19,447 matches
-
este, prin excelență, o patrie a parfumurilor, culorilor și pasiunilor ce tind, repet, spre starea lor virginală. Senzualul, molaticul sîn este totdeauna În poezia lui „vergural”, ochiul „verde dulce”, răsfățurile care, prin natura lor, presupun un exces, o tulburare a simțurilor, răsfățurile sînt mereu dulci și dalbe la Bolintineanu. Pasiunea nu-și accelerează ritmul și nu tinde, În poezia lui, spre acea stare de amplitudine și tensiune vecină cu dezastrul, pasiunea merge, dimpotrivă, spre puritatea inițială, eliberată de orice formă de
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
inițială, eliberată de orice formă de dramatism. Există o amplificare a sentimentului, dar una ce-l purifică și-l Împinge spre zona În care visceralul nu are acces. O amplificare prin degradare, o purificare prin scoaterea obiectului erotic de sub stăpînirea simțurilor. Bolintineanu ține crosul la ușa „chioșcului”, haremului, iar, cînd Îl lasă să intre, Îl elimină numaidecît printr-o moarte violentă (strangularea, Înecarea eroului imprudent). Peisajul se constituie din astfel de elemente (luate din mai multe universuri de percepție: Bolintineanu are
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
cea mai amplă o face I. Negoițescu) au dovedit că autorul Macedonelor precede, prin gustul pentru pietrele rare, pe Macedonski și pe parnasienii noștri. Pietrele sînt, negreșit, decorative, smălțuiesc versul, dar gustul ornamentației (foarte pronunțat la Bolintineanu) traduce și un simț mai adînc al materiei În formele ei pure. Între ele, rubinul, diamantul, porfirul sînt cele mai răspîndite. Vin, apoi, ivoriul, aurul, cristalul, porțelanul dalb și alte materii prelucrate, cum ar fi cupa În care rîde „vinul cu spume-mbălsămite”... Nu lipsesc
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
delfinii sprinteni trec ușori prin valuri urmărind caiacul și al lor amor”. Imagine superbă ce ne face să uităm stîngăciile versului, răsturnările acelea de topică atît de ridiculizate de comentatori. Marea este un element euforizant. Înspumată sau lină, ea Îmbată simțurile, provoacă imaginația. Nașterea lumii din apele Bosforului este primită cu o vie senzație de beție albă, o copleșire dulce a ochiului: „Din azurul mării luna naște plină, Ochiul vede dulce discul aurit Și prin albe valuri pare și dispare Ca
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
sfîrșitul unui poem În XV părți (O noapte de amor). Marea participă, aici, la o existență universală, aburii ei se pierd În eter, soarele se scufundă În materia azurată, parfumurile uscatului se Îmbină cu acelea ale mării. Efectul este Îmbătarea simțurilor, nașterea unei voluptăți sacrale („suflarea-mi cu suflarea-ți cerească, Îmbătîndă”), pierderea simțului realului, topirea Într-o flacără divină: „În fundu-acestui cadru ce ochii ne Îmbată Eterul și cu marea unesc azurul lor; Iar soarele ce-apune, pe marea azurată
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
la o existență universală, aburii ei se pierd În eter, soarele se scufundă În materia azurată, parfumurile uscatului se Îmbină cu acelea ale mării. Efectul este Îmbătarea simțurilor, nașterea unei voluptăți sacrale („suflarea-mi cu suflarea-ți cerească, Îmbătîndă”), pierderea simțului realului, topirea Într-o flacără divină: „În fundu-acestui cadru ce ochii ne Îmbată Eterul și cu marea unesc azurul lor; Iar soarele ce-apune, pe marea azurată Revarsă-n fluviu d-aur, măreț, dezmierdător! Pe luciu orizonte, acolo unde cerul
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
