10,924 matches
-
regata și ștafeta cu torțe. Prin aceste competiții, care implicau numai grupurile reprezentative ale triburilor din Atica și Îi excludeau pe non-atenieni, era deci exprimat atașamentul complet al cetățeanului la interesele supra-individuale ale polisului În contraopoziție cu identitatea comună a grecilor celebrată În concursurile panelenice. d) Riturile private Exacerbatul caracter public al cultelor și riturilor, În celebrarea cărora cetatea se substituise familiilor aristocratice, nu neglijase nici măcar ceea ce puteam numi un rit privat. Celebrarea lui rămânea În mâinile cetățeanului sau ale familiei
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
care tânăra mireasă trebuia să i-l plătească Artemisei Înainte de a intra În camera nupțială. Și Zeusxe "Zeus", și Heraxe "Hera" - care purtau epitetele de Teleiosxe "Teleios" și Teleiaxe "Teleia", expresie a completării, telos (Pollux, Onomasticon, 3, 38), pe care grecii o recunoșteau nunții și vieții de familie - se numărau printre zeitățile destinatare ale jertfelor dinainte de nuntă: Zeus, ca și garant al ordinii, iar Hera, Întrucât era ocrotitoarea sferei feminine În care tânăra se pregătea să intre și era garantă a
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
plecaseră În altă parte ori nu existau”2. 3. DINAMICI ȘI ORIENTĂRITC "3. DINAMICI ȘI ORIENTĂRI" 1. Un politeism pentru cetatetc "1. Un politeism pentru cetate" Odată cu afirmarea instituției polisului, condiția cetățeanului pare să prevaleze asupra identității etnice comune a grecilor. Dacă veacul al VII-lea indică, poate, abandonarea instituției monarhice În favoarea familiilor aristocratice, odată cu cetatea privilegiile nobiliare sunt abolite progresiv și asumate de aceasta din urmă, care Își ia sarcina celebrării cultelor, subordonându-și și rolul sacerdotal ale acelor gene
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
depindea de genos, ci de polis, iar pentru atenieni aceasta devenea chiar teritorială și se transforma până acolo Încât să se Întemeieze pe o „naștere din pământ”. În acest fel era introdusă o discriminare ulterioară care Îi separa de ceilalți greci pe cetățenii fiecărei cetăți, care aveau calitatea de cetățean prin drept de naștere și erau egali Între ei. Acest mod de a gândi și de a reprezenta universul uman se proiectează ca Într-o oglindă În lumea zeilor și a
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
fost un fel de fir conducător care a Însoțit și călăuzit Întreaga cultură greacă (subcapitolul 1.4). Nici măcar oratoria atică nu s-a eliberat vreodată cu totul de ea, deși a contribuit destul de mult la orientarea măsurii și capacității rațiunii grecilor, desprinzându-i progresiv de categoriile mitice. Arhè și telos, Început și sfârșit al tragediei după Aristotel, mitul era un mod de a reprezenta lumea ca realitate de neschimbat și neschimbată după acțiunile zeilor și ale eroilor. Omul, căruia această realitate
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
ritualizată și provizorie a diferențelor dinăuntrul societății, repropuse totuși În momentul distribuirii porțiilor, practică alimentară caracterizată de evenimentul ieșit din comun al ritului, sacrificiul era singurul moment instituțional În care era permisă mâncarea cărnii și, În același timp, le Îngăduia grecilor să consolideze ordinea cosmosului lor. Mâncarea cărnii În afara ocaziilor prevăzute de rit constituia o infracțiune a codului comportamental și o amenințare pentru ordinea instituită. Poate că această limitare a consumului de carne, ca și consimțământul animalului la propria jertfă - cerut
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
