11,066 matches
-
că „atunci cînd voi muri, să mă duceți cu banda”. Mi-o amintesc stînd în fundul grădinii, înspre Mihai al lui Gheorghe a Nuții și privind spre dealul țintirimului unde s-auzea cîntecul sfîșietor al trupcilor. Ziua era senină, soarele se aplecase blînd spre asfințit, un vînticel înfiora frunzele prunilor și perilor. „Doamne, frumos mai cîntă!”, ofta mama, sensibilă la jalea lumii, după care se întorcea la treburile amînate o clipă. Pe atunci ea era încă tînără, dar acum? Totuși pînă la
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
își răzbună și el insuccesele...” În timp ce stăteam de vorbă cu Mircea Filip (colegul de facultate, Filip Leteanu, nu scriitorul) și nu mult după ce-i pomenisem numele, a apărut lîngă noi Sp.: arăta rău, încercănat, palid, cu o grimasă scîrbită, puțin aplecat de spate, înfrigurat. M-am despărțit de F. și am mers împreună cîțiva pași: el la o ședință, eu la redacție. „știi că au vrut să mă «lucreze»?” știam, dar am tăcut: n-am zis nici da, nici ba. S-
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
venind dinspre Racova, lăsam deoparte cartea și alergam la poartă, unde o așteptam să treacă. În vremea aceea aveam poarta veche, făcută din leațuri așezate pe lat, cu goluri între ele, încît mă urcam pe ea ca pe o scară. Aplecat în față, vedeam drumul la deal și la vale, cît mergea în linie dreaptă, de la Motrici la Pîrțu, adică vreo sută și ceva de metri. Uneori banda cobora cîntînd, alteori trăncănind și rîzînd. În primul caz, atenția mea se concentra
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
acest centru universitar sau de aiurea), pentru o mică bijuterie, pentru o piesă de schimb auto, pentru un radiocasetofon etc. cedează din exigență, se pretează la tot felul de tranzacții și „legături” dezonorante. „Dezgustător!”, zice, cuprins de greață, cu capul aplecat în față, gata să și scuipe. „Uite, de pildă L., o femeie rea, la fel de rea ca Gr.” ...Nu-l las să termine și-i spun că povestea, pe care am auzit-o de la mai mulți, s ar putea să fie
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
lui Hrușciov (m. 1970), despre care − cum rezultă dintr-o notă citită în „Le Monde” - tinerii maghiari născuți acum 18 ani nu știu nimic sau îl confundă cu persoane de alte meserii. C.ș. e convins că viitorul se va apleca asupra acestei literaturi polemice, pe care o ilustrează, ca asupra singurului document valabil. N-am fost de acord cu dînsul cel puțin într-o nuanță: cred că istoricii și scriitorii generațiilor viitoare nu se vor mulțumi cu moștenirea lăsată de
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
acest cuvînt! - Cred că n-ai făcut-o întotdeauna, i-am replicat eu, cu ochii într un dosar. - Ba da, mi-a răspuns ea întărîtată. Am fost întotdeauna o opera aperta. Și-a apăsat pumnișorii în buzunarele pantalonilor, și-a aplecat umerii în față și a zîmbit ștrengărește, adăugînd: - „Chiar așa!” Surprins de conotația sexuală pe care a dat-o celebrei formule a lui Umberto Eco, am rămas mut. Sp. s-a prefăcut că se concentrează asupra altui articol din ziar
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
și Fiul. În film, Fiul ține deschisă, pe timpul unei ploi, o umbrelă pentru Molly, băiețoaica devenită romancier. Gestul mi l-a amintit pe Corneliu, care umbla veșnic cu umbrela la el. îl văd, îl văd: mers greoi, de gînsac îndopat, aplecat în față, cu umbrela sub braț sau cu ea de mîner, ca pe baston, anticipînd pasul următor, cînd abătut, cînd surîzător... Vestea morții tragice a lui Corneliu Dima Drăgan m-a chinuit toată noaptea. Deși avea talentul de a intra
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
copilăriei ei, atât la Galeria oamenilor de seamă 10, cât și ori de câte ori se va ivi prilejul prin evocări duioase despre distinsa noastră poetă”11. Având În vedere sentimentele ce ne leagă, precum și faptul că Dvs. sunteți singurul ce v ați aplecat asupra operei Doinei, preocupare pentru 10 Vasile Toporan nu putea hotărî cu de la sine putere comemorarea Doinei Bucur la „Galerie”. În primul rând trebuia să ia legătura cu noi, cei doi muzeografi care lucram acolo. Depindeam apoi de Comitetul orășenesc
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1277]
-