malul singuratic un val abia mugește; Zefirii dulci aleargă și undele sărut”, În acest decor sincretic („eden al lumii”) pare a se situa spațiul securizant al lui Bolintineanu. În „fundu-acestui cadru” care unește parfumurile și culorile pămîntului și ale apei, simțurile ating pragul de sus al beției, iar poezia (transformată Într-o componentă a realului) găsește izvoarele ei nutritive. Cadrul mai este evocat Într-un loc (Mehrube) Într-un chip aproape programatic: „Ăsta e Bosforul d-unde s-aripează, P-al lor
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
unei zgomotoase bucurii lirice. O bucurie ce ia ușor drumul desfătării. Există mai multe trepte ale voluptății În poezia lui Bolintineanu și pe treapta de sus stă răsfățul: o desfătare risipitoare, o voluptate dalbă, dulce, matinală, voluptatea, aș zice, a simțurilor tinere. Rolul privirii este să deceleze În natură (artă) asemenea zone matinale. Este izbitoare, În poeme, recurența motivului virginității. „Vergural” este un atribut care se atașează ușor de obiect, indiferent de natura lui. Zorile, pasiunile, formele de relief sînt tinere
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
poetul melancoliei voluptuoase vede pretutindeni o tânără părere”, frumusețea este la el „jună”, Îndrăgostitul din O noapte de amor mărturisește că a plutit toată viața „prin imagini virginale”. Fericit este acela care răpește amorului „tinerele-i răsfățuri”. Îmbătate, sublime sînt simțurile aceluia ce vede: „Lumina dimineții [ce] se varsă În eter”. În golful Smirnei, grenadul, mirtul, olivierul și laurul se concurează În parfumuri și În culori de aur și de purpură. Aici este o eternă, mirifică primăvară: „Îmbălsămînd ferice locașul răpitor
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Brazii săltară, Cerul cu stelele, brazii cu stîncele Se confundară. Văile murmură, frunzele freamătă, Aerul sună; Pletele verginei, sparte, sub aure Scîntei la lună. Însă la peștera stîncilor alpice Calul atinge; Sforăie, nichează. Zmeul cu vergura ’N umbră se stinge.” Simțul acustic, „plastica dinamică” (G. Călinescu), știința acumulării de elemente dizlocate pentru a da senzația unei metamorfoze confuze sînt, Într-adevăr, remarcabile la Bolintineanu. Hugo deschidea versul spre „le grand tourbillon”, le tourbillon sombre”, „le gouffre eternei”, poetul român convoacă fulgerele
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
totuși, figura inocentei, cu răsfățul, dorința aceea grăbită să atingă pragul de sus al desfătării ce se observă În toată erotica bolintiniană? Rumeneala ascunde, În fapt, o mare primejdie. Figura inocenței este, În realitate, anticamera amorului magic, acela care Îmbată simțurile. CÎnd fața se roșește, cu delicatețe, de emoție, ochii se Întunecă de focul interior: „Mult ți-e fața rumeoară, Mult ți-e ochiul Înfocat! Ești tu, tînără fecioară, O dorință ce-am visat?” Este, pentru că tînăra fecioară are cele două
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Căci menirea frumuseții este să strălucească. Fruntea, ochii, părul, obrajii primesc și revarsă lumină. Lumina are un statut dublu: e semnul naturii vergurale, dar și simptomul unei pasionalități „arzînde”. Lumina revărsată de ochi exprimă, cu precădere, starea de alarmă a simțurilor. Lumina ia, atunci, Înfățișarea focului, o lumină cu valoare energetică. Focul din priviri provoacă răsfățul primejdios al simțurilor: „Ăst farmec fără moarte, aceste străluciri, Ce, răsfățîndu-ți dulce arzîndele simțiri, Îmbată al tău suflet și-l face să tresare Sub mîna
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
dublu: e semnul naturii vergurale, dar și simptomul unei pasionalități „arzînde”. Lumina revărsată de ochi exprimă, cu precădere, starea de alarmă a simțurilor. Lumina ia, atunci, Înfățișarea focului, o lumină cu valoare energetică. Focul din priviri provoacă răsfățul primejdios al simțurilor: „Ăst farmec fără moarte, aceste străluciri, Ce, răsfățîndu-ți dulce arzîndele simțiri, Îmbată al tău suflet și-l face să tresare Sub mîna providenții, d-amor și desfătare...”. și Împinge iubirea spre zona magicului, acolo unde pasiunile devin sublime și desfătarea
