109,982 matches
-
în anul 1947 s-au format două școli: de 7 ani și primară. La începutul sec. XX, Sângera avea 100 de case, cu o populație de 782 suflete, țărani români, o școala elementară rusă. Locuitorii posedau 912 desetine de pamant. proprietarul, boierul C. Russo avea 616 desetine. Potrivit izvoarelor bisericești, în anul 1912, de renumitul pictor rus Peskariov (?), a fost zidita din piatră, Biserica Adormirea Maicii Domnului din orașul Sîngeră. Actualmente în oraș mai funcționează un locaș sfînt cu hramul Sfinții
Sîngera () [Corola-website/Science/305253_a_306582]
-
perioadă, Dimitrie Bolintineanu era aromân din partea tatălui său, care era născut în Ohrida și a carui nume adevărat a fost cel de Ienache Cosmad, schimbat mai apoi în Bolintineanu, după numele unei moșii din satul Bolintineni lângă București, al cărei proprietar era. În secolul al XIX-lea și la începutul secolului al XX-lea, se remarcă personalitatea marcantă a lui Apostol Mărgărit (1832-1903), învățător și inspector al școlilor române din Grecia, provenind dintr-o familie originară din Avdela. Mărgărit a fost
Istoria aromânilor () [Corola-website/Science/305991_a_307320]
-
serie de drepturi ce au fost introduse de revoluție, inclusiv dreptul la libera exprimare care era însă restrânsă prin legi ulterioare. Proprietatea privată era considerată sacră și inviolabilă. Ce a fost confiscat și nu a fost vândut a fost retrocedat proprietarilor. Deși catolicismul era considerat religia oficială de stat, în constituție era enunțată și libertatea religioasă. Charta Constituțională enunța că restaurația monarhică era un regim politic de compromis pentru a-și asigura niște baze solide în concepția regelui. Regele avea prerogative
Istoria Franței () [Corola-website/Science/305941_a_307270]
-
Miliardului care acorda compensații celor care suferiseră în timpul Revoluției și în timpul Imperiului. 600 de milioane de franci au fost acordați ca despăgubiri. De pe urma legii a profitat Ducele d’ Orleans, o ramură paralelă a Bourbonilor. Familia Ducelui d’ Orleans era principalul proprietar al Franței, cu foarte puțină rectitudine în atitudine. Nu a părăsit Franța ca celelalte familii nobiliare, fiind interesatăsă rămână în atenția vieții publice. Ducele Louis Phillipe Joseph al II-lea a renunțat la titlul său nobiliar, spunându-și “Philippe Egalite
Istoria Franței () [Corola-website/Science/305941_a_307270]
-
Calea Victoriei și Strada Lipscani, prin iesirea pasajului din strada Eugeniu Carada. Este clasat ca monument istoric cu codul . La intersecția dintre Podul Mogoșoaiei (actuala Calea Victoriei) și Strada Lipscani se afla în prima jumătate a secolului al XVIII-lea "Hanul Câmpineanu", proprietar fiind Comandirul de batalion Ioan (Iancu) Câmpineanu (1798 - 1863). După moartea părinților săi, el își vinde partea sa de avere, constând în hanul Câmpineanu, situat pe podul Mogoșoaiei în mahalaua Doamnei, peste drum de casele baronului Ștefan Meitani (azi prefectura
Pasajul Macca-Villacrosse () [Corola-website/Science/306016_a_307345]
-
de clădiri mai moderne. Între aceste clădiri s-au construit pasaje acoperite după modelul pasajelor care existau în alte orașe din Europa și care începuseră să apară și în București. Deoarece partea centrală era ocupată de Hotelul Pesht, pe care proprietarul a refuzat să îl vândă, pasajul a fost executat cu două aripi în jurul celor două laturi ale hotelului. Pasajul, acoperit cu sticlă și în formă de potcoavă alungită, proiectat de arhitectul Felix Xenopol, a fost terminat în 1891. El are
Pasajul Macca-Villacrosse () [Corola-website/Science/306016_a_307345]
-
