KorAP: Find »[drukola/base=dumnezeu & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...428 429 430 ...592 >

14,797 matches

Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782

un sfînt... Și cred că era chiar sfînt... (o pauză în care se aud clopote) Dumnezeule, să treacă optsprezece crăciunuri, optsprezece primăveri, optsprezece sărbători ale Paștelui, optsprezece toamne, optsprezece zăpezi și să nu te poți bucura... fără milă... fără iubire... Dumnezeule, suferința Fiului Tău a fost mai omenească... (clopote) Ei, fugarule, eu mă duc să mai moșesc un "cumințel". Octav: Cum adică să-l moșești! Groparul: Păi nu asta fac? Moașa îl scoate dintr-o groapă... și eu îl pun în

[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
cum naiba se fac copii c-o nevastă de care ești divorțat?! Gh. P. doi: Tov. Pavel..., uite vă spun cinstit..., ca între doi membri de partid... Tov. secretar, de la lemne mi se trage... Gh. P. unu: (ieșit din rol) Dumnezeule mare, ăsta teatru absurd! Gh. P. doi:...Viața era absurdă... Nu, viața era normală..., adică așa cum ne-o făceam noi..., și noi o îmbrînceam împotriva ei... împotriva naturii... mare porcărie! Gh. P. unu: Hai, zi-i mai departe..., să terminăm

[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
cu cei de la et. II! (verifică într-un calendar de birou) Numai că azi nu e marți, zevzecule, și dacă nu-i marți ce poate să fie...?! Miercuri, nu? Da uite că nu-i nici marți, și nici miercuri... (revelație) Dumnezeule!, e luni! Ziua mea liberă, ziua mea de chin... ziua... seara mea... muiată-n zeamă de trecut..., seara mea... ornată cu amintiri..., trecutul meu mîncat de prezent... (sonerie ușă) Da iar nu-i dau drumu'! (evident, faptele contrazic vorbele, adică

[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
a le deschide; apoi vrea să le pună în geantă, ezită și, în cele din urmă, deschide un dosar) Ia să vedem noi cum mă cheamă..., și cine sînt eu... (începe să răsfoiască, din ce în ce mai agitat, mai uluit și mai revoltat) Dumnezeule, să fiu al dracului dacă..., dacă dosarul ăsta nu-i decît un mare căcat! Să fiu eu al dracului dacă dosarul ăsta nu are toate paginile... goale..., goale-goluțe... fără nici un cuvînt pe ele..., fără nici o virgulă... nici un punct..., fără... Fir-

[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
spre locul unde se află masa și fotoliul, vrea să le ridice și, deodată, se oprește ca în pragul unei revelații și se duce din nou spre miniscenă; se oprește o clipă în fața cortinei și apoi o deschide; reacția firească...) Dumnezeule, mă simt vinovat..., sînt vinovat..., nu trebuia să... sînt vinovat... (în genunchi, adună foile de hîrtie, ridică fotoliul, masa și resturile de fursecuri) De ce dracu' nu le-o fi luat cînd am plecat! (copleșit, se așează pe unul dintre fotolii

[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828

auzit / C-a făcut / Sora sa / Trei fețe / Logofețe: / Una o pierit, / Una o murit, / Una pe munți o fugit. / Munții s-o cutremurat, / Pietrile s-o despicat, / În rai o alergat. / Raiul s-o deschis / Maica Precistă o învis / Dumnezeu o râs!"75 "Căutarea" celui sortit este transfigurată de puterea călăuzitoare a elementului cosmic care îmblânzește soarta. Astfel, într-un descântec "pentru maritat", elementele cosmice asigură cadrul dinamic pentru împlinirea destinului: "Grădină cu nouă colțuri, / Pasăre cu nouă ciocuri, / cu

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
inimii îl stâng, / Că dorul din pieptul meu / Îi ca pământul de greu. Când măicuța m-a făcut / A plouat ș-a bătut vânt, / Cum a fost vremea de rea / Așa trăiesc viața mea. Când m-au dus la botezat / Dumnezeu era culcat / Și puțin noroc mi-a dat; / El l-a toți le-a dat cu carul / Numai mie cu paharul, / Nici acela n-o fost plin, / Jumătate cu venin."206 Relația de interdependență dintre ursită-soartă și firul vieții este

