11,537 matches
-
de somn, îngână un fir de poveste mută în casa de pe coasta dealului. încetase de mult plânsul înlăcrimat și material. În locul lui se sălășluise altul în noi, era plânsul inimii care se topește în picuri mici și mărunți, e plânsul etern prin care facem legătura cu morții noștri legionari. El nu încetează decât atunci când a biruit gândul cel mare, care i-a trimis pe ei pe căile veșniciei, acolo unde suntem așteptați cu toții. în casă ne așteptau bătrânii noștri părinți. Stau
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
după capacitatea de jertfă, care a dispărut fără urmă în meandrele istoriei. Ceea ce cred eu că nu avea acea mișcare era dragostea, care la noi arde ca un foc sacru ce-i întreține viața. De aceea Mișcarea Legionară va rămâne etern în istorie, cât timp are fundamentul în dragostea îndelung răbdătoare, cea care nu se laudă, nu pizmuiește, le crede pe toate, toate le rabdă și nu moare niciodată. Deci peste micile frecușuri sau asperități, care apar și în viața noastră
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
figuri de oameni integrii pe care nu reușise regimul să-i încovoie și sufereau în tăcere și demnitate inegalabilă: Primul, care îi apare, asemeni unui uriaș neputincios cu brațele tăiate, dar cu ochii scânteind de lumină și credință, este poetul eternei tinereți legionare, Radu Gyr, îmbătrânit de boli (hemofilie, prolaps cu sângerări permanente, TBC pulmonar cu caverne, grave tulburări hepatice, renale și câte altele) de greul temniței abia putând să pășească, de ani și ani între viață și moarte. Colonelul Crăciun
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
acordase dreptul să stea întins pe pat în timpul zilei. Nicolae Petrașcu își dădea seama ce pierdere pentru lupta legionară ar fi fost trecerea lui înainte de vreme în lumea umbrelor. El era fabricantul acelui flux imponderabil, a acelui combustibil spiritual, muzica eternă a versurilor sale, care alimenta sufletește și ideatic nu numai închisoarea, dar și pe cei de afară. Trebuia salvat cu orice preț. în urma lui cel care pășește cu pas mare și rar, asemenea Căpitanului, este prințul Alexandru Ghica. El bătuse
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
rezistență al întregului popor românesc. Neamul românesc nu va pieri nici sub cnutul Moscovei. Rezistența rasei noastre se va afirma contra tuturor încercărilor de a-i falsifica ființa spirituală sau de a-l pulveriza fizicește. Cu trecerea lui la cele eterne, Petrașcu s-a convertit într-o forță spirituală care, alături de marii antecesori, va inspira cu exemplul vieții lui viitoarele generații românești. Dumnezeu să-i dea liniștea pe care na avut-o în viață, iar în ziua învierii să aibă parte
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
dreptul unei ferestre și apoi dispar fără să lase nici măcar o urmă. Dispar ca apa la reflux. Își pierd treptat căldura și se întorc în craniul alb și rece din care au ieșit. Se afundă din nou într-un somn etern. Îmi alunecă printre degete ca apa și se varsă pe pământ. De fapt, asta înseamnă a citi vise și așa mi se întâmplă tot timpul. Chiar tot timpul. După ce craniul rămâne fără pic de căldură în el, stors de toate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
am spus și mai înainte, logica continuă să subdividă timpul mereu și mereu. Paradoxul devine realitate. Săgeata nu ajunge la țintă. — Și așa ajungem la nemurire, nu? — Este vorba de eternitatea din gândire, din logică. Mai bine zis, nu e eternă, ci nesfârșită. Are viață veșnică. — Deci, acesta a fost scopul real al studiului dumneavoastră? — Nu. Nu mi-am dat seama de la bun început. Am vrut doar să văd ce se întâmplă și pentru că m-am ciocnit de ea în timpul cercetărilor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
să văd ce se întâmplă și pentru că m-am ciocnit de ea în timpul cercetărilor, normal că mi-a stârnit interesul. Omul nu ajunge la eternitate prin escaladarea timpului, ci prin divizarea lui. — Deci m-ați târât, practic, într-o lume eternă. — Cu totul și cu totul accidental. N-aveam de gând să fac așa ceva. Numai că în faza în care au ajuns lucrurile, nu ți se mai oferă posibilitatea de a alege ceea ce-ți place. Nu există decât o singură
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
accidental. N-aveam de gând să fac așa ceva. Numai că în faza în care au ajuns lucrurile, nu ți se mai oferă posibilitatea de a alege ceea ce-ți place. Nu există decât o singură soluție ca să scapi de lumea eternă. — Care anume? — Să mori în clipa asta, spuse Profesorul sec. Să mori înainte de a se conecta circuitul A. N-ar mai rămâne chiar nimic din tine. S-a lăsat o tăcere adâncă. Profesorul și-a dres glasul, nepoata lui a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
