11,879 matches
-
despre excursia noastră. Era perfectă - intimă, plăcută, sexy, totul minunat. Camille avea dreptate. Ar trebui să o Încurajez pe Lauren să se căsătorească. Nu exista altă modalitate de a obține această stare de bine. Ce-ar fi să deschidem acum cadourile? am spus eu, chiar Înainte de cină. Abia aștept să-mi văd cadouașul. —Of, iubito, mi-e teamă că darul meu pentru tine este foarte modest, așa că nu te entuziasma prea tare. Era tare dulce felul În care Hunter se prefăcea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
foarte modest, așa că nu te entuziasma prea tare. Era tare dulce felul În care Hunter se prefăcea că nu se deranjase prea mult. Muream de nerăbdare să-mi văd colierul. În timp ce Hunter dispăru În dormitorul pentru oaspeți, unde Își depozitase cadourile, m-am dus să le iau pe ale mele de sub patul din dormitorul nostru. Îi Împachetasem două cărți și o fotografie cu noi doi făcută la Paris, pe care o dădusem la Înrămat și la gravat. Le-am luat și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
bătută În diamante, șerpuia În jurul pietrei. Era magnific. „Nu se poate așa ceva“, m-am gândit eu. M-am mai uitat o dată, sperând că nu se băga de seamă că eram prea atentă, dar Sophia Îmi observă privirea. —Mi-ai văzut cadoul de Crăciun, Sylvie? În timp ce Sophia ne cadorisea cu detalii despre poznele Eugeniei, Își Învârtea pe deget minunata bijuterie, ca apoi să și-o ducă la gură și să Înceapă să ronțăie la ea. Oare mă sfida În față? Sperând să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
scări. În secret, eram bucuroasă că aveam pilula de Klonopin de la Marci: În situație de criză nu are cum să-ți facă rău o pătură de iubire indusă chimic. — Poți să crezi că Henri mi-a trimis o lamă drept cadou de Crăciun? Ce să fac eu cu o lamă? O să moară de dor de casă aici. Iar Juan Îmi tot trimite poze prin fax cu armăsarul ăsta al lui, care e pe un câmp din Spania, așteptându-mă pe mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
Juan Îmi tot trimite poze prin fax cu armăsarul ăsta al lui, care e pe un câmp din Spania, așteptându-mă pe mine. Nu mai suport. Lauren oftă, ca și cum s-ar fi simțit frustrată. Mda, cred că Într-adevăr primești cadouri mai mișto dacă ești divorțată. Cinci Orgasme mi-a trimis haină Yves Saint Laurent cu garnitură din blană de nurcă. Lauren Își trecu degetele peste colierul de la baza gâtului, făcut din perle foarte mari, aur și turcoaze, ca și cum ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
foarte mari, aur și turcoaze, ca și cum ar fi vrut să se asigure că mai era acolo. Pietrele erau atât de mari și de o formă atât de extraordinară, Încât Îmi aduceau aminte de o schiță de Picasso. —Tony Duquette. Este cadoul pe care mi l-am făcut singură pentru a sărbători Cuplarea cu Minor și Cuplarea cu Mogul. Am fost nevoită cu adevărat să Îmi ridic moralul după faza cu Sanford. Îți place? — Este incredibil, am răspuns, Încercând să par plină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
un suport bombat din satin albastru pal, se afla pandantivul din schiță. Era spectaculos: ametistul strălucea magnific, ca și cum ar fi fost luminat din interior, iar diamantele care se Împleteau În juru-i luceau ca o galaxie de stele sclipitoare. Era un cadou foarte romantic. Dar... oare era acesta același pandantiv pe care-l văzusem purtat de Sophia? Nu putea fi! Dar În cazul ăsta, de ce nu mi-l dăruise Hunter de Crăciun? „Să-i spun ceva lui Hunter acum sau nu? Poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
de perle de cultură brodate pe trenă. A purtat o capă din blană de hermină albă și la gât un diamant albastru, despre care se crede că ar fi faimoasa inimă a Prințesei Letizia a Spaniei. Piatra a fost un cadou din partea mirelui, Giles Monterey, despre care se știu foarte puține lucruri. Se crede că perechea s-a cunoscut datorită unei perechi de butoni Fabergé, expuși la Muzeul Ermitaj din Sankt Petersburg. Cei doi se cunosc de cinci săptămâni, când domnișoara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
