11,729 matches
-
neapărat cele militare, sînt cele care garantează controlul, cum ar fi accesul la valori bursiere de peste hotare; investițiile directe private; controlul rezervelor valutare locale (fie prin Fondul Monetar Internațional și Banca Mondială, fie prin corporațiile multinaționale în țările mai puțin dezvoltate); controlul resurselor minerale, de agricultură, manufactură și al celorlalte bunuri; și, în fine, organizarea și conducerea comerțului prin corporații străine. Al doilea element introdus în teoriile dependenței este critica structuralistă a teoriei liberale a comerțului internațional. În timp ce teoriile liberale înțeleg
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
care surplusul generat în fiecare etapă, începînd de la relațiile între clase în interiorul periferiei, este adus treptat spre centru. Spre deosebire de viziunea structuralistă tradițională, aceasta presupune că societățile periferice nu sînt dualiste. Sectorul subdezvoltat este o parte integrantă și necesară a celui dezvoltat. Nu "din cauza sectoarelor rămase nedezvoltate nu-și depășește o țară dependența", ci "din moment ce unele sectoare sînt dezvoltate, altele trebuie să rămînă nedezvoltate". Immanuel Wallerstein (1979 [1974], 1984: 1-96) adaugă acestei idei cîteva rafinamente conceptuale (vezi figura 11.2). În primul
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
din partea mișcărilor antisistemice din interiorul sistemului (de exemplu pacifismul), dar și din afara sa (blocul socialist). Școala dezvoltării dependent-asociate își îndreaptă atenția asupra interacțiunii non-mecanice și non-materia-liste a forțelor externe și interne în dezvoltarea economică și politică a țărilor mai puțin dezvoltate (Cardoso 1977: 22). Un concept fundamental al teoriei sale este dat de fenomenul economiilor infirme în țările industrializate tîrziu, concept dezvoltat anterior de Friedrich List (Senghaas 1982): "Acumularea capitalistă în economiile dependente nu-și încheie ciclul. În lipsa tehnologiei autonome - cum
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
asupra interacțiunii non-mecanice și non-materia-liste a forțelor externe și interne în dezvoltarea economică și politică a țărilor mai puțin dezvoltate (Cardoso 1977: 22). Un concept fundamental al teoriei sale este dat de fenomenul economiilor infirme în țările industrializate tîrziu, concept dezvoltat anterior de Friedrich List (Senghaas 1982): "Acumularea capitalistă în economiile dependente nu-și încheie ciclul. În lipsa tehnologiei autonome - cum se spune în limbajul obișnuit - și fiind de aceea silit să folosească tehnologie din import, capitalismul dependent este infirm... Este infirm
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
capitalistă în economiile dependente nu-și încheie ciclul. În lipsa tehnologiei autonome - cum se spune în limbajul obișnuit - și fiind de aceea silit să folosească tehnologie din import, capitalismul dependent este infirm... Este infirm pentru că îi lipsește un sector cu adevărat dezvoltat al bunurilor de capital. Acumularea, extinderea și realizarea de sine a capitalului local necesită și depinde de un complement dinamic, exterior: capitalul local trebuie să se integreze circuitului capitalismului internațional." (Cardoso 1973: 163) Pentru a explica modul în care sînt
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
descriptivă ce nu prea i-ar deranja pe mercantiliști. Dar economiștii nemarxiști care s-au ocupat de problema dezvoltării au mers mai departe. Sanjaya Lall a negat că influența externă și condiționarea sînt "ceva special, apărut în statele mai puțin dezvoltate, despre care să se poată spune că ar constitui dependența". Aceste caracteristici nu aparțin exclusiv statelor tîrziu dezvoltate, ci și aici poziția lui Lall seamănă cu cea a lui Warren capitalismului în general. În loc să derive dependența din factori economici, Lall
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
dezvoltării au mers mai departe. Sanjaya Lall a negat că influența externă și condiționarea sînt "ceva special, apărut în statele mai puțin dezvoltate, despre care să se poată spune că ar constitui dependența". Aceste caracteristici nu aparțin exclusiv statelor tîrziu dezvoltate, ci și aici poziția lui Lall seamănă cu cea a lui Warren capitalismului în general. În loc să derive dependența din factori economici, Lall a propus o conceptualizare politică a diferitelor niveluri de dependență: "O structură piramidală a dominanței sociopolitice [...] în lumea
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
încearcă să transforme principiile politice în legi sociale cu aplicabilitate mai mult sau mai puțin limitată. Politica cea mai rațională se realizează pe baza cunoașterii acestor legi. Pe de altă parte, perspectiva clasică se limitează la a înțelege abilitatea practică dezvoltată istoric de a limita conflictele. Aici este important să surprindem evoluția instituțiilor pe care societatea internațională și le-a creat în acest scop, cum ar fi diplomația, dreptul internațional, balanța puterii și chiar războiul (limitat). Reprezentanții primei orientări, mai ales
