10,825 matches
-
comuniste occidentale, care aveau un impact politic limitat și șanse reduse de a ajunge la putere În viitorul apropiat. Social-democrații În schimb, mai ales cei aflați În poziții-cheie, erau cu totul altceva. Iar social-democrații din Germania (care rămânea creuzetul unui continent divizat) erau chiar extrem de interesanți. În 1969, Partidul Social-Democrat vest-german (SPD) condus de Willy Brandt a obținut o majoritate de voturi la alegerile federale și a format un guvern de coaliție cu Partidul Liber-Democratic, iar creștin-democrații conservatori au trecut În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Europa nu Înseamnă doar rezultate materiale - este o mentalitate. Europa e o stare de spirit. Jacques Delors În nordul Europei, schimbările interne și internaționale s-au produs pe fundalul imposibil de ignorat al relațiilor dintre marile puteri și al scindării continentului În Est și Vest. În Europa mediteraneană Însă, prevalau problemele locale. Până la Începutul anilor ’70, Spania, Portugalia și Grecia erau periferice În Europa - și nu doar În sens geografic. „Occidentale” prin rolul asumat În Războiul Rece (Portugalia și Grecia erau
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
urma să intre În vigoare după un an. Marea Britanie a aderat cu succes grație eforturilor premierului conservator Edward Heath, singurul lider politic de după război care dorea, cu entuziasm și hotărâre, să lege destinul națiunii sale de cel al vecinilor de pe continent. În 1974, când Partidul Laburist a revenit la putere și a convocat un referendum asupra statutului de membru În Comunitatea Europeană al Marii Britanii, țara l-a aprobat cu 17.300.000 de voturi la 8.400.000. Însă nici măcar Heath
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Bolzano (cu versiuni În italiană, germană, engleză, franceză și ladino, o varietate a dialectului romanș vorbit În Elveția) afișează, cum e și normal, o eurofilie ardentă. Tirolul de Sud și alte situații păreau să demonstreze că politica de integrare a continentului „de jos În sus”, costisitoare sau nu, dădea roade. Inaugurat În 1985, Consiliul Regiunilor Europene (devenit mai târziu „Adunare”) cuprindea deja 107 de regiuni membre, la care aveau să se adauge multe altele. Un anumit model de Europă unită Începea
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
deopotrivă, În numele „armonizării” transnaționale sau a compensării legitime, și alimentat din sacul aparent fără fund al Comunității. Pe scurt, „Europa” devenea treptat un „pericol moral” semnificativ, după cum jubilau oponenții ei cârcotași, mai ales În Marea Britanie. Efortul de a depăși fragmentarea continentului prin măsuri strict tehnice era evident politic, Însă Îi lipsea legitimitatea pe care o are un proiect politic tradițional, propus de o clasă de politicieni cunoscuți, aleși prin vot direct. În măsura În care „Europa” avea un țel distinctiv, strategia sa economică se
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
au fost vitale: țara se sincroniza din nou cu evenimentele din Europa și din lume. Poate că este momentul să facem o precizare despre valul de privatizări care a Început În Europa de Vest În anii ’80 și care a acoperit tot continentul În deceniul următor. El nu s-a ivit din senin. Vânzarea regiei britanice a petrolului Începuse din 1977, așa cum am văzut; guvernul vest-german s-a debarasat de combinatul chimic Preussag prin ofertă publică Încă din 1959 și și-a vândut
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
a fost atenuat timp de zeci de ani În Occident (și, după cum am văzut, și În Est până În anii ’60) de dorința generală de a găsi ceva bun, cât de puțin, În urgia socialismului de stat care lovise jumătate de continent, după ce apăruse În Rusia În 1917. „Anticomunismul”, indiferent ce mobiluri avea sau i se imputau, suferea de un grav handicap: părea că se opune Istoriei și Progresului, că nu Înțelege sensul evenimentelor, că neagă vecinătatea esențială dintre statul asistențial democratic
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ani de probleme locale - deși amenințarea teroristă care Îi preocupa avea și ea implicații ce discreditau utopismul radical. Intelectualii din Marea Britanie, care n-au fost niciodată seduși de comunism, erau indiferenți la declinul acestuia și distanți față de noua dispoziție de pe continent. În Franța, În schimb, proiectul comunist se bucurase multă vreme de o simpatie considerabilă. Când anticomunismul a luat amploare În dezbaterile publice din viața franceză, În conjuncție cu declinul constant ca rezultate și influență al Partidului Comunist, el a fost
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