S-a lăsat o tăcere adâncă. Profesorul și-a dres glasul, nepoata lui a oftat din rărunchi, eu am scos sticla cu whisky și am băut o gură. Nimeni nu mai zicea nimic. — Ce fel de lume e aceea? ... Lumea eternă... — Ți-am mai spus. E simplă, pașnică, ți-o creezi tu însuți. Ai tot ce dorești acolo, și în același timp nimic. Îți poți imagina o astfel de lume? mă întrebă Profesorul. — Nu pot. Dar conștiința ta a creat-o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
prea devreme. Nici nu ești pregătit sufletește, și lași o grămadă de lucruri pe lumea asta... Am încuviințat fără să scot un cuvânt. — Să nu-ți fie frică. Nu ai nici un motiv. Nu e vorba de moarte, ci de viață eternă. E lumea ta, lumea în care o să te simți bine. În comparație cu ea, cea de-aici e efemeră și plină de iluzii. Te rog să nu uiți asta. — Hai să mergem! zise ea luându-mă de braț. 28 La capătul lumii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
vreme: apartamentul nu era grozav, nici ieftin, orientat spre apus, iar proprietarul nu era deloc amabil. Nici măcar viața mea nu s-a îmbunătățit în vreun fel. Ba dimpotrivă. Oricum, nu mai contează. S-a terminat și cu asta. Urmează viața eternă... nemurirea. Profesorul îmi spusese că eram sortit vieții eterne. Nu era vorba de o moarte propriu-zisă, ci de o transpunere în altă lume. Acolo voi fi eu însumi. O să regăsesc ceea ce am pierdut și încă mai pierd. Poate că avea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
apus, iar proprietarul nu era deloc amabil. Nici măcar viața mea nu s-a îmbunătățit în vreun fel. Ba dimpotrivă. Oricum, nu mai contează. S-a terminat și cu asta. Urmează viața eternă... nemurirea. Profesorul îmi spusese că eram sortit vieții eterne. Nu era vorba de o moarte propriu-zisă, ci de o transpunere în altă lume. Acolo voi fi eu însumi. O să regăsesc ceea ce am pierdut și încă mai pierd. Poate că avea dreptate. Posibil. Bătrânul știa ce spune. Dacă a afirmat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
Atunci nu știam cum s-o iau. Turgheniev ar fi numit-o deziluzie, Dostoievski, iadul pe pământ, iar Somerset Maugham, realitate. Indiferent de nume, eu simțeam că e vorba de mine însumi. Nu eram capabil să-mi imaginez o lume eternă, nemuritoare. Poate că-mi recuperam ceea ce pierdusem și-mi puteam crea un nou eu sau deveneam mai fericit. Sau chiar găseam ceva care să mi se potrivească perfect. Dar acel eu nu avea nici o legătură cu ceea ce eram acum - un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
și însemnări, recenzii și versuri, traduceri din Jean Richepin și Charles Baudelaire. În 1934 îi apare volumul de poezii În sus. Lirica lui F., cu reminiscențe bine filtrate din Tudor Arghezi, V. Voiculescu și Nichifor Crainic, are ca motiv central eterna sete de ideal, transpusă într-un bogat registru imagistic. Poetul se răsfață într-un univers mirific, sideral, în care stelele, soarele, tăcerile, visurile și amintirile comunică obsesiv aspirația vibrantă spre înălțimi, frântă dramatic de limita condiției umane (Pământ și soare
FOCSENEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287060_a_288389]
-
10/1983). Numărul din ianuarie 1985 are în vedere, la rubrica „Miscelanee”, șantierul editorial al operei eminesciene. Un alt text inedit îl vizează pe C. Rădulescu-Motru, așa cum l-a cunoscut Nicolae Bagdasar, cu un document inedit despre Kant și „pacea eternă” dintre popoare (4/1986). George Șt. Andronic evocă figura profesorului Dan Barbilian, iar Dan Smântânescu își amintește de profesorul N. Iorga. Petre D. Anghel extrage documente din fondul de corespondență G. Călinescu - Al. Rosetti (10/1987), Adina M. Arsenescu caută
FORUM-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287072_a_288401]
-
pereo! „Sacerdoții somnolentului echilibru mental”, „apologeți ai liniei drepte”, sunt acuzați că n-au perceput „uraganarea dorului de primenire” și au trecut cu vederea „realitatea abisurilor, aureola melodiindă a fulgerelor”, mulțumindu-se să „architectonizeze” sărăcia, „în forma banalului același”. În ce privește „eternul scâncet pentru ceea ce a fost”, neputința autodepășirii, asimilată neronianului qualis artifex pereo!, soluțiile converg: „Simfoniști de-ai lui Barrès, țintuiți ceea ce-a fost în cavoul impasibilității; turnați mirodenia vieții peste veninul efemer al îngropării; așterneți pânza fluturândă a imaculatelor
FRONDA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287096_a_288425]
-
qualis artifex pereo!, soluțiile converg: „Simfoniști de-ai lui Barrès, țintuiți ceea ce-a fost în cavoul impasibilității; turnați mirodenia vieții peste veninul efemer al îngropării; așterneți pânza fluturândă a imaculatelor avânturi peste cenușa inactualului; trâmbițați imnuri triumfale, sărbătoriți grandoarea eternei primeniri.” Această retorică juvenil-teribilistă reflectă, în felul ei, acel climat de depășire a simbolismului programatic înspre iconoclastia avangardei. Majoritatea versurilor anonime adăpostite de revistă atestă însă confuzia „talentelor” care își exhibă precaritatea artistică. Ecouri argheziene, minulesciene, bacoviene etc. se întâlnesc