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
unde fraged legiver! Numai focul tînăr din a ta privire Poate fi mai magic pe pămînt și-n cer!” În fine, ultimul act al scenariului erotic bolintinean este raptul. Dulcele, rumeheala, lumina, focul, cu efectele lor: beția sufletului și a simțurilor, răsfățul În desfătare etc. au ca efect invitația la răpire: „Vino și mă-mbată cu a ta amoare, Vis de tinerețe, flacără din soare, Vin a mă răpi.” Raptul se produce fără dificultate. Sultana Leili se lasă ușor răpită de
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
vecinătatea lui se află doar acea „cămară de misteri” la care suavul Bolintineanu nu obosește să viseze... Pereche, sînii ascund o vale făgăduitoare de mari delicii. Tresărind, ei comunică emoția interioară. Mișcarea grațioasă, abia perceptibilă, a sinilor este semnul că simțurile urcă spre beție, iar poezia spre senzualitate. „Deschiderea” sinului are consecințe profunde: universul material delirează, Îndrăgostitul intră În starea de răsfăț și, sub puterea ei, se hotărăște pentru actul suprem: răpirea, căci: „Îți deschid frumosul sîn... ........................................... Fericit cel ce răpește
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
ce asociază o morală intratabilă. S-o numim: figura iubirii onorabile. Ea depășește sfera erosului și se adresează cu precădere vîrstei mature a feminității. Iubirea, În sens larg, trece În urma moralei, devine un pandant al datoriei. Inima este condiționată de simțul moral, dragostea devine o formă de manifestare a virtuții. Iar virtutea cea mai de preț este asceza. O asceză provizorie, cînd e vorba de amor, un scurt armistițiu pînă ce codul moral e verificat la toate paragrafele. Scenariul este simplu
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
mori, să trăiești.” Simbolul feminității se indentifică, În cîteva balade, cu acela al Înțelepciunii mîndre și inflexibile. Mama lui Ștefan cel Mare prefigurează tipul femeii virile cu o largă circulație În literatura română. La vîrsta canonică, ea Întruchipează legea morală, simțul onoarei medievale. Nu deschide poarta fiului Înfrînt și-și ceartă nora care dă semne de slăbiciune. „Doamna soacră” veghează virtutea, În codul ei moral nu intră lașitatea, sentimentul se pleacă În fața datoriei. Bolintineanu face În altă parte (Doamna lui Neagu
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
risc Îi vine, În orice moment, Întreaga lui noblețe...” Spiritul romantic trăiește din plin, În orice caz, bucuria acestui angajament. El primește ideile, locurile comune cu sentimentul că totul i se cuvine, fără a fi stînjenit În ideea de originalitate. Simțul proprietății este abolit. Retorica este proprietatea tuturor. Chiar și a acelora care o disprețuiesc. Teroarea exercitată Împotriva retoricii sfîrșește, ieri ca și azi, Într-o retorică a ternarei. Cazul poetului român este mai complicat. El admiră modelele fără să facă
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
sălbăticie nu ține mult. „Sublim, sublim spectacol!”, dar ochiul caută reliefuri mai odihnitoare și le află numaidecît. La marginea pînzei se deschide „cursul pacinic” al rîului și, odată cu el, securizantul spațiu lin. Alecsandri nu stăruie În viitoarea materiei, dezordinea contrazice simțul lui de stabilitate. Elementele materiale revin, după o fază de criză, la formele de sublim liniștit, maiestos. Umplînd abisul, Rinul redevine un „gigantic nepăsător”. Alecsandri nu poate trăi prea mult cu sentimentul catastrofei. Natura este frumoasă Îndeosebi În formele ei
