108,186 matches
-
la Salerno, însă Rainulf s-a deplasat la Robert, care de asemenea părăsise Roma, iar cei doi au pus bazele unui plan pentru o altă rebeliune împotriva regelui Roger. În curând, cei mai mulți dintre baronii din peninsulă s-au regrupat în spatele conducătorilor rebeliunii. Roger al II-lea a fost pentru o vreme distras de la vreo acțiune ca urmare a unei rebeliuni din Apulia, însă, după capitularea principelui Grimoald de Bari, el și-a putut concentra eforturile pentru a contracara pe renegații din
Rainulf al II-lea de Alife () [Corola-website/Science/328131_a_329460]
-
Giovinazzo (1119) de către Grimoald, sprijinit de contele Alexandru de Conversano. Papa Calixt al II-lea a intervenit pentru a intermedia eliberarea principesei Constanța în 1120, care a fost nevoită să recunoască titlurile lui Grimoald. Pe parcursul conflictului, Grimoald a fost ales conducător în 1121, aflându-se în opoziție față de ducele Guillaume al II-lea de Apulia, suzeranul legal asupra Bari. El a utilizat mai întâi titlul de "dominus" sau "dominator", precum în "barensium dominator" în octombrie 1121. În iunie 1123, o diplomă
Grimoald de Bari () [Corola-website/Science/328166_a_329495]
-
nevoit să capituleze. Totuși, lui Grimoald i s-a conferit iertarea integrală din partea lui Roger și i s-a confirmat titlul princiar. Atunci când, în 1130, Roger căuta obținerea coroanei regale, primind astfel o onoare superioară celei a principelui (precum dețineau conducătorii din Capua și Bari). Aliindu-se cu Tancred de Conversano, un vechi aliat al său și renegat față de dinastia Hauteville, Grimoald a pornit răscoala în 1131 și a capturat portul Brindisi în ziua de Crăciun. El a menținut Brindisi până în
Grimoald de Bari () [Corola-website/Science/328166_a_329495]
-
Godefroi (d. 1068), numit Lofredus în sursele latinești, a fost un conducător militar normand stabilit în sudul Italiei și devenit primul conte de Taranto. Godefroi era cel de al doilea fiu al lui Petru I de Trani, însă despre fratele său mai mare, Amicus, nu se cunoaște nimic. El a succedat tatălui
Godefroi de Taranto () [Corola-website/Science/328200_a_329529]
-
regent al comitatului de Taranto în numele fiului lui Godefroi, Richard. Petru a căutat ulterior sprijin din partea împăratului bizantin Mihail al VII-lea Ducas. El a fost astfel recunoscut ca supus al Bizanțului, primind titlul de "Vestes". La o întrunire a conducătorilor normanzi de la Melfi din 1072, Petru a refuzat să îl recunoască pe Guiscard, aflat la acel moment în campania asupra musulmanilor din Sicilia, ca duce de Apulia. Conform cronicii lui Amato de Montecassino, Petru a acceptat atunci comanda lui Richard
Petru al II-lea de Trani () [Corola-website/Science/328201_a_329530]
-
și curând o revoltă pe scară largă împotriva lui Roger a reizbucnit. Sergiu a trebuit să îl primească pe Rainulf, care se afla în aceeași poziție ca și el: de revoltă împotriva regelui față de care recent prestase jurământul de fidelitate. Conducătorii rebelilor—Robert, Rainulf și Sergiu—au fost asediați în Napoli până în primăvara anului 1136. Până atunci, mulți oameni au murit de pe urma foametei. Totuși, potrivit istoricului simpatizant al cauzei rebelilor Falco de Benevento, Sergiu și napolitanii săi nu au cedat, "preferând
Sergiu al VII-lea de Neapole () [Corola-website/Science/328204_a_329533]
-