ar trebui să fim prin mai... De-aș mai avea patru cinci luni În față! Cred că vă imaginați - dar tot nu În proporțiile reale - că apar mereu zeci de mici neclarități, ciudățenii de grafie, enigme de sens; de cum mă aplec pe vreuna, se și deschide o lungă suită de aventuri detectivistice, care costă nu doar timp și răbdare (cele mai prețioase), dar costă la propriu... Asta, a propos de sugestiile delicioase, dar Într-adevăr, ingenioase, cu vizita la Arhiepiscopie sau
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1277]
-
care nu-și pierde speranța și, mai mult, nu se resemnează în fața greutăților. De aceea: atenție! Nu întindeți coarda prea tare, că nu e bine. Poporul român este nemulțumit și flămând și să ferească Dumnezeu de mânia flămândului pe oricine. Aplecați urechea cu mai multă bunăvoință și atenție la poporul pe care îl conduceți și fiți mai receptiv la nevoile lui. Nu monopolizați în mâinile dvs. toate frânele conducerii partidului și statului. Mai lăsați și pe alți oameni capabili și de
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
în câteva zile, în câteva luni, ați putea deveni niște funcționari de partid cu picioarele pe pământ. Mai lăsați ședințele interminabile în care deformați realitatea și treziți-vă, până nu e prea târziu, din postura ingrată în care vă complaceți. Aplecați-vă cu mai multă dăruire asupra durerilor celor de jos. Ia vedeți ce-i prin Gara de Nord, care ar trebui să fie o poartă de intrare demnă de tradiția civilizată a orașului, nu un focar de infecție; colindați seara pe străzile
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
Folkul și Porcul! Iată programul său electoral. Nu trebuie uitat că un asemenea instrument de produs stupidități trebuie plătit și bine hrănit, ca să umple buzunarele cu îngrășăminte el are nevoie de Mercedesuri cu tarif redus pentru că în Dacia i se apleacă; vrea să fie gâdilat la găoz și, mai ales, să fie întâmpinat cu pun-te masă, scoal-te masă! Că mațul său cere! Din Pașcani până-n Constanța, de la Satu Mare la Craiova se aude guițatul unanim al turmelor sacrificate pe altarul muzicii
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
ridicat clădirile din jurul ei), micul juvaier arhitectonic, Stravopoleos, are, plin de melancolie, culorile amurgului. Biserica s-a întunecat, pereții s-au coșcovit, zugrăveala nu a mai fost de mult îngrijită cum se cuvine, zidul împrejmuitor al curții de alături se apleacă lent, semnele ruinei se arată peste tot, dar locul acesta, lucrătură meșteșugită, emană încă harul. Când dai din Calea Victoriei în Splai, la câțiva pași de un blocturn, abia mai recunoști, într-atât s-a scufundat în asfalt, minuscula Biserică Sfântul
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
-mi citesc și uneori recitesc confrații de astăzi și de demult” (p. 106). Recunoaște vecinătatea stimulatoare a confraților despre care scrie (p. 33). Le enumeră răbdător scrierile, uneori la modul sec și scrupulos (de pildă, la pp. 23-24), apoi se apleacă mai În detaliu asupra câte unuia. Cine sunt autorii analizați? În Colegiale (I și II): Radu Petrescu, Gabriela Adameșteanu, Paul Georgescu, George Bălăiță, M.H. Simionescu, Costache Olăreanu, Augustin Buzura, Radu Cosașu, Maria Luiza Cristescu, Mihai Sin, Virgil Duda, Al. Paleologu
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
să preseze tutunul rebel. Cum putea astfel de persoană să fie primejdioasă?” Chick evocă sarcastic manierele mondene ale savantului Grielescu care ține minte onomasticile fiecăruia, zilele de căsătorie și alte tandre aniversări, sărută mâna cucoanelor și le trimite trandafiri, se apleacă să le aranjeze scaunul, aleargă să deschidă ușa, are grijă de aranjamentele cu maître d’. Toate sunt, de fapt, legate, Însă, mai curând, de Vela, fosta soție a lui Chick, sensibilă, ni se spune, la tradiția acestor nimicuri pe care
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
sa adaptare la noile locuri și coduri de resentimentele pe care țara sa natală i le Întreținuse, dar tulburat, totuși, continuu de memoria magicei Inițieri În existența care debutase, cândva, În vechiul tărâm. Tărâmul fără Întoarcere al timpului? Îl vedeam aplecat peste harta Bucureștiului și peste Dicționarul Limbii Române, Într-un soi de irepresibil extaz infantil, dar bombănind, cu bătrânească și neputincioasă furie, Împotriva „blestemului” pe care Îl locuise, cândva, demult, Într-o altă viață și de care, iată, nu se
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