era o problemă pentru radicalii thatcheriști, care priveau politica oficială ca pe o extensie a intereselor private și pentru care piața era arbitrul necesar și suficient al valorilor și rezultatelor. Vremurile nu erau foarte grele nici pentru conservatorii tradiționali de pe continent: pentru ei, măsura binelui și a răului În sfera umană rămânea ancorată În norme religioase și convenții sociale, zdruncinate, dar nu complet desființate de veritabilul tsunami cultural al anilor ’60. Stânga progresistă, În schimb, care domina Încă scena politică și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ilicite din programele adversarilor politici pentru a-și acoperi goliciunea. Dar vocabularul drepturilor și libertăților le-a oferit savanților și intelectualilor vest-europeni acces la noul limbaj al opoziției politice din Europa de Est și o cale de comunicare cu cealaltă jumătate de continent - la timp, fiindcă schimbarea cu adevărat originală și semnificativă se Întâmpla acum la est de Cortina de Fier. În 1975, comunistul reformist ceh Zdenìk Mlynáø redacta o „Scrisoare deschisă către comuniștii și socialiștii din Europa”, destinată În principal eurocomuniștilor, În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
fiecare dintre cele două părți avea impresia că Războiul Rece urma să se Încheie În favoarea sa. De fapt, situația din Europa le convenea ambelor puteri: Statele Unite se comportau acum precum Rusia țaristă după Înfrângerea lui Napoleon În 1815 - erau „jandarmul” continentului, garantând prin prezența lor că statu-quo-ul nu va fi perturbat de o rebelă putere revoluționară. Cu toate acestea, relațiile Est-Vest se deteriorau vizibil. Invazia sovietică În Afganistan din decembrie 1979, Întreprinsă la instigarea ministrului de Externe Andrei Gromîko cu scopul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
infinit o asemenea povară. Scadența pentru generații Întregi de acumulare militară trebuia să sosească până la urmă. Pe termen scurt Însă, tensiunile externe chiar au consolidat regimul. Poate că Uniunea Sovietică era Într-adevăr un sat de mucava de mărimea unui continent, „Volta Superioară cu rachete”, În descrierea lapidară și exactă a lui Helmut Schmidt, Însă avea acele rachete și ele Îi confereau un anumit statut și impuneau un oarecare respect. În plus, liderii sovietici mai bătrâni - Îndeosebi Iuri Andropov, șeful KGB
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
opțiunea zero” propusă anterior de Ronald Reagan (sovieticii acceptau astfel implicit că nu puteau câștiga un război nuclear În Europa) și reprezenta prologul unui tratat și mai important, semnat În 1990, care limita strict prezența și activitatea forțelor convenționale pe continentul european. Privite de la Washington, concesiile lui Gorbaciov În privința armelor nucleare păreau o victorie pentru Reagan și, prin urmare, conform calculului de sumă zero folosit de strategii Răzoiului Rece, un eșec pentru Moscova. Dar pentru Gorbaciov, a cărui prioritate era politica
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Comunismul nu mai era o stavilă, cât un regim irelevant. Limbajul În care au fost formulate obiectivele revoluțiilor din 1989 este o dovadă În plus. Tema „Întoarcerii În Europa” nu era nouă. Cu mult Înainte de apariția comunismului, jumătatea estică a continentului era cea care căuta recunoaștere și acceptare; Europa de Vest era Europa „sigură” din partea căreia se aștepta cu Înfrigurare recunoașterea 33. După constituirea blocului sovietic, sentimentul că partea lor de Europă a fost smulsă din rădăcini a devenit un laitmotiv al disidenței
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
doar vag importanța lor pe termen lung. Dar el este factorul care le-a permis și accelerat. A fost revoluția domnului Gorbaciov. PARTEA A PATRATC "PARTEA A PATRA" După căderea comunismului: 1989-2005tc "După căderea comunismului\: 1989‑2005" XXtc "XX" Un continent fisionabiltc "Un continent fisionabil" Nu trebuie să fac eu nimic; Îi vor opri sovieticii. Nu vor Îngădui niciodată o Germanie mare atât de aproape de ei. François Mitterrand (28 noiembrie 1989) Când am pornit la drum, nu am Înțeles gravitatea problemelor
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
lor pe termen lung. Dar el este factorul care le-a permis și accelerat. A fost revoluția domnului Gorbaciov. PARTEA A PATRATC "PARTEA A PATRA" După căderea comunismului: 1989-2005tc "După căderea comunismului\: 1989‑2005" XXtc "XX" Un continent fisionabiltc "Un continent fisionabil" Nu trebuie să fac eu nimic; Îi vor opri sovieticii. Nu vor Îngădui niciodată o Germanie mare atât de aproape de ei. François Mitterrand (28 noiembrie 1989) Când am pornit la drum, nu am Înțeles gravitatea problemelor cu care ne
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
nu a fost niciodată o certitudine, și tocmai această nesiguranță constituie aspectul ei cel mai frapant. Milan Kundera Eliberată de sub comunism, Europa de Est a suferit o a doua transformare, chiar mai puternică. În anii ’90, patru state au dispărut de pe harta continentului și s-au născut 14 țări - sau au fost resuscitate. Cele șase republici de la extremitatea vestică a Uniunii Sovietice (Estonia, Letonia, Lituania, Belarus, Ucraina și Moldova) au devenit state independente, ca și Rusia Însăși. Cehoslovacia s-a scindat În Slovacia
