11,679 matches
-
de care dădea întotdeauna dovadă. La Poetovium se fac vinuri excelente. Pe ăsta ți-l trimite Calvia Crispinilla, care a sosit de puțină vreme de la Roma. Multe din viile astea sunt ale ei. Titus stătea lângă medic și privea încruntat rana lui Antonius. — Pentru asta e nevoie de fratele tău. Se uită neîncrezător spre medicul care își pusese instrumentele pe tăciunii aprinși. El n-ar folosi fierul înroșit ca să vindece o rană, ci uleiuri, rășini, pomade... — Fratele meu e gladiator, ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
ale ei. Titus stătea lângă medic și privea încruntat rana lui Antonius. — Pentru asta e nevoie de fratele tău. Se uită neîncrezător spre medicul care își pusese instrumentele pe tăciunii aprinși. El n-ar folosi fierul înroșit ca să vindece o rană, ci uleiuri, rășini, pomade... — Fratele meu e gladiator, ai uitat? replică Antonius punând jos cupa; se întoarse apoi spre medic: Poți începe. — Încă nu sunt gata, murmură medicul. O să te doară, dar am să-ți vindec rana, cu toate că nu sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
ca să vindece o rană, ci uleiuri, rășini, pomade... — Fratele meu e gladiator, ai uitat? replică Antonius punând jos cupa; se întoarse apoi spre medic: Poți începe. — Încă nu sunt gata, murmură medicul. O să te doară, dar am să-ți vindec rana, cu toate că nu sunt la fel de priceput ca Valerius. L-am cunoscut la Capua, la târgul negustorilor de pomade... E foarte tânăr, și totuși, foarte priceput în arta noastră. Antonius nu-l băgă în seamă. Se uita încruntat la Cornelius. — Am auzit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
rudă cu Vitellius și pentru că vârsta, în loc să-i dăruiască înțelepciune, îi accentuase firea nesigură și ambiguă. Tampius Flavianus se așeză lângă Vedius Aquila. — Antonius Primus n-a venit. Am auzit că i s-a întins o cursă. Cred că din cauza rănii... — N-a venit? Vedius arătă nervos spre Via Decumana. — Uite-l, spuse iritat. Antonius înainta cu pași siguri, drept, cu atitudinea lui mândră care trezea admirația soldaților. Acum îl admirau și mai mult, pentru că Antonius se mișca dezinvolt, cu toate că avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
pe băiat: în pulvinar, la Augusta Rauricorum, când încercase să-l sugrume pe împărat, când Salix zăcea în arenă. I se făcu rău și se clătină, ca și cum ar fi resimțit deodată toate lunile îngrozitoare petrecute la Ludi, toate luptele și rănile primite. Îi dădu drumul lui Flamma și, ca prin ceață, îl văzu cum se ridică clătinându-se. Flamma duse mâna la pumnalul pe care-l avea la brâu. Valerius îl lovi cu pumnul în stomac. O clipă, Flamma deschise ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
ne-a ajutat să învingem, zise Antonius cu glas stins. În cortul comandanților din tabăra flaviană, generalul armatei răzvrătiților era pe moarte. Titus se apleca din când în când spre el, cercetând la lumina lămpii plasturele de pe umărul drept. Deși rana făcută de ucigașii tocmiți de Vitellius fusese cauterizată, se redeschisese și se infectase. — Lachesis e pe moarte, șopti Titus. Errius Sartorius, care tocmai intrase, se aplecă îngrijorat deasupra lui Antonius, temându-se că va vedea semnele morții pe chipul celui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
la alta, continuând să lupte. Părea invulnerabil, căci săgețile dușmane treceau pe lângă el fără să-l atingă. Pe când ridica un pilum spre ziduri, simți o durere cumplită în umărul drept. Simți sângele curgându-i sub armură și înțelese că vechea rană se deschisese. Îi încurajă pe soldați până când dușmanii cedară, iar generalii lor le ordonară să se predea. Pe ziduri fluturară bucăți de pânză albă: orașul se preda. — Opriți atacul! strigă Antonius mișcându-și ușor mâna dreaptă, ca și cum ar fi ținut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Proculus se aplecă deasupra lui Antonius. — Da... Da... Îi pipăi mâinile și încheieturile, îi descheie haina și-i puse o mână pe piept. — Da..., zise din nou. Cu multă îndemânare, desfăcu bandajul, în timp ce servitorul deschidea sacul. Proculus examină multă vreme rana, apoi se întoarse spre Errius și Titus. — Ieșiți! porunci. — Dar soldaților... îngăimă Errius. Ce le spunem soldaților? Proculus făcu un gest hotărât. — Stingeți tăciunii. E prea cald aici. Căută în sac, apoi se uită spre cei doi. Tot aici sunteți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