clădirii bursei de pe Strada Bursei. În anii regimului socialist, pasajul era cunoscut sub denumirea de "pasajul Bijuteria" după numele magazinului cu acest nume de pe Calea Victoriei. După 1989, pasajul și-a reluat numele inițial de Macca-Villacrosse si a fost redat vechilor proprietari. Pasajul nu a fost renovat și în locul micilor magazine s-au instalat diferite restaurante, printre care un bar-restaurant cu teme egiptene, cafeneaua "Blues Cafe", un bistrou, un restaurant chinezesc o bijuterie de lux, un amanet și un magazin numismatic. Noile
Pasajul Macca-Villacrosse () [Corola-website/Science/306016_a_307345]
-
2007. s-a născut la data de 1 mai 1940 în municipiul București (România). Ambii părinți erau evrei moldoveni, originari din orașul Bacău. Bunicul din partea mamei, Ozias Herșcovici, a fost conducătorul Comunității evreiești din Bacău, iar bunicul din partea tatălui era proprietarul unei mari fabrici de piele, afacere care a fost continuată și de tatăl său. A vorbit limba română în casa părintească, dar a învățat și limbi străine la dorința părinților săi. A studiat la Liceul clasic mixt din București, locuind
Colette Avital () [Corola-website/Science/306023_a_307352]
-
de pământ, construit cu mijloace locale, care inunda o zonă mlăștinoasă din lunca râului Sitna. În anul 1925, țăranii din comunele învecinate Flămânzi (astăzi orașul Flămânzi), Lunca și Sulița s-au constituit într-o obște care a cumpărat de la foștii proprietari, frații Fischer, lacul Dracșani precum și o suprafață de pădure învecinată. Obștea era formată din 182 de familii: 66 din Flămânzi, 85 din Lunca, 26 din Sulița și 5 din alte sate. Iazul era utilizat în principal pentru piscicultură. În perioada
Barajul Sulița () [Corola-website/Science/306118_a_307447]
-
1960, Jilava) a fost un activist anticomunist român, inițiatorul și conducătorul acțiunii de ocupare a legației Republicii Populare Române din Elveția, acțiune cunoscută ca Incidentul de la Berna. s-a născut în orașul Dej, în familia lui Oliver și Maria Beldeanu, proprietari de cinematograf și restaurant. La 15 ani, Beldeanu a devenit membru al organizație de tineret "Frunză Verde", organizație asociată de comuniști cu mișcarea fascistă Garda de Fier. A urmat cursurile Facultății de Arte Frumoase din București și a devenit sculptor
Oliviu Beldeanu () [Corola-website/Science/306121_a_307450]
-
sunt intrări lăturalnice care nu le cunosc. În curte mai este găzduită biserică rusă, mai mică, si mai ascunsă între ziduri. Un steag grecesc așezat la extremitatea curții orientată spre marea Mediterana și portul vechi al Yaffo (în imagine), definește proprietarul acestui locaș. Pe clădirea cea mai înaltă ce domină întreg complexul există un drapel alb cu o cruce roșie în mijlocul căreia sunt literele "O" și "Ț" suprapuse, reprezentând semnul patriarhiei ortodoxe grecești considerați "Păzitorii Mormântului Sfânt". Se povestește că în timpul
Biserica Ortodoxă Greco-Română din Jaffa () [Corola-website/Science/306119_a_307448]
-
număr foarte mare de persoane din Basarabia și Bucovina la muncă forțată, unde multe dintre ele au murit sau au fost executate. Deportații au fost declarați de regimul stalinist inamici ai clasei muncitoare. Printre deportați au fost polițiști, soldați, clerici, proprietari de terenuri (boieri și țărani împroprietăriți), membri ai partidelor politice, precum și toți cei care își exprimaseră dezacordul față de regim (o mare parte din populație și majoritatea populației educate), stâlpii culturii românești. În plus, populația de etnie română a fost mutată
Antiromânism () [Corola-website/Science/306099_a_307428]
-
de 90.000 pentru aceeași perioadă. NKVD s-a concentrat asupra grupărilor socotite antisovietice, dintre care majoritatea au fost cele mai active între 1944 și 1952. O campanie de eradicare a așa-zișilor chiaburi a fost orientată contra familiilor țăranilor proprietari din Moldova, care au fost deportați în Siberia și Kazahstan. De exemplu, în două zile, 6 iulie și 7 iulie 1949, 11.342 de familii din Republica Moldova au fost deportate din ordinul ministrului Securității statului I. L. Mordoveț, în conformitate cu planul "„Operațiunea