introducerea culturii cerealelor; o legătură care și-ar putea avea rădăcinile În străvechi rituri de fertilitate din epoca neolitică. În orice caz, datorită strânsului raport cauză-efect Între introducerea culturii de cereale și Începutul civilizației omenești așa cum era el recunoscut de greci, misteriile acționau sub semnul unui proces global de transformare culturală petrecută În timpul mitului și ratificată de rit În prezent. În această perspectivă, sub controlul politic atenian, ele confirmau și consolidau identitatea și unitatea politică a cetățenilor, În același timp În
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
fel sensul deplin al lui teleté, plinătatea care Îi făcea părtași la destinul „celei mai religioase dintre cetăți”, așa cum o definește Oedipxe "Oedip" (Sofocle, Oedip la Colona, 260), guvernată de legi „sfinte” și „de nespus”, model de cultură pentru toți grecii. Dacă apartenența la cetatea Atenaxe "Atena" era condiția pentru apropierea de misterii, ciclicul drum anual la Eleusis era ratificarea religioasă a legăturii ce unea cetatea de cei care o alcătuiau, iar inițierea În misterii putea avea scopul de a potoli
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
urme, câteodată Îndoielnice, care merg din Grecia Magna, la Derveni, În apropiere de Salonic, și până la Olbia, la Mareaxe "Marea" Neagră. În toate cazurile, era vorba de un stil de viață care Îi deosebea pe partizanii acestei doctrine de ceilalți greci. Și cum aceștia refuzau regimul polisului, și cetatea Îi respingea pe ei. Onomakritos, care, probabil, a alcătuit un prim corpus al „literaturii orfice”, a fost Îndepărtat din Atenaxe "Atena" fiindcă a falsificat oracolele lui Musaeusxe "Musaeus". La rândul său, Pitagora
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
stilul de viață pitagoreic”, bios pythagòreios, sistematizat de norme precise și cu care, de altfel, orphikòs bios avea afinități. Platon (Republica, X, 600 A) Îl pusese explicit ca alternativă la „un mod de viață homeric” care dominase viața privată a grecilor până În epoca lui. Dacă prin acest stil se opunea regimului polisului, al cărui sacrificiu sângeros Îl refuza, pitagorismul năzuia totuși să „reeduce” cetatea, participând câteodată activ chiar la guvernare. Dimpotrivă, orficii rămâneau marginali și pribegi, rupți de viața politică, de la
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
cele mai multe ori În hexametri, pentru că limba zeilor nu cunoaște proza, erau neclare. Sanctuarul dispunea totuși de personal specializat (prophètai) destinat interpretărilor lor. Devenit destul de repede un loc de cult panelenic, oracolul din Delfi a influențat considerabil și viața politică a grecilor, consultat cum era nu numai de cetățenii particulari, ci și de cetăți. Acuzat pe timpul războaielor medice, că este filopers, pe parcursul războiului peloponeziac el a contribuit mult la orientarea sorților conflictului care a opus Atenaxe "Atena" Spartei. b) Templul-spital Pe aceeași
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
prin manìa, delirul divin, călăuzea comportamentul oamenilor, la fel, poetul era posedat și inspirat de divinitate. Instruit de Muzexe "Muze", coborât din Apolloxe "Apollo", conform lui Hesiod (Teogonia, 22 sqq., 94-97), el avea rolul de a-i educa, paidèuein, pe greci, așa cum Platon lasă limpede să se Înțeleagă În Republica (X, 600 C). Chiar dacă, odată cu timpul, rolul lui a suferit un proces de laicizare, poetul avea o funcție orientativă atât pe plan politic și social, cât și pe plan religios, unde
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
În timp ce poetul sau, mai bine zis, poezia, după cum recunoștea Aristotel (Poetica, IX, 1451 b 6-7), avea drept obiect universalul. Dacă mantica și poezia au contribuit deci la crearea unei forme pentru realitatea religioasă greacă, poezia a Întărit unitatea culturală a grecilor prin răspândirea tradiției mitice. Și, făcând abstracție de cazul specific reprezentat de Delfi, poezia s-a dovedit factorul de unificare mai ușor de identificat. Odată cu apusul polisului și cu critica sistematică adusă mitului de către gândirea filozofică (subcapitolele 2.1 și
