12,214 matches
-
transformarea ei într-o artă, este cu putință numai prin abordarea problemelor educației din perspectiva "științei spirituale". Dezvoltarea ființei umane este înțeleasă ca un proces de creștere și metamorfoză prin care forțele cosmice vegetative, animale și psihice se dezvoltă progresiv. Filosoful austriac împarte copilăria și adolescența în perioade de cîte șapte ani. La încheierea primei perioade, structura organismului copilului este încheiată, iar forțele "eterice", care au stimulat alcătuirea acestei structuri, se metamorfozează în forțe de învățare. Copilul este acum apt să
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
realizări decît "pedagogia sovietică", pentru care principala sarcină devenise... lupta împotriva "pedagogiei burgheze". 10 PEDAGOGIA FASCISTĂ ȘI NAȚIONAL-SOCIALISTĂ După cum se știe, fascismul a fost instaurat mai întîi în Italia, iar primul ministru al învățămîntului dintr-un guvern fascist a fost filosoful Giovanni Gentile (1875-1944). Reforma învățămîntului adoptată sub ministeriatul său, în 1923, își propunea să realizeze obiective specifice unui stat totalitar, dar pe baza unor teze teoretice proprii educației noi. Maria Montessori și Lambardo Radice au fost colaboratorii apropiați ai filosofului
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
filosoful Giovanni Gentile (1875-1944). Reforma învățămîntului adoptată sub ministeriatul său, în 1923, își propunea să realizeze obiective specifice unui stat totalitar, dar pe baza unor teze teoretice proprii educației noi. Maria Montessori și Lambardo Radice au fost colaboratorii apropiați ai filosofului ministru. Contradicția dintre autoritatea statală și ideea de cultivare a autonomiei individuale prin educație a fost curînd evidențiată; Gentile este înlocuit (1924) și după puțin timp se pune capăt colaborării dintre regimul totalitar și educația nouă. Peste cîțiva ani, Maria
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
de vocație îi este proprie, prin înseși datele sale ereditare, tendința spre originalitate, are și el nevoie de o școală care să favorizeze manifestarea și dezvoltarea aptitudinilor sale de creație. Punerea în valoare a vocațiilor individuale presupunea în concepția acestui filosof nu numai o nouă înțelegere a relațiilor culturii naționale cu cultura europeană, ci și o școală în stare să trezească inițiativa, spiritul de inovare. 11.2.2.2. Regionalismul și localismul educativ Pe fondul ideilor sugerate de sociologia gustiană și
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
slăbiciune a filosofiei acelei perioade care n-a putut oferi sisteme cu totul noi, ci s-a mulțumit să preia concepții mai vechi, împrospătîndu-le. Așa au apărut: neokantianismul, neohegelianismul, neospiritualismul, neoromantismul (1), precum și neotomismul. Acesta din urmă, spre deosebire de celelalte "noi" filosofii, relua idei exprimate nu cu cîteva decenii, ci cu șase secole mai înainte. Explicația valorificării filosofiei lui TOMA D'AQUINO (1225-1274) este pusă pe seama scăderii interesului unei părți a populației și statelor față de religie, în general și față de biserica romano-catolică
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
se naște liber și că stă în puterea sa să se dezvolte a întărit tendința spre independență față de Divinitate. Educația nouă, activismul pedagogic, în general continuă J. Maritain își iau originea tocmai în această filosofie cartesiană și rousseauistă. În concepția filosofului neotomist educația nu poate fi decît una creștină, care apelează la ajutorul lui Dumnezeu. Omul nu se naște liber, ci devine astfel luptînd cu sine însuși, și după multe suferințe. Educația creștină este eliberatoarea omului. În acest sens vorbește J.