FRONDA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287096_a_288425]
-
Revista societății «Tinerimea română»”, „Album macedo-român”, „Cronica”, „Zorile” și în almanahul „Aurora”, scos de el în 1881. Un volum, Poezii. Florile primăverei (1879), cu elegii, fabule, epigrame, este semnat George Garbiniu. A mai semnat G. Odoleanu. Cugetările superficiale și plângătoare (Eternul de ce?, Toate trec), tenta moralizatoare dominantă (Geniul și sărăcia, Lampa și fluturele), imaginile șterse nu pot conferi cărții o notă care să o individualizeze. De aceea, aproape surprind bogăția și frumusețea limbii din poemul dramatic Iov (1885), prelucrare a Cărții
GARBEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287167_a_288496]
-
a se suprapune expresiei poetului, să-i conducă și să-i lumineze înțelegerea”. Autoarea este convinsă că pentru Eminescu problema „cea mai acută” a fost determinarea „raportului dintre Dumnezeu și lume, dintre existența definită ca temporalitate și Ființa identificată cu Eternul”. Pentru susținerea acestei teze s-a bazat mai ales pe postumele poetului, fapt care a trezit unele rezerve (Vladimir Streinu), o postumă ca Învierea fiind socotită „autenticul testimoniu liric a ceea ce numim religiozitate eminesciană”. Pe lângă meritul de a fi examinat
DEL CONTE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286714_a_288043]
-
este numit „escrocul de cuvinte de la Instrucție”, P.P. Carp, „grandomanul de la Țibănești”, iar Th. Rosetti, „marele inchizitor de la Interne”. Alteori însă, scriitorul, aflat încă în anii de început ai carierei, uită opțiunile politice, și atunci umorul sau aluzia la slăbiciuni etern omenești colorează reușit un comentariu ori o schiță fizionomică. O adversitate greu de înțeles îi poartă condeiul și scriind despre A. I. Odobescu, contestat violent și nedrept când, în 1889, Academia Română îl premia. În câteva rânduri, și Al. Macedonski, care editase
DEMOCRAŢIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286732_a_288061]
-
miniatură și ornament, vizibilă aici în câteva Arabescuri, e valorizată complet abia mai târziu, în versurile din volumul Leagăn de cântece. În cele 122 de catrene duble, simbolismul de suprafață este părăsit pentru un lirism mai decantat, în care adorarea eternului feminin se împletește cu o simțire mai intimă a naturii. Cizelarea poeziilor atinge de multe ori perfecțiunea, dar constanța atitudinilor dă impresia de repetiție, de saturație și chiar de registru minor. Această atracție spre arabesc coexistă încă din anii 1915-1916
DAVIDESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286704_a_288033]
-
de căutători ai unei iluzii (lâna de aur), de „ultimul argonaut” sau de „omul pasăre”. O paralelă interesantă se desenează în capitolul Eriniile lui Hitchcock, între nuvela fantastică Păsările de Daphné du Maurier și ecranizarea ei, cu decelarea dimensiunii cuplului etern. Criticul este totuși fundamental poet. Se vede aceasta și din metaforismul stilului din eseuri și articole. Primul volum de poezii, Titlul la alegere (1981), îl va tipări relativ târziu. Debutul în presă cu poezii sau predilecția critică pentru Baudelaire și
DRAGAN-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286841_a_288170]
-
ca unică sinteză adevărată între permanență și valoare. În articolul-program (Două cuvinte pentru cine are nevoie de ele), N. Iorga afirmă că misiunea prioritară a revistei este „păstrarea bunelor tradiții, care nu sunt nici noi, nici vechi, ci logice, necesare, eterne, și îndrumarea tinerelor talente pe această cale a bunelor tradiții sănătoase”. Titlul revistei simbolizează legătura directă cu modelele culturale și istorice ale trecutului, așa cum au fost acestea promovate de sămănătorism, „pentru a face să ajungă, cu aceleași solii ca ale
DRUM DREPT. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286879_a_288208]
-
și în expresia prozodică (Ritual). D. scrie, de asemenea în spiritul vremii, poezie patriotică, civică și militantă, larg cunoscută și recunoscută în epocă. În afara volumelor axate exclusiv pe această temă, La stema țării (1977), Cu inima curată (1977) și Pentru eterna vatră românească (1983), poezii patriotice conțin majoritatea cărților lui D., vorbind emfatic de istorie și strămoși. SCRIERI: Moartea calului troian, București, 1968; Coloană de-a lungul, București, 1971; Zăpezi fără întoarcere, București, 1973; Scut de etern, București, 1974; Scrisoare în
DRAGOS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286859_a_288188]