spuse Lauren. Cum adică ai inventat-o? am Întrebat. —Nu Îți amintești? Ziua aceea la polo, când l-am Întrebat pe Giles pentru cine e inima Prințesei Letizia, iar el mi-a spus: „Să zicem că ar fi pentru un cadou de logodnă“. Nu a specificat, cu adevărat, că era vorba de cineva anume, lămuri Lauren. Așa că am Început să Îmi imaginez că are cea mai frumoasă viitoare soție, când nu era deloc așa. Mi-a spus mai târziu că a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
bun și nobil. Unul dintre cei mai buni din lume. M.F.P. a zâmbit. — Mai vrei numele magazinului cu materiale? — Da. Dar m-ar interesa și să-ți văd bijuteriile. Vine ziua fiicei mele și încă nu i-am luat un cadou. Poate mă ajuți să aleg ceva pentru ea. — Poate. Hai înăuntru, să ne uităm. Despre prostia omenească Am sfârșit prin a cumpăra un colier care costa undeva pe la o sută șaizeci de dolari (treizeci de dolari reducere față de prețul originar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
dar, imediat ce a luat colierul în mâini și și l-a lipit de pielea arămie (porțiunea aceea mică de carne dezgolită imediat deasupra nasturelui de sus, descheiat, al bluzei turcoaz), m-am răzgândit brusc. Am vrut să i-l fac cadou. Pentru Rachel puteam să cumpăr oricând alt colier, dar acesta îi venea Marinei atât de perfect, încât deja era parcă al ei. În același timp, dacă lăsam impresia că mă dau la ea (ceea ce făceam, bineînțeles, dar fără speranță), ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
primul val de plăcere a trecut, s-a gândit un pic mai bine și, în aceiași ochi, am zărit îndoiala și deruta. — Sunteți un om minunat, domnu’ Glass, mi-a spus, și vă sunt foarte recunoscătoare. Dar nu pot primi cadouri de la dumneavoastră. Nu e corect. Sunteți clientul nostru. — Nu-ți bate capul. Dacă eu vreau să-i fac un cadou chelneriței mele preferate, cine poate să mă oprească? Sunt un om bătrân, iar bătrânii au libertatea de a face tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
și deruta. — Sunteți un om minunat, domnu’ Glass, mi-a spus, și vă sunt foarte recunoscătoare. Dar nu pot primi cadouri de la dumneavoastră. Nu e corect. Sunteți clientul nostru. — Nu-ți bate capul. Dacă eu vreau să-i fac un cadou chelneriței mele preferate, cine poate să mă oprească? Sunt un om bătrân, iar bătrânii au libertatea de a face tot ce le trece prin cap. Nu-l cunoașteți pe Roberto, a spus ea. E foarte gelos. N-o să-i placă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
preferate, cine poate să mă oprească? Sunt un om bătrân, iar bătrânii au libertatea de a face tot ce le trece prin cap. Nu-l cunoașteți pe Roberto, a spus ea. E foarte gelos. N-o să-i placă dacă primesc cadouri de la alți bărbați. — Eu nu sunt bărbat, am zis. Sunt doar un prieten care vrea să îți facă o bucurie. În momentul acela, Tom a decis să contribuie la dialog. — Sunt sigur că nu are intenții rele, a spus el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
întrebat ea. Dacă mă duc acasă într-o seară cu el la gât? — N-o să faci una ca asta, am zis. Ești prea deșteaptă. Și astfel, am obligat-o pe tânăra și nevinovata Marina Luisa Sanchez Gonzalez să primească un cadou de ziua ei, iar în schimbul eforturilor mele, am primit un pupic pe obraz, un pupic prelungit și tandru, pe care am să mi-l amintesc până la sfârșitul zilelor. Așa își obțin proștii micile lor victorii. Iar eu nu sunt nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
el. Nathan Glass, dobitocul? — Exact, am spus. Dar al doilea nume nu e Dobitocul, ci Joseph. — Bine, șmechere. Spune-mi de ce-ai făcut-o. — Ce? A băgat mâna în buzunar și a trântit colierul de masă. — Asta. — Era un cadou de ziua ei. — Pentru nevastă-mea. Da. Pentru nevastă-ta. Ce-i rău în asta? Marina mă servește în fiecare zi la prânz. E o fată foarte drăguță și am vrut să-mi arăt recunoștința. Îi las și bacașișuri când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
foarte drăguță și am vrut să-mi arăt recunoștința. Îi las și bacașișuri când achit nota, nu? Consideră colierul un bacșiș mai gras. — Nu e bine. Cu femeile măritate nu te joci. Nu mă joc. Doar i-am făcut un cadou, atâta tot. Sunt destul de bătrân ca să-i fiu tată. — Da’ o sculă ai, nu? Și coaie mai ai, nu? — Ultima dată când m-am uitat, erau la locul lor. — Domn’e te previn. Las-o pe Marina în pace. E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