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
și stabilitatea unui regim, atunci competiția internațională a regimurilor se va intensifica ori de cîte ori tortul din care fiecare stat ia cîte o felie pare să se micșoreze. Globalizarea recentă a economiei politice internaționale determină constrîngeri severe asupra statelor dezvoltate, mai ales de tipul creștin-democrației corporatiste sau social-de-mocrației care promovează ieșirea de sub tutela "mărfii" (pentru aceste distincții, vezi Esping-Andersen 1990; van Kersbergen 1995). Funcțiile guvernului și fundamentele legitimității s-au schimbat și, de aceea, realismul trebuie să admită că politica
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
în poezie, deci nu în scopul studiului, este vădit că ia aspectul unei filozofii a vieții. Mai aproape de leagănul lumii grece, cu care a trăit amestecat, poporul get are sentimentul adânc al tragicului fatal. Când dramaturgia română va fi mai dezvoltată, noi mai mult decât oricare alții vom putea relua marile motive ale tragediei clasice, reduse în Occident la o simplă analiză a pasiunilor. Eminescu e străbătut profund de sentimentul destinului implacabil, înțeles nu ca o forță oarbă ci ca o
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
numeri anii după mersul lumii Pentru-o femeie? - Vezi iubirea cum îi. În scimb Luceafărul e de o construcție muzicală perfectă. Sensul e acum satiric. Astrul e geniul solitar, Cătălin și Cătălina sunt umanitatea efemeră. Tehnica e liturgică. Tema e dezvoltată și analizată, repetată și comentată, reluată din nou până la completa istovire, iar replicile Luceafărului sunt formulistice, fiindcă el , neavând suflet empiric, nu poate găsi relații și expresii noi: Din sfera mea venii cu greu Ca să-ți urmez chemarea, Iar cerul
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
care au avut loc în acest sens în cazul Franței, dar ceea ce este descris și analizat aici are o valoare mai mare în momentul în care este situată în contextul mai amplu al direcțiilor din politica teritorială din toate statele dezvoltate, atât din Europa cât și din SUA, Canada și din statele antipodale, Australia și Noua Zeelandă. Scopul acestui capitol introductiv este, așadar, de a descrie acest context amplu astfel încât să se excludă ideea potrivit căreia ceea ce se întâmplă în Franța este
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
că abordarea "neoliberală" și versiunile modificate ale celei de-a "Treia Căi", sunt aproape o afacere a elitelor care implică politicieni, administratori, grupuri afaceriste și organizații internaționale de primă importanță precum Banca Mondială, OECD și FMI. Marele public din statele dezvoltate contemporane rămâne fidel propriilor sisteme de bunăstare și valorilor care stau la baza acestora.35 Acest lucru se reflectă într-o dezbatere mai largă care s-a lansat în întreaga Europă în timpul referendumurilor din 2005 cu privire la Tratatul Constituțional European. În
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
această tendință prin sisteme de egalizare chiar dacă astăzi acestea sunt mai puțin acceptate decât în trecut, atâta timp cât regiunile și orașele mai bogate ca Stockholm și Catalonia se opun din ce în ce mai mult oferirii de subvenții cetățenilor mai săraci din zonele mai puțin dezvoltate ale țării. În acest scenariu nestatornic de guvernare, regiunile și autoritățile locale au apărut ca niște "jucători cheie" dar această mobilizare subnațională este caracterizată de o mare varietate de situații și experiențe. Ceea ce este izbitor astăzi e că marea mobilizare
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
a statului-națiune. Această reafirmare a suveranității naționale franceze a fost fortificată mai departe de revenirea la putere a generalului de Gaulle în 1958 și de înființarea celei de-a Cincea Republici. Totuși, chiar dacă statul-națiune francez a fost "salvat" și chiar dezvoltat, integrarea europeană va avea un impact important asupra politicii teritoriale a Franței, deși aceasta se va întâmpla mult mai târziu, către mijlocul anilor 1980. Dar merită să observăm aici că Schuman și ceilalți părinți fondatori ai Europei, erau regionaliști devotați
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
atinge, strategie caracteristică directivei de planificare în stil sovietic. Planul, împreună cu Comunitatea Europeană embrionară, a devenit un instrument esențial pentru redresarea economică a Franței de după război. Până la mijlocul anilor 1950, devenise evident pentru cei care locuiau în regiunile mai puțin dezvoltate ale Franței, ca Bretania și Corsica, că Planul era în primul rând național și nu lua în seama, în mod suficient, neconcordanțele regionale. Bretonii, sub conducerea sus-menționatei CELIB, au dezvoltat un Plan de Acțiune Regional (Plan d'Action Régional) care
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
implicat un nivel standard de oferire a serviciilor de-a lungul întregului teritoriu al statului. Așadar, statul bunăstării sociale a însemnat un sistem cu un grad de simetrie foarte ridicat. În Suedia, de exemplu, unde era o ilustrare foarte bine dezvoltată a acestei idei renumitul "model suedez" locuitorii din Umeå, o localitate de lângă Laponia, se bucurau de același nivel de servicii publice sănătate, educație, îngrijirea copilului etc. ca și locuitorii din Stockholm. Aceste idei au fost aplicate ușor tradițiilor franceze ale
