108,566 matches
-
a fost adesea sugerată de criticii și biografii lui Poe ca fiind autobiografică, ea decurgând din pierderea repetată a femeilor de-a lungul vieții lui Poe, inclusiv mama sa Eliza Poe și mama sa adoptivă Frances Allan. Identitatea Ulalumei din poezie este incertă. Cercetătorul și ruda îndepărtată a lui Poe, Harry Lee Poe, a spus că poemul este autobiografic și arată durerea lui Poe față de moartea recentă a soției sale Virginia. Cercetătorul Scott Peeples notează că „Ulalume” este o continuare la
Ulalume () [Corola-website/Science/334232_a_335561]
-
a vizitat totdeauna când gândurile se întorceau dela visurile unei fericiri la amintirea dragostei pierdute, strigă: „Ah! ce demon m'a dus pe aceste locuri?”. Poe a scris poemul la cererea reverendului Cotesworth Bronson, care i-a cerut Poe o poezie pe care să o poată citi la una din prelegerile sale despre vorbitul în public. El i-a cerut Poe ceva cu „expresie și varietate vocală”. Bronson a decis să nu folosească poemul pe care i l-a trimis Poe
Ulalume () [Corola-website/Science/334232_a_335561]
-
că autorul poemului era Willis. Versiunea inițială a avut 10 strofe. Executorul literar al lui Poe, Rufus Wilmot Griswold,a fost primul care a tipărit „Ulalume” fără strofa finală, versiune ce a devenit acum versiunea standard. Poe-însuși a recitat odată poezia cu strofa finală, dar a recunoscut că nu era inteligibilă și că abia era clară pentru el. Prima traducere în limba română a fost realizată de Emil Gulian și publicată în decembrie 1937 în "Revista Fundațiilor Regale", fiind inclusă în
Ulalume () [Corola-website/Science/334232_a_335561]
-
pentru Literatură și Artă „Regele Carol al II-lea” din București. Aldous Huxley, în eseul său „Vulgarity in Literature”, numește „Ulalume” „o carapace de un sunet nestemat”, implicând că este lipsită de substanță. Huxley folosește poemul ca un exemplu al poeziei lui Poe care este „prea poetică”, echivalentă cu purtarea unui inel cu diamant pe fiecare deget. Poetul Daniel Hoffman spune că citorul trebuie „să-și supună propria sa voință” „vrajei hipnotice” a poemului și „ritmului de o precizie mecanică” al
Ulalume () [Corola-website/Science/334232_a_335561]
-
în "London Critic": După moartea lui Poe, Thomas Holley Chivers a pretins că „Ulalume” a fost plagiat după unul dintre poemele sale. Chivers a făcut mai multe acuzații nefondate similare împotriva lui Poe. Chiar și așa, el a afirmat că poezia a fost „nectar amestecat cu ambrozie”. Un alt prieten al lui Poe, Henry B. Hirst, a sugerat în numărul din 22 ianuarie 1848 al "Saturday Courier" că Poe a găsit „ideea de bază” a poemului într-o scriere a lui
Ulalume () [Corola-website/Science/334232_a_335561]
-
limba română, Emil Gulian, îl considera „una dintre poemele în care atmosfera specific poescă este cu deosebire și desăvârșit realizată, dar în același timp o poemă ciudată, târziu înțeleasă de cei care căutau cu orice preț în ea altceva decât poezia”.
Ulalume () [Corola-website/Science/334232_a_335561]
-
Messenger". În „Către Helen”, Poe celebrează puterea inspiratoare a femeii. Poe a fost inspirat în parte de Samuel Taylor Coleridge, în special în cel de-al doilea vers („Like those Nicean barks of yore”) care seamănă cu un vers din poezia „Youth and Age” a lui Coleridge („Like those trim skiffs, unknown of yore”). Poe a revizuit poemul în 1845, făcând mai multe îmbunătățiri și schimbând mai ales „the beauty of fair Greece, and the grandeur of old Rome” cu „the
Către Helen (1831) () [Corola-website/Science/334217_a_335546]
-
în "Broadway Journal". Este un poem de dragoste pentru o femeie decedată și a fost, probabil, inspirat de poemul "Cristabel" (1797-1800) de Samuel Taylor Coleridge (1772-1834). Poe a considerat-o până la moartea sa ca fiind una dintre cele mai reușite poezii scrise de el. Criticul Vladimir Streinu îl considera o cantilenă funebră ce evocă „priveghiul la căpătâiul celei care doarme”, sugerând atracția necrofilă exercitată de ideea morții asupra sensibilității sale amoroase ce oscilează între serafism (credința într-un spațiu astral în
Adormita () [Corola-website/Science/334262_a_335591]
-
a fost apoi republicat într-o formă modificată la 3 mai 1845 în "Broadway Journal". Prima traducere în limba română a fost realizată de Ioan S. Spartali și publicată sub titlul „Somnoroasa” în "Revista literară", anul XVII, 1896, nr. 3. Poezia a fost tradusă apoi de Emil Gulian (publicată în decembrie 1937 sub titlul „Somnoroasă”) în "Revista Fundațiilor Regale" și de Dan Botta (publicată în 1963 sub titlul „” în volumele "Scrieri alese", editate de Editura pentru Literatură Universală din București, în