Capua, pentru a căuta să se angajeze ca mercenari în lupta împotriva bizantinilor, față de care nutrea sentimente dușmănoase ca urmare a invadării de către aceștia a teritoriului din jurul Benevento, aflat sub suzeranitatea papală. Ajunși acolo, normanzii s-au întâlnit cu "primates" (conducătorii) din Benevento: principii Landulf al V-lea de Benevento și Pandulf al IV-lea de Capua, posibil mai sus menționatul Guaimar al III-lea de Salerno, precum și Melus din Bari. Conform cronicii lui Leon de Ostia, se presupune că Rudolf
Cuceririle normande în Italia de sud () [Corola-website/Science/328183_a_329512]
-
funcție, Ioan Curcuas, a fost ucis în luptă. În martie 1010, succesorul acestuia, Vasile Mesardonites, a debarcat cu întăriri și a trecut la asedierea răsculaților din oraș. Cetățenii bizantini din Bari au negociat cu Vasile și i-au silit pe conducătorii longobarzi, Melus și cumnatul său Dattus, să își caute refugiu. Vasile a pătruns în oraș la 11 iunie 1011, restabilind autoritatea bizantină. El nu a însoțit victoria obținută cu luarea de măsuri severe, marginindu-se la trimiterea familiei lui Melus
Cuceririle normande în Italia de sud () [Corola-website/Science/328183_a_329512]
-
în Sicilia lupotând sub stindardul generalui bizantin George Maniaces, iar Guillaume de Hauteville și-a câștigat supranumele de "Braț de Fier" cu ocazia asediului Siracusei. După asasinarea catepanului Nikefor Doukeianos, petrecută la Ascoli în 1040, normanzii au plănuit alegerea unui conducător din rândurile lor, în schimb au fost însă mituiți de către principele Atenulf al IV-lea de Benevento pentru a-l alege pe acesta drept conducător al lor. În 16 martie 1041, în apropiere de Venosa, pe râul Olivento, armata normandă
Cuceririle normande în Italia de sud () [Corola-website/Science/328183_a_329512]
-
După asasinarea catepanului Nikefor Doukeianos, petrecută la Ascoli în 1040, normanzii au plănuit alegerea unui conducător din rândurile lor, în schimb au fost însă mituiți de către principele Atenulf al IV-lea de Benevento pentru a-l alege pe acesta drept conducător al lor. În 16 martie 1041, în apropiere de Venosa, pe râul Olivento, armata normandă a încercat să negocieze cu noul catepan bizantin, Mihail Doukeianos, însă tentativa nu a dat rezultate, drept pentru care bătălia s-a angajat la Montemaggiore
Cuceririle normande în Italia de sud () [Corola-website/Science/328183_a_329512]
-
care a fugit cu banii pe răscumpărare în teritoriul bizantin. El a fost înlocuit cu Argyrus, care a obținut câteva victorii, însă până la urmă a fost și el cumpărat de către bizantini. În septembrie 1042, normanzii au ales în fine un conducător din rândurile lor. Revolta antibizantină, longobardă la origine, devenea astfel normandă în caracter și în comandă. Guillaume "Braț de Fier" a fost ales cu titulatura de "conte". El și ceilalți conducători i-au solicitat lui Guaimar recunoașterea cuceririlor lor. Ei
Cuceririle normande în Italia de sud () [Corola-website/Science/328183_a_329512]
-
În septembrie 1042, normanzii au ales în fine un conducător din rândurile lor. Revolta antibizantină, longobardă la origine, devenea astfel normandă în caracter și în comandă. Guillaume "Braț de Fier" a fost ales cu titulatura de "conte". El și ceilalți conducători i-au solicitat lui Guaimar recunoașterea cuceririlor lor. Ei au primit pământurile din jurul Melfi ca fief și l-au proclamat pe Guaimar ca "duce de Apulia și Calabria." La Melfi, în 1043, Guaimar a divizat regiunea, cu excepția orașului Melfi însuși
Cuceririle normande în Italia de sud () [Corola-website/Science/328183_a_329512]
-