lasă descoperit foarte ușor. E atât de sigur pe el, încât de multe ori lasă garda jos. Da, încuviință Marcus. E adevărat. Skorpius e întotdeauna sigur de victorie. Poate că trufia nemăsurată e punctul lui slab. Nu uita însă că rănile pe care le face sunt groaznice... Evită-le, pe cât poți. — L-a ucis pe Salix, zise Valerius. Amintirea trupului lui Salix prins în cârlige și târât spre porta libitinaria îl umplu de mânie. Înjură, nerăbdător să înceapă înfruntarea. Venise clipa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
să-și învingă adversarul sfâșiindu-i carnea cu lamele ascuțite fixate pe mănușile de luptă. Mulțimea izbucni în strigăte, din ce în ce mai ațâțată la vederea sângelui care îmbiba nisipul. Chipuri desfigurate, pântece spintecate, urechi și nasuri tăiate dintr-o lovitură... La fiecare rană, la fiecare mutilare publicul era în delir. În scurta pauză ce urmă masacrului, câțiva îngrijitori curățară arena de bucățile de carne împrăștiate pe nisip și luară cadavrele. Alții aduseră nisip proaspăt. Își făcură apariția paegnares, care, dând dovadă uneori de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
îi înfipse pumnalul în coapsă. Cu un urlet sălbatic, Antonius tăie brațul unui vitellian care voia să-l atace dintr-o parte și se întoarse spre ceilalți, fără să țină seama de durere și de sângele care-i curgea din rană. Errius izbuti să fugă. Luă cu el un grup de soldați care se îndreptau spre Câmpul lui Marte și, împreună cu ei, înaintă pe drumul ce ducea la Palatul Cezarilor, aflat în cealaltă parte a orașului. În clipa aceea, Vitellius ieși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
de scut. În epoca republicană, nu exista balteus-ul, teaca gladius-ului fiind atârnată de cingulum, o centură legată în talie. Odată cu balteus-ul, în epoca imperială (a doua jumătate a secolului I d.Hr.) apare și focalis, o eșarfă datorită căreia se evitau rănile care puteau fi provocate la gât de cureaua din piele când soldații erau susținuți sau trași în spate de tovarășii lor (vezi Mutatio ordinis). Bedriacum: localitate care nu poate fi identificată cu certitudine (poate Calvatone), situată la sud-vest de Verona
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
pantaloni strâmți din piele groasă de vițel; nu trebuie confundați cu bracae celte sau barbare, care erau mai lungi și mai largi. Aveau rolul de a-i apăra pe soldați de frig și, mai ales, de a-i feri de rănile cauzate de tehnica de ghemuire folosită în luptă, când își frecau genunchii de pământ, dar și de frecarea cu obiectele de lemn în timpul lucrărilor de fortificație sau al asediului. Bucina: inițial, desemna cornul păstorilor. Ulterior, termenul a fost utilizat pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
special amenajate, numite korykeion. Lachesis: una dintre cele trei Parce. Lapis Niger: literal, „Piatră Neagră“. Astfel se numeau tăblițele din piatră neagră pe care au fost gravate primele legi romane. Legitimi: gladiatorii legitimi, sau morituri, luptau cu pieptul dezgolit, pentru ca rănile, asemenea așa-numitelor banderillas înfipte de picadori în corpul taurului în coridele spaniole, să altereze starea psihică a luptătorului și să suscite compasiunea și empatia publicului. Cetățenii liberi, dimpotrivă, erau obligați să-și protejeze pieptul. Limes (pl. limites): granițele formale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
ʺSe spune că lui Moliere i s-a refuzat un loc în cimitir pentru că fusese actor. Ai noștri au toți locuri asigurate. Înseamnă, oare, că nu prea sunt a ctor i ?ʺ (p. 10). Sau : ʺMircea Eliade și-a cicatrizat rana prin erudițieʺ, filozofează Emil Cioran. ʺAdică prin răspunsuri, nu prin întrebăriʺ, i se tălmăcesc vorbele, la care mai vine un adagio : ʺÎn timpul teroarei comuniste, unii scriitori ruși își î ngropau manuscrisele. ʺBine că le-au scris ! ʺ spuneau sărmanii
Carte ..., vol. I by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/492_a_1296]
-
grăbit, întins ca un arc. I-ascult glasul în fiecare an, bucuriile au îngălbenit, cu fiecare toamnă. În veacul măsurat de ceasuri reîntoarse în vârsta mea. Prințesa-zeiță! Doar ea mai râde la fereastră, lăsând cerul păscut de stele însângerate-n rană. Flaute se aud ca un cor de cer. Lasă-le măcar acum să mă caute, nici bucata de pâine aruncată n-a mai fost apucată. E nevoie de aer în lumea de văduve, de liniște în plasmă de măduve, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