Adormita () [Corola-website/Science/334262_a_335591]
-
încearcă influențarea înțelegerii. La final apare o pledoarie disperată pentru teama copleșitoare că iubita lui nu și-ar putea găsi pacea. Rima și metrica baladei sunt foarte simple și clare. Sistemul este predeterminat cu prima rimă pereche aproape pentru întreaga poezie. El este rupt doar în anumite puncte și este adăugat din nou după aceea. Poziția rigidă a celor doi parametri este în contrast complet cu mișcările emoționale și atmosferice din text, ceea ce constituie un efect de distanțare. Întreaga baladă este
Adormita () [Corola-website/Science/334262_a_335591]
-
masculine, găsindu-se uneori grupuri aleatoare de rime formate din trei versuri. Prima strofă are o rimă împerecheată (1:17). Cea de-a treia strofă are în schimb doar o rimă cu structură simetrică. (aaa bb ccc) În afară de rimele vocale, poezia conține multe aliterații. Întreaga baladă este format din tetrametri iambici cu doar o fracțiune la 3:39 (troheu catalectic-pentametric). În Dead Lovers' Sarabande al proiectului muzical Sopor Aeternus din Frankfurt piesa care folosește textul poeziei lui Poe are o poziție
Adormita () [Corola-website/Science/334262_a_335591]
-
bb ccc) În afară de rimele vocale, poezia conține multe aliterații. Întreaga baladă este format din tetrametri iambici cu doar o fracțiune la 3:39 (troheu catalectic-pentametric). În Dead Lovers' Sarabande al proiectului muzical Sopor Aeternus din Frankfurt piesa care folosește textul poeziei lui Poe are o poziție centrală.
Adormita () [Corola-website/Science/334262_a_335591]
-
Shew, o femeie care l-a ajutat pe Poe să o îngrijească pe soția lui, Virginia, care era pe moarte. Într-o zi, pe când Shew îl vizita pe Poe la cabana sa din Fordham, New York, Poe trebuia să scrie o poezie, dar nu avea nicio inspirație. În timp ce se gândea, au început să sune clopotele unei biserici aflate în apropiere. Shew ar fi auzit din întâmplare clopote sunând de departe și a sugerat jucăușă să înceapă de acolo, scriind posibil chiar și
Clopotele (poem) () [Corola-website/Science/334225_a_335554]
-
versuri. Varianta finală a fost dezvoltată după ce prima variantă fusese respinsă de editori, iar clopotele au devenit de argint (simbolizând copilăria), de aur (simbolizând nunta), de aramă (simbolizând neliniștea matură) și de fier (simbolizând moartea), probabil în urma unei sugestii din poezia „Lied der Glocke” de Friedrich Schiller. Diferența între versiunea inițială și cea finală este atât de mare, încât mai mulți critici consideră că este vorba de două poeme diferite. Se crede că Poe a scris „Clopotele” în mai 1848 și
Clopotele (poem) () [Corola-website/Science/334225_a_335554]
-
Glocke” de Friedrich Schiller. Diferența între versiunea inițială și cea finală este atât de mare, încât mai mulți critici consideră că este vorba de două poeme diferite. Se crede că Poe a scris „Clopotele” în mai 1848 și a trimis poezia de trei ori la "Sartain's Union Magazine", o revistă condusă de John Sartain, până când ea a fost în cele din urmă acceptată. El a fost plătit cu 15 dolari pentru munca sa, cu toate că poezia nu a fost publicată decât
Clopotele (poem) () [Corola-website/Science/334225_a_335554]
-
mai 1848 și a trimis poezia de trei ori la "Sartain's Union Magazine", o revistă condusă de John Sartain, până când ea a fost în cele din urmă acceptată. El a fost plătit cu 15 dolari pentru munca sa, cu toate că poezia nu a fost publicată decât după moartea sa în numărul din noiembrie 1849. Poemul a fost, de asemenea, publicat în "New York Tribune" pe prima pagină a ediției din 20 octombrie 1849 sub titlul „Ultimul poem al lui Poe”. Prima traducere
Clopotele (poem) () [Corola-website/Science/334225_a_335554]
-
pe întâiul plan al compunerii fiind maestria aliterațiilor și a rimelor interioare, cu care ni se sugerează chiar calitatea de sunet a metalelor respective”, completează el. Poetul Horia Stamatu adăuga că „sub o aparentă virtuozitate (formală) Poe pune în această poezie... o tema foarte gravă, acea splendidă temă a vârstelor omenirii”. Excesul de muzicalitate face ca acest poem al lui Poe să aibă o valoare artistică indiscutabilă, poetul exprimându-și uneori bucuria față de muzică. Serghei Rahmaninov (1873-1943) a compus o simfonie