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
mult prea bolnavă pentru aceasta, și cred, de asemenea, o mărturisesc, că tomismul este prea ridicat în intelectualitate și deci prea dificil pentru inteligența noastră umană" (4, p. 320). Aceasta este opțiunea lui J. Maritain, unul din cei mai subtili filosofi ai acestui secol. Opțiune care, ca și în cazul altora, se cuvine să fie respectată, chiar și cînd nu este acceptată. 14.2. Personalismul educația ca operă de caritate Deși s-a conturat ca un curent filosofic în secolul XX
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
se vorbește de existența mai multor tendințe personaliste și chiar de atîtea personalisme cîți personaliști sînt. Se păstrează totuși suficiente note comune care permit recunoașterea apartenenței la aceeași tendință filosofică. Pentru personalismul francez din deceniile trecute, Gh. Vlăduțescu propunea gruparea filosofilor în aripa dreaptă și aripa stîngă (10, pp. 13-14). Această clasificare are avantajul de a pune concepția acestui curent filosofic în directă relație cu lumea contemporană și de a surprinde orientarea lor socială. Astfel, aripa dreaptă a personalismului îi cuprinde
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
aibă, fie și implicit, unele idei cu privire la devenirea ființei umane. Unii dintre personaliști însă, cum sînt francezul LUCIEN LABERTHONNIÈRE, italianul LUIGI STEFANINI, elvețianul ALBERT KESSLER s-au manifestat și ca teoreticieni ai educației. LUCIEN LABERTHONNIÈRE (1860-1932) este unul dintre acei filosofi catolici care au respins neotomismul, mai ales pentru orientarea sa raționalistă, pentru subaprecierea altor modalități de cunoaștere. Dar, ca și discipolii Aquinatului, filosoful și pedagogul francez subordonează și el înțelegerea revelației. Spre deosebire de aripa de stînga a personalismului francez, Laberthonnière restrînge
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
ALBERT KESSLER s-au manifestat și ca teoreticieni ai educației. LUCIEN LABERTHONNIÈRE (1860-1932) este unul dintre acei filosofi catolici care au respins neotomismul, mai ales pentru orientarea sa raționalistă, pentru subaprecierea altor modalități de cunoaștere. Dar, ca și discipolii Aquinatului, filosoful și pedagogul francez subordonează și el înțelegerea revelației. Spre deosebire de aripa de stînga a personalismului francez, Laberthonnière restrînge aria preocupărilor filosofice la "viața conștiinței", la înțelegerea a "ceea ce sîntem" și "ceea ce trebuie să devenim". Omul este și trebuie să fie, în
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
umane fie numai prin factori interni, fie numai prin factori externi. În concepția sa, devenirea este un proces simultan de auto și eteroformare. Omul este atît rezultatul propriei sale creații, cît și al unor intervenții exterioare. În felul acesta, aprecia filosoful francez, personalismul depășește atît soluția "biologică" (freudismul), care pune accentul pe instinct, cît și pe cea "economică" (marxismul) în care locul primordial îl ocupă condițiile vieții materiale. Soluția personalistă este explicit una spiritualistă, care aspira să se întemeieze pe dimensiunile
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
filosofice ale acestui secol care pune pe prim plan explicarea omului; nu însă pe cale discursivă, rațională, ci prin gîndire intuitivă care, după cum se apreciază, fiind nemijlocită, poate înțelege și explica mai exact și în toată complexitatea sa "existența". Spre deosebire de alte filosofii care prin existență înțeleg realitatea obiectivă, independentă de conștiință, pentru existențialiști aceasta se reduce la "realitatea trăită" de om; existența este modul de a fi al existentului dotat cu conștiință al omului. Este riscant să încerci ca într-o pagină
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
imposibil de tradus, cu evoluții conceptuale atît de diverse, în care chiar marii creatori, cu timpul, și-au precizat și chiar modificat termenii lansați. De aceea voi evita pe cît se poate să fac apel la concepte în legătură cu care nici filosofii existențialiști, nici comentatorii lor n-au ajuns la o înțelegere. Voi prezenta doar cîteva idei simplificate poate ca introducere la teoriile despre educație ale unor existențialiști, teorii care ca și cele personaliste chiar dacă nu vor fi adoptate, datorită valorii lor
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
filosofii evită, din principiu, ordonarea într-un sistem unitar a concepției lor; aceasta ar duce, după părerea lor, la închistarea filosofiei. De aceea se și consideră că este mai potrivit să se vorbească nu atît de o filosofie, ci de filosofii existențialiste. Încercările de grupare a reprezentanților acestui curent țin de criterii exterioare filosofiei (gruparea pe țări sau după atitudinea față de religie); dacă unele teme îi apropie, altele îi distanțează foarte mult. Temele specifice filosofiei existențialiste (tragedia existenței umane, imposibilitatea omului
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
ceea ce nu este, dar trebuie să fie. Esența existenței umane constă în năzuința de a se înfăptui pe sine, în aspirația de a deveni ființa umană în adevăratul ei sens. A exista înseamnă a "transcende" către o posibilitate viitoare. Pentru filosoful german omului îi sînt proprii două modalități diferite de a exista: una efectivă inautentică ("existența banală", "anonimă") și alta posibilă autentică. Existența efectivă se identifică cu viața de toate zilele a omului obișnuit, dominat de problemele cotidiene, care nu pune
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
sine și prin sine. JEAN-PAUL SARTRE preia temele existențialiste, manifestînd predilecție pentru unele dintre ele: libertatea, alegerea, relația dintre existență și esență ș.a. Esența omului spune Sartre este libertatea; el este liber să aleagă, dar nu alege; de aceea, spune filosoful francez, omul este condamnat să fie liber își alege valorile, își alege esența. Spre deosebire de existențialiștii religioși (K. Jaspers, Gabriel Marcel ș.a.) după care există un transcendent absolut spre care omul tinde, J.-P. Sartre consideră că omul însuși este transcendență