înșine dacă ne mutăm privirea de la porcul bun de mîncat la porcul „bun de gîndit”, cum ar fi spus Lévi-Strauss ! În paralel, Crăciunul devenea tot mai mult un soi de pretext, de dezlegare la cumpărături și entertainment diluat în „luna cadourilor”, tot mai lungă și mai marketizată. Vreo doi-trei ani la rînd am scris deci despre vitrine, vînzări, consumerism și alți înlocuitori ai Sărbătorii. Întrebările jurnaliștilor au început să alunece și ele tot mai mult de la „Spuneți-ne, cum se sărbătorește
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
care nu se lamentaseră pînă acum de acest flagel al rămasului fără tradiții. Pe de altă parte și direct proporțional cu această pierdere, fiecare dintre noi are parte de tot mai multe tîrguri tradiționale, colinde tradiționale, mîncăruri tradiționale și alte cadouri tradiționale. Nimeni nu pare să fie intrigat de această - cel puțin aparentă - contradicție. Ei, da, dar asta e altceva ! - îți va explica imediat fiecare dintre noi. Dacă vei insista și vei întreba de ce, procesul explicativ poate continua, eventual, pînă la
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
studenți, știindu-mi pasiunea pentru rațe, mi-au adus de ziua mea un coș frumos aranjat și acoperit cu un prosop de sub care a scos capul... o gîscă. „Hait, e gîscă !”, nu mi-am putut eu stăpîni dezamăgirea. Am primit cadoul, am mulțumit, dar a doua zi am trimis orătania la țară la Nelu, la sanatoriul său de animale domestice depeizate.) Mai e ceva. Pentru mine, toate rațele sînt Gertrude. Mi se trage de la Jules Verne și călătoria sa spre centrul
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
și comentate, lui Nicu. Și Costache, la a doua cafea, luată întotdeauna la serviciu, și șeful lui, Prefectul Poliției Caton Lecca, aflat încă acasă, la masă, alintat de planturoasa lui soție. Și Iulia Margulis, care căuta câteva idei ieftine pentru cadourile de Crăciun. Și Luigi Cazzavillan, directorul ziarului, care, împreună cu diplomații de la Legația italiană, sărbătorise deja Anul Nou. Și mulți alții, nenumărați, ale căror nume și preocupări nu ne privesc. Ultima fereastră luminată de la Universul, la etaj, cea mai din stânga, cum
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
țipe. Costache îi dădu drumul anume sau poate o scăpă, dar vaca Fira, se agăță cu picioarele de grilajul de fier și rămase lipită acolo. — Poți s-o iei, spuse conu Costache, fără să mai dea vreo explicație. Îți fac cadou și creionul, și hârtia. Dar... uite ce-i! Vrei să-l ajuți pe străin sau nu? Nicu recunoscu că da. Polițaiul îl dăscăli o bună bucată de vreme, apoi îi dădu drumul. — Ce mai face maică-ta? întrebă în loc de la
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
Procopiu la subiect, totul e curățel și concis. Regula noastră e să scriem, pe cât se poate, fără adjective. O să primești și lista cu noile abrevieri. Și... aș vrea să-ți dăm o... pălărie nouă din depozitul nostru, angajații primesc un cadou de Crăciun, și mi se pare că nu ți-ar strica niște galoși, spuse, privind cu jenă când spre capul, când spre picioarele noului angajat. La cuvântul „pălărie“ între cei doi se instală brusc un soi de complicitate neplăcută. Din
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
că i-a adunat pe toți. Conducea, dragul de el, Războiul de Independență. Pe masă era un adevărat măcel, puțini soldați mai erau în picioare. N-arată bine, de câtva timp, e prea palid. I-am spus: „Jacques, am un cadou pentru tine. Ceva ce aștepți de mult.“ A zis, tot mai curios: — O sabie adevărrată. Un costum de ofițerr, Rrobinson Crrusoe, un câine-lup adevărrat. — Nu, Jacques, nu ceva concret, ceva sufletesc. Ca să nu-l mai chinui i-am spus: — Vino
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
început, tot cu greșeli, menuetul, dar Jacques s-a făcut și mai palid și-a scos un țipăt de la prima frază muzicală. — L-ai găsit! L-ai găsit! Cine e? Ce e? Mi-a spus că e cel mai frumos cadou pe care l-a primit în viața lui și i-a venit să plângă de bucurie. I-am adus și lui flautul. Ne-am hotărât să-l învățăm bine, în taină, până la Crăciun, și să-l cântăm atunci, ca surpriză
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]