în 1043, Guaimar a divizat regiunea, cu excepția orașului Melfi însuși, care urma să fie guvernat după un model republican, în 12 baronii în folosul comandanților normanzi: Guillaume "Braț de Fier" a obținut Ascoli, Asclettin a obținut Acerenza, Tristan a devenit conducător în Montepeloso, Ugo Tuboeuf a intrat în posesia Monopoli, Petru a obținut Trani, Drogo de Hauteville Venosa, iar Rainulf Drengot, acum independent, a devenit stăpân asupra Monte Gargano. În schimb, Guillaume s-a căsătorit cu Guida, fiică a lui Guy
Cuceririle normande în Italia de sud () [Corola-website/Science/328183_a_329512]
-
arabă pe care creștinii greci din insulă o adoptaseră în secolele de dominație musulmană s-a transformat într-o limbă distinctă: malteza. Atât cucerirea Amalfi, cât și a Salerno de către Robert Guiscard s-au derulat ca urmare a influenței soției conducătorului normand, Sichelgaita. Amalfi s-a predat probabil ca urmare a negocierilor acesteia, în vreme ce Salerno a capitulat atunci când Sichelgaita a încetat să îl influențeze pe soțul ei în a-l sprijini pe fratele ei, principele de Salerno. Amalfitanii s-au supus
Cuceririle normande în Italia de sud () [Corola-website/Science/328183_a_329512]
-
Administrative a Universității din București, 1993 - 1996. Din 1997 a fost numit printr-un ordin de ministru al ministrului învățământului, profesor de știință politică la Universitatea din București. În 1999, prin alt ordin al ministrului educației naționale, a fost numit conducător de doctorat în științe politice, și confirmat în 2007 de ordinul ministrului educației, cercetării și tineretului. Din 1990, a susținut peste 30 de conferințe și prelegeri la: - Școala de Înalte Studii în Științe Sociale din Paris ( École des Hautes Études
Daniel Barbu () [Corola-website/Science/328215_a_329544]
-
Roger I (n. cca. 1031-1040 - d. 22 iunie 1101), supranumit Bosso și Marele Conte, a fost un nobil normand stabilit în sudul Italiei și devenit conte de Sicilia de la 1071 până la maorte. El a fost conducătorul care i-a alungat pe maurii musulmani din sudul Italiei, fiind bine primit de către nativii creștini din regiune. Roger I a fost ultimul mare conducător normand participant la cucerirea sudului Italiei. Roger a fost cel mai tânăr fiu al nobilului
Roger I al Siciliei () [Corola-website/Science/328225_a_329554]
-
în sudul Italiei și devenit conte de Sicilia de la 1071 până la maorte. El a fost conducătorul care i-a alungat pe maurii musulmani din sudul Italiei, fiind bine primit de către nativii creștini din regiune. Roger I a fost ultimul mare conducător normand participant la cucerirea sudului Italiei. Roger a fost cel mai tânăr fiu al nobilului normand Tancred de Hauteville cu cea de a doua sa soție, Fredisenda Roger a sosit în Mezzogiorno la puțină vreme după anul 1055, urmând fraților
Roger I al Siciliei () [Corola-website/Science/328225_a_329554]
-
fiecare castel și oraș din Calabria. Robert s-a hotărât să profite de capacitățile militare deosebite ale lui Roger pentru a cuceri Sicilia. La acea vreme, insula era condusă de musulmanii arabi, iar populația era majoritar formată din greci bizantini. Conducătorii arabi din Emiratul de Sicilia deveniseră independenți față de sultanul din Tunis. În mai 1061, cei doi frații din familia Hauteville au traversat strâmtoarea Messina pe la Reggio și au capturat Messina. După ce au ocupat Palermo în ianuarie 1072, Robert Guiscard, din
Roger I al Siciliei () [Corola-website/Science/328225_a_329554]
-
catepanului bizantin a fost cucerit în aprilie 1071, după un asediu de trei ani, iar forțele bizantine au fost astfel alungate definitiv din Italia de sud. Teritoriul principatului salernitan era și el deja în puterea lui Guiscard; în decembrie 1076, conducătorul normand a preluat și controlul asupra orașului, expulzându-l pe principe longobard Gisulf, cu a cărui soră Sichelgaita se căsătorise. Atacurile normande asupra Benevento, un fiel al Papalității, au alarmat și au atras mânia papei Grigore al VII-lea, însă