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
Solstițiul de iarnă sărbătorea, în trecut, ziua de naștere a soarelui.108 Nu întâmplător, la solstițiile de vară și de iarnă, zeul soarelui la incași, Inti, era "legat" ritualic de "piatra sacră, Intihuatana, folosită ca "ceas solar".109 "Zeul-Soare" sau "Dumnezeul dăruit" era sărbătorit, în trecut, "pe cele mai înalte piscuri de munte", păstrându-se, astăzi, în tradiția românească, prin Nedei, care amintesc de "stihia primordială".110 c. Imaginea-cronotop Prin rit și prin ritual, cultul soarelui a prins rădăcini în traiul

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
slugile / Să măture curțile, / Că-naintea istor curți / Sunt doi meri mândru-nfloriți / Și doi peri într-argintiți. / La mijlocul merilor, / Merilor și-a perilor, / Este-o masă rotilată, / De îngeri împrejurată. / La mijlocu-acelei mese / Șed Ion / Sânt Ion, / Nânașul lui Dumnezeu, / Și cu scump finuțul său. / Iar în partea cealalaltă / Șede Maica preacurata. / Ion bea, se veselește, / Pe Dumnezeu pomenește. / Maica-mi șede și-mi privește / Și din grai așa-mi grăiește: / -Of! Ioane, / Sânt-Ioane! / Când ai știi / Precum nu știi

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
pietri, / Te-oi descânta / Și pe tine-n mare te-oi arunca, / Tu, soare, de la prânz, / Di după prânz, / Di la chindie, / Di după chindie, / Nu mai fulgera, / Nu mai înjunghia, / Lasă pe cutare / Curat și luminat, / Că-i de Dumnezeu lăsat, / Că mama lui cân` l-a năsscut / Nicio nevoie n-a avut. Tu, soare sec, / Io acu pe tine te-nec. Șî voi izbituri, / Ieu vă ajung cu stropituri. / Ieu ieu 9 pietri din apă / Șî di soare te-

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
Lumea este așa cum o vedem, cu toate alea în ea; o trăim ca și cum noi am făcut-o. Știm noi ce știm, da e și multă nălucire. Zici, ce-i un loc ? Un loc e lume și lumea e cea dat Dumnezeu. Omu vine, le află și le rânduiește pe măsura lui."215 Actualizat continuu, prin sărbătoare, spațiul nu este un simplu cadru de desfășurare evenimențială, spațiul reprezentând substanța vitală a comunității sătești. Consubstanțial omului, spațiul prinde chip în mintea omului tradițional

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
Corola-publishinghouse/Science/1835_a_3165

rămas cei care mărturisiți credința în Dumnezeu”. Iar răspunsul directoarei de la Mislea, într-un dialog cu o deținută a fost: -„Taci din gură, nenorocito!. N-am nevoie de rugăciunile nimănui. Eu mă rog lui Lenin și lui Stalin; ei sunt dumnezeii mei!” Monseniorul Ghika, ținut în diferite închisori și mort la Jilava în 1954 spunea: “Nu există cinste mai mare decât aceea de a fi închis pentru cauza lui Hristos” sau” “Inchisoarea aceasta era sfântă și noi nu știam”. Intocmai ca

NU PUNE, DOAMNE, LACÃT GURII MELE by Servilia Oancea (2012) [Corola-publishinghouse/Science/1835_a_3165]
câte un banc astfel încât de la întâlnirea cu d-sa să pleci mai bogat sufletește și mai optimist. Așa l-am cunoscut acum mai bine de 40 de ani și așa a fost până în ultima clipă a vieții sale. Mă rog Dumnezeului meu și al lui să-l ocrotească acolo unde este!. Cât despre d-na Prof. Mociuțchi, am avut privilegiul de a-i fi alături într-o perioadă în care sănătatea i se șubrezise foarte mult, în ultima lună de viață