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
astfel de probleme. Aproape orice stat european oricât de mic (ex. Irlanda) sau de mare (ex. Germania) sau de prosper (ex. Suedia) ar fi se confruntă cu aceste probleme de decădere și alienare intraurbană. Concluzii Franța, ca și alte state dezvoltate, s-a luptat să găsească rolul, măsura și funcțiile potrivite pentru propriile guverne locale, dar pentru mult timp a fost dezavantajată din cauza eșuării reducerii numărului municipalităților foarte mici și ineficiente. Acest lucru s-a întâmplat din cauză că atât politicienii cât și
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
roade, iar sistemul municipal și cel departamental au rămas intacte, însă acest fenomen ilustrează existența continuă a unui subcurent girondin al gîndirii politice și al tradiției franceze. În timpul perioadei celei de-a Treia Republici, statul francez, ca oricare dintre statele dezvoltate ale lumii, a început să-și asume o mulțime de responsabilități. Încă de la sfârșitul secolului al XIX-lea, era implicat serios în educație, sarcină pe care o preluase de la clerul catolic și care fusese expulzat din acest domeniu prin legislația
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
că în cadrul "raportului partid-notabil", mai degrabă partidele depind de notabili pentru implementarea lor la nivel local, decât vice-versa. Acest lucru reprezintă proiecția naturii partidelor politice franceze, cărora le lipsește organizarea și ale căror legaturi cu societatea civilă 26 sunt slab dezvoltate. Este adevărat că partidele de stânga, în special Partidul Comunist, au construit în trecut organizații de partid puternice, însă astăzi, acestea sunt foarte slabe având un efectiv de membri care a scăzut la 50000027. Mai mult, partidele politice se află
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
și politicii teritoriale din Franța analizată de istorici precum Le Clère și Wright 3. Și Machin subliniază prăpastia dintre mit și realitate. Prefecții, departe de a fi guvernatorii atotputernici pe care mitul ne-ar fi determinat să-i considerăm (idee dezvoltată și de critici pentru a justifica schimbarea sistemului), erau de fapt constrânși în activitatea lor de o serie de factori. În primul rând, părți importante ale administrației nu le-au fost atribuite. Însuși Napoleon a împiedicat faptul ca prefecții să
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
spre bază, ci de a ajunge la compromisuri care vor mulțumi pe marea majoritate a mandatarilor implicați. În mod interesant, conform așa-zisei abordări raționaliste și carteziene a administrației publice franceze, am putea spune că, luînd în calcul tipologia autorității dezvoltată de Max Weber, a existat o trecere de la tipul "tehnocratic-rațional" de autoritate la unul mult mai "carismatic", atâta timp cât în momentul de față aceasta depinde mai mult de personalitatea distinctivă și de calitățile personale ale primarului și mai puțin de prestigiul
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
în acest capitol. Cifrele, singure, nu oferă o imagine a modului în care acesta lucrează în practică sau dacă reformele au oferit o soluție câtorva dintre problemele majore ale guvernării cu care se confruntă statul francez, ca oricare alt stat dezvoltat. Spre această problematică ne îndreptăm atenția acum. Contradicțiile administrației teritoriale franceze Franța, ca și alte state democratice dezvoltate, s-a tot luptat în ultimii 25 de ani să echilibreze un număr de presiuni conflictuale din sistemul său politico-administrativ. Necesitatea de
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
dacă reformele au oferit o soluție câtorva dintre problemele majore ale guvernării cu care se confruntă statul francez, ca oricare alt stat dezvoltat. Spre această problematică ne îndreptăm atenția acum. Contradicțiile administrației teritoriale franceze Franța, ca și alte state democratice dezvoltate, s-a tot luptat în ultimii 25 de ani să echilibreze un număr de presiuni conflictuale din sistemul său politico-administrativ. Necesitatea de a menține unitatea și solidaritatea statului trebuie afirmată în fața tendințelor centrifuge și de fragmentare ale descentralizării. Sistemul tradițional
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
nu sunt întotdeauna ușor de împăcat și s-ar putea spune că acest fapt este o provocare cu care se confruntă toate statele dezvoltate de azi. Chiar și țările scandinave, Germania și Olanda cu propriile sisteme de bunăstare socială foarte dezvoltate și cu sisteme de egalizare se luptă cu necesitatea recunoașterii diversității existente pe teritoriul acestora.29 Este adevărat că egalizarea (sau ceea ce francezii numesc péréquation) este mai simplă sub modelul vechiului stat al bunăstării sociale standardizat și centralizat. Dar, din cauza
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]