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
piardă orice legătură cu divinitatea inspiratoare, până când În spatele ei a rămas doar poetul cu meșteșugul lui, pornit deja p drumul la capătul căruia va deveni un simplu născocitor de istorisiri. BibliografieTC "Bibliografie" Opere cu caracter general Brelich, A. (1985), I Greci e gli dèi, Napoli. Burkert, W. (1977), Griechische Religion der archaischen und klassischen Epoche, Stuttgart, Berlin, Köln, Mainz ștrad. it., I Greci, vol. I, Preistoria; Epoca minoico-micenea (sino al sec. IX);vol. II, Età arcaica; Età classica, Milano, 1984ț. Chirassi
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
căruia va deveni un simplu născocitor de istorisiri. BibliografieTC "Bibliografie" Opere cu caracter general Brelich, A. (1985), I Greci e gli dèi, Napoli. Burkert, W. (1977), Griechische Religion der archaischen und klassischen Epoche, Stuttgart, Berlin, Köln, Mainz ștrad. it., I Greci, vol. I, Preistoria; Epoca minoico-micenea (sino al sec. IX);vol. II, Età arcaica; Età classica, Milano, 1984ț. Chirassi Colombo, I. (1983), La religione in Grecia, Roma, Bari. Musti, D. (coord.) (1984), Le origini dei Greci. Dori e mondo egeo, Roma
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Paris ștrad. it., L’invenzione della mitologia, Torino, 1983ț. Graf, F. (1985), Griechische Mythologie, München, Zürich ștrad. it., II mito in Grecia, Roma, Bari, 1987ț. Kirk, G.S. (1974), The nature of Greek myths, Harmondsworth ștrad. it., La natura dei miti greci, Roma, Bari, 1977ț. Massenzio, M. (1970), Cultura e crisi permanente: la „xenia” dionisiaca, Roma. Sabbatucci, D. (1978), Il mito, il rito e la storia, Roma. Scarpi, P. (1992), La fuga e il ritorno. Storia e mitologia del viaggio, Veneția. Veyne
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Roma. Sabbatucci, D. (1978), Il mito, il rito e la storia, Roma. Scarpi, P. (1992), La fuga e il ritorno. Storia e mitologia del viaggio, Veneția. Veyne, P. (1983), Les Grecs ont-ils cru à leurs mythes?, Paris ștrad. it., I Greci hanno creduto ai loro miti?, Bologna, 1984ț. Religia și orașele Montanari, E. (19812), Il mito dell’autoctonia. Linee di una dinamica mitico-politica ateniese, Roma. Scarpi, P. (19849, Il picchio e il codice delle api. Itinerari mitici e orizzonte storico-culturale della
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Guthrie, W.C. (19522), Orpheus and Greek Religion, Londra. Mylonas, G.E. (1961), Eleusis and the Eleusinian Mysteries, Princeton (N.J.). Sabbatucci, D. (1965), Saggio sul misticismo greco, Roma (19792). Sabbatucci, D. (1979), „Religione tradizionale ed esigenze soteriche”, În Storia e civiltà del Greci, vol. III/6, Milano, pp. 569-617. Sfameni Gasparro, G. (1986), Misteri e culti mistici di Demetra, Roma. Sacrificiul Burkert, W. (1972), Homo Necans. Interpretationen altgriechischer Opferriten und Mythen, Berlin, New York ștrad. it., Homo Necans. Antropologia del sacrificio cruento nella Grecia
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
fi Înțeleasă În sens teritorial sau În sens personal. Din punct de vedere teritorial se definește ca „religie romană” suma tuturor religiilor care, În antichitate, au fost practicate pe teritoriul cetății Roma: de către latini, sabini și etrusci, ca și de către greci, iudei, egipteni, galileeni, „orientali” de orice proveniență. Aceste religii coexistă pașnic sau În opoziție Între ele În aceleași condiții ale metropolei așezată pe Tibru; În ciuda surprinzătoarei ignorări reciproce, ele sunt de fapt concurente. Sub impulsul factorilor politici, economici și demografici