NU PUNE, DOAMNE, LACÃT GURII MELE by Servilia Oancea (2012) [Corola-publishinghouse/Science/1835_a_3165]
Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831

Critica a semnalat elementul pictural existent în poezia lui Doinaș; Eugen Simion demonstrează monumentalul dezvăluit de poezie: "Simțul grandiosului ordonat și o vocație a statuarului"2. În ciclul "Piscul sau descrierea poeziei", poemul " Cuvintele" desemnează calități importante, vaste ale sunetului: "Dumnezeul sunetului", "despre o fisură a vocalelor" sunt fragmente care ne trimit la reliefarea condiției poetului și a poeziei. Poetul caută cuvintele "mume", cuvintele "sacre", în contrast cu sunetele moarte din care nu se mai poate crea marea frază ("Oracolul mut"). Cuvintele devin

[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
starea pură a Sfântului Duh", ruptă de contigent ca în teologia lui Origen, aflat sub înrâurirea ideilor platonice, care acordă un mare rol acțiunii Logosului. Arie, preotul eretic de la începutul secolului IV, susținea că, în treimea dumnezeiască, numai Dumnezeu-tatăl este Dumnezeu adevărat, că Fiul Logosul nu este egal cu tatăl, este numai asemeni lui, nu homoousios, ci numai homoiousios. Întinși sub cumpănă/ livizi și goi, aidoma unul cu altul/ ascultăm piatră de piatră cum crește nenorocu-n ea." Uneori, autorul imnelor își

[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
mai naște și cu sublinierea că tot ce există va rămâne în eternitate. Pustia este identificată și cu ideea de absolut în sensul că fără ea nu putem exista: "Cine are Pustia e mort/ Cine n-o are-i steril/ Dumnezeule, de ce părăsit-ai în deșert singurul tău copil". În locul Pustiei cândva a fost marea, deci viața. Sentimentul Pustiei este sugerat printr-un peisaj dezolant: "E toamnă pe pământ și-n cer/ E iarnă grea: de-atâta amar de vreme/ Nu

[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
cer; între cele două realități se află un "glassvand"--intrarea separată între frumos și urât. Lumea este o arenă în care " Nemișcarea este/ pândă,/ Mișcarea salt." ("Unde"). Sentimentul de monotonie, de viață banală, infinit repetabilă, apare și în poemul "Întrebare": "Dumnezeule, toate zilele au fost/ Nu ne-a mai rămas nici o zi/ Nouă și totuși, până să înțelegi adevăratele relații dintre lucruri va trebui să mori ("Pantomimă'). lata câteva concluzii care ne trimit iar la origini: "Un zbor galactic/ Parcă aș

[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
viață efervescentă, o viață a începuturilor ("Râu"). Viața astfel simbolizată presupune tumult sufletesc exteriorizat în crispări dureroase care se vor adânci în poemul "Cicatrice". Aici, suferința capătă dimensiunile calvarului; așa se și explică invocarea lui Isus, simbol al suferinței umane "Dumnezeule, sunt cel mai puțin vinovat,/ Stăm cu capetele aplecate și ne rugăm,/ în baie apa picură nemotivat,/ în mine se naște un om/ Comediantul, vă spun, a murit de râs,/ Comediantul ar fi fericit,/ Dacă ar sta într-o palmă

[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
Tine, Doamne!" Ipostazele divinității sunt: Marele Gând, Duhovnicul, Pescarul, lăcașul divinității este biserica de frig: "Biserica aceea pe care-a nins și stâlpii/ de cărămidă roșie și focul de lumânări nesigur/ Și noi, adică nimeni, și ei, adică nimeni,/ și dumnezeu, adică însuși frigul." În acest dialog cu divinul, Adrian Păunescu debutează arghezian, dar suferința eșecului, sfâșierea neputinței se adâncește la dimensiuni blagiene ("Psalm"). Sentimentul naturii se include și el în confesiunea furtunoasă a poetului. Natura se extinde pentru a putea