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
pept la pept, gură În gură, ochi În ochi privind duios”. Este una din puținele imagini ale zborului la Alecsandri, spirit sănătos terestru. Zborul nu este propriu-zis o temă și nu angajează o mitologie lirică din care să deducem un simț uranic, o dorință mai adîncă de pierdere În spațiile cosmosului. Cerul este și pentru Alecsandri un fastuos decor pentru delicate gesturi intime. Sprijinită de pieptul răpitorului, Trestiana zîmbește, din văzduhuri, „ca un vesel meteor”, iar Făt-Frumos, Într-o beatitudine totală
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
folosește ca mijloc de comunicare limbajul șoaptei. Totul se Îngînă, regnurile comunică, speciile participă la un mare concert. Lunca este o figură a beatitudinii și, „prin o magică plăcere de parfum și de cîntare”, ea acționează ca un drog asupra simțurilor: produce uitarea, căderea Într-o beție reconfortantă. Umbra are, cu precădere, virtuți sporifice: „răcoritoare, adormindă, parfumată”. În limbajul facil mitologizant al lui Alecsandri, umbra este nimfa vicleană care atrage și dezmiardă cu farmecele ei discrete pe călătorii toropiți de cîntece
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
cea savană-ntinsă și cu sălbatic nume, Lung ocean de iarbă necunoscut În lume, O cumpănă se-nalță aproape de un puț, Și-n orizon se-ntinde ca gîtul unui struț.” Șesul nemărginit cheamă figura singurătății: „mută, sterilă, nepătrundă”. Poet fără simțul transcendenței, Alecsandri privește departe, spre orizont, și, nevăzînd decît pustietatea goală, se Întristează. Oceanul de iarbă nu-i spune nimic, mișcarea procesuală a naturii sălbatice (nașterea, moartea ierburilor) nu-i stimulează imaginația cosmică. Natura, ca să fie frumoasă, trebuie să fie
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
imaginația În materie. Obiectele reale, mai numeroase decît În alte poeme, nu indică o preferință, un atașament, o asumare revelatoare. Din cîteva detalii (aerul viu și proaspăt, valurile limpide din văzduh, nourii ușori, albi) am putea la rigoare deduce un simț al volatilității, lîngă acela, mai substanțial liric, al transparenței și al strălucirii. Materia respiră prin aburii calzi ce se pierd În văzduh. Lumina plutește peste pămîntul reîntinerit, rouă se evaporă, peste lucruri calde, Încă o dată, „un rîu falnic de lumină
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
a Pastelurilor, pregătirea pentru sărbătorile naturii, unirea mistică dintre soare și pămînt, procesul fecundității, integrarea elementului uman (Într-un chip, e drept, decorativ!) În ritmurile cosmice ale materiei etc. * Alecsandri cîntă, ca toți poeții romantici, umbrele nopții, fără Însă un simț deosebit al fantasticului. Noaptea lui este un vast tablou animat: insule de nori, foc tainic pe deal, adunare - În jurul lui - de păstori, Împresurare liniștită, răcoroasă a lucrurilor. Elementul nocturn este, cel puțin În Pasteluri, sărac. Imaginația surprinde doar somnul nepăsător
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
am vorbit. Mai trebuie spus ceva despre peisajul retoricii („Au paysage de la rhétorique pourrait corespondre alors une rhétorique du paysage” - JeanPierre Richard*). Alecsandri este, din acest punct de vedere, un om al epocii lui. Mai cult decît alții, cu un simț al limbii mai fin, temele și mijloacele de a le sensibiliza nu diferă, Însă, prea mult. Nici Alecsandri nu cunoaște, de pildă, valoarea metaforei În poezie. Puținele metafore („a nopții regină”, „fiori de gheață”, „al nopții negru sin”, „cuibul graiului
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]