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
aceea, cetatea Romei a devenit un teritoriu sacru de tip special, imaginea sfântă a imperiului, o „sinteză a lumii locuite” (epitomè tes oikoumènes) și din punct de vedere sacru (Athenaios din Naucratis, 1, 20b). Concederea dreptului de cetățenie romană hispanicilor, grecilor, galilor liberi sau sclavilor deveniți liberți a contribuit cu siguranță la răspândirea cunoașterii administrației și obiceiurilor romane, ca și a unei vagi religiozități (propagare prin aculturație). Totuși, după câte se pare, acest lucru nu a Însemnat neapărat răspândirea religiei romane
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
vagi religiozități (propagare prin aculturație). Totuși, după câte se pare, acest lucru nu a Însemnat neapărat răspândirea religiei romane ca atare (Sherwin-White, 1939). Mărturii literare, epigrafice și arheologice provenind din teritoriile grecești arată că religia romană era puțin atestată printre grecii de cetățenie romană. Dobândirea cetățeniei romane nu implica o „convertire” la religia romană. Acest fapt arată limpede că, În antichitate, drepturile și Îndatoririle politice erau net distinse de apartenența religioasă și câteodată se puteau menține separate. Sclavii evrei eliberați de
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
celebreze. În legătură cu acest lucru am putea urma multe istorii: nu numai istoria religiei cetății Roma, dar și aceea a provinciilor și a fiecărei regiuni În parte, cu diferitele lor pături inferioare și superioare, de exemplu În Africa de Nord, unde nu existau greci, sau În Asia Mică, unde aceștia erau predominanți; istoria socială, care Încearcă să analizeze religia prin categoriile de posesiune, vârstă, sex, formație și profesie, oraș și țară (proprietari de pământ, țărani, păstori), centru și periferie; istoria religiei cotidiene practicate efectiv
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
pe care o cunoaște Imperium Romanum. După cum am precizat când am vorbit despre clasificarea ei din punctul de vedere al științei religiilor, religia romană este, la originile ei, o religie sintetică. Încă de la Începutul primului mileniu, latini, sabini, etrusci și greci au format ceea ce mai târziu se va numi religia „romană”. Dar regiunea Tibrului este inserată Încă din epoca bronzului În istoria Italiei și a Mării Mediterane. Descoperirile miceniene În Italia centrală și meridională, În Sicilia și În Sardinia, leagă tot
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
noi inscripții și ale unor așezăminte cultuale bine Înzestrate datând din epoca arhaică, descoperiri făcute În Etruria meridională, În Latium - Gravisca, Pyrgi, Lavinium, Satrico - și În Roma, le-au permis oamenilor de știință să discute cu mai multă Îndreptățire despre „greci În Roma antică”2. Astăzi cunoaștem mult mai bine marile orașe care Întrețineau schimburi culturale cu Roma (Cumae, Napoli, Valia, Tarent, Siracusa). Apoi a devenit mai clară legătură permanentă a coloniilor occidentale cu cetățile-mamă din Grecia, Creta, Mareea Egee și
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
scris și vizibilă pentru public (Lapis Niger) și un loc de adunare (comitium), creează un centru urban În prima jumătate a secolului al VI-lea. Arhitectura palatului regal găsește paralele În lumea greacă (Ampolo, 1971; Palmer, 1969). Scrierea provine de la greci, deși este nesigur dacă pe cale directă, trecând, de exemplu, prin Pithekousa și Cumae, sau prin intermediul etruscilor 3. Faptul că Încă din secolele al VII-lea și al VI-lea În Latium se folosea scrierea În sfera cultului morților (Osteria dell
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]