Antiromânism () [Corola-website/Science/306099_a_307428]
-
lui Gheorghe Lazăr. Astfel în anul 1886, în Piața Universității din capitala României a fost amplasată o impunătoare statuie care readuce în memoria tuturor întreaga sa operă dedicată identității românești. În anul 1864, elevul său, contele Scarlat H. Rosetti, mare proprietar de terenuri în România, a ridicat primul monument dedicat personalității lui Gheorghe Lazăr. Monumentul, care a costat 550 de florini, a fost amplasat în curtea bisericii gr. răsăritene ortodoxe în așa fel încât să fie vizibil din drum. Tot în
Gheorghe Lazăr () [Corola-website/Science/306154_a_307483]
-
1848 - , trebuia să întocmească un proiect de lege pentru înfăptuirea articolului 13 din Proclamația de la Islaz. Ion Ionescu de la Brad a desfășurat o neobosită activitate în tot timpul cât s-au desfășurat lucrările comisiei, combătând cu tărie atitudinea reacționară a proprietarilor și sprijinind, prin intervențiile sale, cererile îndreptățite pe care la formulau țăranii. Armata otomană, chemată de reacțiune spre a înăbuși revoluția, l-a arestat și pe Ion Ionescu de la Brad. După câteva săptămâni a reușit să evadeze împreună cu alți conducători
Ion Ionescu de la Brad () [Corola-website/Science/306146_a_307475]
-
condus de pastorul Protestant Daniel François Malan. La puțin timp după aceasta s-a hotărât ca fiecare individ să aibă drepturi conform rasei sale. O lege promulgată în 1950 rezerva anumite districte din orașe unde doar albii puteau să fie proprietari, forțându-i pe cei care nu erau albi să migreze. Legile au stabilit zone separate, cum ar fi plaje, autobuze, spitale, școli și chiar bănci în parcurile publice. Negrii și persoanele de altă culoare trebuiau să poarte documente de identitate
Apartheid () [Corola-website/Science/306153_a_307482]
-
intruși i-au invadat pământul și i-au furat vitele și recoltele. San Francisco era o așezare mică la începutul goanei după aur. Când locuitorii au auzit despre descoperire, întâi a devenit oraș-fantomă de corăbii și magazine abandonate ai căror proprietari plecaseră după aur, dar mai târziu a înflorit odată cu venirea noilor comercianți și locuitori. Populația orașului a explodat de la cel mult 1.000 de locuitori în 1848 la 25.000 de rezidenți permanenți până în 1850. Ca și în cazul multor
Goana după aur din California () [Corola-website/Science/306155_a_307484]
-
bani decât minerii în timpul Goanei după Aur, realitatea este probabil mai complexă. Sigur, au existat comercianți care au profitat mult. Cel mai bogat om din California în primii ani ai goanei după aur era Samuel Brannan, un neobosit publicist și proprietar de magazine. Brannan a deschis repede primele magazine de provizii în Sacramento, Coloma, și în alte localități din regiunea zăcământului. Chiar la începutul Goanei după Aur, a cumpărat toate articolele de prospecție din San Francisco și le-a revândut cu
Goana după aur din California () [Corola-website/Science/306155_a_307484]
-
cu amănuntul, transport de mărfuri sau persoane, spectacole sau cazare. Până în 1855, climatul economic s-a schimbat drastic. Extracția aurului era profitabilă doar pentru grupuri medii și mari de lucrători, fie ca parteneri, fie ca angajați. La acel moment, numai proprietarii marilor companii miniere obțineau profit. Populația Californiei crescuse și ea atât de mult atât de repede, iar baza economică se diversificase într-atât, încât se puteau face bani printr-o mare varietate de tipuri de afaceri. După ce aurul era extras
Goana după aur din California () [Corola-website/Science/306155_a_307484]