neghiobi. Ne-a ales timpul gol și înghețat de la pol și nu ne-a purificat. Ne-a mumificat! Înstrăinați de tot, într-o lume de-un cot. Pentru canonizare a rămas Isus crucificat modelul împărat. * * * Să te hrănești din propria rană, spunea Seneca, în goană după gânduri și idei! Cât am învățat, nu a avut rost, dacă scriu despre umbra mea și despre mine îngemănate ca niște șerpi decolorați. Sunt simplă și fără relief, cui îi pasă de lumea mea aspră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
ce pot. Fără milă. Se frîng coaste. Sar canini, urletele sînt astupate cu cizma de cauciuc. Sonor: Călușarii. Tot mai tare. După două, trei minute, din grămadă este scoasă victima, un trup inert, dezarticulat, fără cămașă, acoperit de sînge, cu răni deschise pe spinare, ochii tumefiați și capul atîrnînd Într-o parte, și este urcată Într-o ambulanță. Pare imposibil să mai fie În viață. Locuitorii capitalei aplaudă din toată inima. Fac semne de prețuire minerilor, care se suie Înapoi În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
joace-un anumit rol aici, să fie-un element de simbolistică, sau de medicină, imaginea se deformează ca Într-un geam curbat, de căldură, ori se filmează pe diagonală, cu obiectivul balansînd În coliba indianului ce-i găzduiește, le Îngrijește rănile stătuseră multă vreme pe pod și ea aruncase coronița de mireasă În apă, după care-au Împușcat mortal un snop de figuranți rănindu-se la mîna dreaptă, el delirează, și, În delir, Îl Împușcă scurt și pe indian, o singură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
venele În holul primăriei din Botoșani. O angajată a Bibliotecii Universitare și-a tăiat venele În chiuvetă. Ce să mai zic de o femeie care și-a dat foc În fața primăriei din Ploiești. „Costică, mă doare sufletul să văd acele răni pe corpul tău, dar dacă ăsta-i prețul pe care trebuie să-l plătesc pentru a avea un prieten faimos, Îl accept. Fata din lift.” Prietenul faimos cu răni pe corpul tău poate fi chiar David Hemmings, care seamănă izbitor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
În fața primăriei din Ploiești. „Costică, mă doare sufletul să văd acele răni pe corpul tău, dar dacă ăsta-i prețul pe care trebuie să-l plătesc pentru a avea un prieten faimos, Îl accept. Fata din lift.” Prietenul faimos cu răni pe corpul tău poate fi chiar David Hemmings, care seamănă izbitor cu Jamie Shea, purtătorul de cuvînt Nato din Blow-up, În scena televizată cotidian unde minte ras perfect tot mapamondul fără un rictus, o cută, un fir de păr mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
cu pistolul mare. S-a vorbit mult la vremea respectivă despre violența acestei capodopere. Nimic mai fals. Nu este o violență În stare să sperie ori să bage la idei pe cineva. SÎnt Împrăștiați pe toate dublele atîția morți cu răni grele, cu stelare găuroaie-n piept, curg din abundență atîtea rîuri de suc de roșii, Încît plauzibilul iluziei dispare cu desăvîrșire. Singurii care-ar mai putea fi răvășiți de asemenea trucuri sînt cei răvășiți din naștere. Practic, violența filmată-n
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
un instructiv interviu cu Ion Coja. Cetim: „În momentul de față ungurii vor un fel de reînviere a Imperiului Habsburgic. Dar nu trebuie uitat că acest imperiu s-a spulberat datorită fanfaronadei, obrăzniciei și răutății ungurești”. A pus degetul pe rana imperiului, domn’ profesor, stă cu el acolo, lucia mia. De la Patria am trecut (ori am rămas) la Națiunea avîndu-l ca director pe Ion Coja de mai sus, ce-a ajuns de-a bușilea la numărul trei fără s-o observ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
fulguielii: „au Învins unioniștii: FSN-ul. A fost o victorie Împotriva celor care lucrează de zor la scenariul dezbinării noastre, În care se vrea un episod și acel miting isteric de la Timișoara. (...) Cuvîntările rostite au fost ca un balsam pe rănile divizării pustiitoare și de aceea putem spune că a nins totuși, a nins cu liniște În sufletele noastre”. Efectul repetiției este pustiitor. Poetul ne Îmbălsămează În continuare, acoperindu-ne sub nămeți de aprecieri de un bun-simț Înzăpezit, degerat, polar: „Locurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
necunoscut. O crimă hidoasă. Povestită pînă-n cele mai mărunte detalii. Și descrierea clinică a descompunerii trupurilor celor două victime. Pe parcursul a șase zile. La Început oră de oră. Apoi zi de zi. Ce se Întîmplă cu sîngele. Cu limfa. Cu rănile. Cu pielea și mușchii. Cum sînt atacate cadavrele de insecte, păsări, crabi. Viermi. Un roman pentru autopsieri și anatomopatologi. În mod evident perfect documentată asupra fenomenelor de degradare a corpului uman după moarte. Într-un stat american există ceea ce se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]