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și renascentist În sânul Sfântului Imperiu Roman, ci și cu un rol important În industrializarea Europei Centrale. În jumătatea austriacă a Imperiului Habsburgic, cehii s-au bucurat de o autonomie crescândă și de o prosperitate aparte. Praga, una dintre gloriile continentului, a fost până În 1914 un centru major al modernismului În literatură și În artele vizuale. Slovacii, În schimb, nu prea aveau motive de mândrie. Guvernați de secole de la Budapesta, ei nu aveau o istorie națională distinctă - În jumătatea ungară a
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și cruzime sub efectul propagandei și al conducerii unor baroni locali Împuterniciți În ultimă instanță de Belgrad. Ce a urmat nu era chiar atât de neobișnuit: se mai Întâmplase În Europa cu doar câteva decenii În urmă, când - pe tot continentul și sub pretextul războiului - oameni obișnuiți au comis delicte deloc obișnuite. Fără Îndoială, Bosnia Îndeosebi avea o istorie pe care propaganda sârbă o putea invoca - o istorie de suferințe trecute, Îngropată superficial sub aspectul Înșelător de placid al vieții postbelice
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Spania luau calea Cataloniei, majoritatea ajungând În Înfloritoarea capitală Barcelona; venitul pe cap de locuitor În această provincie era de 20 de ori mai mare decât media națională. Independentă, Catalonia ar fi fost una dintre cele mai prospere țări de pe continentul european. Identitatea specific catalană s-a conturat În parte și dintr-o nemulțumire (ușor de exploatat) cu privire la sumele masive pe care provincia trebuia să le verse la vistieria țării, conform Fondului de Compensare Interteritorială Înființat În 1985 pentru ajutorarea regiunilor
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
subvenții regionale și alte facilități din partea Uniunii Europene cu sediul la Bruxelles. În anii ’90, odată cu trecerea timpului și dezvoltarea turismului alpin, zonele de graniță din nordul Italiei deja nu mai erau un subiect politic, ci succese regionale pe un continent regionalizat. Dar În locul lor a apărut o formă mai periculoasă de separatism regional. Din 1970, prin aplicarea Întârziată a unei prevederi din Constituția postbelică, Italia a fost Împărțită În 15 regiuni, pe lângă cele cinci provincii autonome (Sicilia, Sardinia și cele
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
din țările Beneluxului, fără nici o legătură cu dorințele publicului sau procedurile democratice. Era clar că acele vremuri trecuseră. În al treilea rând, Tratatul de la Maastricht a făcut posibilă coagularea, dacă nu a Europei, cel puțin a jumătății de vest a continentului. Sfârșitul Războiului Rece și angajamentul UE față de o piață comună au Înlăturat impedimentele din calea aderării celorlalți membri la Asociația Europeană a Liberului Schimb (European Free Trade Area, EFTA)5. Scăpate de obligația neutralității (și, În cazul Finlandei, de imperativul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
bine Înainte”, li se spunea. „Chinurile tranziției nu sunt zadarnice: viitorul vostru este Europa.”6 Însă de la Bruxelles lucrurile se vedeau altfel. Proiectul european a fost de la Început schizofrenic. Din punct de vedere cultural, el era deschis tuturor popoarelor de pe continent. Accesul la Comunitatea Economică Europeană, Comunitatea Europeană și, În cele din urmă, Uniunea Europeană era dreptul oricărui stat european cu un „sistem de guvernare bazat pe principii democratice” și care accepta să respecte termenii participării. Pe de altă parte, din punct
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
femeile ajungeau prostituate În Germania, Italia sau chiar Bosnia, servind o clientelă formată din soldați, administratori și „asistenți sociali” occidentali. Ajunși „muncitori cu viză temporară” fără voia lor, moldovenii și ucrainenii se alăturau astfel rromilor, la fundul grămezii multiculturale a continentului 23. Victimele traficului de carne vie erau invizibile - precum altădată emigranții albi de la periferiile Europei, ele se confundau cu majoritatea locală, iar poliția și serviciile sociale le depistau cu greu. Însă les exclus („exclușii”), cum Îi numesc sociologii și criticii
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Pretutindeni Însă părerile erau Împărțite (vezi capitolul XXIII). Introducerea rapidă a unor astfel de Întrebări pe ordinea de zi a politicii interne și locul lor proeminent În polemicile despre imigrație și azil se datorau neliniștii crescânde față de apariția pe Întregul continent a unei noi generații de partide xenofobe. Unele dintre ele Își aveau rădăcinile Într-o epocă anterioară de politici sectare sau naționaliste; Dansk Folkeparti sau List Pim Fortuyn În Olanda erau recente și surprinzător de populare. Toate se dovediseră neașteptat
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]