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
a celui care învață este oferit mai ales de istorie și literatură, de arte plastice, muzică, dans și teatru. Studierea disciplinelor umaniste oferă tinerilor posibilitatea "întîlnirii", adică a unui contact spiritual cu marile personalități ale culturii. S-ar putea replica filosofilor că o astfel de întîlnire are loc în mod curent în procesul instruirii, că ideea deci nu conține nimic nou. Pentru adepții acestei filosofii, "întîlnirea" este diferită de instrucție; aceasta din urmă are un caracter continuu și doar pregătește individul
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
și Simone de Beauvoir: "omul este liber; dar el găsește legea sa în libertatea sa" (27). Aceasta înseamnă că, întemeindu-se pe morală, libertatea constituie ea însăși o bază pentru moralitate. Libertatea și moralitatea se identifică. Nu apare însă la filosofii existențialiști suportul teoretic pe baza căruia se explică cum, vrînd să fie liber, individul acceptă libertatea altora. Încercarea de a corecta nihilismul moral este, de aceea, un adaos provenit dintr-o intenționalitate umanistă, care nu decurge din logica internă a
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
să stimuleze angajarea. Tipul ideal de profesor este Socrate; el nu predă, ci întreabă, filosofează împreună cu discipolul său. Amîndoi constituie un "cuplu singular", nicăieri nemaiputînd fi întîlnit unul similar (30). Nu este, fără îndoială, lipsită de interes această insistență a filosof iei existențialiste pe cultivarea responsabilității, în scopul unei existențe autentice, angajate. Calea propusă pentru atingerea acestor obiective este departe de a fi una realistă. La sfîrșitul secolului XX nu putem întoarce spatele științei și tehnicii fără riscul da a ne
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
și începutul secolului al XX-lea a avut o mare influență asupra operei lui Cehov. însuși scriitorul afirmă, în însemnările sale de jurnal, că a intrat în contact cu gândirea filosofică a vremii sale interesându-se îndeaproape de ideile marilor filosofi. Aceste idei se găsesc reflectate, într-o măsură mai mare sau mai mică, și în opera sa. Astfel reprezentarea Divinității, care întotdeauna a fost pentru Cehov contradictorie, se exprimă prin aceea că la începutul activității sale literare a folosit subiecte
Aspecte etice în opera scriitorului rus A. P. Cehov. In: Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Daniela Lupiş () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1383]
-
gândirea sa există un amalgam de idei filosofice, aparținând diverselor curente, încât, la un moment dat, nu mai știi cărei categorii aparține scriitorul: poate fi un creștin convins, poate fi tolstoist sau poate chiar stoic, amintind aici, cele mai importante filosofii care i-au influențat gândirea. Acest lucru demonstrează instabilitatea lui Cehov de-a lungul întregii sale vieți, în ceea ce privește credința, acceptând sau respingând o filosofie sau alta. Dacă, la un moment dat, s-ar părea că este un adept convins al
Aspecte etice în opera scriitorului rus A. P. Cehov. In: Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Daniela Lupiş () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1383]
-
diacronice complete a imaginii în raport cu simbolul. E necesar cadrul mai larg al transdisciplinarității pentru transferul conceptelor de la disciplină la alta, mai întâi pentru înțelegerea mecanismului psihologic(și nu numai) al gândirii magico-mitice, mistice sau strict religioase( domeniu în care antropologii, filosofii și teologii au formulat numeroase teorii), al complementarității dintre participare și imitație, dintre extroversie și introversie, pentru definirea alterității în lipsa unei semnificări lingvistice și pentru abordarea problemei receptării, în baza unor coduri, având în vedere incidența canonului în epoci diferite
Supoziţii pe colţul unui blazon. In: Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Luminiţa Crihană () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1429]
-
în timp ce același sentiment era exprimat și mai violent și transformațional peste hotare în revoluțiile americană și franceză. Dată fiind instabilitatea care stătea la baza aparent rafinatei societăți britanice georgiene, este puțin surprinzător că problema legitimității a preocupat atât de mulți filosofi politici ai secolelor XVII-XVIII. Aceste considerente, combinate cu transformările politice, economice, tehnologice și sociale începând în jurul anilor 1780, dar și cu costul ridicat al unui război îndelungat și impopular (și nivelurile ridicate de corupție asociate cu acesta), aveau să transforme
Corupţia politică : înăuntrul şi în afara statului-naţiune by Robert Harris [Corola-publishinghouse/Science/932_a_2440]
-
ale cărui rădăcini se aflau în ideile Iluminismului secolului al optsprezecelea, și naționalismul, ale cărui origini erau în mod esențial constituite de romantismul și istorismul secolului al nouăsprezecelea. Impresionați foarte mult de descoperirile științifice din perioada anterioară, mulți scriitori și filosofi ai secolului al optsprezecelea au ajuns să considere că există anumite legi sau principii, care au impact asupra politicii și societății, asemănătoare "legilor naturale" din lumea materială. Ei sperau să le poată detecta și formula în statute destinate guvernării statului
Istoria Balcanilor Volumul 1 by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/961_a_2469]
-
mistice sau emoționale. În schimb, doctrinele naționaliste nu puneau aproape deloc accentul pe individ, plasîndu-l aproape total asupra entității colective, națiunea. O mare parte a vocabularului naționalismului romantic a fost foarte mult influențat de scrierile lui Johann Gottfried Herder, un filosof german ale cărui idei vor avea un mare impact asupra Europei răsăritene. În cadrul societății, individul era pentru el doar o parte a Volk-ului, termen care, în traducere brută, poate avea sensul de popor sau mai curînd de grup național. Herder
Istoria Balcanilor Volumul 1 by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/961_a_2469]