-
formării prețurilor interne la produsele pentru export. În ceea ce privește agricultura, Mitiță Constantinescu consideră că, în etapele inițiale ale reorganizării sectorului, statului îi revenea rolul primordial în redresarea economiei rurale aflată în criză. De asemenea, autorul susține necesitatea asocierii benevole a micilor proprietari de terenuri pentru crearea unor suprafețe mari, care să permită folosirea mai eficientă, în comun, a mijloacelor economice, tehnologice și financiare disponibile, astfel încât să devină posibilă înlocuirea producției individuale primitive și de calitate scăzută, cu cea desfășurată în colectiv, cu
Mitiță Constantinescu () [Corola-website/Science/306219_a_307548]
-
Alți câțiva factori au complicat creșterea naționalismului în statele germane. Printre factorii umani se numărau rivalitățile politice dintre membrii confederației germane, mai ales cele între austrieci și prusaci și competiția socio-economică dintre interesele comerciale și mercantile și cele aristocrate ale proprietarilor de moșii. Printre factorii naturali se numărau seceta de la începutul anilor 1830, și din anii 1840, și criza alimentară din anii 1840. Au apărut și alte complicații din cauza unei schimbări înspre industrializare; oamenii își căutau de lucru și adesea plecau
Unificarea Germaniei () [Corola-website/Science/306173_a_307502]
-
dreptului de vot din statele lor și, poate, o formă de unificare slabă. Presiunea lor a avut ca rezultat mai multe alegeri, bazate pe diverse sisteme de vot, care a dat unor grupuri electorale, mai ales celor mai bogați și proprietarilor de pământuri mai mari puteri reprezentative. În aprilie 1849, Parlamentul de la Frankfurt a oferit titlul de "Kaiser" (Împărat) regelui Prusiei, Frederic Wilhelm al IV-lea. El a refuzat din mai multe motive. Public, el a răspuns că nu poate accepta
Unificarea Germaniei () [Corola-website/Science/306173_a_307502]
-
după 1918 și a adunat numeroși adepți după cel de-al doilea război mondial a fost aceea că așa-numitul eșec al liberalilor germani din Parlamentul de la Frankfurt a condus la un compromis al burgheziei cu conservatorii, mai ales cu proprietarii de pământ prusaci ("Junkeri"), și ulterior, la așa-numitul "Sonderweg" (cale distinctă) al Germaniei din secolul al XX-lea. Nerealizarea unificării în 1848, conform acestei opinii, a avut ca rezultat formarea târzie a statului național în 1871, care, la rândul
Unificarea Germaniei () [Corola-website/Science/306173_a_307502]
-
predominant conservatoare ale lui Bismarck erau un ecou al conservatorismului clasic al lui Edmund Burke: credința că anumiți membrii ai societății sunt inerent mai bine pregătiți și mai bine calificați să conducă, și că acești indivizi adesea provin din păturile proprietarilor de pământuri și ale elitei financiare. Dacă mitingurilor de la Wartburg și Hambach le lipsea o constituție și un aparat administrativ, problema a fost tratată între 1867 și 1871. Totuși, după cum au descoperit germanii, discursurile cu patos, steagurile și mulțimile entuziaste
Unificarea Germaniei () [Corola-website/Science/306173_a_307502]
-
Din 1780, după emanciparea dată de împăratul Iosif al II-lea, evreii din fostele teritorii habsburgice se bucurau de privilegii economice și legale considerabile care le lipseau conaționalilor lor din alte teritorii germanofone: aveau, de exemplu, dreptul de a fi proprietari de pământ și nu erau obligați să locuiască în cartierele evreiești (denumite "Judengasse", sau „străzi evreiești”). Aveau dreptul să studieze în universități și să învețe meserii. În timpul perioadelor revoluționară și napoleoniană, multe dintre barierele înainte foarte mari dintre evrei și
Unificarea Germaniei () [Corola-website/Science/306173_a_307502]