Clopotele (poem) () [Corola-website/Science/334225_a_335554]
-
iar apoi a fost timp de doi ani secretar al Universității de unde a fost destituit la 1 martie 1876, ca urmare a înlocuirii lui Titu Maiorescu din funcția de ministru al instrucțiunii publice și al culturii. A debutat cu prima poezie în "Familia" nr. 2 din 15/27 ianuarie 1866 și se intitula "Ghicitura". La a doua poezie, "Ecouri și suspine", apărută în nr. 18 din 25 iunie/7 iulie 1866, Iosif Vulcan i-a făcut o prezentare generoasă: În toamna
Miron Pompiliu () [Corola-website/Science/334273_a_335602]
-
martie 1876, ca urmare a înlocuirii lui Titu Maiorescu din funcția de ministru al instrucțiunii publice și al culturii. A debutat cu prima poezie în "Familia" nr. 2 din 15/27 ianuarie 1866 și se intitula "Ghicitura". La a doua poezie, "Ecouri și suspine", apărută în nr. 18 din 25 iunie/7 iulie 1866, Iosif Vulcan i-a făcut o prezentare generoasă: În toamna anului 1874 împarte aceași odaie cu Mihai Eminescu și Ioan Slavici, la Școala Normală Trei Ierarhi, condusă
Miron Pompiliu () [Corola-website/Science/334273_a_335602]
-
de analiză și nu de admirație. El o dezumanizează pe parcursul povestirii. Este posibil ca Poe să fi fi folosit numele celor două personaje pentru a reaminti convențiile tragediei antice grecești. Numele Berenice (care înseamnă „aducătoare de victorie”) provine dintr-o poezie a lui Callimachus. În acel poem, Berenice îi promite Afroditei că-i va da părul ei dacă i se va soțul teafăr de la război. Egaeus ar putea proveni de la Egeu, un rege legendar al Atenei care s-a sinucis atunci când
Berenice (povestire) () [Corola-website/Science/334268_a_335597]
-
fost publicată pentru prima dată în ediția din aprilie 1835 a revistei "Southern Literary Messenger", iar o versiune revizuită a fost retipărită în ediția din noiembrie 1839 a revistei "Burton's Gentleman's Magazine". Prima publicare a inclus și o poezie de 16 versuri a lui Poe intitulată „Hymn” presupusă a fi cântată de Morella și publicată ulterior ca un poem de sine stătător cu titlul „A Catholic Hymn”. Prima traducere în limba română a fost publicată sub pseudonimul Tolla în
Morella (povestire) () [Corola-website/Science/334274_a_335603]
-
doilea care prevede o mare glorie. Acest poem este foarte amplu și eterogen, fiind presărat cu reflecții morale, dar care are și o miză politică. Labirintul este un drum plin de primejdii în care protagonistul este supus mai multor probe. Poezia erotică este o poezie foarte rafinată, galanta și uneori plină de grație: "Donde llago en esta cama/La mayor mena de mi/ Es pensar cuando par ți/De entre brasos de mi damă."
Juan de Mena () [Corola-website/Science/334316_a_335645]
-
mare glorie. Acest poem este foarte amplu și eterogen, fiind presărat cu reflecții morale, dar care are și o miză politică. Labirintul este un drum plin de primejdii în care protagonistul este supus mai multor probe. Poezia erotică este o poezie foarte rafinată, galanta și uneori plină de grație: "Donde llago en esta cama/La mayor mena de mi/ Es pensar cuando par ți/De entre brasos de mi damă."
Juan de Mena () [Corola-website/Science/334316_a_335645]
-
Nanu și ai Zoiei Hristudos. După învățătura primară la Câmpulung-Muscel, a urmat liceul Matei Basarab și liceul Sf. Sava din București. Licențiat al Facultății de Drept din București, urmează cursurile școlii veterinare. În 1891 debutează în literatură cu volumul de poezii „Nocturne“. Începuturile lui literare se anunță promițătoare, revista „Foaie interesantă“, la conducerea căreia ajunge, începând cu numărul 21, și George Coșbuc, îl publică în două rânduri, la un interval relativ mic, în numerele 31 și 37 din 1897. Răsfoind paginile
Dumitru Nanu () [Corola-website/Science/334322_a_335651]
-
epistolă din 1898, către Enric Furtună, că revista îi produse „o impresie bună.“ Dintre colaboratori, alături de Gheorghe Silvan și Panait Cerna, îl remarcă și pe Dumitru Nanu, de care vorbește și în 1901 al săptămânalului literar „Revista Modernă“ : „Este o poezie de D. Nanu, bună.“ Între 1903 și 1906 poetul va funcționa ca profesor suplinitor de limba franceză în Bacău și Bârlad. Mai târziu, el va funcționa la revista „Făt-Frumos“, avându-i ca fondatori pe Gheorghe Tutoveanu, Emil Gârleanu, D. Nanu
Dumitru Nanu () [Corola-website/Science/334322_a_335651]