[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
fulger, aer. Miturile, deși unele ne sunt cunoscute, sunt îmbogățite cu sensuri, nuanțe și culori. În poemul "Rușine", după ce trece prin toate miturile genezei, poetul adoptă atitudinea psalmistului, reeditând pe Arghezi, cel din ciclul "Buruieni". "De cine mi-e frică, dumnezeule, în toată această viață,/ de cine mi-e dor doamne, dumnezeule,/ în toată această/ iubire, de cine mi-e rușine, Limpezimea Ta,/ în toată această ceață?". Există în poezia lui Adrian Păunescu o seducție a oratorului, a actorului ce își

[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
sensuri, nuanțe și culori. În poemul "Rușine", după ce trece prin toate miturile genezei, poetul adoptă atitudinea psalmistului, reeditând pe Arghezi, cel din ciclul "Buruieni". "De cine mi-e frică, dumnezeule, în toată această viață,/ de cine mi-e dor doamne, dumnezeule,/ în toată această/ iubire, de cine mi-e rușine, Limpezimea Ta,/ în toată această ceață?". Există în poezia lui Adrian Păunescu o seducție a oratorului, a actorului ce își recită versurile care parcă încă nu au fost scrise și totul

[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
obsesia morții și a ploii, dezagregarea lumii, un timp apăsător și întinat, de aici nevoia de a se purifica. Sentimentul de sfârșit de lume se deslușește într-o exasperantă monotonie, o lentă dezagregare a lumii: plouă peste veac, peste fostul dumnezeu, peste gurile ce au tăcut, plouă peste tot ce simțim: "Plouă istoric și postum/ ploaia de dincolo". În acest context lupta împotriva destinului rămâne singurul sens al existenței ("Balaurul","Zarurile sunt aruncate"): "Balaurul cu șapte capete,/ Degeaba pierde unul dintre

[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
Corola-publishinghouse/Science/1510_a_2808

îl prezintă zicând Eu sunt Cel ce sunt (Ieș. 3,14): Viața, Lumina, Dumnezeu, Adevărul (cf. Fac. 28,13; Ioan 8,12; 14,6 etc.); și când înțelepții în cele dumnezeiești îl laudă ca pe înțelept, ca iubit, ca pe Dumnezeul dumnezeilor, ca pe Domnul domnilor, ca pe Sfântul Sfinților, ca pe Cel veșnic, ca pe Cel ce este; ca pe cauzatorul veacurilor, ca pe dăruitorul vieții, ca Înțelepciunea, ca Mintea, ca Rațiunea (Cuvântul), ca Cunoscătorul, ca întrecând toate comorile a

[Corola-publishinghouse/Science/1510_a_2808]
prezintă zicând Eu sunt Cel ce sunt (Ieș. 3,14): Viața, Lumina, Dumnezeu, Adevărul (cf. Fac. 28,13; Ioan 8,12; 14,6 etc.); și când înțelepții în cele dumnezeiești îl laudă ca pe înțelept, ca iubit, ca pe Dumnezeul dumnezeilor, ca pe Domnul domnilor, ca pe Sfântul Sfinților, ca pe Cel veșnic, ca pe Cel ce este; ca pe cauzatorul veacurilor, ca pe dăruitorul vieții, ca Înțelepciunea, ca Mintea, ca Rațiunea (Cuvântul), ca Cunoscătorul, ca întrecând toate comorile a toată

[Corola-publishinghouse/Science/1510_a_2808]
oamenii să poarte măști. (Oprea Emanuela) De ce vrem să aflăm ce măști poartă alții. (Oana Hălmăgean) Să citesc integral textul cu preotul. (Tulia Savulov, Darida Kinga) Dacă putem vedea toți sub masca pe care o purtăm. (Iriminescu Andrada) Nebunia pentru Dumnezeu eu am impresia că o găsesc și printre noi. (Liliana Negrilă) Cred că subiectul abordat a fost destul de "scormonit" pentru a ne răspunde tuturor întrebărilor. (Horelița Florentina) Am aflat tot ceea ce voiam să știu. Am aflat ce înseamnă o mască

[Corola-publishinghouse/Science/1510_a_2808]