guiscard și Richard au trimis mesageri unul către celălalt. A fost stabilită o întâlnire a celor doi conducători normanzi la Montecassino la finele acelui an. S-a constituit astfel o alianță, însă odată ce papa a demonstrat că reușește să reziste imperialilor, prin excomunicarea promulgată împotriva împăratului, cei doi conducători normanzi au revenit în sud pentru a-l asedia
Richard I de Capua () [Corola-website/Science/328119_a_329448]
-
celălalt. A fost stabilită o întâlnire a celor doi conducători normanzi la Montecassino la finele acelui an. S-a constituit astfel o alianță, însă odată ce papa a demonstrat că reușește să reziste imperialilor, prin excomunicarea promulgată împotriva împăratului, cei doi conducători normanzi au revenit în sud pentru a-l asedia pe Gisulf în Salerno. Asediul a reușlit, iar Gisulf a fugit la Capua, unde a căutat să îl incite pe Richard împotriva lui Robert, care păstrase Salerno pentru sine, însă fără
Richard I de Capua () [Corola-website/Science/328119_a_329448]
-
-lea și al XII-lea. Comitatul a fost la origine o creație a principelui Guaimar al IV-lea de Salerno, care a fost aclamat ca "Duce de Apulia și Calabria" de către mercenarii normanzi. În schimb, Guaimar l-a numit pe conducătorul normand Guillaume I "Braț de Fier", membru al clanului lui Tancred de Hauteville, conte de Melfi. Deși niciodată recunoscut de către împărat, Guillaume este de obicei considerat ca fiind primul conte de Apulia și Calabria. În 1047, împăratul Henric al III
Lista conților și ducilor de Apulia () [Corola-website/Science/328138_a_329467]
-
promis acestora ca toți cei care ar fi urmat să participe în campania împotriva lui Roger ar fi fost absolviți de păcate, dând astfel acțiunii un caracter cruciat. Comanda lui Robert s-a dovedit infructuoasă, astfel încât Rainulf a devenit curând conducătorul opoziției față de dinastia Hauteville. Atunci când Roger a sosit în peninsulă cu o armată, Rainulf a încercat organizarea rezistenței, în special în Troia, însă a trebuit să renunțe atunci când Roger amenința cu invazia propriile sale teritorii. În cele din urmă, negocierile
Rainulf al II-lea de Alife () [Corola-website/Science/328131_a_329460]