Robert Guiscard () [Corola-website/Science/328219_a_329548]
-
fi fost capturat, alături de unii cetățeni din Geraci care îi urmau politica, Ingelmarius a abandonat Geraci, părăsind-o totodată și pe Altruda. Roger i-a restituit imediat Altrudei tot ceea ce ea posedase înainte de căsătorie și, printr-un acor pașnic cu conducătorii din Geraci, orașul a revenit în cadrul domeniilor lui Roger. Nimic altceva nu se mai știe despre Ingelmarius cu excepția datelor de mai sus, consemnate în cronica lui Goffredo Malaterra. Se poate presupune că ar fi acționat în continuare ca simplu mercenar
Ingelmarius () [Corola-website/Science/328229_a_329558]
-
conducerea trupelor normande din Sicilia. Însă în vara lui 1083, Iordan a trecut la conducerea unor nobili nemulțumiți aflați în stare de rebeliune față de Roger I. Tatăl său a revenit și imediat a luat măsura de a-i orbi pe conducătorii revoltei, singurul care a primit iertarea (în ultimul moment) fiind chiar fiul său. Din acel moment, Iordan a devenit mai loial că niciodată. În 22 mai 1085, flotă lui Roger I a debarcat cavaleria lui Iordan la 15 mile nord
Iordan de Hauteville () [Corola-website/Science/328239_a_329568]
-
1991, când a fost nevoit să demisioneze în urma acuzației de colaborare cu STASI. În Germania de Vest activitatea diplomatică a fost dirijată de forțele aliate până în 1951, când s-a reînființat Biroul Afacerilor Externe, ulterior cu sediul la Bonn. Majoritatea conducătorilor acestui portofoliu a jucat un rol esențial în politica noii Europe și renașterea Germaniei, pregătind terenul pentru Uniunea Europeană și reunificarea Germaniei. Primul dintre aceștia, poate și cel mai celebru, a fost Konrad Adenauer, care a cumulat funcțiile de ministru de
Ministerul Afacerilor Externe (Germania) () [Corola-website/Science/328233_a_329562]
-
(n. 1060/1061 - d. 22 februarie 1111) a fost un nobil normand din Dinastia Hauteville stabilit în sudul Italiei, devenit duce de Apulia și conducător efectiv al Italiei de sud de la 1085 până la moarte; spre deosebire de domnia tatălui și antecesorului său, cea a lui Roger a fost caracterizată mai degrabă prin anarhie feudală. Roger era fiul ducelui Robert Guiscard de Apulia, cuceritor al sudului Italiei și
Roger Borsa () [Corola-website/Science/328235_a_329564]
-
Usamah ibn-Munqidh, participant la eveniment, pretinzând că el însuși ar fi luptat cu principele Boemund ("ibn-Maymun", "fiul lui Bohemund", cum îl numește el). Următorii ani ai domniei sale în Antiohia au fost marcați de conflictele cu contele Josselin I de Courtenay, conducătorul Edessei și de hărțuieli armate cu acesta la granița de nord a principatului. Atât Bohemund cât și Josselin au atacat separat unul de celălalt Alepul, refuzând să coopereze într-un asediu pe scară largă asupra acelui oraș. Roger de Salerno
Bohemund al II-lea de Antiohia () [Corola-website/Science/328256_a_329585]
-
secolului al X-lea. De exemplu, Abraham ben Jacob a scris despre negustorii evrei unguri care făceau comerț în Praga în 965. Biserica Ortodoxă Bizantină a fost prima care a reușit să-și facă prozeliți printre liderii triburilor maghiare. Un conducător maghiar a fost botezat în 948, iar un altul în 952 la Constantinopol. Géza în schimb ("cca." 970-997) a fost botezat în ritul latin pe la 970. Géza, pe lângă prozelitismul creștin, a început și lupta pentru consolidarea autorității centrale, inclusiv prin
Regatul Ungariei (1000–1538) () [Corola-website/Science/328221_a_329550]