de băieți ne-a primit, stând în picioare, Corneliu Codreanu, Căpitanul. Era înalt și slab. Hainele europene pe care le purta, păreau prea mari pentru corpul lui. Avea o față lungă și frumoasă de copil. Cum sta cu capul puțin aplecat înainte părul îi atârna despărțit în două peste frunte. Părea obosit, obosit de drum și de luptă. Ne-a privit pe rând cum am intrat în cameră. A întrebat apoi pe toți pe care îi văzuse pentru întâia dată, de când
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
a legionarului. De douăzeci de ani a stat mereu în fața furtunii și nu l a putut dezrădăcina nici o opintire de vânt Prigoana cu pierderea Căpitanului și apoi cu viața ei de lagăr și perspectiva ei de iad, parcă i-a aplecat întrucâtva umerii săi lați și-i da aparență de mai multă gravitate și spirit meditativ, Nu i-a putut însă știrbi cu nimic bunătatea surâsului său cu care a văzut și a trecut multe. M-a impresionat până la emoție seninătatea
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
lanternă mare, rezistentă la apă, de care era prinsă o curea. Nu prea aveam eu chef să înfrunt bezna aceea, dar îmi era imposibil să mai dau îndărăt. Mi-am adunat forțele și am făcut un pas înainte. M-am aplecat ca să-mi feresc capul și umerii, apoi am tras și celălalt picior după mine. Nu mă mișcam deloc ușor încotoșmănat în mantaua aia, dar am reușit în cele din urmă să trec dincolo. Am întors capul și m-am uitat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
tânăra cea dolofană din dulap. O priveam din abisul acela întunecat prin ochelarii fumurii. Mi se părea foarte drăguță. „Aveți grijă să nu vă îndepărtați de râu sau să o luați pe vreo cărare lăturalnică. Mergeți drept înainte“, spuse ea, aplecându-se ca să mă privească atent. Deci tot înainte până la cascadă, am strigat. „Da, tot înainte până la cascadă“, repetă ea. Ca să văd cum reacționează, am mișcat buzele ca pentru a spune sela. A zâmbit și mi-a răspuns cu un sela
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
făcut asta, liniștea din jur s-a așternut peste mine ca niște firicele de praf. Cel puțin asta am simțit atunci. — Vin mâine seară la șase. La revedere! zise ea. Am plecat de la bibliotecă, am traversat podul vechi, m-am aplecat peste parapet și am ascultat susurul râului. Priveam orașul din care plecaseră animalele. Turnul cu ceas, zidul care împrejmuiește orașul, clădirile aliniate de-a lungul apei și crestele munților din zare, zimțate ca dinții unui fierăstrău, primiseră deja binecuvântarea amurgului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
În timp ce mă gândeam la toate astea, rana începuse să mă supere. Am decis să merg la spital. Am telefonat la cea mai apropiată companie de taxiuri. Am lăsat prosopul pe rană, mi-am tras pantalonii peste prosop și m-am aplecat să mă încalț. Am crezut că durerea o să mă sfâșie în două. Când mă gândesc că alții suferă și din pricina unei tăieturi de doi-trei milimetri. Ce să mai zic de a mea! Dacă nu mă încălțam ca lumea, nu puteam
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
am șters degetul cu un șervețel și am pus un plasture peste tăietură. Pe pardoseala bucătăriei erau împrăștiate șapte sau opt cutii goale de bere, care arătau ca niște casete de cartușe ce fuseseră folosite într-un bombardament. M-am aplecat și am luat una de jos. Era călduță. Mai bine bere caldă decât nimic, mi-am zis. Le-am dus în pat și, în timp ce-mi vedeam mai departe de Roșu și negru, am încercat să sorb toate picăturile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
bine. Or fi crezut că e o prostie de aparat. Am avut mare noroc, pentru că e foarte sensibil și s-ar fi defectat la cea mai mică lovitură. Fata s-a dus apoi într-un colț al încăperii, s-a aplecat și a scos un căpăcel de pe un orificiu. A apăsat pe un comutator, s-a ridicat și și-a lipit ușor palmele de peretele din apropiere. S-a deschis imediat un panou de mărimea unei cărți de telefon, scoțând la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
zise fata. — Cu cât avansezi în vârstă, cu atât crezi mai puțin. La fel ca și cu dantura. Și ea se deteriorează o dată cu trecerea anilor. Nu sunt cinic, sunt sceptic. Atât. — Ți-e frică? — Da, mi-e frică. M-am aplecat și am mai privit o dată prin gaura aceea neagră. Era mică și învăluită în beznă. De mic copil am urât întunericul. — Nu te mai poți întoarce. Nu-ți rămâne decât să mergi înainte. Logic! am zis. Începeam să simt că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]